... că suge, evident :))

De fapt, Anda are altă părere:

h4e4ueuekeirkttrjrjtujfirurrrrrrrrrrrrrrrrrrriiiiiiiiiiiiiiiirrirurkirfirit7t8767utuifiififrtruryririepreouwejejsujejddksdksmtttggghwgxhxhdj

<<<<< către partea I

(Cum înșelăm capitalismul sălbatic II)

M-am hotărât să fac EC. Azi-noapte am schimbat trei scutece până la 5 (alteori schimb unul, dar se explică, fiind cald a supt mai des.  Acum e 9 și îl poartă pe al cincilea.

Începusem să pierd semnalele pe care el mi le dădea așa de clar de la naștere, dar văd că mai mult începusem eu să nu le mai văd. Mă și mir, că sunt foarte evidente... De fapt știu, vedem doar ce ne impunem să vedem. :)

La Anda am povestit în mare în altă parte cum a fost. Efectiv a renuntat la scutece din propria inițiativă, dar a refuzat cu obstinație să facă undeva organizat. De fapt s-a organizat, dar după un pattern neconvențional, despre asta n-am detaliat pe blog. Făcea pe podea, oriunde o prindea. În jur de 3 ani avea pretenția să își și arunce la wc propriul caca și făcea asta destul de bine.

Acum cere olita/WC si accidentele sunt foarte rare, dar recunosc că undeva după naștere am cedat nervos și am certat-o rău, i-am zis că nu mai rezist fizic să mai șterg după ea, că nu mai suport s-o văd udă, murdară și nepăsătoare și că ar însemna mult pentru mine dacă ar primi să facă la oală sau la wc și acasă, nu doar la grădiniță, că genul ăsta de atenție negativă nu o avantajează cu nimic și că noi o iubim la fel de mult ca înainte și nu are nevoie să ne atenționeze în felul ăsta, că suntem obisiți și în loc să ștergem pe jos și să mirosim pipi am fi mai fericiți să o ținem în brațe, asta în mare (asta după un episod cu caca făcut efectiv lângă oliță: făcuse pe ea, vroia să-l deșerte în oliță singură și l-a dat pe lângă; eu am venit cu Denis de-afară și am călcat în el și toată camera am umplut-o până să-mi dau seama de unde miroase așa de ciudat în casă).

Apoi am văzut-o străduindu-se. Îmi pare rau ca nu am stiut cum gestiona situatia mai bine cu ea si ca in mod sigur am facut-o sa se simta rau, dar disperarea mea era autentica, imi atinsesem o limita. Era o perioadă în care mă mișcam greu și pe de altă parte recunoșteam stresul și angoasele ei și ma simteam responsabilă, vinovată pentru ele dar și neputincioasă, cu fundul în două luntri și în imposibilitatea de a-mi doza eforturile să le conduc pe amandouă, asta în ciuda aportului neprețuit adus de soțul meu tot timpul - și înainte și după nașterea lui Denis.

Bărcile mele de multe ori vor să vireze în același timp în sens opus și sunt momente în care indiferent ce aș face una scarțâie. Acomodarea noastră la noua formulă a fost dureroasă ca o naștere pentru toată lumea. În fiecare a adus în mod neașteptat emoții vechi și noi și am "respectat" timpul de acomodare de trei luni despre care se vorbește în situatii ca aceasta. Ne-am reinvemtat cu toții, Denis a fost o adevărată terapie.

Mi-amintesc cum au fost momente înnorate în care el era singurul care zâmbea cu gura lui mică și știrbă, ca un soare, amintindu-ne adevărata măsură a lucrurilor. E o fire tare veselă și liniștită și îmi doresc tare mult să nu se păteze cu stres și agitație, este imaginea a tot ce e sănatos și pur și ar trebui ca noi ceilalți să căscăm ochii și să învățăm de la el.

Am insistat intenționat pe partea acomodării fiindcă acest context este strâns legat de modul în care fata mea și-a luat în sfârșit corpul în stăpânire.

Eu cu Anda nu am măști, ea mă știe și cu bune și cu rele și când avem timp pentru noi ne întelegem de minune. Acum, la trei luni după naștere, ne conectăm din ce în ce mai bine și mai des. O vreme am avut răbdarea drămuită (nici acum n-o am întreagă), o lăsam pe seama soțului meu. Simțeam că mă împrăștii, că nu-i fac față.


Am mai observat că eu înainte o înrebam dacă vrea să facă. După această perioadă am încercat o abordare mai puțin deschisă: hai să...   (și dacă vedem că nu faci nimic nu e nicio problemămă, mergem mai departe) care a mers destul de bine câteva zile, după care a început să mă refuze. A fost însă suficient atât, pentru că fetița scăpase de inhibiție și dorea să redobândească, în mod firesc, controlul asupra propriului corp și asupra propriilor acțiuni. Asta nu înseamnă că nu mai există accidente, ci doar că este mult mai conștientă de nevoile ei și cum și le poate rezolva.

În demersirile mele de a nu-i mai oferi alegerea m-a impulsionat și acest articol, care m-a făcut să înțeleg unele lucruri care-mi scăpaseră, printre altele că fetița mea se abținea de la a elimina firesc, de unde și noianul de accidente. Am insistat explicându-i că nu e nevoie să aștepte până în ultimul moment, că acest lucru îi face rău și că mi-e teamă s-o văd bolnavă. Adevărul e că era constipată iar de atunci rar a mai fost.

Dacă tot am ajuns aici, dați-mi voie să explic pe scurt și diferențele dintre EC și trainingul clasic la oliță. Primul procedeu implică faptul că părintele învață să descifreze semnalele copilului, fără să-l pună să semnalizeze verbal sau în vreun fel anume înainte de a elimina. Bebelușul sau copilul nu este nevit să se abțină de la a-și face nevoile nicio secundă, ci părintele este cel care anticipează aceste nevoi și-i oferă la timp ți fără așteptări un cadru de evacuare care să nu implice murdărirea copilului. Accidentele sunt normale și sunt trecute cu vederea, copilul nu este certat, umilit, nu se face caz de ele și nu i se explică ce a ”greșit”.

EC se bazează pe aserțiunea că orice copil se naște cu niște mecanisme de semnalizare și are dorința de a se menține curat. Copiii dau astfel de semnale din ce în ce mai atenuate până spre șase luni. Nefolosite, ele se atenuează până la dispariție.

Trainingul clasic la oliță se bazează pe faptul că un copil trebuie să învețe să își țină nevoile până este așezat sau se așează în locul destinat eliminării. Cum nervii simpatici se pare că își ating maturitatea în jurul vârstei de trei ani, traingul făcut mai devreme nu-și are sensul și are multe efecte negative (neapărat citiți articolul din linkk, chiar și cu google translate). În plus, de cele mai multe ori, trainingul la oliță presupune condiționarea copilului, chiar și pozitivă, lucru cu care personal nu sunt deloc de acord.


Cu Denis nu cred că am practicat EC până acum, dar eu am folosit "cârpe" din ziua 1 și folosesc și acum, făra excepție. Așteptam să facă fără să îi spun că înțeleg ce i se întâmplă (la EC părinții sunt sfătuiți să însoțească eliminarea de un semnal de exemplu șșșșșșș, care apoi ajută și copilul să înțeleagă că locul unde e îndemnat să elimine este sigur) apoi îl schimbam imediat. Pentru asta foloseam scutece tradiționale sau prefold. Când aveam impresia că are nevoie de un somn mai lung (că e dispus să doarmă) foloseam scutece cu insert, care nu se schimba la orice pipi sau puneam protecție peste scutece.

Am observat că la un moment dat începusem să pierd semnalele - la el erau foarte evidente și la pipi si la caca - e incredibil cat de evidente sunt când ai ochi pentru asta.

Acum le văd din nou, plus că are erecție înainte de pipi și e ușor de văzut cum stă treaba.

 Am vrut la un moment dat să îi asez un scutec sub el când făcea ceva dezvelit și de fiecare dată se oprea din pipi/caca, deci nu e bine să intervin odată ce începe să facă. Eu nu am zone "safe" în care aș vrea sa facă nevoi deocamdată, eventual să-l învăț să facă deasupra unei olițe? Nu m-am gândit prea mult. Dar orice mișcare în timp ce elimină îl face să se oprească și mi se pare nesănătos.

Pe de altă parte, semnalele lui nu mi se par mereu așa de evidente, acum sunt în faza de tuning, că am cam pierdut primul moment, cel de la naștere. Nu pot să jur că gata, peste 30 de secunde face pipi și până acum am gândit că nu are rost să încerc ceva mai organizat.

Dar văd la alții că ar merge, voi încerca și eu de azi înainte.

Ieri dormea în fundul gol, pe o plapumioară pentru patut de copil, căreia până la el nu-i găsisem întrebuițare. Aveam un set de pătuț cu apărători primit la Anda și am descoperit ca merge foarte bine ca protecție de pat. Când scutecul dă pe afară o împăturesc, băgând partea umedă in interior - se usucă foarte repede. Mai nou, pun drăcia pe latul patului sub cearșaf și mai securizez cu ceva, dat fiind că Denis e deja destul de mobil și că mă trezesc cu el dincolo de arealul protejat.

Dacă aveți idei, păreri, resurse de cercetat vă mulțumesc în avans. Până atunci, câteva dintre cele pe care le știu despre elimination communication sunt aici. Da, da, tot ei :)). Ce să fac, dacă toate lucrurile mișto se numesc AP? :)))

>>>>> către partea a treia