highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

vineri, 6 iulie 2012

Cât de naturală e înțărcarea naturală

Anda e în plin proces de intarcare naturală, care nu știu cât a fost el acelerat de sarcină, dar a continuat destul de firesc.


A avut momente în care a rărit statul la sân dramatic, cu zile întregi fără să ceară țiți, cum îi spune ea, dar și momente de ”regres”, adică de aparentă întoarcere la sân. Nu-mi dau seama dacă sarcina a accelerat procesul sau dacă nașterea a dat un boost nesperat alăptarii, fiindcă în aceste perioade a avut și un comportament antagonic: a trecut și printr-un refuz al sânului după naștere, de exemplu, sau hai să-i zic mai degrabă ocolire fiindcă nu alergam după ea să sugă la trei ani și jumătate. 


Mai degrabă undeva după doi ani (estimez, poate e mai devreme, deja sunt ani de-atunci, iar în înțărcarea ghidată de copil nu știi niciodată când depășești un prag) am început să-i propun sânul doar arareori și în condiții de maxim stres, când speram că se va liniști mai repede așa. În rest cerea ea când simțea nevoia. Mi s-a întâmplat de multe ori, în aceste condiții neprielnice în care altă dată ar fi sărit efectiv în brațele mele, să-mi spună că nu vrea țiți. Acum sunt dimineți când spune vleau țiți mâine, nu vleau țiți, vleau țiți acum (începe în sfârșit să intuiască trecerea timpului) sau nu mai spune nimic și-și vede de treabă.


Ce vreau să subliniez cu această ocazie este că eu privesc o nouă sarcină ca pe ceva normal în viața familiei mele, deci și în viața ei. Nu pot ști niciodată cum ar fi fost fără Denis. Poate exact la fel, fiindcă am observat că pe măsură ce trece timpul importanța mea ca mama cu sânul scădea simțitorși cumva firesc. Poate a avut o lecție în plus sau vreo revelație, dar per ansamblu am observat că toți copiii lăsați să decidă când să oprească alăptarea se îndepărtează de sân după tipare relativ asemănătoare. Adică un copil de trei ani suge la fel de rar fie că are fie că n-are un frate sau o soră mai mică.


Per ansamblu, în ochii mei, înțărcarea naturală presupune un cumul de factori interni (care țin de dezvoltarea cognitiv-afectivă a copilului) și externi, care țin sau nu de mamă și ce se petrece cu ea, dar și de anturaj, de societate, de viața copilului în colectivitate (fie cea de tip tradițional, fie instituționalizarea zilelor noastre) care, odată cu apariția hranei solide în viața copilului, îi influențează atitudinea față de sânul mamei și modul în care interacționează cu mama prin alăptare. Acest mod de a interacționa cu mama e în continuă schimbare până la înțărcarea definitivă. 


Această atitudine diferă de la copil la copil și mustrările de conștiință pe care unele mame le pot resimți de exemplu când rămân însărcinate mult prea devreme în ochii lor mie mi se par greu de dus fiindcă, în fond, ele încearcă să se facă răspunzătoare de lucruri care apar oarecum necontrolat în viața copilului, lucruri altfel firești, care țin de viață și care-i vor contura cu siguranță personalitatea în mod unic, dar nu negativ neapărat. Oamenii, deci și copiii lor, au un mod remarcabil de a scoate ce este mai util sau bun din orice experiență, mai ales dacă sunt acceptați sau ajutați în momentele mai grele. Noi toți ne clădim personalitatea din momentele grele într-o măsură destul de mare. 


Nu-i de mirare, schimbând registrul, că acei copii cărora nu le-a lipsit chiar nimic niciodată cu o viață de-a dreptul plictisitor de lină, sfârșesc de multe ori prin a deveni mediocri, incapabili de decizie sau e a-și asuma valori. Observațiile mele privesc partea materială; de restul nu știu cum și dacă au fost privați, dar hai să zicem de dragul raționamentului că au fost parte integrantă din viața de familie a părinților lor. Situațiile-limită de forțează să ne depășim limitele. 


Așadar și în înțărcarea ghidată de copil până la urmă pare înțelept să luăm lucrurile așa cum vin, cu bune și cu rele, cu eventuale neajunsuri în ochii copilului sau ai mamei. Aceste neajunsuri vin din diverse schimbări precum reluarea unor anumite obligații sociale, apariția unui nou frate sau surori, chiar despărțirea părinților sau dispariția unuia dintre ei. Cu încredere în forțele fiecăruia de a merge mai departe și, în același timp, fără să forțăm noi lucrurile spre înțărcarea copilului în aceste contexte, lucrurile decurg lin, firesc. Astfel înțărcarea rămâne una ghidată de copil. Ca la carte, aș îndrăzni eu să spun.





Anda are acum aproape 3 ani si 9 luni și peste un an de mers la grădiniță (unde nu a râs nimeni de ea că este alăptată), peste un an și jumătate de alăptare part-time în condițiile în care eu lipseam de acasă aproximativ 11 ore/zi (mergeam la serviciu), 9 luni de alăptare peste sarcină suprapusă cu această alăptare peste sarcină și 4 luni și câteva zile de alăptare în tandem. Nu știm când va renunța. E posibil mâine, e posibil ca peste un an să scriu o postare aniversară despre înțărcarea naturală. Un lucru știm însă sigur: n-o să ne batem capul cu acest subiect. Avem prea multe de trăit intens, cum numai la 3 și la 33 de ani se poate, ca să mai despicăm firul în 16.

10 comments :

  1. ce frumos !! si eu visez la o intarcare lina, decisa de ea.
    superbe pozele ! tricoul ala cu mesaj e foarte fain ! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru tot ceea ce faci minunata! Si eu alaptez in continuare fetita mea de 1 an si 8 luni, in curand insa va trebui sa incep serviciul si fetita sa mearga la gradinita neavand alte variante. Imi este foarte teama de ceea ce va urma ( "despartirea" mama-fiica, adaptarea ei la noul mediu s.a. ). Imi este teama si cu alaptarea, nu stiu cum va fi ( desi toti cei din jurul meu se uita "stramb" la mine eu vreau sa continui alaptatul ). Ma poti sfatui in privinta asta (am vazut ca si tu ai alaptat fetita in timp ce mergea la gradinita ). Iti multumesc mult!
    Monica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Monica, ma bucur sa aud de inca un copilas alaptat mult. Am observat, nu numai in cazul meu, ca foarte usor se ajunge la un echilibru cu alaptarea cand mama trebuie sa inceapa serviciul. Copilul isi creeaza noi obiceiuri in functie de persoana cu care sta. Fetita mea de exeplu adormea cu o paturica in mana si/sau leganata pe picioare in primele zile, apoi doar cu paturica si cerea singura sa doarma (cand statea cu Buni). La gradinita o vreme a adormit mangaiata pe spate sau tinuta de manuta. In nicunul din cazuri nu a cerut sanul.

      Sanul era bun cat era disponibil, seara, noaptea si in weekend. In rest nu era nefericita fara el. Daca acum mananca putin vei vedea cum va incepe sa manance mult mai mult cand nu vei fi cu ea, fiindca va compensa probabil aportul laptelui. Ai incredere in tine si in fetita ta, veti gasi impreuna solutia care va avantajeaza. Oricum, inceperea serviciului sau intrarea in colectivitate nu sunt motive serioase de intarcat. Multe mame nici nu considera ca le este greu sa alapteze in conditiile astea, din contra, aaptarea poate face revederea mult mai usoara, reconectarea celor doi mult mai lina si rapida dupa orele de despartire.

      Este posibil ca in unele perioade nici sa nu vrea sa suga imediat ce va vedeti, ci isi va vedea de joaca ei si te va cauta cine stie cand re ea chef de dragalit :)

      Daca ai intrebari specifice te rog nu ezita, raspund cu mare placere si init si alte mame care au alaptat part time din cauza serviciului sau a altor activitati sa-si impartaseasca experientele. Ele sunt pe atat de diverse, pe atat de interesante si benefice.

      Ștergere
  3. Zana buna, iti multumesc pentru raspuns si pentru incurajari!
    Despre alaptare initial nu stiam mai nimic ( intre timp am mai reusit sa mai ma informez "printre picaturi" ), iar daca ar fi fost sa ma iau dupa cei din jurul meu ar fi insemnat sa opresc alaptarea cu muuult timp in urma. Mi-am ascultat inima si am actionat ca atare astfel ca diversificarea am inceput-o la sase luni (desi pediatra a INSISTAT ca trebuie sa fac asta de la patru luni). Am inceput cu supa de legume, apoi si piure de legume, mai tarziu si mar, si branzica facuta de mine in casa s.a. La un moment dat insa fetita a inceput sa refuze mancarea iar eu i-am respectat decizia ( desi am fost foarte afectata, mai ales ca pediatra ma invinuia spunand ca de aceea a insistat ca eu sa incep diversificarea de la 4 luni s.a. ). Am inceput usor, usor sa imi inving temerile dezvoltate in suflet si sa am incredere in Dumnezeu ca va fi bine. Desi au fost saptamani in care fetita mea refuza orice altceva decat san nu am facut o drama din asta ( cred ca pe la 8-9 luni se intampla asta ).
    Si acum se intampla sa fie zile in care nu mananca mare lucru in afara de laptic de la mine, dar consider ca nu-i o problema asta ( tu ce zici ? ).
    De alaptat o alaptez atunci cand vrea si atat cat vrea ( destul de des vrea mai ales cand suntem doar noi doua singure acasa; am observat ca daca mergem in vizita la bunici si are companie sau alte preocupari poate sa stea si cateva ore fara sa suga ). Poate si asta sa fie motivul pentru care nu vrea sa mai manance si altceva de multe ori, dar nu am vrut sa o refuz cand a vrut sa suga niciodata...oare gresesc?
    De adormit nu adoarme DECAT daca o alaptez, daca mergem cu masina undeva sta foarte putin in scaunul ei pentru ca in rest vrea sa stea la mami in brate si sa primeasca "titi" cum spune ea. Deci destul de atasata de mine cum ar spune cei din jur. Desi eu nu prea apuc sa fac mare lucru din cauza asta ( vezi si orele tarzii la care reusesc sa iti scriu :) ) nu ma deranjeaza ca ii sunt dedicata 100 % trup si suflet, singura mea temere ( nu stiu daca este a mea sau daca imi este "transmisa" de cei din jur ) este sa nu sufere mai mult decat "trebuie" in momentul despartirii.
    Scuza-ma te rog ca m-am intins atat, dar am vrut in linii mari sa iti povestesc tot ca sa ai idee ce si cum...
    Te rog de asemeni daca imi poti spune care este gradinita la care a mers/merge fetita ta ( m-ai impresionat cand ai scris ca nimeni nu a ras de ea ca inca suge si ca o mangaiau pe spate ca sa adoarma ).
    Iti multumesc din suflet, numai bine, Doamne ajuta!
    Monica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Monica, iti raspund tarziu fiindca am fost la tara si acolo printr-un ciudat concurs de evenimente Electrica a taiat curentul - cam abuziv zic eu, deci nu prea am avut contact cu realitatea virtuala.

      Mie una nu mi se pare o problema ca un copil atat de mic are inca perioade de alaptare exclusiva. Motivele sunt diverse. De la boala, un puseu de dezvoltare oarecare (explic mai jos) sau eruptii dentare ori schimbari de mediu sau in familie, orice poate fi motiv de refuz al mancarii.

      Intre 1 si 2 ani aproximativ - se poate si mai devreme si mai tarziu de aceasta varsta - exista la orice copil perioade de mari achizitii in plan psihic, emotional sau fizic. Inainte de toate aceste etape marete si absolut vizibile, copiii par ca regreseaza drastic. In mare se comporta ca intr-un puseu de crestere bebelusesc, cei alaptati sug mai abitir uneori ca un sugar de 3 luni. Pe langa asta, toti sunt mai plangaciosi, lipiciosi, vor in brate, etc intr-o perioada de preachizitii.

      Invariabil mamele observa dupa o vreme in care copilul se poarta asa... anormal ca fie merge, fie alearga, fie se catara, vorbeste, stie numerele, e mai independent, si-a dezvoltat gandirea logica, a mai internalizat un concept - de exemplu i-a trecut anxietatea de separare sau a schimbat modul in care se percepe pe sine in raport cu ceilalti. Ma rog, orice poate fi.


      Un prag foarte evident la copiii alaptati este la 1 an si 8 luni. Se trezesc des, de zeci de ori pe noapte, sug enorm de des, ba dorm cu sanul in gura si plang daca-l iei.

      Mamele sunt epuizate si multe intarca in perioada asta fiindca nu cred ca va trece vreodata si au senzatia ca le-au facut rau copiilor ca au supt pana atunci (=atat de tarziu in raport cu media acceptata social). Adevarul este ca in jur de doi ani acelasi copil rareste mult alaptarea si devine mai independent. Invariabil se vad niste achizitii incredibile. Impresia multor mame este ca au... alt copil.

      Cat despre adormit, fii fara grija, n-am auzit pana acum de un copil care alaturi de mama adoarme la san sa nu-si creeze o rutina alternativa pentru zielel cand e lasat in grija altcuiva. Sunt foarte adaptabili si recupereaza la revedere, sa vezi ce bine va va prinde sanul asta cand vei ajunge tu acasa. Ah, dar sa nu uit, cel putin o perioada nici macar nu va vrea sa mai suga imediat ce te vede ci isi va continua activitatile (sau vei avea parte alternativ de perioade lipicioase la sosire si de ignorare maxima, moment in care iti vin cele mai negre ganduri: oare am suparat-o? se intarca? nu ma mai iubeste :))) ).

      Imbratisari.

      PS: detalii despre gradinita iti dau pe privat cu mare placere. Am mail/telefon pa pagina de contact.

      Ștergere
    2. Multumesc mult Raluca, ti-am scris un mail.
      Va imbratisez cu drag,
      Monica

      Ștergere
  4. Draga Ramona,bine ca este internetul ca sa mai pot vedea si eu poze cu cel mic si cu Anda. Imieste dor de voi ,cand veniti si pe aici?mai veniti vara asta? Pupici de bunici. . .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buni, am plecat mai tarziu din Bucuresti. Planul era sa stam 3 saptamani la VL si 3 saptamani la voi dar credeam ca deja stii de la L. Va pupam, ne auzim la un telefon. Pozele astea sunt vechi, am trimis poze si filmulete pe mail de curand, le-ati vazut?

      Ștergere
    2. a, am uitat. Planul era pentru iunie, cand inca er afrig la tara si ploua cand ti-e lumea mai draga.

      Ștergere