highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

miercuri, 27 iunie 2012

Alăptarea în timpul sarcinii și în tandem



În timpul sarcinii nu știu dacă gustul laptelui în sine se schimbă dar cantitatea sigur variază. Sunt persoane, ca mine, care pierd semnificativ la capitolul cantitate încă din prima luna.  





Multe gravide care alăptează raportează o diminuare a cantității spre a patra lună de sarcină, altele cam prin a șaptea. După cum se vede, lucrurile stau diferit și țin de hormonii fiecăreia. Mie mi-a venit colostrul în luna a patra și tot din trimestrul doi a fost ceva mai mult lapte pentru Anda, dar pe finalul trimestrului I știu sigur că sugea pe uscat.


Multe mame, inclusiv eu din câte-mi amintesc, raportează că fiii sau fiicele lor mai mari stau mai des la sân la început. Eu înțeleg că de vină este lupta lor instinctivă de a remedia scăderea lactației în cantitate.

Poate dragii de ei chiar simt schimbări pe care noi nu le simțim atat de ușor, fiindcă sunt încă atât de fin acordați cu noi. Aceste schimbări îi pot tulbura (ca orice schimbare până la urmă, chiar daca nu negativă) și asta îi apropie mai mult de sân ca metodă de (auto)alinare. Cu timpul frecvența descrește simțitor, dar sunt și cazuri cand copilul cere sân la fel de des ca înainte.

Problema cea mare în sarcină este după mine, după experiența proprie de fapt, sensibilitatea sânilor, în special a mameloanelor. Mai ales când se pune problema suptului des sau pe uscat, alăptarea devine deranjantă și sunt momente când poate crea agitație mamei (breastfeeding agitation, două articole aici și aici) sau disconfort în diverse grade.


Cu timpul, mulți copii răresc intervalele de supt în timpul sarcinii mamei. Cred că și vârsta e definitorie pentru atitudinea lor dar în mod clar sunt și alți factori. Nu înseamnă că se înțarcă, desi unii fac și asta. Dacă nu il încurajezi într-un fel sau altul să rărească alăptarea și mai mult, este posibil să-l păstrezi la sân dacă asta îți dorești.

După naștere, poate nu chiar imediat, dar după o perioadă de acomodare, copilul se poate întoarce la un program de alăptat mai des. La noi cel puțin asta s-a întâmplat, deși per ansamblu schimbăările nu au fost dramatice.

În ultimele luni începuse să sugă la somn seara, apoi numai la 5 dimineata sau la trezire (dar nu era un program fix). Spre final chiar deloc în câte o zi. Spunea ea că nu vrea, deși în unele momente mie una mi-ar fi fost mai ușor s-o alăptez decât să găsesc alte resurse de liniștire.

Eu și Anda am trecut și prin momente mai grele: prin oboseală, sensibilitate locală excesivă, agitație (a mea) în timpul suptului. A existat o perioadă în care eu eram deranjată sau depășită fiindcă ea stătea mult la sân. Cu cât mai mult îmi doream să înceteze (deci cu cât întrețineam starea negativă) cu atât mai lipită de sân era ea. Acest comportament este absolut normal la orice copil alăptat, fiindcă ei, copiii, sunt baometrul stării noastre de spirit și orice îi tulbură îi face să caute liniștea la pieptul mamei, în speranța că factorul perturbator va dispărea. E foarte ușor de intrat într-un cerc vicios când mama e depășită de însăși alăptarea în condiții grele, iar copilul caută eterna liniște tot în alăptare, la pieptul mamei.

Poate vă întrebați acum de ce să alăptezi totuși în continuare dacă nu-ți vine bine? Fiindcă o grămadă de lucruri nu sunt ușoare când e vorba să ai grijă de un copil, iar cu sau fără alăptare momente grele veți avea indubitabil. Noi, consumeriștii, am devenit cam superficiali pe de o parte și vrem totul idilic, lapte și miere, iar pe de alta avem tendința să învinovățim alăptarea pentru asolut orice neajuns al mamei sau al copilului, când realitatea este că de multe ori lucrurile ar putea merge și mai prost în lipsa ei.


Pentru mine, a-i oferi un mod familiar de apropiere atât cât îl cerea fata a fost balsam pentru suflet chiar și când mă zbăteam în cercul vicios de care vorbeam mai sus. Alăptarea mă liniștește și pe mine, nu numai pe ea, fiindcă amândouă secretăm hormoni în timp ce ea suge și în fond e vorba și de dulcea rutină a unui ritual vechi de când existați voi ca și cuplu mamă-copil, o constantă. Uneori avem nevoie și noi, adulții, de constante în viața noastră, iar una din constantele mele în ultimii trei ani implicase această (mult blamată) alăptare.

În primele zile de după naștere doar se juca cu sânul și asta numai când nu aveam copilul cel mic în brațe sau în vecinătate - asta spre disperarea mea, care am experimentat o furie a laptelui de toată frumusetea. Reflexul ei de supt deja dispăruse cu totul, dacă pot spune așa. La ea încă de la 2 ani și puțin a început să se atenueze. E ceva normal în alăptarea extinsă, lucru care la momentul respectiv m-a costat niște ragade care au trecut doar după câteva luni. Acum îmi dau seama că durerile de atunci și disconfortul în sine au făcut ca disconfortul din timpul sarcinii să pară o glumă bună. Eu am reușit să merg mai departe detașându-mă cumva de propriul corp. Fie citeam ceva pe mobil, fie purtam o conversație în mediul virtual ori citeam o carte în format digital, încercam să-mi găsesc o poziție cât mai comodă ca să nu mă pierd cu firea și să ajungă și ea la final cu sesiunea aceea de supt, din dorința de a nu o frustra. De cele mai multe ori reușeam. Când nu am mai putut i-am spus că doare sau că pur și simplu nu mă simt bine, că nu e vina ei, că o iubesc dar că nu mai rezist. La început plângea și se răzvrătea în felul ei, dar tot la sân sfârșea iar eu nu mai puteam de mila ei. Cu timpul a învățat că mă doare și și-a restricționat timpul petrecut sugând - adică nu mai stătea câte o oră ca la început ci ”scăpam” în 10 minute, plus-minus vreo 5, așa.

De multe ori mă supăram pe mine fiindcă îmi doream s-o alăptez și câmd se așeza la sân mă cuprindea o stare așa de rea încât îmi venea să fug. Nu mă înțelegeam, încercam să caut vinovați. Știam că poate fi greu dar puteam să jur că nu la mine, om bătucit de trei ani de alăptare. Ei bine hormonii mei mi-au dejucat planurile liniștite. 




Sarcina a rămas chiar și așa o perioadă frumoasă, dar a fost și o generoasă lecție a răbdării și dragostei (a mea și a fetei, au fost momente absolut înduioșătoare, uneori chiar m-am întrebat cum de merit un copil atât de simțitor, de precoce și de înțelegător...). Nu sunt vreo masochistă, sunt destul de comodă chiar  și detest ideile fixe, dar dacă ar mai fi cazul aș alăpta din nou în sarcină. Inefabilul bate orice aspect posibil neplăcut în sarcină. 

Sper doar că nu am descurajat, fiindcă sunt și mame - deloc puține - care nu au experimentat cine știe ce episoade dramatice legate de alăptarea în timpul sarcinii. Este un procent pe care alăptarea nu le influențează în niciun fel, au lapte destul de mult până aproape de sarcină, nu le doare mai nimic (exceptând neplăcerile obișnuite ale perioadei), etc. etc. Niciodată nu poți ști cum va fi la tine. Nici eu nu știu cum ar fi la o a treia sarcină.  

În prima lună de după naștere mi-a fost destul de greu cu ea la sân din cauza acestui supt ciudat despre care povesteam, dar profita de let-downurile care veneau oricum.

Spre surprinderea mea însă a învățat din nou să videze. A ajutat să-i explic să tragă ca din pai. Ea nu exercita deloc presiune și probabil asta tot din cauza ca m-am văitat eu ca ma doare în impul sarcinii.


Cunosc însă cazuri când copilul, mai mic decât fata mea (ea avea cam 3 ani și 5 luni când am născut) a supt absolut normal și în timpul sarcinii și după.

După un come-back post partum, generat mai mult de nesiguranța adaptării la noua condiție de soră mai mare, Anda a continuat să își spațieze alăptările. Are perioade când nu suge deloc, n-aș putea să zic de durează una sau două zile, mai mult sau mai puțin. Farmecul înțărcării naturale este chiar lipsa totală a timingurilor. Totul decurge lin, niciodată nu-ți dai seama când și dacă se termină, dar, culmea, această aparentă nesiguranță nu stresează ci liniștește. În general pe mine mă caută când internalizează o nouă achiziție (același regres temporar cu mult supt despre care se vorbește și la copiiide 1-2 ani), când mai are un puseu de neacceptare că mai am un copil - și ăla mic-mic, când are ea impresia - pe bună dreptate de obicei - că lipsesc cam mult din viața ei. A, și ca acum, când schimbăm mediul și ”programul” zilnic, ca acum.


Aceste perioade alternează cu unele exuberante în care dezvăluie un potențial impresionant, în care personajul principal nu mai sunt eu ci tatăl ei. Încă de la finalul sarcinii tatăl e o figură marcantă, atât de marcantă încât Anda, când încă avea vocabularul destul de sărac, ne striga Mama pe el și Tata pe mine :) (mai ales când eu eram cea care venea târziu de la serviciu și ei aveau deja ore de jocuri interesante la activ). Eu, dacă apar, nu sunt cea cu țiți, sunt Mama, dar altfel de mamă. Ea este o prezență mult mai activă decât înainte. Uneori chiar și când cere sân, fie din cauza a diverse stări proaste, fie de alint, de dragoste, când îmbrățisările și pupicii nu sunt de ajuns și întreabă cine e acolo? și răspunde tot ea: țiiiiițiiiiiiiii!, o face doar să se asigure că încă mai are acces la el. Fiindcă nu odată mi s-a întâmplat să-mi spună ”nu mai vleau” când l-am scos pentru ea





editat pe 26 feb 2017

14 comments :

  1. Sunt Mihaela din Sibiu
    Ma regasesc perfect in articolul tau...

    Eu am ramas insarcinata cand avea baiatul 1 an si 9 luni. La mine lactatia a scazut considerabil intr-o luna, insa el mai vroia sa suga si am ales sa nu il intarc. Ii ofeream sanul cand isi dorea si cat rezistam si eu, explicandu-i de fapt ce se intampla cu corpul meu. Ma irita groaznic suptul lui, el se enerva ca nu mai venea lapte (acesta a fost momentul cand 1.a inceput sa manance mancare solida cu adevarat si in cantitati mari de tot, 2. am constientizat mult mai mult cat de hranitor este laptele matern 3. am inchis gura celor care ma considerau o ciudata care isi alapteaza fiul pana cand se insoara, in sensul ca doar asa au vazut si ei cat de bun/perfect este laptele de mama), insa a inteles dragutul ca ma doare si a fost foarte empatic cu mine. Adormea pe sanul meu, asa cum o face si acum (am 35 de saptamani de sarcina), nu uita in nicio zi de boba, cum ii spunem noi, si ii dau colostrul care vine de cateva luni. Vreau sa alaptez in tandem si dupa ce voi naste, vom vedea cum si cat de comfortabil ne va fi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Mihaela, daca exista disponibilitate va fi si frumos, n numai greu. Usor nu e oricum cu doi copii mici. Sarcina frumoasa in continuare si nastere si mai si!

      Ștergere
  2. Rabdare multa si succes Florinei! Cum zicea cineva, daca vrei sa ai rabdare, fa copii, rabdarea se dobandeste in timp.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu am alaptat in timpul sarcinii, au fost si momente grele, si momente frumoase. Dupa prima luna de sarcina deja a scazut laptele, iar pe la 3-4 luni nu mai era mai nimic, si s-a transformat in colostru. Greu a fost mai ales cu agitatia mea, ca dureri nu pot spune ca am avut. Retin ca ma cam deranja cand ma tot tragea cu mana de celalalt sfarc in ideea ca poate totusi vine mai mult lapte. Am mai limitat si eu pe ici pe colo suptul, dar mai mult a venit totul natural, din partea copilului. La inceputul sarcinii sugea de 15-20 de ori pe zi, sau poate si mai mult... cam numai aia faceam :)), apoi a redus la vreo 10, apoi la vreo 5, apoi dimineata si la somnul de pranz, iar cand i-am facut alt ritual de somn (nu mai suportam sa stau cate o ora sa suga cand mie imi venea sa ma urc pe pereti de la primele minute ... asa o senzatie naspa aveam) rapid a renuntat. A mai supt cateva saptamani cand si cand, unele zile da, unele zile nu, si cam in 2 luni n-a mai vrut sa suga deloc, desi eu continuam sa ii ofer in fiecare zi de cateva ori. Asta s-a pastrat si dupa nastere, dar nici nu mai stie cum sa suga, si mai e doar uneori curiozitatea si atunci I just go with the flow. O singura data am auzit ca inghite, in timp ce sugea si bb.
    Cred ca depinde mult si de varsta copilului cand ramane mama insarcinata, si din experienta unei prietene care are 4 copii, si din a mea, as zice ca daca e mai mic copilul, sub 18 luni, sunt sanse destul de mari sa se intarce.
    Oricum eu cred ca e bine sa lasam totul sa decurga normal, natural, sa lasam copilul sa aleaga cat si daca mai vrea sa suga, dar in acelasi timp sa ne respectam si propria persoana, si daca ne deranjeaza f tare in vreun moment alaptatul sa incercam sa povestim cu copilul, sa amanam putin alaptarea, sa ii scurtam perioada. Nu cred ca ne ridica cineva statuie pt suferinta, si cu atat mai putin propriul copil nu poate fi fericit stiind ca mama sufera.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, iti multumesc mult pentru poveste. Eu nu am vreo informatie privind relatia dintre autointarcare in timpul sacinii si varsta copilului mai mare, dar da, ai mare dreptate, in alaptare amandoi participantii trebuie sa se simta bine. Pe de alta parte, conteaza mult si rezista, disponibilitatea mamei sa continue. Faptul ca alaptarea este mereu placuta este un mit, un fals ca toate miturile. Ca in orice relatie exista si momente grele. Mi-amintesc ca citisem un articol foarte bine scris despre asta dar imi scapa acum, poate revin cu un link. Sau pate ma ajuta Raluca,mama de Alex si de bebe2 cand se intoarce din vacanta, ca ea stie toate articolele de oriunde :)

      Ștergere
  4. Multumesc mult si eu pentru postare! Ma regasesc in experienta ta, aproape mi-a disparut laptele de la inceput, iar acum de la finalul lunii a patra am din nou, nu stiu daca e colostru, ca e alb. Si pot sa-ti spun din experienta mea de pana acum, ca zici de Anda ca a supt mai usurel ca sa nu te doara, ca Alex suge asa mai usurel de cand a revenit laptele. Si tot de cand a revenit laptele ma gandesc la ce spuneai tu pe vremuri, ca preferi durerea din primele luni decat gadilaturile de la finalul sarcinii. De cand a revenit laptele m-a luat prin surprindere breastfeeding agitation (aversion), ma ia cu furnicaturi la baza sirei spinarii :)). Noroc ca tu si alte mame care au alaptat in sarcina si in tandem ati povestit mai demult despre asta, asa ca nu m-a speriat lucrul asta. Am totusi un sentiment de regret ca as fi vrut ca relatia de alaptare cu Alex sa se incheie asa treptat si frumos pentru amandoi. Si ar fi fost mult mai usor sa fi fost singur la parinti pana se intarca :)). Sper ca voi experimenta cu un copil intarcare naturala fara tandem sau alaptat in sarcina, fara breastfeeding agitation :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Ralu. Bucura-te de lucruri asa cum vin, sunt firesti. Daca trebuia ca primul copil sa s eintarce complet inainte de a doua sarcina ori se intampla asa cu spatierea naturala ori poate nu stiu, am fi facut un singur copil in mod natural... Sanatate multa si sarcina frumoasa!

      Ștergere
  5. Multumesc Zoozie ptr articol si Mihaela ptr incurajare! Mult succes si tie :)
    Cu drag,
    Florina

    RăspundețiȘtergere
  6. draga Ramona mi ar fi placut si mie sa traiesc emotiile pe care tu le descrii in mod foarte amanuntit si poate ca sunt chiar incantata ca putem citi si alte pareri, dar ma intreb ,oare copilul nu devine cam, prea dependent de tine,de titi, eu ca bunica poate mi as dori ca Anda sa stea si la mine,o zi doua,poate mai mult,sa ma bucur si eu de anumite etape ale varstei ei,sa simt daca se poate crea o legatura bunica nepoata, valabil e si ptr. bunicii de la Valcea,oare aceasta relatie de sange se va rupe,in timp?Noi ca bunici cand ne am putea bucura de nepotii nostrii, cand vor fi deja prea mari si noi bunicii nu vom fi decat amintiri ale parintilor lor.Iarta ma ca am indraznit sa fac aceste referiri, dar crede ma ca simt lipsa Andei mai mult de cat poti crede tu, VA IUBESC pe toti neconditionat.PUPICI DE BUNICI.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va pup si eu :)

      Alaptarea nu inseamna ca un copil e mai dependent de mama, ci din contra, se desprinde incet, dar sigur. Stiu multi copii nealaptati care nu sunt de acord sa stea mult cu alti membri ai familiei, aiar in jurul meu am desrtule exemple care de la o varsta au stat si cat o saptamana fara parintii lor (doi au vrut sa plece ei cu bunicii :), altii au ramas din diverse motive la ei sau acasa) si care nu au suferit, nici nu s-au intarcat dupa perioada asta. Anda oricum nu mai suge chiar zilnic, o sa vedeti ce schimbarimari sunt cu ea cand ajungem in mult promisa vizita. Anda va ramane oriunde si oricat va vrea; ea si azi-noapte a dormit cu mama si Raluca fiindca eu picasem langa bebe si n-am fost pe faza so preiau (se pare ca ma vrea treaza), iar dinainte sa nasc doarme cu L de cele mai multe ori. Canda fost pelcata in micile ei excursii dupa ce a venit Denis nu a plans dupa mine, iar la intoarcere nu a fost suparata pe mine, nici n-a supt mai mult (suptul mai des la ea e o dovada ca face ceva gen stress manangement).

      Mai are perioade care dureaza zile cand ma cauta din nou, dar alterneaza cu cea mai desantata independentza :)

      Oricum, sa va asteptati ca primele zile sa fie un pic mai atasata de mine fiindca schimba mediul si este inca destul de confuza cand se intampla asta.

      Ștergere
  7. Buna Zoozie,
    Revin cu ceva noutati. Am intrat in luna a patra de sarcina si continui sa-l alaptez pe baietelul meu (1 an si 2 luni). Cam de la 3 luni am simtit ca mi-a scazut lactatia (nu mai aud cum inghite laptele, suge in gol, cand strang sfarcul iese destul de putin lapte, nu mai simt acel "let-down" cand vine laptele ...). Cu toate astea, piticul cere sa suga in continuare dimineata, la pranz, seara, noaptea (o data sau de 2 ori) si oridecate ori vrea consolare. Desi in prima luna de sarcina a fost mai dificil, piticul fiind foarte agitat la san si nedumerit, acum pare multumit, probabil s-a obisnuit. Intrebarea mea este daca totusi e nevoie sa-i suplimentez aportul de lapte cy lapte de vaca / praf ? Din ce am inteles, ar trebui sa bea in jur de 500 ml de lapte ori eu nu stiu daca ii asigur necesarul asta. Sunt nedumerita pentru ca mai nou (de vreo luna cred) cum termina de supt (pe la 7 dimineata), imediat cere mancare solida (se duce la bucatarie, arata scaunul de masa, plange, ma trage de mana si ma conduce la bucatarie ...) ceea ce inainte nu se intampla - dupa suptul de la 7 dim, urma micul dejun pe la 10-11. Plus ca cere foarte mult de mancare (fata de cum manca inainte), de multe ori cere si dupa o ora dupa ce a mancat (desi a avut o portie f mare). Probabil ca laptele meu nu-i mai asigura necesarul de hrana si compenseaza prin mancare, insa ma intreb daca trebuie sa-i dau si alt tip de lapte? Evident eu nu as vrea, mai ales ca peste cateva luni trebuie sa vina laptele "nou" odata cu venirea lui bb2 si va avea din nou cat doreste. Am incercat de dimineata sa-i dau lapte de vaca si spre bucuria mea, dupa cateva guri n-a mai vrut :)

    Multumesc frumos,
    Florina

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc ca ai impartasit cu noi povestea ta!

    RăspundețiȘtergere
  9. Si eu sunt insarcinata in 2 luni si alăptez fetița care are un an si o luna...plănuiesc sau plănuiam sa o alăptez si pe parcursul sarcinii, insa ieri la controlul ginecologic pt bebe, dr m a sfătuit sa întrerupe alăptarea peste 2-3 luni, ca e cel mai bine pt bebe din burtica...el spune ca pot apărea contracții din cauza alăptării, sau carente de vitamine la bebe. E foarte greu, pt ca fetița suge mai tot timpul, si mai ales cand vrea sa doarmă. La voi a fost totul ok, contracții ceva? merci mult!!

    RăspundețiȘtergere