highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

luni, 9 aprilie 2012

Proletarizarea generală și postconsumerismul


Azi am ajutat-o pe soră-mea cu o traducere, pentru că era îngropată în deadline-uri de proiecte la masterul ăla artistic al ei. Și mă tot gândeam cât de mult se potrivește scrierea asta cu tot ce se întâmplă aici și aiurea în ultima vreme, mai cu seamă în lumina micului scandal cu liste și listuțe din care tocmai am iesit (destul de cocoloșită, aș spune, cu gândul la un anumit aticolaș publicat pe un blog - nu spui care, se știe el).

Așadar și prin urmare, faceți abstracție de limbajul ușor de lemn și savurați o cafea cu sau fără lapte și alcoale rafinate într-o dimineață, înlocuind chatul pe facebook cu ce urmeaza. Suntem toți niște victime proletarizate :))


–––Bernard Stiegler
Ars Industrialis
The Age of De-proletarianisation
Art and teaching art in post-consumerist culture

În trecerea sa de la Nud coborând o scară (1912) la Fântâna (1917), Marcel Duchamp face un salt de la un tip de tehnică de reproductibilitate către altul. Este saltul de la tehnica de reproductibilitate a fotografiei și cronofotografiei – adică nu doar Muybridge și Marey, dar și cinematograful, un tip de reproductibilitate care face de asemenea posibilă implementarea organizării științifice Tayloriste a muncii și a liniei de asamblare – la un alt tip de reproductibilitate, care face posibilă producția pe scară largă a obiectelor de gata. Productia de masă care are drept rezultat socientatea consumeristă, ale cărei se dezvăluie în acumularea de deșeuri.

În trecerea de la Nud coborând o scară la Fântâna, între 1912 și 1917, Duchamp a înscris modelul devenirii sale an-artistice pe fondul proletarizării generale, aceasta în contextul unei tendințe generale de pierdere a cunoașterii, care începea să se evidențieze tocmai atunci. Odată cu proletarizarea generală, cunoașterea umană este scurt-circuitată, ca rezultat al reproducerii și implementării sale cu ajutorul tehnologiei, ducând după al doilea război mondial (strict vorbind, timpul în care a trăit Duchamp), la globalizarea modelului consumerist. În modelul consumerist nu numai cunoașterea (know-how-ul, savoir-faire-ul) muncitorilor devine depășită, dar și cunoașterea a cum să trăiești (savoir-vivre) a cetățenilor, care astfel devin doar niște consumatori: un bun consumator este în același timp absolut pasiv și iresponsabil, opusul perfect a ceea ce în general Kant și filosofia iluministă numeau maturitate, adică cineva devine cetățean în măsura în care el sau ea capătă raționalitate – în particular, conform lui Kant, prin abilitatea de a citi și a scrie.

Criza economică din 2008 cntinuă să dezvăluie toxicitatea globablă a sistemului care s-a extins pe toată planeta. În același timp, apare o rețea digitală care generează noi procese de indiviuare psihică și colectivă, adică noi moduri de fi, noi forme de cunoaștere și noi relații sociale. În acest context, ideea de artă postconsumeristă și a unui nou soi de conectivitate socială la nivel regional cât și global, dar care deteritorializeaază si teritorializează în același timp, devine un element crucial în lumea artistică cât și în economia politică. Chestiunea pe care o ridică acastă enormă diseminare a tehnologiilor culturale digitale este nevoia unui amplu proces de deproletarizare, ceea ce implică recuperarea cunoașterii de orice fel.

Se discută în prezent foarte mult despre crerea unei ”economii creative” bazată pe modelul unor ”clustere”, așa cum au fost concepute în America de Nord, în special în California, pe baza analizelor lui John Howkins and Richard Florida. Noțiunea de ecoomie creativă, bazată pe ideea că valoarea și bunăstarea sunt generate, mai mult decât pron orice altceva, de idei, se poate dovedi incontestabilă atâta vreme cât funcționează. Așa stând lucrurile, această valorizare a ideilor, afirmarea acestei bogății apaținând minții sau spiritului și creativității sale pare să trimită la deproletarizarea sus-menționată. Și totuși nu este cazul de așa ceva nici pe departe - și trebuie chir să tragem concluzia că ideea economiei creative derinvă în realitate dintr-un punct de vedere diametral opus: modelul economiei creative de fapt agraveaza calamitatea către care conduce prolentarizarea generală, întrucât țintește să stabilizeze situația creată de consumerism când a apărut mass-media – cu alte cuvinte când acesta și-a creat ”industria culturii” (ese atfel demn de menționat că John Hawkins și-a petrecut o lungă parte din carieră lucrând în televiziune, în special pentru Time Warner).

Consumerismul lichidează dorințele indivizilor: dezvoltarea acestuia s-a bazat pe scurt-circuitarea sistemelor sociale transformând nevoile în dorințe, așadar în fidelitate. Transformarea nevoilor în dorință constituie ceea Lyotard denumea ”economie libidinală” – spre exemplu relația timpurie mamă-copil așa cum este cea descrisă de Donald Winnicott. Pentru el, obiectul tranzițional din această relație constituie matricea tuturor formelor de joacă adultă care sunt artele, științele și toate activitățile de sublimare socială și investire individuală în colectiv. Consumerismul a scurt-circuitat rolul educativ al părinților și prin aceasta și identificarea primară, care constituie condiția de formare a ego idealulului egoului și superegoului și a scurt-curcuitat de asemenea și educația la nivel național, cea care leagă procesul de identificare secundară de figuri idealizate ale cunoașterii și de discipline ale spiritului. În acest fel, consumersmul, distrugând libidoul, devine orientat către insticte – distrugerea libidoului înseamnă că acesta nu mai este capabil să limiteze instinctele. Consumerismul încearcă să lege consumatorii și-i obligă să se supună producând dependență în sensul de adicție – așa cum a fost recent anatemizată la CHU Nantes (Centre hospitalier universitaire) de către  Jean-Luc Vénisse și echipa lui la laboratorul de adictologie. Cu acest scop de a alimenta dependența încă din primele luni de viață a creat FOX TV canalul său Baby First.

Abordată din acest unghi, economia creativă pare să constituie un nou aparat ideologic pentru producerea hegemoniei culturale mai degrabă decât să promită o nouă epocă a lumii industriale. Ce propune economia creativă cu adevărat este o metodă de resuscitare a dorinței consumatrilor, aflate în scădere continuă, prin combinarea marketingului cu creația artistică pentru a produce un fel de Viagra socială. Toate acestea au prea puțină legătură cu proiectul de a crește nivelul general al ideilor ori a revitaliza viața spirituală, acestea fiind condiții pentru orice tentativă de reconstituire a responsabilității. Aceasta este, la rândul ei, conform evidenței, condiția necesară care ar putea permite lumii să își construiască un nou viitor.

Până la urmă, acest model nu este numai hiperconsumerist, dar și profund segregaționist: el propune, în principiu,ca acei câțiva care mai rămân ”creativi” în masa  colosală de consumatori cu instinct de turmă incurabil să fie închiși în ghetouri aurite făcute special ca să le încurajeze stimularea reciprocă, ca și cum asemenea tipuri ”creative” nu mai pot fi stimulate – pe vremuri s-ar fi spus inspirate – de lumea cotidiană a oamenilor obișnuiți. Creativitatea transfigurează întotdeauna acest cotidian în ceva improbabil, adică în ceva unic, prin urmare extraordinar. Această transfigurare creativă pornește de la cotidian atât din cauză că, pe de o parte, apare din cotidian (ne referim  aici la cotidian in sensul în care Deleuze vorbește despre imanență) cât și pentru că, pe de altă parte, se dezvoltă din cotidian în așa fel încât se situează deasupra obisnuitului, făcând totuși parte din el. Așadar reliefeaza cotidianul: elevare nu ca ”transcendență prin imanență” cum am spune prin prisma fenomenologiei, ci ca o singularitate care erupe dintr-o dată ca infinit și excelență a sensului și semnificației din tot ce pare neted, plat și finit, adică entropic, lipsit de perspectivă.

Această transformare sau transfigurare a ordinarului în extraordinar nu este limitată la cazul artei: este de asemenea de găsit, spre exemplu, când Roland Barthes scrie despre mitologiile a ceea ce pe vremea lui (în anii 50) se numea încă modernitate. Această elevare a extraordinarului din sfera ordinarului este ceea ce Gilbert Simordon descria ca tendința de a urca și dorința de te cățăra spre ceea ce el numea un ”punct cheie”:

Ascensiunea, explorara și într-un sens mai general toate gesturile pionieratului constau în aderența la niște puncte cheiepe care le prezintă natura. A escalada o pantă pentru a ajunge în vârf înseamnă a te îndrepta către locul privilegiat care domină întreful masiv, nu cu scopul de a-l domina sau poseda, ci pentru a împărtăși cu el o relație de prietenie.

Economia creativă este opusul acestui concept al creativității ordinarului (sau a cotidianului) și din ordinar ca mod de accedere la propriul extraordinar, o concepție care cred eu caracterizează în special experiența artistică, mai ales începând cu epoca modernă. Este o concepție care poate fi recunosctă atât când Baudelaire vede picturile lui Constantin Guys cât și la Manet – la acel Manet care se crede că este modelul lui Estir din În căutarea timpului pierdut a lui Proust – un narator care are multe de spus despre extraordinarul care devine ordinar într-o lume care acum aparține Verdurinilor, pe care Hölderlin, Nietzsche sau Arendt i-ar numi filistini; un narator care este, așadar, în căutare, o căutare după alte puncte-cheie și o operă care a fost compusă exact în perioada dintre operele lui Duchamp, Nud coborând o scară  și Fântâna.

Și mai mult, faptul că ideologia economiei creative a devenit azi atât de plină de succes, nu numai din punct de vedere ideologic dar și din punct de vedere economic și al arhitecturii urbane, se datorează și exploatării sistematice a acestei noi rețele digitale, atât teritorială cât și deteritorializatoare, care ne caracterizează epoca - și al cărei rezultat este și Facebook-ul, în același timp uimitor și sărac. Astfel, planul de a constitui regiuni creatoare sunt foarte interesante și importante. Iar cel mai interesant aspect al acestui proiect este crearea unui ”cartier alreativității” în Île de Nantes. Se pare că acest cartier al creativității va include niște elemente neobișnuite de arhitectură, carre mie mi se pare că își anticipează propria ruină, asemănător într-un fel cu ruinele pe care Huber Robert le-a proiectat pe Louvru.


PS: impresii,, bancuri, discuții postconsumeriste?

6 comments :

  1. ti-a scapt un n, la Noțiunea de ecoomie creativă, asta pt ca ajuti sora:))
    acu citesc mai departe

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. au scapat mai multe, sa il mai corecteza sora ta daca tot l-ai tradus, oricum, felicitari, mie mi-ar fi scapat si mai multe :)))

      nu stiu ce sa spun, lumea nu duce lipsa de creativitate reala, e tot atata cata a fost dintotdeauna, problema e , cum zice cumva si articolul, economica, promovam „creativitatea goala” care e usor de vandut,adica lipsita de continut.
      Articolul nu are limba de lemn, unele idei nu se pot spune cu alte cuvinte.
      Ar putea fi un pic mai didactic daca vrea sa ajunga la mai multi, nu stiu care e publicul target.

      Ștergere
    3. mersi muuult! o sa-l corectez putin mai tarziu ca ma dor ochii acum, intortocheate fraze scriu si artistii-filozofii astia!!!

      Ștergere
    4. Nici eu nu stiu care era publicul target. Limbajul mi s-a parut de lemn cand am tradus. AM incercat sa-l indulcesc putin si recunlosc ca am recitit doar fragmente.

      Mie una imi place mult de fapt limbajul asta de lemn, mi-aduce aminte de scoala :))

      Ma bucur ca ti-a placut, pe mine partea aia cu proletarizarea si prostirea aferenta m-a uns pe suflet, nu alta.

      Greselile sunt si de la oboseala, ca o parte l-am tradus in timp ce dorma musiu si alta parte in timp ce statea pe mine.

      Ștergere
  2. nu sunt greseli propriu zise, ci de tastare, si altu le vede oricum mai bine. Eu inca mai gasesc in doctorat :))))

    RăspundețiȘtergere