... Într-o zi cu multe ifose, mârâieli şi refuzuri de-a ieşi pe-afară, când domnişoara mi-a confirmat că n-o prea interesează pe ea Moş Crăciun sau cum l-o chema şi pe-ăla.

Că ea e perfect mulţumită cu desenele animate şi că acă plec măcar să n-o amăgesc cu scosul pe-afară că ea nu muşcă din momeala asta decât de două ori. A înţeles că de data asta e a bună doar când a văzut slingul pe umăr şi a şi vrut să se aşeze în el, nu ca ultimele dăţi.

Dar am reuşit să plecăm, elegnate ca nişte prinţese, învelite în slingul mamei şi-ntr-o pelerină roz, să mergem cu autobuzul şi cu metroul tocmai până la petrecerea pitcilor corporate. Generaţia plătitoare de pensii peste vreo 25 de ani a avut parte de suculeţe şi dulciuri cu dedicaţie, bogate în zahăr şi probabil în E-uri, plus câteva sortimente de borcane Hipp. În rest, aglomeraţie, baloane cât cuprinde, moşi, spiriduşi, brad, părinţi.

Am reuşit s-o ţin în preajma Moşului incredibil de mult, ba în braţe, ba pe jos, ba în cârcă ori pur şi simplu în cap, cu picioarele pe umerii mei. Dar nu ne-a vent rândul, iar bubulina m-a luat de mână şi m-a scos din ceea ce s-a dovedit o mulţime mult prea mare pentru gusturile sale. M-a dus de altfel în colţul opus, unde buşilau fericiţi câtiva bebeluşi, iar când ne-au strigat să ne dea cadoul a plâââââns de sărea rochiţa aia nedormită pe ea. Aşa că ne-am făcut de pomină, anul ăsta n-am vorbit cu moşul, nici poze personalizate cu el nu avem. Mi-a plăcut că unii copii spuneau poezii, două fetiţe chiar au cântat Moş Crăciun cu plete dalbe la vioară. Noi am plâns.

Ajunşi înapoi în acelaşi colţ magic, ne-a beştelit pe toţi trei de ne-au mers fulgii şu a aruncat cadoul Moşului cât colo. Abia la sfârşit, când intrase într-o plasă, numai ca să n-o îmbrăcăm, am desfăcut şi noi o parte din cadou precum restul lumii, dar tot a lăsat-o rece. Na, draga mea, ca să ştii peste ani!

A, să nu mai povestesc că la întoarcere a vrut să hălăduiască printr-un Mega Image şi să le dea celor de-acolo peste bot cu o lecţie de merchandising ca la carte. Nu aveam nicio problemă cu asta, doar o bănuială că avem o prinţesă de Kakanţohl cu noi. Asta ne-a dat nouă aripi să mergem acasă, iar Alteţei Sale lacrimi şi o sperietură pentru că a vrut să plece singură înapoi spre magazin. Pe drum însă s-a confruntat cu o dilemă înspăimântătoare, întruchipată de o maşină obosită care-şi căuta cu ultimele puteri un loc de parcare.

Acasă mi-a adus un bocanc pe masă, chipurile să mă prezint din nou la datorie, dar m-a salvat tăbliţa magnetică şi mai ales markerul. Ce pot să spun e percepţia Andei despre cadoul său e că a primit un marker negru, care venea cu un tablou oarecum bun de pictat. Că bucăţile de puzzle, masa, baloanele, chiar şi tabla din pozele de mai jos (ca să vezi, unii desenează şi pe table, nu doar pe pereţi) pot fi desenate cu mrkerul negru. Şi că să primeşti nişte baloane în plus e chiar ok din când in când.