Cred cu tarie ca exista un ceva inefabil in felul in care ne nastem si crestem si, cu cat incercam sa intervenim, sa rationalizam, sa controlam aceste impulsuri, cu atat ne facem mai mult rau. Unele lucruri vin instinctual (nasterea naturala), altele sunt deprinse social (alaptarea), cert este ca suntem oameni, suntem fiinte sociale, destinate sa traim in grupuri nu foarte mici si sa ne formam devreme atasamente multiple.

Cred ca o sarcina decurge frumos in momentul in care femeia se simte pregatita sa isi asume rolul de mama, indiferent ca acest lucru a survenit constient sau inconstient. Asa cum sunt femei care isi neaga conditia pana la final (iti amintesti poate seriile incredibile "I didn't know I was pregnant"), tot asa sunt si alte femei care  citesc in sine insesi ca in niste carti deschise, care isi cunosc intr-atat limbajul corpului incat pot sa deduca momentul in care concep un copil cu o precizie incredibila.

Mai cred ca o viata echilibrata, respectul si dragostea de sine si pentru altii si niste obiceiuri sanatoase influenteaza pozitiv dezvoltarea intrauterina a copilului. Copiii simt iubirea si infloresc. Copiii invata dinainte de a se naste si, daca sunt lasati sa isi aleaga momentul venirii pe lume, asa cum s-a intamplat de milioane de ani, sunt si pregatiti sa supravietuiasca. Nasterea este un miracol. Am mai atins subiectul nasterii naturale, nemedicalizate, recent aici si aici:

Un copil nascut la termen, lasat sa isi urmeze calea in travaliu, este pregatit sa si respire singur iar dupa nastere, odata ajuns pe pieptul mamei, poate ajunge la fel de singur la sanul acesteia, initiind magia alaptarii.

Acest instinct de a se tari si a suge dispare destul de repede de la nastere; la 7-8 ore este simtitor mai scazut, ajungand la jumatate din intensitatea de atuinci, din primele clipe, iar in 2-3 zile copilul efectiv uita ce are de facut. 

Este o simbioza intre mama si copil. Mama ofera caldura necesara dupa nastere (cand in spital ni se povesteste ca nou-nascutii au un fel de soc termic), germenii prietenosii din afara si dinauntru, laptele de inceput, colostrul atat de concentrat, care vine exact cat are nevoie un bebelus in varsta de 10 minute, adica doar cateva picaturi - o cantitate ce poate varia de la 2 la 7 mililitri - si numai mama si copilul hotarasc inconstient cat de mult lapte este necesar in tandemul lor. 

Copilul care se misca pe burta mamei o ajuta pe aceasta sa elimine placenta si ii fac masajul uterin atat de necesar, pentru ca in aproximativ doua ore uterul va redeveni (sau asa ar trebui) mare cat un grepfrut. Ulterior, stimuland secretia de ocitocina in timpul suptului, ajuta mama sa produca acele contractii care ii redau forma de dinainte de sarcina. In sase saptamani, uterul trebuie sa fie la fel de mic ca inainte de nastere.

Este miraculos cum aceste lucruri se pot face fara injectii cu ergomet, fara fiola de oxiton administrata pe expulzie, ci doar lasand sa decurga un proces atat de simplu, de prietenos si de natural.

Trebuie sa mai scriu ca noi oamenii moderni am uitat cum ne nastem. Suntem standardizati, cuantificati, rationalizati si s-a ajuns sa se creada ca numai asa lucrurile nu pot evolua intr-un sens negativ. 

Ni se spune ca nasterea este durere si ca e foarte aproape de moarte. In loc sa folosim achizitiile din ultima suta de ani sa ajutam acele cazuri cu adevarat critice, ne-am facut un obicei sa tratam totul ca pe o boala, sa oferim tratamente preventive, sa amortim mama si copilul la nastere si sa prezentam acest lucru ca pe o mare cucerire a tehnicii, ca pe un mare pas inainte - eliberearea femeii de eterna suferinta a nasterii. 

Si totusi, toate nasterile pe care le-am vazut, lasate sa decurga asa cum venea de la sine, nu au parut niste suferinte si traume imense, cat o sarbatoare, mai ales la final. 

Durerea din nastere este singura durere care iti spune ca totul merge bine. Care te invata cum sa te misti, cum sa gemi, cum sa intri in transa atat de necesara activarii instinctului de a naste. 

Nasterea este gestionata de sistemul limbic, cea mai rudimentara parte a sistemului nervos. Frigul, lumina, vorbele fara rost, interventiile si restrictiile de orice fel interfereaza cu acest mecanism fin si rezultatul, de multe ori, este ca femeile noastre - mamele, surorile, doamnele din generatiile care au nascut la spital au perceput nasterea nu ca pe o mare victorie si implinire a devenirii lor ca femei, cat ca pe un chin, ca pe durere pura.

Unele medicamente si hormoni administrati in spital in timpul travaliului interfereaza cu secretia naturala de hormoni care ajuta mama pe perioada travaliului si a expulziei, o priveaza de endorfine - anestezicul natural - si de adrenalina, care ii da forta aceea incredibila de a lua lucrurile in maini pe final, de a-si naste copilul, facand astfel necesara interventia unor anestezice care raman in sangele copilului si dupa trei zile de la nastere, un cot bine pozitionat pe abdomen, o incizie (in Romania 95% din femei nascatoare pe cale normala au parte de ea) la nivelul perineului.

Copiii sunt luati imediat de langa mama si astefl sunt ”sterilizati” si colonizati cu germenii spitalului si ai personalului de acolo (de multe ori mult mai rezistenti si mai conentrati in patogeni decat ai mamei insesi), iar mama va fi partial incapabila sa ii ofere protectie contra acestora intrucat la unii dintre ei nu a fot expusa direct deci nu are nici ea imunitate, Nu se tine cont de faptul ca un cordon ombilical lasat sa pulseze pana la capat ii asigura copilului o rezerva importanta de fier pentru lunile de inceput, nici de faptul ca grasimea cu care se naste il protejeaza de frig si de afectiuni ale pielii care pot aparea mai tarziu (exista studii care spun asta).

Copilul nu este lasat pe pieptul mamei la 30 de minute dupa nastere (sau o ora, ori cand mama este constienta, in cazul cezarienei) ci sunt hraniti cu suplimente precum glucoza sau formule de lapte, aceste manevre interferand cu stabilirea naturala a lactatiei.

Stiu ca La Leche League promoveaza apropierea copilului de mama imediat dupa nastere. Eu insami ader cu toata fiinta la aceasta filosofie si ma pregatesc sa ii ofer cele mai prietenoase conditii posibile urmatorului meu copil cand se va naster.


Copiii au nevoie intens de mama si de sanul ei imediat dupa nastere, iar in primele trei luni este perfect natural ca acelasi copil sa se acomodeze la viata extrauterina la fel de lipit de mama lui, insa din exteriorul acesteia. 

Exista un concept tare frumos in unele articole despre dezvoltarea copilului, numit al patrulea trimestru, care promoveaza apropierea fizica a copilului de mama. Dupa al patrulea trimestru, copilul invata treptat sa fie independent. Insa nu, nu la inceput: la inceput, copilasul are nevoie inclusiv sa doarma langa mama. Somnul langa aceasta ii regleaza ritmul respiratiei, contactul neintrerupt il ajuta sa invete cum trebuie sa isi regleze lucruri de baza, precum caldura corporala sau sa isi regleze bataile inimii si respiratia dupa cele ale mamei. Sinergia mama-copil continua, asadar, mult dupa nastere.

Mama reactioneaza instinctiv la cea mai mica miscare a copilului, fiind disponibila atunci cand bebelusului ii este sete sau foame sau cand acesta are nevoie de confort. Fiecare achizitie - care noua ni se pare inscrisa in genomul uman si careia nu-i dam atentie, este generatoare de nesigurante, de angoase si reactii din cele mai diverse.. Ma gandesc de exemplu, la conceptul de distanta, care este inglobat de copil la cea vreme dupa nastere, ma mai gandesc la revelatia ca mama este o fiinta distincta de nou-nascut. Bebelusii isi percep mama ca facand parte din ei. Cad sunt separati de mama se spune ca au impresia ca le lipseste fizic o parte din ei. 

Copilul are nevoie de contactul cu mama - mai ales noaptea - pentru a reusi sa digere linistit, in siguranta oferita de elementul priimordial din viata lui - bratele si sanul mamei - aceste concepte si pentru a creste linistit, sigur de/pe sine. Alaptarea si dormitul impreuna sunt parti integrale ale atasamentului securizat.


Dormitul impreuna ajuta si evolutia alaptarii in plan fiziologic. Mama este mult mai alerta si disponibila sa puna copilul la san pe timpul noptii, ceea ce determina o crestere seminifactiva a nivelului prolactinei. Cum ocitocina asigura ejectia laptelui in momentul alaptarii, secretia prolactinei ajuta corpul sa gestioneze producerea de lapte pentru mesele urmatoare. Noaptea corpul este mai predispus sa produca prolactina decat ziua.

De multe ori alaptarea este perceptuta ca oboseala, insa studii de ultima ora arata ca o mama care alapteaza, desi poate dormi mai fragmentat decat o mama care nu alapteaza, are parte de un somn mai odihnitor. Antrenamentul pentru un somn fragmentat apare inca din timpul sarcinii. Nu cred ca exista viitoare mamica scutita de insomniile din timpul sarcinii, de exemplu. Toate acele de dificultati de gasire a unei pozitii confortabile in somn, arsurile incapatanate care apar in ultimul trimestru, mai ales noaptea, greutatea inexplicabila de a adormi mai repede, nevoia de a evacua lichide odata la 4 ore inclusiv (sau parca mai ales) noaptea sunt parca parte a unui complex mecanism de adaptare la viata cu un copil mic. 

Inca o dovada ca femeia e un miracol si ca este capabila sa isi duca la indeplinire menirea de mama, nu? 

Alaptarea exclusiva in primele luni si cea prelungita ajuta la reducerea unor riscuri serioase de sanatate. Sigur, exista si alti factori care pot fi poate la fel de determinanti, dar sta in puterea mamei sa isi ajute copilul sa se dezvolte armonios alaptandu-l. Din punct de vedere nutritiv, laptele mamei se adapteaza nevoilor propriului copil, este in continua schimbare, iar simbioza mama copil nu ar trebui intrerupta sub nicio forma. Asadar, cel mai bine ar fi poate ca un copil sa nu fie separat vreme indelungata de mama pana spre doi ani, lasandu-i acestuia spatiu pentru a se intarca natural.


Gasisem undeva ca in al doilea an de viaţă (12-23 luni), 448 mL din laptele matern inseamna:

29% din necesarul energetic
43% din necesarul de proteine
36% din necesarul de calciu
75% din necesarul de vitamina A
76% din necesarul de acid folic
94% din necesarul de vitamina B12
60% din necesarul de vitamina C

Un copil intre 1 si 2 ani alaptat la cerere primeste chiar mai mult decat atat.

Cel putin in primele sase luni nici nu este nevoie de altceva decat de laptele mamei pentru un copil nascut la termen si sanatos. Suplimentele alimentare nu sunt necesare profilactic, uneori putand interfera cu absortia nutrientilor din laptele matern. In plus, copilul se naste cu anumite rezerve, care in mod normal nu se epuizeaza inainte de sase luni.

Diversificarea alimentatiei poate incepe la sase luni sau chiar mai tarziu, in functie de anumite semne pe care le ofera copilul. SImpla impresie a parintilor ca un copil ”pofteste” nu este un argument suficient pentru inceperea diversificarii.

Este necesara introducerea treptata a alimentaelor.

Suplimente precum ceaiul sunt de asemenea inutile si interfereaza cu bunul mers al alaptarii (cererea scade cu cati mililitri de ceai a baut copilul, a inlocuit practic laptele cu ceaiul) sau influenteaza negativ concentratia sarurilor din organismul copilului ajungandu-se uneori la cazuri grave, implicand spitalizarea. 

Nevoia copilului de apropiere cu mama descreste treptat, dar chiar si dupa un an ea este inca foarte pregnanta. Desi foarte versatili si adaptabili, copiii mici infloresc cel mai adesea langa mama lor, uneori singura care le poate intelege franturile de cuvinte, cele mai mici gesturi si le poate veni in intampinare mult mai repede decat alti ingrijitori.

Exista intre 1 si 2 ani cateva perioade, care variaza de la copil la copil, in care se manifesta un fel de regres, o intoarcere la obiceiurile de supt ale primelor luni de viata: neregulate, chinuitoatre poate pentru mama dupa atata vreme in care copilul isi rarise supturile. Fenomenul, sau o parte din el, se numeste cluster feeding (cluster feeding apare insa si la varste mici, in timpul puseurilor de crestere sau al eruptiei dentare de exemplu). 

Sunt copii care renunta partial sau total la solide pentru o perioada. Aceste perioade de regres sunt precursoarele unor mari achizitii, care pana se acumuleaza, inmagazineaza si pana copilul invata cum sa le foloseasca il bulverseaza intr-atata incat copilul simte nevoia ca o vreme sa se intoara la origini, acolo unde totul este perfect. 

In viata de adulti, unii oameni au tendinta sa doarma in pozitia fetala pentru a reveni ltemporar la confortul acestui primordial. Mecanismul mi se pare cam acelasi si in cazul suptului-regres de care discutam. 

Poate cea mai mare piatra de incercare pentru multe mame care au ales sa alapteze extins este una din aceaste faze, care apare in jurul varstei de 1 an si 8 luni. Punctul de cotitura poate parea asa de important si pentru ca intr-adevar multe mame care reusesc sa nu intarce atunci martuirisesc ca li se schimba radical copilul inspre doi ani, cand perioada de regres se estompeaza. 

Nici eu nu am facut exceptie, la vremea mea (http://blogulmeumediocru.blogspot.com/2010/11/doi-ani-alt-copil.html) 

Nu in ultimul rand, alaptarea nu e un motiv ca tatal sa iasa din ecuatia tienrei familii, ci din contra. Sunt voci care sustin ca si tatal are dreptul la ocaziia de a hrani micutul pentru a favoriza apropierea dintre el si nou-nascut. Dar sunt atatea moduri in care acest lucru se poate intampla fara a hrani direct copilul, bunaoara: 

- oferind confort mamei 

- aducand copilul acesteia pentru a fi alaptat, 

- tinandu-l sa eructeze, 

- oferindu-i ingrijirea zilnica: schimbat, spalat zilnic, singur sau impreuna cu mama

- vorbindu-i, tinandu-l cat mai mult in brate

Inca din timpul sarcinii, tatii care accepta sa isi ia rolul in serios si traiesc impreuna cu viitoarea mama isi schimba, se pare, echilibrul hormonal. 

Barbatii tati au mai putin testosteron (nu dramatic mai putin) si mai multa prolactina (denumita si hormonul atingerii), lucru care ii face sa fie mai putin agresivi si mai atenti la nevoile celor din jur (sotia, copilul), mai iubitor. 

Prin contactul prelungit cu nou-nascutul, dupa acee, legatura tatalui cu copilul se sudeaza si mai mult (intervine acelasi hormon, printre altele). 

Credc ca tatii trebuie lasati sa aiba cat mai mult contact fizic cu bebelusul, trebuie lasati sa isi gaseasca propria abordare fata de nevoile nou-nascutului si sa fie eventual corectati sau invatati cum sa procedeze (dar nu in momente de criza, pentru ca devin, ca oricine, defensivi si refractari). 

Relatia dintre mama si tata sufera multe modificari la venirea unui copil. Mai ales in primele luni, prioritatile amandurora se schimba iar rutina copilului, in vesnica schimbare, este si ea generatoare de oboseala. 

Invatand sa se sprijine recoproc, parintii isi construiesc in timp o relatie mai durabila, invata sa se cunoasca si in alte ipostaze decat pana la venirea copilului. 

Tatal poate fi un sprijin emotional inca dinainte de nastere, pe parcursul acesteia si dupa aceea, ajutand mama sa isi mentina fortele proprii si o parere buna despre sine in primele luni, cand revenirea la aspectulu de dinaintea sarcinii e inca un subiect sensibil pentru multe femei, cel putin in zilele noastre.

Tatii sunt parte activa in viata copilului lor, care invata sa il recunoasca si sa il iubeasca. De multe ori primul zambet al copilului vine catre tata, partenerul de joc, altl decat mama. Prezenta activa a ambilor parinti incurajeaza armonioasa a copilului si ajuta in bunul mers al alaptarii, de la momentul zero pana la finalul ei, decis de copil, in momentul in care decide ca isi poate exprima afectiunea, frustrarile si alte sentimente si altfel decat de la pieptul mamei.