highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Neconventionalul ca stil de viata II - o abordare "anormala" a nasterii


Am avut atata vreme senzatia ca am avut parte de o experienta naturala si firesca la nastere. Oamenii din jurul meu s-au purtat bine; nu foarte cald, dar respectuos si civilizat si am primit suport cand am avut nevoie.

Am incercat de trei ani incoace sa scriu - cum se poarta acum - povestea nasterii Andei mele mici si niciodata nu am reusit. Am doua sau trei drafturi pe-aici prin blogger, le pastrez pentru valoarea documentara, insa nu reusesc sa dau o forma comprehensibiila povestii. O parte din mine vrea sa consemneze fiecare moment, o alta sa se axeze pe impresii, o a treia sa noteze ce nu mi-a placut (retroactiv) pentru ca alti oameni sa poata ocoli asemenea episoade.

La sarcina cu Denis am facu in asa fel incat nu am ajuns la consult la spital pana acum, m-am si imbolnavit numai sa nu trebuiasca sa ajung pana acolo. M-am dus la clinica privata unde am abonament, am facut deja cele patru ecografii incluse in pretul acestuia si deocmdata cam atat. (Deci, de acum incolo, Denis mama, sa fii sanatos si sa nu ne mai sperii cu omfalocel sau alte posibile complicatii ale sarcinii pentru ca ori ecograf ori mancam impreuna ceva buuun... tu alegi).

Avand copil, am citit si cautat informatie despre o viata cat mai sanatoasa si sigura. Am invatat mult mai multe despre e-uri, am cautat si gasit surse de hrana sanatoasa, am digerat mai multe abordari privind hrana sanatoasa, am invatat si am incpeput sa impart ce stiu despre alaptarea corecta, un fenomen atat de rar azi inca are nevoie de sprijin si popularizare, mi-am daramat multe convingeri cu care am ajuns la maturitate, si toate astea pentru a-mi redescoperi omenescul intrinsec, acea parte invaluita in instincte si jmirosuri, care preia controlul in momentele de criza si care, odata lasata linistita, te ajuta sa alegi ce iti vine mai bine in orice domeniu al vietii. Totul curge lin, lucrurile decurg unele din altele, parca si oamenii potriviti apar acum la locul potrivit.

Disponibilitatea mea catre ceea ce simt si catre empatia in relatiile cu ceilaltii creste simtitor, impreuna cu o stranie capacitate de a-mi asculta propriul corp, gandurile propriului copil si de a ma (ne) situa intr-un cadru mult mai complex in natura, societate, grupuri mai amri sau mai mici din care fac parte. Parca mi-au mai crescut o pereche de ochi de cand sunt parinte.

Mi-e o teama morbida sa ajung la spital. Majrtitatea femeilor sunt terifiate la gandul ca ar putea naste in alta parte, vor siguranta si garantii. Pe mine ma ingrozeste gandul ca as putea ajunge sa stau cu picioarele in sus sub o lampa cu lumina puternica, incercand sa fac ceva ce nu-mi dau seama cum se face pentru ca m-am deconectat de mine insami in urma cu cateva ore, odata cu peridurala pe care tot eu am insistat sa o am pentru ca eram o femeie informata.(dar nu neaparat din cauza ei - adica nu doar din cauza ei), sa mi se spuna ca nasc cine stie cand si sa mi se dea un pat in salon unde sa astept sa se faca in sfarsit seara, ca atunci sa aflu ca am inceput in sfarsit sa ma dilat dupa ce mi s-a sters atat de greu colul ala "beton" pe care nciiun supozior cu scobutil nu reusise sa-l induplece sa se de mai dezbatoseasca de doua saptamani incoace, laolalta cu alergaturile, cumparaturile si aranjamentle pentruc asa noastra cea noua.

Cu Anda am ajuns la spital joi la ora 8 cu cotnractii la cinci minute, convinsa ca mai am doua-trei ore si nasc, iar acolo am aflat ca nici macar olul nu s-a sters. Nu eram pregatira sa aflu asa eva. Stiam ca odata ce ai contractii regulate urmeaza sa nasti, vai ce as fi vrut sa fi stiut pe vremea aia ca la primul copil se poate intampla si asa ceva!

Sa ies pe holul maternitatii inte doua contractii si sa-mi vad sotul palid de oboseala stand langa fratele meu, sa-i trimit acasa ca e doua noaptea si aici e pustiu si eu pana spre sapte dimineata oricum nu nasc, plus ca dupa ce imi fac anesetezia eu nu mai pot iesi la ei nici ei intra la mine. Sa aud inima fetitei din cand in cand, sa primesc perfuzia cu ocitocina, caci incepusem sa simt deja o spatula despartindu-mi oasele din spate ale bazinului, iar doctorita rezidenta, o fata foarte placuta si calda, mi-a inlesnit peridurala cand inca nu aveam dilatatie 4 si riscam sa se inetineasca sau intrerupa travaliul, iar eu am primit-o ca pe o amsura ndestinata sa ma ajute sa nasc mai usor. In punga cu lichid sa primesc si calmante pentru a dormi in sfarsit niste doua ore binemeritate dupa un pretravaliu lung si epuizant, care durase cam 24 de ore.

Ocitocina mi-a adus fetita cu doua ore mai devreme. Am suportat o incizie - cand am simtit-o m-am gandit oare cate 4 kilograme avea micuta mea? Oh, 2720g. Si atunci cum de...?

Sa vad din ea o pereche de picioruse flexate cu o dara de sange care era spalata de un furtunas, sa nu o aud plangand si sa ma intreb: oare atat mi-a fost dat sa simt din ea?

Sa ii aud glasul mic si slab. Ea mica fiind a plans mai mereu incet - exceptie fac momentele din Valcea cand se facea auzita prin doua usi inchise cand o zbugheam eu la masa in timp ce ea dormea si i se activa senzrul de proximitate materna, incat am botezat-o domnisoara Claxon.. Sa mi-o aduca la nivelul fetei, invelita in niste scutece albstru-verzui, facuta sarmaluta, iar ea cu ochii ei mari sa ma priveasca, iar o asistenta sa-mi spuna bland haide, pup-o, iar Anda sa ajunga cumva nu la buzele ci la nasul meu, unde i-am simtit buzele mici-mici, ca o atingere de fluturas. Si sa-mi dau seama peste 3 sau 4 luni, cand citeam mult despre initierea alaptarii, ca ala era reflexul ei de supt, caruia nu i-am dat nicio sansa, fiindca din nestiinta am stat 7 ore departe de ea dupa nastere: pana pe la opt in sala de post travaliu, unde trebuia sa-mi masez burta si sa nu dorm (cred ca am dormit totusi), apoi in alt salon decat cel in care statusem inainte, unde am profitat de patul ce mi s-a dat si am dormit iarasi, fara sa stiu ca as fi putut sa-mi vad fetita la 9. Am ajuns la abia la 12, am primit acelasi ghemotoc mi cu care nu stiam ce sa fac si am rugat-o pe una din asistente sa ma ajute sa o pun si eu la san ca habar n-am cum s-o tin. Eu o tineam cu o mana sub cap si cu una sub fund, fata in fata cu mine si ma uitam la ea.

Sunt atatea lucruri pe care credeam ca le stiu atunci si de fapt nu le stiam. Atatea lucruri pe care le-am aflat dupa si pe care am simtit cumva o nevoie bolnava sa le fac si eu cu un copil al meu.


  • Breast crawl - asezarea bebelusului pe burta mamei imediat dupa nastere, pentru ca acesta sa isi gaseasca miraculos drumul catre sanul mamei. Cate dintre noi stiam sau stim ca bebelusii se pot misca??? Eu credeam ca nu se pot deplasa in spatiu - m-am inselat. Au un instinct atat de puternic, un mod atat de frumos de a initia convetuirea cu mama de pe burta ei, venind din burta, incat orie proceduri medicale ajutatoare par in acelasi timp niste barbarisme. Facand asta in maternitate nu ar fi fost nevoie sa stau doua ore apasandu-mi birta circular ca o nebuna, pentru ca presiunea copilului si suptul acestuia ar fi facut acelasi lucru in timp ce eu poate as fi dormit cateva minute, simtitndu-ma in caldura si siguranta. Copilul profita de aceste momente pentru a primi bacteriile care colonizeaza corpul mamei: odata pe exterior - pe piele, desigur - si inca o data in interior, odata cu laptele. 

Laptele de mama e steril, dar nu aseptic. In canalele noastre galactofore traiesc miliarde de bacterii care ajung si la bebelusul din dotare, insa odata cu ele ajung si anticorpii potriviti, atat de necesari. La spital copilul e prins de mana doctorului probabil inmanusata - apoi preluat de medicul neonatolog, de asistente, se atuinge de medii pe care mama nu le-a atins si la ai cararor germeni - buni sau rai - nu a fost expusa decat partial in scurtul timp de sedere in spital.

In spital toata fauna asta microscopica e mult mai virulenta, pentru ca asemenea vietati sufera mutatii si adaptari pe masura ce migreaza din corp in corp, devenind mai adaptabile, mai puternice, mai familiarizate din punct de vedere chimic cu sisteme imunitare din cele mai diverse. E o explicatie puerila si simplista. De fapt se vrea a fi o imagine a lucrurilor pe care poate altfel nu le percepem pentru ca nu ne intereseaza.

Pentru un nou-nascut conteaza mult sa nu fie expus unur boli contra carora nu poate sa lupte eficient. Sigur, exista sansa ca eu sa am o asemenea boala caruia sa nu-i fi gasit leacul si atunci el poate fi itnr-o oarecare masura expus - dar culmea e ca natura are mijloace inflaibilile de a proteja pruncii nenascuti si abia nascuti. Din  mame cu HIV se nasc prunci sanatosi - nu toti, dar un procent uimitor pentru o boala care aparent nu iti lasa nicio sansa de supravietuire. Din mame cu hepatiita B se nasc prunci sanatosi si - cu cateva masuri de precuatie - in cazul hepatitei B se poate alapta cu succes pana cand copilul zice "nu tzitzi". In schimb, importiva stafilococului auriu din spital eu una nu pot sa lupt. Mi-e necunoscut, nu l-am avut, nu-mi pot ajuta copilul. Daca as avea unul si acasa, acesta ar face parte din mediul meu ambient. Atata vreme cat nu iese activ la excsudat inseamna ca i-am venit de hac si ca pot oferi mijloace eficiente de protectie si copilului meu. Asadar, fara a fi aseptic, mediul de acasa e mai sigur.


  • Cordonul ombilical de taiat mult dupa anstere - cand nu mai pulseaza, pentru ca tot sangele placentar sa ajunga la copil. Am aflat ca o mare parte din el inseamna rezerva de fier a nou-nascutului. Iar noi in spital ii privam de ea cu brutalitate. 



  • Lipsind oblogativitatea unei anumite conduite pe timpul travaliului imi pot gasi mai usor pozitii mai confortabile. Stiindu-mi sotul aproape nu stresat si adormit pe o banca de spital sub niste neoane obosite m-as simti mai linistita si mai increzatoare. De-a klungul primei nasteri el mi-a lipsit cel mai mult si ma simteam chiar vinovata ca trebuie sa stea acolo si sa astepte nici el nu cred ca stia ce. Fatalitatea. O veste. 

Cred ca dorinta asta de supraveghere si garantii pe impul nasterii vine din convingerea colectiva ca nasterea e o trauma, o suferinta fara sfarsit si ca trebuie sa facem orice sa o combatem, sa o simplificam si sa o controlam. A ajuns sa mi se para ca noi complicam lucrurile si le pierdem sde sub control tocmai intervenind asupra lor atat de brutal cum se face prin ansterea medicalizata..Am ajuns la convingerea ca nu e nici pe departe asa, ca nasterea nu e de speriat, ceva rau in sine, o ordalie, e doar o piatra in drumul catre devenire al oricarui cuplu. Nasterea, ca si copiii, este si a mamei si a tatalui. E firesc ca pe mine sa ma doara, fara durere nu as sti ce sa fac, unde sa ma intorc, nu as sti unde e copilul. Durerea ne protejeaza amandurora viata. Dar daca as naste cum simt m-ar durea mai putin pentru ca in natura, ca si in fizica, se prefera calea cea mai scurta.

Mi-aduc aminte ca am ramas peste noapte in spital cu o buna prietena dupa ce aceasta a nascut si mi-a ramas in minte ca nasterea e atat de aproape de moarte. Am simtit asta si dupa ce am nascut, ca am fost la un pas de moarte (nu, nu am trecut prin niciun pericol vizibil, e vorba de starea in sine, o apropeire de corp cum nu stiu daca mi-a mai fost dat sa simt, poate in momentele de cea mai crunta boala sau raceala pe care le-am avut sa fi ajuns la assa perceptii).  Toate mamele aveau o fata epuizata. Exista intr-adevar o fateta mult mai telurica decat imi imaginasem eu. Nasterea inseamna gemete, lichide, sange, voma DAR inseamna si impacare cu tine insati, o stare vecina cu medicatia misticilor, revelatie, iubire, o proba a rabdarii si stapanirii de sine, infruntarea propriilor demoni. O nastere te curata si te face mai puternica - cred ca e cel mai bun antidepresiv din lumea asta. Cu conditia sa ti se dea voie sa meditezi, sa te asezi, sa imbratisezi, sa canti, sa tipi fara sa ai impresia ca deranjezi pe cineva de langa tine. Am ajuns la concluzia ca nu pot face toate astea intr-un spital.

Am mai nascut o data, stiu cum se face. Stiu ce am gresit atunci, acum pot sa fac totul nu ca la carte ci ca la suflet. Al meu, al tatalui copilului si de ce nu al copilului celui mare. Ma pregatesc intens sa nasc in casa mea. Urati-mi noroc si insipratie :)

Mai jos am pus un material cu restul argumentelor care mi-au influentat decizia. Eu abia acum citesc aceasta carte, descopar in ea tot ce am dospit pana acum, informatia se imbina armonios, comprehensibil si convingator. E o carte puternica, abia astept s-o termin. Cred ca voi fi putin mai inteleapta dupa aceea.




Ghid Pentru o Nastere Naturala

24 comments :

  1. O, Doamne ! Cat m-am regasit in tot ce ai scris! Cat mi-as dori sa nasc si eu acasa, sa nu fiu nevoita sa lupt cu medicii, sa-i rog pentru a avea parte de primul contact cu bebe, sa nu-i taie cordonul, sa nu-l spele si apoi sa ajunga in bratele mele infofolit absolut inutil... Mi-e groaza ca va trebui sa le explic iar si iar ca eu am fix 37 de grade ca masa aia incalzita pe care pun ei copii. Ca eu am lapte de acum, nu de la nastere( colostru) suficient pentru copilul meu. Ca laptele meu e de 1 milion de ori mai bun decat orice i-ar da ei...
    Ca nu vreau sa ma odihneasc dupa nastere, ca nu am nevoie de asta ci de linistea ca bebelusului meu ii e bine, e in bratele mele... ca asta sterge durere, oboseala, teama, ganduri... tot.
    Ufff!
    Nu am curaj sa nasc acasa asumat... dar visez ca un copil, cu ochii deschisi, ca nu reusesc sa ajung la maternitate si ca din x motiv nasc acasa... Stiu ca sunt copil gandind asta.
    I-am spus si medicului ca idealul meu de nastere e acasa.... s-a cam socat. La ultima vizita ma ruga sa nu stau acasa cu membranele rupte...
    Astept, astept... in orice clipa mare intalnire si imi doresc enorm sa nu fiu foarte dezamagita si, macar in punctele cheie sa reusesc sa fie asa cum visez.

    Iti doresc din suflet sa ai curaj sa nasti asa cum simti!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. tin pumnii sa iasa tot asa cum iti doresti, sa ai parte de o nastere frumoasa de tot

    RăspundețiȘtergere
  3. Superb, Zoozie! Doamne ajuta sa fie asa cum iti doresti!

    Ionela, asta-i comica, din registrul perlelor medicinei romanesti, banuiesc :D. Sa nu stai cu membranele rupte acasa... Asa mai am si eu multe prietene care au mers la spital cand li s-a rupt apa (credeam ca au mers ele de speriate, dar uite ca poate doctorii le-au spus asa). Fara contractii, fara nimic. Normal ca dupa o ora de asteptat in spital contractiile, a venit si oxitocina, si apoi de la contractiile aiurea date de oxitocina a venit ori epidurala, ori cezariana...

    In timpul sarcinii am studiat mai mult recomandarile americane, nu stiu de ce :D. Aveau filme distractive :D. Si se pare ca americancele nu numai ca nu patesc nimic daca stau acasa, dar nici nu le primeste in spital doar pentru ca li s-a rupt apa. Esti primita la spital doar daca ai contractii la mai putin de 5 minute SAU daca apa ce s-a rupt e verde, semn ca e plina de meconiu. De la ruperea membranelor si pana la nastere pot sa treaca zile. Probabil medicii romani considera ca bebelusii se "hranesc" cu apa :D, si nu le vine oxigenul prin cordonul ombilical... Ce am vazut totusi in literatura americana e ca daca trec 48 de ore (altii spun chiar 72 de ore) de la ruperea membranelor, mama primeste antibiotic. La noi se pare ca esti grabita la spital la ruperea membranelor, sa ti se provoace nasterea, si ti se da antibiotic din start... trista tara, nu e de mirare ca Zoozie vrea sa nasca acasa :D.

    RăspundețiȘtergere
  4. Iţi doresc sincer să ai parte de o naştere aşa cum visezi!

    Citind rândurile tale, mi-am dat seama - exact cum spuneai - că suntem educate şi pregătite să nu înţelegem nimic din acest miracol, ci doar să ne temem. Să ne temem de durere, de riscuri, de neputinţa noastră de a face ceea ce natura, mai precis Dumneeu, ne-a învăţat să facem de milioane de ani.

    Textul acesta ar trebui să ajungă în mâinile oricărei viitoare mame... of, câte dintre noi nu am fi făcut lucrurile altfel, dacă am fi ştiut...

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, Raluca, asa e. Suntem invatate ca nasterea inseamna teama si durere si risc in loc sa ni se spuna ca e fericire, e un inceput.
    Despre membrane... Exact pentru ca i-am spus ca stiu toate astea a insistat atat. De fapt, pentru ca deja ma stie destul de bine( asa pretentii nu i-au auzit urechile pana la mine :D) a schimbat argumentarea: nu pateste bebe nimic daca ramane fara lichid( uff... macar a spus asta cu voce tare) dar se teme sa nu se angajeze cordonul si sa se sufoce bebe.
    I-am spsu ca sunt tot atatea sanse sa se intample astea cate sunt sa-mi cada o caramida in cap pe strada in drum spre maternitate :D
    Pe mine una nu m-a convins
    La prima sarcina am mers repede la spital ( repede = vreo 4 ore de la ruperea membraneleor si curgerea unei cantitati foarte mari de lichid)... dar nu aveam contractii deloc. Acum, fara contractii nu cred ca plec niciunde.
    Incercand sa "negociez" nasterea am descoperit cate mituri au medicii inoculate. Am fost socata, asta in conditiile in care dr mea e una relaxata, plina de energie, tanara si destul de deschisa la nou .
    Sa vedem ce iese...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pe mine ma sperie...

    Poate pentru ca nu am experimentat nasterea naturala ci doar doua cezariene (din motive discutabile de miopie mare).

    Poate pentru ca am tras acel loz "norocos" cu 1% "sanse" (din pacate, 1% este o sansa mai mare decat sansa sa-mi cada o caramida in cap in drum spre maternitate).
    Lozul "norocos" a fost malformatia cardiaca. Nu am stiut din timpul sarcinii acest lucru, in ciuda analizelor si ecografiilor efectuate (asta se intampla in 75% din cazuri).

    Poate pentru ca, desi in cazul meu s-a rupt apa la 35 de saptamani, majoritatea copiilor se nasc la termen, iar cei cu malformatii au nevoie de asistenta medicala imediata.

    Mi-as fi dorit insa sa stiu ca un copil mai poate sta in burtica chiar daca apa este rupta. Mi-as fi dorit ca Rares sa mai creasca cateva zile in burtica, acolo unde putea primi oxigen fara ajutorul aparaturii medicale, fara ajutorul medicatiei cu atat de multe efecte secundare periculoase. 10 zile ar fi facut diferenta intre "prematur" si "la termen".

    Va doresc o nastere "ca la suflet" si copii sanatosi !

    RăspundețiȘtergere
  7. Am nascut ca multe dintre mamici natural, si la fel privata de a-si tine puiutul pe piept mai mult de cateva minute..am avut totusi sansa sa imi pun gaza la san la 4 ore de la nastere,cu toate ca nu aveam nici macar o picatura de colostru(a venit abia a treia zi).Fara sa ma invete nimeni, cred ca din instinct am desfasat fetita, am pus-o pe burtica mea si am lasat-o sa caute cu gurita sfarcul si sa il prinda cu putere..e un sentiment tare placut..desi sfasietor pentru ca sanul era gol..fata mea a baut Lapte praf primele 2 zile, dar dupa ce mi-a venit lapticul, s-a bucurat din plin de minunatul san!

    Zoozie, iti doresc sa aduci pe lume un copil sanatos, si in mediul care iti produce tie cea mai mare siguranta si liniste sufleteasca.Multumesc pentru cele scrise, pentru ca si eu ma regasesc in postarea ta!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am nascut natural, DAR cu epidurala(pe care am cerut-o pentru ca nu mai puteam suporta durerea), epidurala pe care am regretat-o dupa nastere. Am avut norocul sa nasc intr-un spital "baby friendly", mi-au pus ratusca la piept in secunda in care au scos-o, abia dupa vreo jumatate de ora au luat-o repede s-o imbrace si mi-au dat-o imediat inapoi, si nu m-am despartit de ea deloc. M-au ajutat s-o pun la san, nu o data, de 2 ori, ci de cate ori am cerut. Dar la urmatoarea nastere o sa ma informez mai bine, si vreau sa invat sa stapanesc durerea sau sa ma las scufundata in ea, fara sa mai cer epidurala. Ah, si faptul ca sotul meu m-a tinut de mana pe perioada contractiilor, a fost de foarte mare ajutor.
    In Olanda, foarte multe mame nasc acasa, sau la spital doar cu moasa, doctorul fiind chemat doar in caz de urgenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si tot in olanda rata mortalitatii la nastere este cea mai mare din europa pe anul 2011.
      habar nu aveti ce se intampla de fapt in olanda, dar mentionati aiurea intramvai doar de dragul de a sublinia ca "se practica in vest"

      Ștergere
    2. Aveti informatii pertinente care sa ateste ca mortalitaqtea se datoreaza nasterilor incepute acasa?

      Ștergere
  9. Mi-a placut ce si cum ai scris foarte mult, mi-a atins o coarda adanc in suflet si m-a facut sa regret iar epidurala.
    Iti doresc sa nasti asacum iti doresti!!
    Nu mai stiu cine spunea ca noi ne temem de nastere. Asa e. Abia citind am realizat. Gandindu-ma la nastere(cand eram insarcinata si chiar si inainte), imi era frica pentru ca stiam ca o sa ma doara extrem de tare, ca doar asta auzisem de la toata lumea. :(

    RăspundețiȘtergere
  10. Zoozie, foarte frumos scris, cred ca este unul dintre cele mai frumoase si mai corecte (sic!) texte scrise de tine, felicitari!

    Si eu cred ca daca am invata sa primim durerea, sa traim cu ea, sa ne cufundam in ea sau sa o imblanzim cu mintea sau cu hipnoza sau cu orice altceva credem ca ajuta, altfel ar sta lucrurile. Stiu sigur ca daca as putea sa fac cele de mai sus, as fi pregatita sa nasc acasa (sau cel putin, sa ajung in ultima clipa la spital), chiar daca am o prima cezariana. Desi nu simt acum ca mi-a fost "furata" nasterea, stiu ca am fost lipsita de ceva ce m-ar fi adus mai aproape de cer.

    Iti doresc sa ai parte de nasterea pe care ti-o doresti si apoi sa spui mai departe pentru a fi inspiratie pentru noi, cele care inca ne mai temem de prezenta durerii.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cate comentarii frumoase! Va multumesc!

    @Maria: politically correct sau fara greseli? :D Mai trage-ma de maneca din cand in cand, sunt neatenta, nu inculta, dar dornica sa corectez greseli, pe cuvantul meu. Leat de durere la nastere: cred ca stresul e cel care accentueaza durerea. Orice sar spune, asa obiosnuita si intalnita pe toate drumurile, nasterea e marea incercare a vietii si meritam sa alegem si sa ne simtim impacate cu alegerile noastre. Slava Domnului, exista multe variante in ziua de azi, antidoturi pentru tot felul de frici. Mie de exemplu mi-e frica de recuperarea post operatorie. prefer 10 nasteri in mijlocul sufrageriei mele unei operatii. Insa e frica mea :) Asta nu inseamna ca, daca circumstantele nu ar dicta-o, cum i s-a tamplat drageui Magda, as sta pe ganduri.

    Magda, copilasul tau a fost si prematur si cu probeme cardiace, un caz cu adevarat neobisnuit. Poate ca lucrurile se intampla uneori asa cum e mai bine; daca s-a declansat nasterea atat de devreme ar fi intrat mai repede de 10 zile in suferinta fetala. Sa creasca mare si sanatos, iar tu sa fii fericita pe langa copilasii tai, asta e cel mai important. Eu cred ca mai important decat gandurile astea de dupa este sa ne acceptam alegerile, trairile, intamplarile prin care am trecut, pentru ca acel "ce-ar fi daca" nu aduce multe lucruri bune, pe cand "ce va fi de-acum" sigur e plin de seninatate si zambete.

    Dana, numai ganduri bune. Ne luam de mana, numai ca sa stii ca eu nu regret deloc epidurala. Exceptand cateva momente, am invatat insa ca durerile nasterii sunt mult mai mici decat imi imaginam eu atunci; cred ca am avut crampe mai rele uneori in "zilele alea". Te imbratisez si iti multumesc pentru aprecieri.

    Ionela, nastere usoara, frumoasa si asa cum o simti tu aproape de sufletul tau.

    RăspundețiȘtergere
  12. Carla :) multumesc ca ai trecut pe aici si pentru cuvintele atat de frumoase. A crescutc eva in mine,s a stii :)

    Anonima mea draga,te invidiez pentru breast crawl, sa stii!

    Raluca - merci, asa sa fie!

    RăspundețiȘtergere
  13. serios? eu nu te pot citi in postul asta. Mi s-a rupt filmul pe la inceput. La fel am patit-o si eu cu colul si ghici ce...m-au taiat. Si eu inca parca credeam ca colul nu s-ar fi deschis, daca n-a inceput de atunci, ca doar aveam contractii din 4 in 4 minute. mi se face rau!:(

    RăspundețiȘtergere
  14. tin pumnii sa iasa totul asa cum iti doresti!
    inca un articol demn de citit, felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  15. Zoozie: corecte din punct de vedere ortografic, nu ma refeream deloc la corecte politic. Nu te trag de maneca, stiu ca nu esti deloc inculta si mai stiu si explicatia. O inteleg, desi iti spun sincer ca uneori un articol cu greseli este greu de citit. De aceea l-am apreciat pe acesta si din acest punct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  16. MamiCG iarta-ma ca nu ti-am raspuns pana acum! Nu vreaus a te stiu trista, a trecut, am invatat ceva dina sta, copioii ne sunt sanatosi, noi (sper) de asmenea. Conteaza mai mult de va fi decat ce a fost atunci.

    Luminita, multumesc!

    MAria ba chiar te rog sa-mi semnalezi greselile, uenori scriu in word si nu vad cand corecteaza cuvinte aiurea, alteori scriu in editorul de la blogger si mi se aduna literele in fata ochilor, oricat as corecta tot ramane cate ceva

    RăspundețiȘtergere
  17. Foarte frumos articolul. Imi amintesc cum imi explica doctorul ca diferenta intre a naste la stat sau la privat e numai confortul. Mie diferenta mi se pare uriasa dintr-un punct de vedere: cand ai sotul sau mama sau sora langa tine ai aripi si totul decurge infinit mai usor. Cred ca si asta e un punct forte al nasterii acasa: sa ai aproape pe cine simti nevoia. Nastere usoara si amintiri placute, Zoozie :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Draga Zoozie,

    Mi-a ramas gandul la articolul tau de ieri, cand n-am mai apucat sa-ti las un comentariu. Citindu-l mi-am dat seama ce norocoasa sunt ca am intalnit oameni minunati, am citit bloguri pline de informații și am dat peste carti cum sunt cele ale lui Michel Odent, toate astea inainte de sarcina.
    Iti impartasesc teama de spital si nici eu nu inteleg cum pot majoritatea sa mearga linistite acolo. Mi-e teama pentru mine, pentru bebe si pentru tatal lui. Asta pentru ca am inteles cat conteaza nasterea, prima ora de dupa, atasamentul si alaptarea. Doctorii par multumiti daca mama si copilul sunt in viata. Eu nu ma pot multumi cu atat. Mie imi pasa de ce se intampla si pe plan emotional. Vreau sa-mi intampin copilul cu blandete si bucurie, nu cu tipete, lumini puternice si maini straine, reci si grabite. Vreau sa il tin in brate din prima clipa, sa stie ca e in siguranta, ca e iubit si dorit. Nu-mi pasa de nota lor de doi lei, nu vreau sa stiu la suta de gram cat cantarea la nastere si nici la milimetru cat de lung e. Vreau doar sa se simta ocrotit si linstit, sa se poata abandona cu un oftat de relaxare placerii de a fi la san si de a se odihni dupa efortul nasterii acolo unde ii e locul, la pieptul meu, nu intr-un patut rece din sectia de neonato.
    Si nu cred ca am vreo sansa sa obtin lucrurile astea intr-un spital.
    Revenind la tine, iti trimit gandurile noastre bune (mama la mama, bebe la bebe) si felicitari pentru decizia de a naste acasa la voi.

    RăspundețiȘtergere
  19. Andreea, m-am gandit de multe ori ca abia astept sa scrii undeva toate gandurile si experientele, acum ca esti insarcinata si vei deveni mama. Blogosfera romaneasca are nevoie de informatiile astea, spuse asa frumos cum le spui tu. Sper ca te gandesti la asta :).

    RăspundețiȘtergere
  20. Draga Raluca,

    Ma gandesc la asta inca dinainte de sarcina. Dar imi dai un imbold util prin comentariul tau. Multumesc pentru incredere si sustinere!

    RăspundețiȘtergere
  21. Rezonez cu tine... La 15 luni dupa nasterea Irinei, inca nu ma pot mobiliza sa pun in cuvinte EXACT ce am simtit cu nasterea. Pentru mine a fost crunta - nu ca durere fizica, ci ca sentiment al pierderii oricarui control. Si acum mi se strange sufletul cand imi amintesc.

    Cochetam cu ideea de a naste acasa, dupa ce am citit experienta Anei in revista Unica. Dar mi-a fost teama cu Irina (copil greu, cordon in jurul gatului). Nu stiu daca ma descurcam sa nasc singura (sotul nu m-ar fi ajutat in nici un caz), a avut circumfertinta de 36cm.
    Insa n-as repeta experienta nasterii pentru nimic in lume. Nici la privat nu pare a fi diferit.

    Ma intreb: sunt atatea mame care vor sa nasca ALTFEL. Nu exista si doctori care sa le sprijine? Eu as naste cu un medic care m-ar lasa in ritmul meu, sa imping cand imi vine sa imping (nu sa ma ameninte cu cezariana, de mi se oprisera contractiile). Sa ma lase sa ma plimb daca asa imi vine. Sa ma ajute cu durerile de spate (mai rele decat durerile nasterii). Sa nu-i taie cordonul imediat dupa nastere. Sa mi-o dea in brate si sa mi-o lase macar un pic, s-o vad si s-o miros si s-o ating si poate sa suga.
    Asa as naste in spital - singura acasa mi-e teama de complicatii, de riscuri, de mai stiu eu ce.

    Mult succes in alegerea ta! astept povestea experientei tale, sa-mi insufle curaj sa mai nasc o data :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Sarcina si nastere usoara!
    Eu am fost o norocoasa, am nascut intrun spital din Romania, natural 100%, cu sotul meu alaturi. Am semnat impreuna cu doctorul Baiulescu (de la clinica EVA-Brasov) un Plan de nastere si a fost respectat intrutotul. Fara calmante, taieturi si sange pe pereti.
    Dupa un travaliu in care m-am odihnit, am ras si am avut parte de masaj, am nascut in apa, am alaptat mogaldeata mica si draga si apoi a ramas in rezerva cu mami si cu tati.
    Cred ca nasterea netraumatica este cel mai bun start pentru un copil

    O sa ai moasa sau doctor acasa?

    RăspundețiȘtergere