highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

sâmbătă, 18 martie 2017

Nu-mi pun copiii să salute

- Șiiiii? Cum îi spui lu doaaaamnaaaa? 
-.... 
Și se ascunde eventual după piciorul tău.

sursa

Ah, copiii ăștia care par needucați în cele mai delicate momente, când vrem să le arătăm babelor de la colțul blocului ce buni părinți suntem noi! 

Dacă mă veți vedea vreodată făcând așa să știți că m-au înlocuit în secret cu vreo clonă defectă sau m-oi fi ămbătat.

Pentru că eu fac sacrilegiul de a nu-mi pune copiii să salute. 


Nici nu a fost vreodată nevoie. Am salutat eu în locul lor, am mulțumit, am răspuns politicos ori de câte ori ei se uitau fâstâciți la interlocutorii lor. Asta a închis și gura tuturor binevoitorilor, sublimând o situație în care cel mic ar fi putut fi criticat pe nedrept. Știm cu toții ce nerăbdători sunt copiii mici să vorbească cu străinii, necum să mai țină seama de etichetă.

Vedeți voi, unicul mod de a învăța un copil să se poarte în societate este de a-i oferi propriul exemplu oricât este nevoie și ori de câte ori este nevoie. Forțându-l să spună mulțumesc sau la revedere nu facem decât să-i subjugăm voința. 


El nu va trăi niciodată acea gratitudine și, în plus, lecția dureroasă pe care i-am da-o ar fi că, dacă cineva îți spune ce să faci și are putere asupra ta, trebuie să faci ce-ți spune, indiferent ce crezi tu. Și/sau că e ok să îți pui o mască și să spui ce nu simți.

Oare asta vrea toattă lumea asta care zice "spune-i pa lu' doamna" să-și învețe copiii? Mă îndoiesc. Așa cum mă îndoiesc că un copil care are gura legată își dă seama că prin nepolitețe ar putea răni un semen sau provoca disconfort.

PS: copiii mei salută și spun mulțumesc. Unicul mod de a preda empatia semenilor mai mici este de a practica tu însuți această artă pe cât poți mai bine.  

2 comments :

  1. Exact așa am procedat și eu. A fost ceva instinctiv, mi s-a părut normal să îi arăt întâi cum se procedează și să-i las timp să decidă când va spune el. El oricum a fost foarte reticent cu străinii în primii ani. Abia dacă se uita la ei :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar asa si e! Tot din experienta proprie vorbesc.

    RăspundețiȘtergere