highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

miercuri, 30 mai 2012

Din nou, segregaționismul urlă







Nu m-aș fi hazardat in tema asta atat de controversată dar a publicat o doamnă un articol despre AP, mai precis contra lui care mi se pare mie că dezinformează. Fiecare are rațiunile lui care îl determină să accepte sau să respingă niște idei, dar atunci când îți spui părerea din postura specialistului ai o mare responsabilitate.

Acesta este articolul.

Acesta este răspunsul meu. L-am scris pe mobil în dimineața asta, în timp ce copiii dormeau în cel mai ”atașat” stil posibil, amandoi lipiți de mine.

Îmi pare rău, dar mi se pare că pui in carca AP-ului niste chestiuni complet neadevarate. 

AP nu minimizează rolul tatălui niciodată, nici autenticitatea relației. Un copil alăptat prelungit nu este un bebeluș mai mare, ci pur si simplu un copil care este lăsat să își împlinească nevoile în propriul ritm. 

Îmi pare foarte rău să citesc așa ceva la tine. Dezinformezi cu bună știință și cred că știu și de ce. Ai grijă, sunt părinti care ar fi vrut/ simțit să meargă pe calea asta și iau de bun ce spui tu pe aici. 

Nu uita că AP e doar un nume pentru o abordare EMPATICĂ de a crește copii care se practică de când lumea. 

AP nu exclude nici autenticitatea, nici limitele, atâta doar că și copiii și părintii le învată altfel decât în maniera strictă promovată de  detractorii acestui "curent". Acestia se agață de propriile limite, set-back-uri și prejudecăți ca să se valideze pe ei în fața celorlalți și să găsească o scuză pentru că au găsit incomodă relaționarea cu copiii bazată pe respect reciproc, dragoste necondiționată și convingerea că un om se naște cu uneltele necesare adaptării și supravietuirii. De asemenea, lor le vine greu sa creada ca un om se formează ca membru deplin al societății doar urmand exemplul celorlalți, cu sustinerea necondiționată ori de câte ori este posibil (am în minte exclusiv limitele puse de un pericol iminent) și cu posibilitatea de a interactiona LIBER cu cei din jur in orice situație i-ar aduce viata. 


AP nu este conceptul continuu al lui Liedloff. De altfel acesta nici nu se poate aplica ad-literam într-o societate în care mașinile merg nestingherite pe stradă, deși este perfect adevărat că multe din cele spuse acolo sunt lucruri de bun-simț. 

AP nu înseamnă că ți se urcă copiii în cap sau că nu pot merge la scoală, că sunt defecți. De altfel, copiii crescuți așa devin echilibrați, respectuoși și iși exercită orice meserie își aleg fără probleme. Mulți sunt carismatici, pozitivi, încrezători, tocmai fiindcă li s-a respectat orice a ținut de ființa lor. Eu cunosc personal oameni crescuți așa (desi nu era AP pe vremea aia) care nu par bântuiți de cine stie ce tare ascunse. 

Și, nu în ultimul rând, am o fetiță de trei ani și jumătate care merge 
fără probleme la o gradiniță cu programă standard, este dornică de contact cu oamenii și e tratată ca o persoană cu drepturi depline, deși este încă alaptată dacă simte ea nevoia. 

Alăptarea nu are nimic compulsiv la ea și nu pare să o impiedice să caute alinare și rasfăț - plus alte moduri de exprimare - și altfel decat la san inca mult ianinte de doi ani. De altfel, Anda diferențiază foarte ușor între aceste moduri de alinare și  are preferințe in funcție de context. Atâta doar că uneori ȘI suge. Este pe punctul de a se înțărca.




William Sears, cel căruia i se atribuie numele de attachment parenting, a scris un articol foarte emotionant despre reacțiile astea atât de vehemente din ultima vreme. Citiți-l vă rog aici. Nu e lung, este doar o odă adusă firescului. De asemenea, Hobo Mama a scris foarte frumos despre respectul față de copil

Acest mult discutat AP este numai un mod natural de a răspunde cu dragoste și răbdare nevoilor copilului. Nici măcar nu înseamnă să te pui pe tine ca părinte pe planul doi, fiindcă implică noțiunea de CONviețuire. Nu implică vreun sacrificiu, fiecare dă cât vrea, CAND poate și CAT poate. Totul e la liber, oameni buni.

Și părinții au lmite, dar și copiii. Când își ating limitele, părinții de multe ori  se enervează iar copiii de asemenea (tantrumurile vă sună cunoscut?) - e natural. Un părinte ”atașat” își lasă copilul să se cațere în locuri înalte, nu sare de un metru de pe bancă (dacă stă jos, că mulți nu stau) dacă îl vede călcând într-o baltă (se murdărește, aoleu!!!), nu se sperie la primul semn de febră, deși îl doare sufletul văzându-l chinuindu-se așa și are încredere în capacitatea copilului de a negocia cu ceilalți, de a interacționa sănătos fără ajutorul său.  

AP nu înseamnă alăptare până la adânci bătrâneți și purtarea în cârpe până are copilul jumătatea greutății tale. Dar orice părinte își ia copilul în brațe când îl vede angoasat sau obosit, conștient fiind de miracolul pe care îl face atingerea.

Poți să nu alăptezi DELOC, poți chiar să nu dormi lângă copiii tăi și să fii încadrat în acest rușinos attachment parenting - ptiu drace, că nu scapă lumea odată de el... 

De când vorbește, Anda noastră își verbalizează foarte bine nevoile. Știți care e cea mai deasă cerere aei? Vleau blaaaaațeeee! cu o voce cântată și tristă. Și n-aș putea spune că n-am dus-o destul, dar uite că mai vrea. Sora mea a cerut în brațe până la cinci ani și ceva iar tatăl meu, altfel operat de hernie de disc, nu a prididit s-o aducă așa acasă de nenumărate ori. Aceeași fetiță a mers două zile la trei ani la grădiniță, apoi nu a mai vrut. A durat luni de zile ca ai mei să reconstituie ce s-a petrecut în acele trei ore de acomodare (nimic rău, din contra, toată lumea a fost drăguță cu ea, dar nu i-a plăcut separarea și n grupa mini la un moment dat jumătate din copii plângeau iar asta a speriat-o). Dar cine nu vrea să lipsească măcar o singură zi de acolo acum, la cinci ani, de teamă că pierde ceva? Ei bine, ar fi trebuit oare să i se impună să continuue ”că se obișnuiește”? Are oare acest copil probleme de socializare pentru că a dormit cu părinții și și-a supt degetul până la cinci ani? (ea a supt la san până la șapte luni). Este vorba de un copil care face glume ca un adult, cu un vocabular foarte bine dezvoltat și destul de creativ, observ eu. 

De când e lumea, o parte din oameni și-au crescut copiii mai lejer, mai instinctual, ca să zic așa, pe când altă parte a simțit nevoia să dețină controlul asupra vieții lor, din dorința, evident, de a-i feri de ce consideră ei că eate rău. Eu cred că atunci când se discută despre copii nu este indicat să devenim dogmatici. Circumstanțe atenuante există pentru orice, chiar și pentru bătaie și violență verbală (care poate fi și extrem de voalată, dar nu mai puțin violentă). Așa că hai să nu ne îmbolnăvim copiii de boala limitelor, și așa există foarte multe intrinseci, pe care și le vor asuma în diverse măsuri, chiar și numai trăind laolaltă.  


Acum, în lumina celor de aici, câși dintre voi sunteți de fapt părinți practicanți de AP? 

PS: ca să fie tabloul, complet, vă rog să citiți despre helicopter mom 

61 comments :

  1. Zoozie, imi pare rau ca-i faci doamnei trafic. Dar pe de alta parte sper ca mamicile care dupa ce au citit postarea ei se tem sa-si asculte copiii, sa aiba ceva indoieli dupa ce citesc postarea aceasta a ta.

    Eu am mai spus-o, mi se pare periculos faptul ca un asa zis specialist isi insereaza parerile personale in discursul invelit frumos in idei de "respect pentru copil". De cand a scris intr-o postare ca daca lucrezi in bucatarie si plange copilul sa-l iei in brate, tu trebuie sa lucrezi mai departe si sa-l ignori, eu nu am mai citit-o. Nu am vrut sa ma incarc negativ cu pareri in genul retetelor lui Dobson cu idei dupa cate minute de plans trebuie alinati copiii... Da-le-ncolo de retete. Problema majora mi se pare ca in mod miraculos au ajuns multe mame sa se bazeze pe parerea ei (cum am zis mai sus, pentru ca initial spune despre Juul si respectul pentru copil), si sa isi ignore bunul simt, dragostea si respectul pentru copil, doar pentru ca "specialista" da reteta educatiei perfecte.

    Ma bucur ca ai dat linkul lui hobo mama, mi se pare ca explica minunat ca AP inseamna respect pentru copil, cum poate fi asta un lucru rau, nu inteleg...

    Si, apropo de faptul ca Raluca Jacono acolo vorbeste fara sa isi dea seama (ceea ce inseamna ca nu e deloc specialist in parenting) sau intentionat ipocrit (ceea ce inseamna ca isi lasa pasiunile personale sa ii impiedice munca de specialist) despre helicopter mom, se poate citi mai multe despre diferenta intre aceste modele de parenting aici http://www.phdinparenting.com/2010/12/02/parenting-styles-to-the-extreme/#.T8X6UMWE_Wg si aici http://www.phdinparenting.com/2009/06/18/attachment-parenting-is-not/#.T8X6e8WE_Wh.

    Si da, in familiile ce isi cresc copiii cu respect tatii chiar se implica: http://codenamemama.com/2012/05/28/i-am-dad-enough/.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa, TATAL, se implica inca de la momentul zero. Daa nu o face, fie mama e mult prea protectoare si nu-l lasa sa faca bondingul la timp, fie vine el cu propriul bagaj de probleme, dar asta e cu totul altceva.
      Exista insa solutii, cheia de multe ori e la mama. A lui, cea care de multe ori a inchis usile si a ei, mama copilului sau, care le poate deschide. Uneori cu branciul, dar le poate deschide. Cele care chiar nu se pot deschide se pot lasa acolo.

      Un om care nu se implica in viata de familie nu merita sa fie tata, locul lui e pe pres. Dar daca doarme in pat vina e iarasi a ... mamei ca-l primeste fara sa-si faca temele. :)) Sunt rea.

      Dar am un mare respect pentru SOTI și TATI si un mare sut in fund pentru restul masculilor, carora li se poate aplica bancul misandru de mai jos.

      ce e un barbat?
      o extensie inutila a organului sau reproducator.

      Ștergere
  2. Uneori am impresia că toate eforturile de-a explica altora anumite lucruri, se duc undeva în eter, sunt în zadar pentru că cei care sunt atât de fixaţi în mecanismele lor şi propriile chingi mentale, nu sunt dispuşi să asculte un argument, indiferent câte fapte ar prezenta acesta.

    Ai scris foarte bine însă, măcar ochii câtorva să fie dispuşi să citească.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu cred ca fiecare descopera lucrurile in cel mai bun moment pentru sine. Cred ca nimic nu se invata cu forta, ca fiecare trebuie sa-si primeasca tainul de greseli si suferinta pana sa inteleaga ca nu exista adevaruri general-valabile. Si ma refer aici la orice aspect al vietii.

      Ștergere
    2. ce nesimtita sunt, multumesc.

      Ștergere
    3. Ăăăă, cum adică?

      Ștergere
    4. scuze, spuneam ca sunt neserioasa/nesimtita fiindca nu ti-am multumit pentru cuvintele frumoase. Mi-am luat odata o morala crunta la scoala cand n-am raspuns unui compliment si mi-a intrat in sange :)))

      Ștergere
  3. E foarte dubios articolul citat de tine. Un specialist care recomanda un mod traumatic de a sfarsi alaptarea si care pune alaptarea in opozitie cu relatia copil-tata. De ce crezi ca face asta? Mi se pare ciudat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este mainstreamul. De asta Țse recomandaȚ sa dai biberonul de obisnuire o data pe saptamana ca sa ti-l poata hrani si altcineva. Pe de alta parte, rolul tatalui in alaptare este mare, enorm de fapt. Putine femei reusesc sa alapteze mai mult decat cateva luni mixt fara ajutorul unui sot intelegator si iubitor (asta daca nu sunt singure). Puterea subminatoare a tatalui nu trebuie minimalizata. Ar trebui insa sa ne educam barbatii mai bine, fiindca este extraordinar cate lucruri pot face ei cu si pentru familia lor. Si sunt atatde induiosatori cand vezi cu cata ardoare isi doresc sa le fie alaptati copiii, sa ii stie sanatosi... Mi-amintesc de cineva care intr-un moment greu vorbea despre problemele in alaptare ale sotiei sale si s-a straduit sa ii aduca laptele altei mamei numai sa isi stie copilul hranit natural. Unic moment, acea mama si-a recastigat laptele in timp. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat fara aceasta deschidere a sotului.

      Ștergere
    2. Da, chiar asa, fara un suport solid din partea tatalui, o mama (fie ca alapteaza sau nu, dar mai ales care alapteaza) are mult de suferit. Eu una nu as fi reusit sa continui sa alaptez pe motivul ca nu am suficient lapte daca barbate-miu nu imi spunea mereu sa termin cu chestiile astea. Dar ce sinistru, sa recomanzi mamei sa plece de acasa ca tatal sa poata avea o relatie cu copilul! Mi se pare bizar, ca sa nu zic mai multe.

      Ștergere
  4. trist, dar trist de tot...fiindca e o "autoritate", din pacate...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mah, e clar, nimic nu mai e ce pare a fi... Eu am crezut initial ca imi place si cred in AP. Dupa ce am citit la Raluca, am zis ca nu imi place AP si nu se potriveste cu ce fac eu. Acum deja nu mai sunt sigura ce inseamna AP, asa ca am decis sa nu mai caut un nume la stilul nostru de parenting, este al nostru si nu apartine niciunui curent. Ma simt nashpa ca am ajuns in centrul unei discutii din nou, fara sa vreau... :-(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, te "prind" aici, eu am incercat sa-i las ieri doua comentarii doamnei, unul era pentru tine, altul era pentru ea. M-am gandit ca n-o sa le publice, am citit la Zooz aici ca pe-ale ei le-a sters. Deci am fost fata desteapta si le-am salvat in word. :)
      Ca idee, in rezumat, pentru lamurire - doamna este o impostoare. In general vorbind, dincolo de orice barfa. N-are legatura cu tabere, mommy wars sau orice altceva. E strict vorba despre persoana ei.

      In fine, comentariile cu pricina (ma scuzi Zooz, da? :-*):

      "Simona, citeste mai cu atentie. Si dupa aia citeste si la Zoozie. Ai sa te lamuresti mai bine.
      AP nu este un dictionar si nici un set de reguli. Pe care apoi cineva sa le interpreteze, rastalmaceasca si balmajeasca dupa cum are chef.
      AP se simte si inseamna, in primul rand, iubire neconditionata si empatie.
      Continuum Concept este doar un principiu socio-antropologic din care fiecare poate deriva valori individuale, nu o solutie universal aplicabila si, de asemenea, nu are nicio legatura cu AP.
      Pup."

      "Raluca Jacono, n-ar fi rau daca ti-ai pune mai intai in ordine teoriile socio-parentale si abia apoi ai veni cu generalizari de dragul generalizarii (si/sau al atacului de dragul atacului): nu detii adevaruri absolute, pentru ca nimeni nu este dumnezeul maternitatii pe pamantul asta, nici macar in calitate-de!

      In plus, nu stiu din ce tolba poti scoate cugetarile cu privire la curling mothering, serios, cu siguranta nu este una bazata pe documentare ori studii de specialitate, e de un cabotinism psiho-sociologic infiorator aproape tot ceea ce ai postat mai sus. Un talmes balmes fara cap si coada, care interpreteaza absolut eronat atat AP, cat si conceptul continuu.

      In plus observatiile cu privire la hippiotismul parental specific Europei de Est sunt absolut hilare, daca nu chiar penibile. Scuzabil daca le faci in nume personal, impardonabil cand le servesti cu pretextul profesionistului in materie.

      De asemenea, este iritant si completamente incorect, imoral si subversiv totodata sa incerci sa induci idei care sa-ti scalde probabil tie bine judecatile completamente personale, semnand insa cu numele unei persoane de notorietate, care nu doar ca nu are habar despre ce postezi tu aici, dar nici macar in visele sale cele mai urat colorate nu ar putea emite atari postulate. E vorba despre retinerea pe care ti-o da tocmai cunoasterea amanuntita si specializarea autentica in probleme emotionale. Ceea ce tie, incepe sa-mie clar ca lumina zilei, iti lipseste cu desavarsire.

      Stii proverbul cu ulciorul care nu merge de multe ori la apa? Ei bine, retine-l. S-ar putea sa-ti foloseasca."

      Ștergere
    2. Marturiresc ca as fi ignorat complet postarea in discutie, pentru ca nu e altceva decat o prostie cu motz, insa n-am putut sa ma abtin vazand cat de usor de manipulat sunt persoane de buna credinta, in speta tu, Simo, efectiv comentariul tau acolo (am intrat pentru ca postarea RJ a tot fost linkuita pe FB) mi-a facut parul maciuca ... de asta am si ales sa copiez acum, aici, tot pentru tine. :)

      Ștergere
    3. Alina, iti multumesc mult! (ca de obicei). Se vede ca eu le fac dupa ureche si nu din carti, :-))) Poate ca ar fi trebuit sa citesc cartea lui Dr. Sears inainte sa ma bag in discutie, dar m-am scapat :-))) Aveam o profa de romana in gimnaziu care avea o vorba foarte buna cand venea cineva cu "pai eu am crezut ca...", ea ii raspundea sec: "mai baiete, tu sa crezi la biserica, noi aici discutam cu argumente"... :-)
      O sa fiu atenta alta data in ce ma bag :-)))
      Multumesc inca o data, te pup!

      Ștergere
    4. Simona, hai ca am si eu 2 minute sa spun ceva. Eu citisem postarea fara comentarii atunci cand a dat Zoozie linkul. Cand ai scris aici comentariul de mai sus m-ai facut curioasa si am intrat. Recunosc ca m-a afectat putin comentariul tau, pentru ca eu stiam ca ne apreciem si ne respectam reciproc, iar in citatul "Mi se pare total aiurea sa-mi port copilul de doi ani jumate cand e in stare singura sa mearga pe picioarele ei destul de multi kilometri, nici nu tin minte ultima data cand s-a cerut in brate. De ce as purta-o cand e perfect sanatoasa si doritoare sa umble pe picioarele proprii?!" m-am simtit putin prost, pentru ca si Alex de 2 ani jumate probabil ca ar fi in stare, nu stiu, sa umble pe jos, si e perfect sanatos. Dar el in continuare se plimba doar in brate, si de multe ori si prin casa vrea in brate. Mie AP mi se pare sa-i ascult nevoile copilului meu, chiar daca asta inseamna ca vrea sa umble doar pe jos, de-a busilea prin parc, de la 7 luni, sau doar in brate la 3 ani. Nefortarea lui in nici o privinta.

      Am vazut acum, cand am intrat sa iau citatul, si ultimele comentarii, si Raluca cu o anume Maria comenteaza cum copiii sunt diferiti etc. DAR comenteaza de parca un parinte AP forteaza copilul sa fie purtat, sa doarma cu parintii, sa fie alaptat, etc. Cum am zis si in comentariul de mai sus, se face o mare confuzie intre helicopter parenting (parintele super stresat si care tine fortat copilul langa el, sa il protejeze) si attachment parenting (in care parintele asculta de nevoile copilului si il trateaza cu respect).

      Mi se pare ca Raluca, dorind sa arunce cu noroi in anumiti oameni cu care are vendete personale din gruparile de AP, face un mare rau multor parinti, care vor trage concluzia, avand incredere in ea ca specialist in parenting (daca nu avea Jesper Juul pe site, vorba Alinei, nimeni nu ar fi bagat-o in seama), ca e rau orice tine de AP, sa iti iei copilul in brate atunci cand vrea, sa fii acolo pentru el atunci cand are nevoie de tine, sa il tratezi cu respect. Deja sunt multi parinti care isi manifesta entuziasmul ca marea specialista Raluca Jacono le transmite ca pot bine mersi sa se puna pe ei pe primul plan, chiar si in detrimentul copilului, da-i incolo de rasfatati, iti dai seama ca se poate obisnui sa se simta important, respectat si iubit??? (lectura frumoasa: http://jurnal-de-mutunau.blogspot.ro/2012/05/vaaaai-dar-daca-se-obisnuieste-asa.html)

      Ștergere
    5. Si inca ceva, chiar am in plan o postare legata de parentingul de pe vremea parintilor nostri si cel de acum. Cat erau ei de degajati si cat de normal considerau faptul ca au devenit parinti, s-au maturizat, sunt responsabili, si cat de natural considerau ca e sa asculti copilul. Eu pana pe la 6-7 ani nu am prea putut umbla pe jos. Ma dureau fizic picioarele, chiar tin minte senzatia de durere. (Pe la 8 ani chiar mi-au facut moldamin, au suspectat un reumatism infantil) Ai mei nu aveau masina, asa ca daca mergeam la cinema, ma duceau in brate/in carca/pe gat vreo 4-5 km pana la cinematograf. In aproape fiecare sambata dupa-masa mergeam la tara, unde se ajungea mergand pe jos 7 km de la gara pana la bunici. Eram din nou dusa in brate/carca/gat, si tin minte constient toate jocurile cu care eram distrata pe drum, jocurile de rol cu dusul in carca. Toata lumea era fericita, nu i-am vazut niciodata nervosi pe mine, nici macar sa-si dea ochii peste cap, nici sa ma lamureasca sa merg pe jos sau sa ma lase pe jos pur si simplu. Nu, totul era o joaca, m-au lasat sa pornesc pe jos cand am vrut eu. Deci Alex are cu cine sa semene. Acum, de pe la 16 ani incoace, imi place atat de mult sa umblu pe jos si sa fac sport, incat inainte sa raman acasa cu Alex, deci cand mergeam la serviciu, mergeam pe jos, chiar daca aveam masina mea personala, si daca nu faceam 10-12 km zilnic pe jos nu ma simteam bine.

      De ce parintii de pe vremea aia, cand nu era masina de spalat, si mai lucrau si sambetele, erau atat de naturali, si cei de acum se streseaza nu cumva sa isi schimbe viata si tabieturile si dorinta lor personala de rasfat pentru cei mici?

      Ștergere
    6. Ralu, sa nu ma intelegi gresit, eu tin la tine enorm si te respect si mai mult (asta stii foarte bine), discutia mea cu persoana respectiva a venit din cauza ca am fost apostrofata ca nu-mi port copilul, care copil pur si simplu nu-si doreste sa fie purtat. In momentul in care ar cere, as lua-o, dar nu mai stiu ultima data cand asta s-a intamplat. Eu am mers pe jos toata viata mea, chiar foarte mult, prima masina am avut eu la 21 de ani, ai mei n-au avut niciodata. Dar m-au luat pe munte cu ei de la 4 ani si am reusit sa tin pasul cu ei (probabil ca la varsta aia nu se grabeau foarte tare, hihi) asa ca nu mi s-a parut niciodata deplasata ideea de mers pe jos. Mie tocmai asta mi se pare ca fac, ca sunt atenta la nevoile copiilor si le ascult si ii respect, de aia am comentat la Raluca J. pentru ca ea a spus ca aia nu e AP, si am ramas contrariata... Mie una mi se pare ca am o relatie foarte destinsa cu copiii mei, ca ii consider egalii mei si le consider parerile de pe acelasi plan cu ale mele, normal ca sunt om si eu, imi sare tzandara uneori, dar stiu sa-mi cer scuze cand am gresit si sa explic ce s-a intamplat, sper ca atunci cand vor creste sa inteleaga ce lucru mare e sa fii responsabil pe faptele tale si sa ai etica in tot ce faci. Nu stiu cum se cheama chestia asta, nici nu cred ca e important la urma urmei. Dragostea e totul, restul sunt detalii.
      Te pup, si sa stii ca si asa, din tacere, ma gandesc la tine si ma rog sa iasa totul bine cu bebe#2, nu am comentat pentru ca pur si simplu nu am stiu ce sa spun si nu am nici un sfat util sa-ti dau. Va pup!

      Ștergere
    7. Simona, teoriile, crede-ma, nu au nicio legatura. Cu povestea de fata.
      Sigur ca daca vrem sa discutam despre ele, in calitate de "specialisti", ne documentam serios mai intai. Sears, Jean Liedloff, Bowlby, Freud, Prescott, Ainsworth, habar n-am, oricine cu relevanta in psihologia moderna si contemporana, orice studiu ori statistica in domeniu sunt de citit cu atentie inainte de a trage niste concluzii pripite.
      Eu personal nu ma declar apartinatoare niciunei teorii. Dar am afinitati mai degraba cu curentul AP decat cu oricare altele. Fara sa fiu de specialitate, ci doar ghidandu-ma dupa ceea ce simt, ca parinte. Cert este ca, indiferent cat de tare m-ar roade, n-am sa ma apuc vreodata, nici macar dupa ani de zile de studiu psihologic / psihanalitic, sa exprim judecati de valoare in nume personal, dar asociind observatiile care imi apartin mie strict, cu notorietatea celor pe care ii citez pe alocuri, si de ale caror filozofii ma folosesc in logica pe care o urmez.
      Asta si doar asta trebuie sa ne ridice niste enorme semne de intrebare cu privire la cele publicate pe blogul Ralucai Jacono.

      Ștergere
  6. Imi place mult ce mi-a zis o prietena. Mi-a permis sa dau copy-paste, fara sa mentionez sursa:

    "Daca ai fost crescut "hippy" si "in spiritul continuum" e naspa ca te dezvolti cu derapaje si depresii si dependente. Daca ai crescut in spiritul nonAP si disciplina esti frustrat si vrei sa acoperi golurile. Either way she is right nu? :)) Sa fim seriosi. Ceea ce ne caracterizeaza pe noi "astea" e in primul rand inteligenta, bunul simt si empatia... si probabil multe altele care nu permit distribuirea in sertarul X sau Y. Si cand o aud pe asta cu mama 24/24 ca vai ce naspa ma intreb cum poate o femeie sa NU fie mama 24/24. Are un buton de switch off? Il auzeam pe sears in interviuri cum spunea ca timp de 30 de ani a urmarit copiii crescuti AP si fireste ca nu-s toti genii sau olimpici sa mai stiu eu ce dar sunt toti oameni buni, empatici. Mi se pare absurd sa pui la indoiala o practica care nu pretinde decat respect, bunatate si empatie, indifernt de forma care le imbraca".

    RăspundețiȘtergere
  7. Si tot legat de tatici, mai vreau sa spun ceva. Eu nu am fost AP de la inceput, insa sotul meu da. Cand Alex era mic si plangea mereu si putea sta doar in brate la verticala din cauza refluxului eu aveam frustrari datorate anturajului si a celor citite prin reviste de mainstream (online sau nu) "vai, de ce nu e ca alti copii, sa doarma in patut? de ce plange atat? de ce vrea asa des la san? de ce sta atata la san? ...". In schimb sotul meu privea lucrurile mult mai simplu: "Alex nu plange si nu vomita noaptea daca doarme pe pieptul meu, asa ca fac asta cu mare drag". Si asa a ajuns Alex sa doarma pana la 6 luni pe pieptul lui in fiecare noapte, toata noaptea, dormea pe cateva perne sa fie mai ridicat, si nu se misca deloc, dormea iepureste, sa fie atent la Alex daca aluneca sau se misca sau ii vine sa vomite.

    Eu nu cunosc multe familii AP in viata reala. Insa cunosc foarte multe pro-dresaj, pro-CIO, pro-pus-la-punct-copilul-sa-stie-unde-e-locul-lui, pro-nu-l-lua-in-brate-ca-se-invata-iubit-si-respectat. Ei bine in toate familiile contra-iubirii-copilului, tatii sunt total neimplicati in relatia cu ei. TOTAL. Adica vin de la serviciu si vor ei sa isi faca tabieturile de dinainte de copil, fara sa trebuiasca sa interactioneze cu ala micu si galagiosul si pretentiosul. Si de cele mai multe ori, mamele pe care le cunosc personal si care au ajuns sa isi indeparteze si dreseze copiii au facut-o exact ca sa pastreze locul cald "masculului" familiei, sa nu simta domnul ca acum ea nu se mai ocupa in primul rand de el. Si culmea e ca ele au ales asta cu sufletul ingreunat, sa isi faca sotii fericiti...

    In schimb in familiile AP ce le cunosc, tatii sunt chiar implicati cu mult drag, si se joaca cu pruncii cat pot de mult, si le ajuta pe sotiile lor cat pot. Pentru ca de fapt AP-ul asta il ai in sange: respectul pentru celalalt, fie ca e sot, sotie, copil, animal, sau propria persoana. Il respecti si il ajuti si il iubesti. Si incerci sa nu-l faci sa sufere cu alegerile tale. Unde nu exista respect pentru sotie, nu va exista nici pentru copil.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am putut citi pana la capat...mi se pare aberant. Efectiv nu poti generaliza in halul asta. Am vrut sa ma opresc la pasajul asta:
    "Mamele care se ataseaza atat de mult de copiii lor au o incredere scazuta in capacitatile unei bone sau a unor educatori sau pedagogi fapt care se transpune asupra copiiilor - stim ca copiii coopereaza - la randul lor devenind nesiguri si neincrezatori. Si atunci parintii cauta vina in sistemul educatioanal si la institutii (desigur ca sistemul educational are nevoie de multa multa sustinere si ingrijire inca, dar nu despre asta e vorba aici). "
    Am alaptat-o pe T pana la 2 ani si 5 luni, sta cu bona de la 6 luni, bona in care am incredere mai mult decat in mama iar de la toamna va merge la gradinita si nu particulara ci una de stat. E un copil crescut in spiritul AP care relationeaza extraordinar de frumos cu ceilalti copii si care incet dar sigur isi capata independenta. Are super incredere in fortele ei proprii si resuseste sa se faca remarcata in modul cel mai placut oriunde merge.

    RăspundețiȘtergere
  9. zoozie, dar eu nu vad comentariile tale pe blogul duamnei. doar unul cu un link, dar se vede clar ca nu e primul/singurul...
    (si eu mi-am racit gura si i-am facut trafic degeaba, dar vad ca nu a binevoit sa aprobe :D)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ilinca, you´re on air. Nu le aprob pe cele anonime, atat tot.

      Ștergere
    2. dap, scuze ca nu am apucat sa rectific aici (ieri aparusera comentarii si al meu nu, de unde deductia ca nu era aprobat).

      Ștergere
    3. Mai corect spus, le aprobi doar partial, astfel incat sa poti manipula cursul discutiei. Daca asta era motivul, nu aprobai nici un comment postat anonim si mentionai asta.
      Faza cu ignorarea anonimilor e o motivare slaba, prin care incerci sa te justifici pentru practicile tale indoielnice.

      Ștergere
  10. Autoarea articolului citat nu aproba comentariile care contesta teoriile ei sau le aproba pana la un punct, da replici si dupa aceea ignora orice incercare de dialog. Le aproba majoritar pe cele anti-AP.
    Asta chiar mi se pare extrem de dezamagitor, daca mai era loc de asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti le aprob de indata ce capeti joci cu cartile pe fata in loc sa te ascunzi in spatele unui partial anonimat ;O)

      Ștergere
    2. Comentariile anonime contra AP vad ca nu ai o problema sa le publici. Pe de alta parte, comentariile critice semnate iarasi nu le publici.
      Te rog, fii consecventa :).

      Ștergere
    3. Serios? Si ale mele tot anonime au fost?? Sau trebuia sa-mi las si numarul de telefon si adresa de domiciliu, pe langa e-mail si semnatura??

      Ștergere
  11. Ce ati crede despre mine daca as spune: "Eu sunt empatica si x y zi z sunt empatici ca mine, restu-s niste fraieri non-empatici si infumurati idioti". Eu mi-am propus sa nu critic pe nimeni, sa incerc sa inteleg pe fiecare atat cat pot si cat vrea celalalt sa se deschida, de aceea intreb: vedeti si voi paradoxul in fraza de mai sus? Vedeti si voi cum "eu sunt empatica" contrasteaza cu "ceilalti care gandesc altfel decat mine sunt niste idioti?" Ma preocupa mult acest detaliu, pentru ca ma tem (poate gresesc) ca daca zi de zi exersam non-empatia pe bloguri in discutii cu altii si ne criticam reciproc, cultivam in noi niste atitudini neadecvate si relatiile au de suferit. Imi permit sa spun asta, pentru ca si eu gresesc uneori, si eu jignesc fara sa vreau, pt ca nu pot prevedea reactia oricarui om la oricarui cuvant al meu. Cand ma simt jignita, fie ca s-a vrut asta fie ca nu, vreau sa ma retrag putin si sa ma gandesc la ce simt si la ce gandesc si sa decid cum voi raspunde, pentru ca prin ceea ce fac, nu prin ceea ce zic sunt un model pentru ceilalti. Nu vreau sa va spun ca sunt "trista" pentru cum a fost batjocorita Raluca pe acest site, vreau sa va spun ca ma enerveaza acest gest, nu numai pt ca Raluca nu e o teorie ca s-o gandim critic, ci e un om care a spus cum a simtit si cum a gandit si care e pedepsita si criticata de alti oameni pentru ca fiind ea insasi a suparat unele spirite care s-au gandit s-o puna la punct drept replica. Dar mai ales m-a enervat gestul pentru ca e in contradictie cu ideea de atasament si de empatie despre care aceleasi persoane au elogiat. Prin ce-asm spus aici nu vreau sa acuz pe cei care au comentat inaintea mea, as vrea doar sa stiti ce impact au avut cuvintele voastre asupra mea si, daca binevoiti sa ma re-asigurati ca aici e un grup in care conceptele promovate se si aplica rand dupa rand, atunci este un grup din care m-as bucura sa fac parte si eu. In caz contrar, n-ar fi nici o noutate pt mine, m-au criticat destul oamenii mari cu care am crescut. Va rog sa ma credeti ca vad o mare diferenta intre criticarea unei persoane si criticarea a ceea ce spune o persoana. In primul caz tai in carne vie, iar asta ma infioara mai mult decat ceea ce se poate intampla cu copilul meu pe viitor daca raspund sau nu raspund la solicitarile lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raluca Jacono este criticata pentru ca semneaza in numele unei persoane care este complet in necunostinta de cauza in legatura cu opiniile exprimate de RJ pe blogul sau.
      Oricine are dreptul profund democratic sa abereze in legea lui, la el acasa si asumandu-si ceea ce emite. Fie ca asta include sau nu citate de specialitate, compilatia finala ii apartine. De-aia e vorba "orice dovada de prostie trebuie semnata". Eu, de exemplu, nu las comentarii anonime din principiu.
      Iar implicarea lui Jesper Juul este pur si simplu o farsa ieftina, dincolo de ridicol, pentru ca este studiata, este manata de anumite interese. Asta deranjeaza, Ank. Nu persoana Ralucai. Ci prozelitismul cultivat prin masinatiuni la limita moralitatii.

      Ștergere
    2. ank, eu nu inteleg dilema ta. Eu nu reusesc sa fiu atat de zen incat sa imi traiesc viata in armonie si sa "lead by example" doar. Nu reusesc sa ma abtin sa nu lupt cu lucrurile ce mie mi se par nocive.

      Mie mi se pare ca din blogul Ralucai, din cateva postari anume impotriva AP-ului, reiese ca AP-ul ar distruge copiii, ar face ca mamele sa devina psihopat-prea-atasate-de-copil (sau cu implicatia inversa, doar mamele psihopate ar alege un astfel de stil de parenting), ar indeparta tatii din ecuatie, etc. Mie mi se pare nociv pentru societatea violenta in care traim, in care din cate familii vad in parc si in jurul meu zi de zi, as face o statistica de 10% parinti care nu-si lovesc copiii, parinti care nu sunt incrancenati si nervosi si flegmatici si sictiriti ca trebuie sa iasa cu copiii sau poate chiar sa interactioneze cu ei, sa le raspunda la intrebari, si uau, poate chiar sa se joace impreuna, parinti care nu urla la copii, sau parinti care nu ignora plansul bebelusului. Si atunci, intr-o astfel de societate, sa spui cu o voce profesionala (ca nu e blog privat, asa sunt destule alte mamici care scriu multe aberatii pe alte bloguri si ma doare undeva de ele) ca AP e rau, faci doar sa scada acel 10%. Pentru ca poate din acei 10% putini AU ALES sa isi creasca asa copiii, dupa ce au studiat problema. Marea majoritate poate totusi asa simt, intr-un mod naiv natural. Acesti parinti, cand aud de la un mare expert ca ceea ce fac ei e rau, ca isi distrug copiii, logic ca incep sa studieze programe de training, nu? AP inseamna respect pentru copil, nu inseamna alaptare pana la 6 ani, nu inseamna purtarea copilului in sling, nu inseamna dormitul intr-un pat cu el. Inseamna sa asculti de nevoile copilului, si sa fii acolo pentru el. Sa nu-l ignori, sa nu-l pedepsesti. Si atunci, blamand AP-ul, indepartezi parintii de la a-si creste copiii cu dragoste.

      Si din cate familii am in jur, pot sa spun ca in cele non-AP tatii nu se implica deloc (vezi mesajele mele de mai sus, in care am spus mai pe larg), si in cele AP parintitul se imparte la 2 in mod evident. Pentru ca in cele AP respectul si iubirea primeaza in toate relatiile din familie, nimeni nu e superior si cu drepturi mai multe.

      Si nu, sa nu-mi spui ca nu exista parinti care sa asculte orbeste de un "expert", pentru ca au fost care si-au infometat si si-au abuzat copiii si chiar i-au omorat, in ideea ca doar acele practici ii ajuta sa fie oameni adevarati (vezi de la tiger mamele asiatice, pana la religiosii extremisti care asculta orbeste de Ezzo, Pearl, Dobson si altii). Si care nu simteau in suflet ca asa le vine, sa isi loveasca pruncii la ore fixe cu teava de x cm fix. Oameni care cand li s-a dat jos valul de pe ochi chiar au realizat oribilitatea faptelor, si urmatorii prunci i-au crescut cum le-a venit, adica cu dragoste.

      Ștergere
    3. Spui ca te-ai fi asteptat sa fim mai empatice. Eu nu reusesc sa fiu empatica cu lucrurile ce imi doresc sa fie schimbate. Sa presupunem ca eu m-as da mare undeva ca sunt empatica (desi nu am spus nicaieri asta). Asta m-ar impiedica sa lupt impotriva abuzurilor asupra copiilor de exemplu? Daca sa fiu empatica ar insemna sa-i inteleg pe trainerii enumerati mai sus, si sa-i accept, si sa nu lupt impotriva unui Ferber care a ridicat in slavi Cry-It-Out-ul, atunci imi fac tricouri pe care sa scriu mare ca nu sunt empatica, evident. Si nu stiu, decat sa fiu empatica si sa tac, vazand cum se distrug familii, mai bine ma gandesc la Martin Luther King Jr. si la schimbarile mari care s-au facut luptand cu nedreptatea, nu stand si empatizand: “Our lives begin to end the day we become silent about things that matter.”

      Si, cum am mai spus-o, dupa cate am vazut exista parinti chiar dornici sa isi creasca pruncii cu dragoste si respect, si care au fost castigati de primele postari ale Ralucai, in care iti dadea impresia ca promoveaza respectul pentru copil. Acestia au acum incredere in ea, ca si consilier subordonat lui Juul, cand ea scrie ca pruncii trebuie intarcati fortat si violent, cant ea spune ca pruncii trebuie lasati sa planga cand doresc in brate, cand ea spune ca parentingul cu dragoste si respect distruge copiii, cand ea spune ca trebuie sa ne punem nevoile noastre inaintea nevoilor copiilor, cu orice pret, oricat de importante ar fi nevoile copiilor si neimportante ale noastre. Inteleg ca prin aceste fraze isi asigura ca si cititori si posibili clienti cei 90% dintre parintii romani, care erau in asteptarea unui expert ce sa le spuna ca fac bine ca nu-si respecta copiii. Nu asta ma doare, ci faptul ca atenteaza la schimbarea celor 10% care si-ar fi crescut copiii cu dragoste.

      Ștergere
    4. Si inca un citat pe sufletul meu, in care imi explic ne-empatia fata de situatie: "The world is a dangerous place, not because of those who do evil, but because of those who look on and do nothing." - Albert Einstein

      Ștergere
    5. Raluca, am citit cu drag comentariul tau. Si iti dau perfecta dreptate: nu cei 10 % care isi gasesc in mod empatic drumul catre parentingul lor autentic sunt parintii pe care ii inspir eu - eu cred ca nu au nevoie de inspiratie!
      Ci restul, cei 90 % care cauta un mod de a-si trainsforma dragostea fata de copii asa incat si copiii sa se simta iubiti. Pentru toti acesti paritni am maxima empatie si respect!

      Cu totii actionam ca suma experientelor de viata pe care le-am avut. Cei 10 % de parinti reusiti si copii echilibrati au avut noroc. IAr pentru cei 90 % nu ramane decat critica celor care pretind ca ar sti mai bine sau prelegerile de morala. Nu pretind ca imi reuseste mereu dar incerc sa ii sustin sa devina autoresposabili in loc sa se invinuiasca pe ei sau pe copiii lor.

      Raluca, am consiliat destui parinti "ap" si din Romania si te asigur de experienta mea ca nu sunt mai putin puzzled de cum sa isi transforme dragostea in mod constructiv. Si unii din ei, in situatii in care n-au mai stiut au aplicat pedepse, au lovit copiii etc. Eu nu ii judec pentur aspecte de acest gen si nimeni nu e intitulat sa o faca, mai degraba ii sustin sa se dezvolte.

      Pledez pentru ecumenitate desi stiu, sunt o razboinica de felul meu. Dar vreau a imi folosesc energia in a fi echidemna cu TOTI parintii, ca dovada ca fac munca de voluntariat cu sute de familii din Romania. Nu vreau sa ma laud insa asta e realitatea, dincolo de lipsa de simpatie pentru persoana mea a multor mame care s-au simtit lezate de ceea ce sustin eu.

      Cu drag
      Raluca Jacono

      Ștergere
    6. Raluca, eu cred ca in cazul acesta trebuia sa specifici in postarea ta ca blamezi anumiti parinti care se auto-intituleaza AP si care de fapt nu isi cresc copiii cu dragoste. Dar din postarea ta, eu (si probabil alti parinti in cautarea unei cai mai blande de parenting) trag concluzia ca tu blamezi AP-ul. Si AP inseamna, cum am spus mai sus, parenting cu dragoste si respect pentru copil. Blamand asta, vei scadea si procentul acela de 10% din pacate. "Daca tot e asa rau AP-ul, hai sa nu-mi distrug eu copilul iubindu-l si respectandu-l, ia sa aplic eu niste metode..."

      Ștergere
    7. Cand oamenii vad ce e mai "rau" in ceilalti, de cele mai multe ori acestea sunt proiectii ale neincrederii lor in bunatatea umana.

      Asta doare in mod dublu si izoleaza si creeaza conflicte destructive, atat pe cel care vede "raul" cat si pe cel care se simte vazut a fi "rau". Eu nu sunt de partea nimanui si nici impotriva nimanui.

      Ștergere
    8. Raluca, desigur ca puteam sa scriu si altfel, sa ma exprim mai bine si mai nuantat - atat pot eu momentan si te asigur ca "I give my best" sa scriu din suflet si nu din idee.

      Ștergere
    9. Daca cu prima fraza te referi la tine, o faci in sensul ca vedeai/vezi ce e mai rau in mamele romance AP ce nu-ti placeau? :)

      Daca te referi la mine, hmmm inseamna ca daca vad o mama ce isi loveste copilul pe strada doar pentru ca a intrerupt-o din conversatia cu alta mamica, tot ochiul meu e ala care provoaca raul? Si bunatatea asta umana o fi un adevar absolut de care nu ne putem indoi? Iar daca ma indoiesc ca toti oamenii vor binele tuturor celor din jur, un expert/consilier/psiholog ar trage concluzia ca am probleme? :))) Eu nu ma dau perfecta, nici empatica, deci pot oricand sa spun ca sunt anormala fara sa mint, nici nu cred ca mi-as dori sa fiu normala, daca prin normal ne referim la "care este conform cu norma majoritara" :D. Sau poate pur si simplu ai scris comentariul de mai sus cu cuvinte pompoase pentru un final al conversatiei la care as fi facut impresie buna doar neraspunzand. :D

      Ștergere
    10. Raspunsul de mai sus era pentru primul tau comentariu. Referitor la al doilea, nu judec eu cum scrii, ma doare doar ca faci oamenii sa creada ca parentingul cu dragoste si respect face rau copilului si familiei, cand contrarul e adevarat.

      Ștergere
    11. Raluca,
      rautatile tale fie parte integranta din autenticitatea ta sau din orice te descrie, I can take it desi dor!

      Parentingul lipsit de violenta e la fel si viziunea mea, fara insa a vedea un singur fel de a realiza asta prin a practica dogma AP-ului si prin centrarea pe un dubitabil "bine" universal al copilului. Dar te las asa, sa te gandesti si sigura daca poti vedea mai multe cai decat pe cea proprie si in oaresce masura egocentrica.

      Despre dragoste nu vorbesc pentru ca dragostea vine in multe ambaaje si multe pachete, nu doar cea cu dulcegariile pe care pari sa le propagi tu. Nu pun sub nici o forma la indoiala - in schimb o faci indirect prin asumptiile tale - ca parintii care fac gesturi destructive nu si-ar iubi copiii! Vorbim despre cei 90 % pe care TU ii desconsideri prin toti porii tai. Fii perfecta, e ok dar nu bolovani stradaniile celorlalti inclusiv ale mele.

      Strategia ta de a raspunde cu repugn la parintii care nu se conforma dulcegariilor si atasamentului pe care il propagi are desirgu justificarea ei. Eu POT vedea parinti care isi bat copiii si fii empatica cu ei in acelasi timp - fara sa consider bataia ca fiind un mod de educare constructiv. Dar acest fel de relationare cu altii e - si acum SUNT voit aroganta - un nivel la care se pare ca n-ai ajuns inca!

      Ștergere
    12. Uuuu Raluca, no offense, insa mie mi se pare mult mai rautacios comentariul acesta al tau decat toate ale mele de mai sus. Adica rautatea e parte integranta din mine? Inseamna ca (legandu-ma de un comentariu anterior de-al tau) asta e proiectia neincrederii tale in bunatatea umana? Pai vad ca nu esti empatica cu asa-zisa rautate a mea, la fel cum spui ca esti cu parintii care isi bat copiii. Oare ti-am provocat o cadere de pe nivelul de care spui in ultima fraza? Daca da, imi pare rau, intentia mea nu e sa scot ce e mai rau in oameni (nici macar in tine), eu chiar voiam sa-ti explic de ce m-a suparat articolul tau, in care blamezi AP in general, cand chiar tu ai spus mai sus ca aveai niste chestiuni mai personale de fapt.

      Eu nu consider ca vad doar calea mea, adica depinde la cat de general privim situatia. Nu vad doar calea mea cand vine vorba de alaptare, cosleeping, babywearing, timp petrecut cu copilul, pentru ca am prietene bune mult mai AP decat mine, mame excelente, care nu au alaptat poate nici macar o zi, nu si-au purtat copiii si nici nu dorm cu ei in pat, sau care s-au intors la serviciu dupa o luna de la nastere. Deci chiar nu consider ca doar ce fac eu e mai bine. Am ajuns sa fac ceea ce fac ascultandu-mi copilul, care e, evident, unic, deci si nevoile lui nu pot fi ca si ale altora. Daca insa prin "calea mea proprie" te referi ca sunt egocentrica atunci cand consider ca pedofilia, violul, orice abuz, bataia consistenta, programele de training violent, au efecte negative asupra copiilor, atunci poti sa ma consideri egocentrica, nu ma supar :D.

      Ce dulcegarii propag eu, te rog sa-mi spui? Chiar nu stiu la ce te referi, si daca tot ma jignesti as dori sa stiu la ce te referi. Si folosesti cuvinte mult mai grave decat mine, eu nu am zis nicaieri ca ii desconsider "prin toti porii" pe parintii care nu isi respecta copiii.

      Nu sunt perfecta si nu am afirmat nicaieri asta. Fac mai multe greseli decat majoritatea parintilor cu care interactionez zilnic. Dar AP se caracterizeaza si prin dorinta de a invata continuu. Si chiar am de la cine, Doamne ajuta.

      Ștergere
    13. Raluca, daca criticandu-i pe altii sau facand haz de felul rau in care ceilalti aleg sa fiu te fac pe tine sa te simti mai bine si mai buna - ok! But not with me.

      Ștergere
    14. Unde am facut eu haz de alegerile altora? Ca nu e nimic de ras aici. Si unde critic eu de dragul de a parea eu perfecta? Daca de exemplu scriu pe blog despre efectele nocive ale ferberizarii (sleep trainingului, cry-it-out-ului) o fac fara sa judec parintii care au fost destul de naivi sa aiba incredere intr-un expert, ci explicand strict stiintific cu date experimentale, culegand informatii din articole de specialitate. Cum am mai zis mai sus, daca asta ma face intoleranta, ne-empatica, imperfecta, egocentrica, fine with me, chiar nu ma dau in vant dupa nici o eticheta de "parinte perfect" sau "om bun". Dar consider ca daca stiu ceva, trebuie sa spun, lipsa informarii mi se pare foarte grava pentru ca daca nu esti informat, nu poti spune cu adevarat ca ai facut o alegere in cunostinta de cauza.

      Ștergere
    15. Eu nu sunt, de pilda nici pro nici contra ferber - desi personal nu gasesc ca e o metoda inteligenta - si asta pentru ca e imposibil sa metodizam educatia. daca vei intreba in tarile scandinave 50 % din expertii pentru ingrijirea sugarilor iti vor spune ca e o metoda groaznica si restul iti vor spune ca e ok. De experti e plina lumea si de studii care se contrazic de la an la an.

      Cand parintii pe care ii intalnesc imi povestesc despre faptul ca au practicat Ferber sau practica inca constat 2 lucruri: ca unora le "reuseste" dupa 3-4 zie si altora deloc. Si asta pentru ca - dupa mine - primii parinti se folosesc de o metoda (oricare ar fi ea) ca sa se inspire si sa se asigure de congruenta lor interioara. Copiii coopereaza cu sentimentele si starile parintilor, ori daca o metoda ii ajuta pe parinti (nu pe copii!) sa fie congruenti si sa isi exprime dorintele lor copiii vor coopera cu impacarea si valorile parintilor (toti copiii fac asta de la nastere).
      Cand parintii au constiinta incarcata si pun la indoiala metoda practicata e mai bine sa se opreasca, stiu din start ca copiii lor vor coopera cu sentimetele de vinovatie ale parintilor si vor manifesta asta adecvat.

      Metodele sunt bune pentru parinti nu pentur copii, si aici e indiferent daca vorbesc despre metodica pedagogica sau de practici mai putin populare precum cele ale lui Ferber sau Amy Chua.

      Nu pot simpatiza cu nimic din sportul national de a gasi mereu nod in papura oricariu lucru inainte de a verifica daca nu are si paritle sale bune, cu sportul de a gandi mereu in opozitii:daca nu-i ap atunci e dobson sau ferber (buuuuuuuh!), daca nu e parinte bun e parinte rau. Desi nu-mi iese pe cat de des mi-as dori s fie asa, ma distantez de un asemnea fel de pro si contra care e absolut contraproductiv empatiei si convietuirii la un nivel pragmatic, de ceea ce SUNTEM si nu ceea ce AR TREBUI sa fim.

      In sensul asta, mi-a facut placere sa descopar ca am mult de lucrat la sensibilitatea pe care o am visvis de dogmele de orice fel. VREAU sa vad pe fiecare persoana in deplinatatea ei in loc sa ma bat in teorii despre pro sau contra ferberism.

      Multumesc Raluca.

      Ștergere
    16. Pai Raluca, vad ca tu ai practicat sportul national de a gasi nod in papura AP-ului, desi lui Ferber ii gasesti parti bune.

      Si daca nu ti-a placut cum am clasificat parintii, poate asa iti suna mai bine: daca nu e ferber si dobson si violenta si abuzul, eu consider ca e respect si iubire pentru copil, deci e AP. Da. Invers decat cum ai spus-o tu. Suna mai bine, nu? Cum am spus-o (de obositor de prea multe ori mai sus), AP nu inseamna alaptat, babywearing, cosleeping, inseamna iubire si respect pentru copil. O doamna care isi plimba copilul cu caruciorul, si il hraneste cu lapte praf, si care atunci cand copilul ii arata o floare si o intreaba ceva, ea ii raspunde zambind, ca unui egal, in loc sa il ignore sau mai rau, sa se enerveze ca o deranjeaza cu "prostii" din astea, si sa il bruscheze, si care isi alina copilul cand acesta plange, practica AP chiar daca nu stie ca asta are un nume. De aceea spun: daca nu e abuz, e AP. Asa ca daca tu ai blamat AP-ul, mie mi s-a parut ca promovezi abuzul.

      Am vrut sa-ti spun si mai sus, cand m-ai jignit, ca eu am scris atatea mesaje ca sa-ti explic ce m-a suparat in postarea ta, fara sa te etichetez intr-un fel, spre deosebire de tine, care sustii ca esti atat de empatica (cu violenta, cu ferberul, cu tot) si ca esti la un nivel mai inalt...

      Dar chiar cred ca tu ai inteles, si imi pierd timpul chiar pretios degeaba...

      Ștergere
    17. Si normal ca trebuie sa specific, inainte sa critici exemplul meu, ca ma refer la comportamentuldin majoritatea timpului, si ma refer la dorinta de a respecta si iubi copilul si la dorinta de a invata mereu sa fii mai bun. Cum am mai zis mai sus, toti facem si greseli, si eu, si alte mame ap pe care le cunosc, stiu exemple de strigat la copil, de lovit peretii de nervi, si asta nu le face pe aceste mame mai putin ap. Pentru ca iesirile acestea au fost exceptii, care le ajuta pe mame sa isi clarifice anumite probleme din propria copilarie. Dar dorinta de a-si creste copilul cu respect si dragoste exista.

      Ștergere
  12. Uite, pentru Toma Necredinciosul, un interviu in care Jesper Juul isi exprima foarte clar pozitia:

    http://desprejesperjuul.blogspot.co.at/2012/06/interviu-cu-jesper-juul-despre.html

    si careia, din experienta mea proprie de mama si cea cu dogmatismul multor mame declarate a fi ap din romania, ma aliniez total.

    Scopul meu e sa informez,sa inspir si sa avertizez de fenomene de mimetism si imprumut nedigerat. Ca o fac cu sprijinul dascalului meu drag, Jesper Juul pare sa fie un ghimpe in ochii multor groopies ca tine Alina. Astea sunt valorile noastre, fiecare e liber sa decida pentru ce sta in viata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toma Necredinciosul as opposed to groopie-style belief? (vad ca iti place engleza "de expresie", nu de alta) Ironic amuzant.

      Daca, presupunand prin cel mai naiv si fraier absurd, Jesper Juul subscrie raspicat si alb pe negru la postari atat de dilentante si starnitoare de mizerii precum cea adusa aici in discutie, publicata pe blogul tau, atunci avem dreptul sa il luam si pe dumnealui la bani marunti, nu te indoi de asta.

      Tind totusi sa cred, cu putina-mi inteligenta si educatie de cititor de care dispun, ca Jesper Juul este intr-o dulce incostienta in privinta continutului pe care se pune cu atata nonsalanta semnatura sa. O sa aflam.

      Fiindca, da, recunosc, eu astept, cuminte, cu voluptatea don quijoteasca de care sunt congenital contaminata, sa iasa adevarul la iveala, precum uleiul deasupra apei. Cum imi plac proverbele, iti mai dedic unul: minciuna are picioare scurte! La fel si incompententa, mai devreme sau mai tarziu isi da arama pe fata.
      Nu trebuie sa ai blazonul unei tabere in stare de conflict ca sa te irite nedreptatea, manipularea si incoerenta profesionala.

      PS Ne-cabotina fiind si, defect profesional, adepta documentarii atroce de riguroase, nu pot sa ma pronunt in privinta interviului citat de tine mai sus, pentru ca nu cunosc germana. Astept, si aici, pe altii, competenti.

      Ștergere
  13. Vreau sa revin aici pentru ca nu vad un sens in a imparti taberele si a crea o asemenea disputa. E departe de mine si gasesc ca e pacat sa pierdem din ochi esentialul.

    Eu nu sunt perfecta si gandurile mele de azi sau de maine nu sunt adevarul absolut. Nici nu ma incapatanez ca l-as detine - am scris articolul impreuna cu dascalul meu Jesper Juul si l-am "adaptat" la ceea ce ne spune experienta noastra comuna - si vor urma inca cateva texte mai detaliate pe tema asta - we are working on them.

    Ca exista alte pareri si pozitii, pot trai bine cu asta. Invit la dialog dar ma retrag instant de la razboaie pro sau contra. Nu ma intereseaza puterea ci doar omenii in subiectivitatea si individualitatea lor, cu trairile lor. Oamenii (inclusiv eu) nu suntem nici buni nici rai, ci pur si simplu SUNTEM.

    E adevarat ca, recitind articolul pe care l-am semnat si care a cauzat asemenea reactii simt o durere a mea veche: durerea de a fi fost deschisa si a fi cautat alte mame empatice si care sa ma inteleaga si sa ma sustina in cautarile mele in cercurile de attachment parenting romania. Si la scurt timp am dat de dogmatice, de rautati si de concurenta acerba, de ipocrizie si de egouri pompate. E gustul pe care il am inca fata de ap romania - si nu evit sa il constientizez in speranta sa treaca o data. Pe de alta parte, nu invinuiesc pe nimeni, sunt 50 % responsabila pentru felul cum ma percept si m-au perceput ceilalti! Si mi-o asum.

    Recapituland vechile texte despre conceptele pe care le-am amintit in articol, vad multe parelele intre continutul lor si fenomenele de co-adictie despre care vorbim noi. Vad totodata si multe intersectii cu valorile noastre pe care le cred a fi baza relationarii empatice: echidemnitatea!
    Nu e vorba de diferentele dintre concepte ci interesant pentru mine e ce ne reuneste si asta ma duce cu gandul la un singur numitor comun: empatia. Insa ce e empatia trebuie sa invatam cu totii, prea lipseste la tot pasul. Nimeni nu stie ce e "cel mai bine" pentru un copil sau pentur o familie dar stim cu totii ca atunci cand suntem empatici putem urni munti.

    Imi pare rau de faptul ca exista parinti care se simt personal lezati de ceea ce sustinem noi. E o critica care vine din inima si care nu vrea sa fie insa cuvantul absolut.

    Cu drag, Raluca Jacono

    RăspundețiȘtergere
  14. Continui aici dialogul inceput in "partea celalata" (pe blogul Ralucai), deoarece Raluca (the other Raluca) a scris aici esenta a ceea ce am incercat eu sa exprim dincolo - si nu stiu cat de bine m-am facut inteleasa. Respectiv, Raluca a scris:

    "Raluca, eu cred ca in cazul acesta trebuia sa specifici in postarea ta ca blamezi anumiti parinti care se auto-intituleaza AP si care de fapt nu isi cresc copiii cu dragoste. Dar din postarea ta, eu (si probabil alti parinti in cautarea unei cai mai blande de parenting) trag concluzia ca tu blamezi AP-ul. Si AP inseamna, cum am spus mai sus, parenting cu dragoste si respect pentru copil. Blamand asta, vei scadea si procentul acela de 10% din pacate. "Daca tot e asa rau AP-ul, hai sa nu-mi distrug eu copilul iubindu-l si respectandu-l, ia sa aplic eu niste metode...""

    Mentionez ca in momentul in care m-am apucat sa comentez "dincolo" eram in absoluta necunostinta de cauza ref la cine e Raluca Jacono si ce pb au fost intre ea si ap romania etc (cum nici acum nu mi-e clar, dar eu am alte chestii de facut decat sapatul dupa cadavre). La articol am pornit exact de aici, de pe blogul lui Zoozie. Si am scris exclusiv legat de articol, nu de persoana, nu de conceptii generale, nu de implicarea lui Juul. Am renuntat sa raspund din 2 motive:
    1. din comentarii am inteles ca totul se reduce la o bataie "intre gasti", niste pb personale nerezolvate intre parti, ceea ce, din nou, eu nu am disponibilitate sa sustin;
    2. dialogul in sine mi s-a parut dificil; Raluca (Jacono), ca necunoscator al "setului" tau de idei (siu ca ai sa spui ca n-ai niciunul predefinit, dar sper ca intelegi ideea), impresia mea e de... ambiguitate/ambivalenta. Nu-mi reiese clar ce anume promovezi (zici ca nu-s importante conceptele, dar numesti - ap/cc, deci printr-un concept - ceea ce critici; sustii empatia, dar etichetezi persoane care fata de tine nu si-au aratat-o (ori eu una vad empatia asta ca pe ceva unidirectional: eu sunt empatica si cu ala care imi raspunde cu aceeasi moneda, si cu cel care nu); sustii competenta copilului, dar afirmi necesitatea intarcarii fortate si a altor actiuni invazive din partea adultului fata de el; sustii respectul, dar afirmi ca cio poate "merge" la unii etc etc etc. Exemple sunt o multime. Eu una asa percep, din nou repet, din afara oricaror "batalii". Mi-e greu sa te situez undeva, ca mod de gandire, mi-e greu sa dialoghez cu tine cand mi se pare ca toate se schimba. Si NU, NU e vorba de "adaptarea" principiilor la om; asta e valabil, dar ce te faci cu acele persoane carora instinctul (vazut ca internalizare a priopriilor experiente din copilarie) le zice doar sa loveasca, sa tipe, sa abuzeze copilul? Carora asta li se pare natural? DA, POTI fi empatic fata de ei, in sesnul ca poti gasi o explicatie pt acest comportament... dar, totusi, ceea ce fac NU e ok, oricum o dai...

    Si inca una "si ma duc"... daca ceea ce scrii se bazeaza exclusiv pe experienta ta cu PACIENTII VENITI LA TERAPIE... atunci din start e eronat dpdv statistic. Pt ca la terapie nu vor veni aia sanatosi, ci aia cu pb. Deci da, e f posibil ca toti practicantii de ap care au o anumita pb psihica in fundal (de ex - exempl;ul meu obsesiv, vad - codependenta) sa rezinte caracteristici similare. Dar ca sa poti "da vina" PE AP, atunci tre aruncat un ochi si in ograda celor care practica ap, dar NU ajung la terapie ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ilinca, taberele le-a creat tocmai Raluca Jacono, asta cred ca ii este, de fapt, dorinta, cum bine a punctat si Zoozie, cum corect a subliniat si Raluca (noastra, de aici), cerand lamuriri - segregationism si defaimarea a ceea ce ea desconsidera (din motive si razboaie personale, generalizand si invectivizand cu perdeluta, dar suficient de clara adresat).

      Ori sa vrei sa faci valuri si sa arunci cu noroi, aproape la nimereala, profitand in plus de certificarea asocierii cu un nume in domeniu ... e, din punctul meu de vedere, devenit subiectiv odata ce am prieteni care sunt dusi asa cu un zaharel otravit (singurul meu motiv de implicare, dupa cum deja am declarat, mai sus), cea mai urata combinatie posibila, in cel mai neprofesional mod cu putinta.

      Hilar este ca eu, groopie cum ma vede doamna Jacono, nu apartin, oficial sau neoficial, nicaieri. :)) Nu sunt nici reprezentanta AP Romania ori a forumului omonim (nu am fost niciodata participanta la forumuri parintesti, na!), nici militanta AP in general.

      Sunt doar un om cu bun simt care incepe sa fie iritat de aplaudationismul asta (eh, vezi, acolo fenonomen groopie, ce ironie) pentru niste lucruri distorsionate, compilate ilogic si propagate in numele unui ipocrit sentiment empatic de iubire fata de toate-mamele-de-pe-lume ...

      Acum cu partile bune din Ferber si abuzul familial facut cu iubire cred ca deja ne lamurim unde suntem si cu specialist avem de fapt de-a face. De o bunatate si empatie care transpar prin toti porii, nu-i asa? Vai de fundul nostru!! :(

      Ștergere
  15. Interviul in limba romana pentru cei interesati:

    http://desprejesperjuul.blogspot.co.at/2012/06/interviu-cu-jesper-juul-despre.html

    Tot ce se poate ca am exagerat si eu actionand din propria mea experienta cu cercurile de ap si cc din romania, experienta nefasta si care partial mi-o asum.

    Cred ca fiecare din noi e intr-o anume relatie un idiot - de ce as fi eu mai putin? Nu sunt perfecta, nu sustin adevarul absolut si ma doare critica la persoana mea la fel ca pe oricare alt om. Cand ma simt atacata persoanl nu mai pot fi empatica, poate voi reusi asta in catva timp dar acum nu.

    Eu respect parintii asa cum sunt si aleg ei sa fie, ca sunt ap sau nu, ca se declara a fi buni sau nu. Parintii sunt parinti si nimeni nu are dreptul sa ii judece. Chiar si cei care abuza de copiii lor sunt OAMENI. Toti parintii ISI IUBESC copiii si au codexul lor propriu de valori, doar ca aleg forme ale dragostei care nu sunt intotdeauna sanatoase si pentru copii.

    Sa-i punem pe toti la zid si sa-i acuzam in numele unei ideologii care a inventat "mai binele pentru copil" e paradoxal de violent si e lipsit de inteligenta. Ar trebui sa punem multa lume la zid in numele "neiubirii si nerespectului" fata de copii. Ma intreb ce mai ramane? Viata e mult mai putin romantica decat cartile lui Sears si ideologia supermamelor.

    Imi doresc sa inchei aceasta disputa nefasta si nedemna pentru ambele parti- nu stiu insa cum in acest moment. Asa ca ma retrag.

    RăspundețiȘtergere
  16. Raluca, spui ca respecti parintii, insa intr-o conversatie in care eu nu am spus jigniri personale, tu nu ai dat dovada de respect deloc. Recunosc ca de la un "consilier" nu ma asteptam sa explodezi asa, chiar daca ti-as fi adus jigniri. Am vazut oameni simpli care nu se lasa asa dusi de val sa ajunga la jigniri, de aici si surprinderea mea.

    Si nu vad unde am pus la zid parintii ne-AP. Nicaieri nu am spus "parintii care abuzeaza de copiii lor sunt rai". Nu, eu consider mai normala informarea. Pun la dispozitie pe orice cai pot informatii referitoare la consecintele alegerilor parintesti. Nu am judecat niciodata pe nimeni pe blogul meu, nici macar cand am scris despre CIO. Am scris strict pe tema informarii de fiecare data. Asa ca nu stiu unde am acuzat si unde am pus la zid, nici macar in comentariile de aici. Singura care a acuzat niste parinti si i-a pus la zid ai fost tu, ai facut asta cu toti parintii care practica AP. Lucru chiar bizar, sa pui la zid o ideologie de dragoste, cand poti empatiza cu abuzatorii de copii. Inteleg ca ai nevoie de aplauzele lor, ca sunt mai numeroase deca ale noastre, si noi nici nu prea aplaudam in cor, nici macar pentru Sears sau Liedloff, deci poate ca nu suntem profitabile. Si ii inteleg si pe cei ce te aplauda,ca au nevoie de confirmarea unui expert, pentru ca poate constiinta altfel nu le-ar da pace. Daca acuzand pe cei care isi cresc copiii cu dragoste poti tu (sau cei ce te idolatrizeaza) sa traiesti mai bine si sa te ierti pentru anumite vine personale, go ahead. Insa toate astea nu ma vor opri din dorinta de a informa lumea in continuare. Stii de ce? Pentru ca eu nu am nimic cu cei care nu simt dragoste pentru copil, nu ai ce schimba acolo. Insa cunosc multe familii care si-ar iubi si respecta copilul din tot sufletul, dar nu au curaj sa isi dea drumul la sentimente pentru ca vin "expertii" care le spun ca e gresit sa-l iubesti si sa-l respecti, il distrugi, trebuie pus la punct, pedepsit, dresat, batut, militarizat, sa stie ca-n viata asta nu poate sa se astepte sa fie iubit. Ei, aici imi dispare empatia pentru "expert" si imi apare empatia pentru parintele care ar face un enorm bine sa isi asculte instinctele. Aleg tabara lui, si aleg sa-l informez. Aici e interventia mea, la parintii dornici sa fie AP, care nu indraznesc. Nu am avut niciodata nimic cu cei care nu vor sa fie AP. Ti-i las tie, sa te aplaude in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  17. Din iuresul ultimelor cateva zile am citit comentariile de la postarea asta si am o ingura precizare de facut: eu nu am nimiccu persoane. Orice persoana, la un moment dat, poate emite orice va gasi confortabil. O fac milioane de oameni, e un drept al indiidului. Problema mea este Ideea. Ideea nu trebuie rasucita si pervertita, ci trebuie tratata cu obiectivitate. Personal nu pot spune ca ader la attachment parenting, nu sunt nici pe departe parintele deschis care as vrea sa fiu. Insa nu sunt nici vreo stresata, nici vreo control freak si nici nu cunoc vreopersoana care sa fie numita de altii AP si sa intruneasca asemenea caracteristci. Experienta mea personala, insa, e irelevanta in aceasta discutie. SI revin la idei si incerc sa-mi amintesc studii. Oamenii care au observat copii crescuti liberi au atestat ca sunt departe de a fi frustrati sau dependenti, cu obiceiuri compulsive. Sunt oameni normali. Nu sunt niste genii, dar sunt in stare sa relationeze normal, ajung sa aiba familii armonioase, relationeaza frums in plan social. Ce altceva ne putem dori de la copiii nostri? Daca toti ar lua premiul Nobl, premiul Nobel ar fi o banalitate.

    Mi se pare extrem de necesar ca toti copiii sa creasca intr-un mediu nesubversiv, unde s anu li se ciunteasca personalitatea. Un asemenea mediu nu e greu de creat si nici nu impune parintilor niste limite de neacceptat. in contra, din experienta mea si a familiei din care vin pot spune ca e invers, in momentul in care te poti ÄP"lucrurile se simplifica. Ai mai mult timp, dar nu e impartit la fel decat in cazul parintilor care cresc copiii dupa metode mai autoritate dar pline de iubire (zic ei, si-i cred). Timpul tau devine al tau pe masura de copilul creste si nu se baga inainte in tot felul desituatii imposibile, ci, din contra, gaseste ca e placut sa vina si pe acasa din cand in cand, spre deosebire de majoritatea care in momentul in care gaseste ca are autritatea sa decida singuri fug cat ii tin picioarele de mediul restrictiv de acasa.

    Nu va lasati dusi de textele care profereaza libertatea si bunastarea copilului spunand ca astea vin la pachet cu incorsetarea parintilor. NU e deloc adevarat, nicicand parintii unor copii crescuti liber nu vor fi mai liberi.

    RăspundețiȘtergere
  18. Curentul asta egoist axat pe confortul imediat (al parintelui) vine direct din consumerism, oameni buni. Totul trebuie simplificat si defalcat pana la durere, altfel nu mai intelegem nimic. Nu mai exista sensuri ascunse fiindca nimeni nu sta sa le mai caute. SI totul trebuie sa aiba efect in 5 minute, hai, o saptamana, fiindca altfel pare complet inutil si limitator. Raspunsul la toate discutiile astea va fi aflat peste 17 ani, cand vom avea copii mari si vom putea vedea in ei toate tarele sadite in noi de generatia anterioara (cu mici exceptii), fara sa uitam ca generatia anterioara a fost un experiment ratat, un nici cal nici magar, oamni luati din universul lor si aruncati in campul muncii, fortati sa imbratiseze un set de valori foarte departat de sensibilitatea umana.

    RăspundețiȘtergere