highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

joi, 30 septembrie 2010

Lucru manual, nu copil răsfăţat

sHahaha, taman azi am avut o fază cu mami vreau jucării demna sa intre in aceasta postare măcar la comentarii, unde mă apucasem s-o povestesc, dar mă tot lungeam, aşa încât m-am mutat.


Căutam un coş de rufe pentru Anda, dar am gasit un rucsac-maimuţoi la pret rezonabil şi am vrut să-l cumpăr. Zuzulina voia initial pistol, dar fiind un design neprietenos pentru 2 ani am zis pas. Numa' bine că a găsit un cărut roz, diferit de ce-avem noi pe-acasă roz - deci nou - şi îl plimba cu nasul pe sus prin coridor. Am descoerit că nu aveam bani la mine, decât mărunţiş, aşa încât am ales să venim mâine după el. Dar Z nu lăsa deloc cărutul! M-am scotocit de 4 lei si i-am luat o gentuţă de umăr, dar nu a mulţumit-o. Şi iată-ne pe mine şi pe vânzătoare desfăcand mânuţe de fetiţă de pe carucior: eu descleştam o mâna, fata punea alta; ca-n filme! Am plecat cu ea urlând de-acolo. Rău! Si vis-a-vis a urlat cei 50 de metri până la părculeţ, şi în părculeţ a urlat.

Când am trecut prin staţia de autobuy un nene a dat să ne ajute: Ţstai s-o iau eu!Ţ I-am zis că e lucru manual, a vrut să-i cumpăr o jucărie şi nu aveam bani la mine. M-a privit aprobator şi am fugit cu fetiţa în braţe în continuare.

În părculeţ a plâns, s-a tăvălit, s-a descălţat, m-a zgâriat,m-a certat, m-a pierdut (mă aşezasem pe o bancă) şi ea a fugit spre ieşire, cred că voia la magazin. S-a întors uimită că nu merg după ea, eu venisem până la jumătatea parcului că nu văd bine noaptea şi mă rezemasem de o jucărie, ea a trecut pe lângă mine şiar ea a ieşit să mă caute după cealaltă ieşire. Am mers după ea, mai ales că nişte părinţi care stăteau pe bancă mi-au spus că a ieşit şi poate cădea în gropi. Eu le+am răspuns n-are decât dar mi-au ieşit ochii din cap când am văzut la ce se refereau, nu ştiam că se şucrase în zonă. Noroc că erau marcate ca la carte şi că fetiţa s-a uitat la ele la fel de circumspectă ca întotdeauna. Mi-am luat odoarea în braţe şi ne-am întors în parc şi a suuupt... mult, printre sughiţuri, apoi s-a liniştit şia ma supt puţin, aşa cum face ea, cu mâna pe celălalt sân, pe sub bluză.

Apoi a venit si tati. Am intrat să  târguim ceva dintr-un supermarket şi am găsit nişte maimuţoi-genţi mai bine lucraţi. I-am vumpărat un căţel pe care l-a scos din magazin fericită, exact cum scoţi un câine în lesă, i-am mai cumpăat şi un căţel cu ochi maaar, de plastic. Drept recompensă că a fost cuminte. O fată are mama.

Şi acum, la final, explicaţia. E a doua zi când Anda a dormitşi s-a trezit după câteva minute. Eu am tunat şi-am fulgerat toată văzând a doua zi efectiv fără pauză. Aşa că, după o dimineaţă de joacă, drăgălit, băiţă, etc, totul s-a dus naibii dupa "somnul" ei. Am plâns şi eu, a plâns şi ea. Iar ea a mai plâns odată, în magazin. Din vina mea. Sunt obosită şi isterică, de doi bani. Nu merit un copil ca ăsta, nu merit să o stric aşa. Vai de sufletul meu. Acum scriu cu ea adormită în braţe şi-mi vine să-mi dau palme. Dar ce folos, rău i-am făcut deja. Câte luni mi-ar trebui să repar asta? Luni pe care nu le voi mai avea. Voi avea bucăţi de luni. Bucăţi de seri, dimineţi, weekenduri,. Poate într-un fel e mai bine aşa. Poate doi ani singură a fost prea mult pentru mine. L-am rugat pe tati să dea naibii ajutorul în gospodărie, să stea cu fata când vine acasă. Eu nu prin nici 10 minute singură. Nu am timp să lucrez, să gândesc, să fac ordine în jurul meu. Haos. Taifun. Şi va fi şi mai rău. O să fac o cură de spirulină. O să vină buni. Vom face vacanţă de iarnă.

Va fi bine, sper. Trrebuie, am un copil iubitor şi un soţ asemeni, am noroc cu carul. Am blog. Am job. Am încă am 30 de ani. Am în faţă o cană cu ceai parfumat. Nu contează că mă doare rău spatele. Va trece şi asta. Şi mica răceală a Andei, care nu o lasă să doarmă. Pe-asta nu ştim de unde-am cules-o. poate de pe jos. Toţi am avut câte ceva mic acoolo.

Poate e dar astenia de toamnă. Dar vreau să nu mai fiu nevrozată, nu-mi place nu-mi stă bine. Vreau să mă bucur liniştită de ultimele zile pline alături de Bebelină.

12 comments :

  1. Off, cat de bine te inteleg, la fel sunt si eu: daca nu reusesc sa dorm suficient sau daca nu apuc sa fac si eu nimic, dar nimic pentru mine sunt asa prost dispusa si tafnoasa: am o discutie cu Printzul Consort, apoi e imposibil sa nu-mi sara tandara de la ceva ce face Degetzica si conflictul este gata. Si, la fel ca si tine, plange ea, plang si eu si ma gandesc cat rau i-am facut si cum pot repara. Si mi se pare ca nu vrea sa ma priveasca in ochi si am citit eu undeva ca dupa o trauma majora copiii nu sunt in stare sa-si priveasca mamele in ochi si ma simt mizerabil. Si eu sunt pe margine, desi am toate motivele sa nu. E toamna, e frigul, de intunericul ce se lasa devreme?

    Iti urez zile senine alaturi de Anda, o reintoarcere usoara la serviciu si o adaptare cat mai buna pentru amandoua! Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. ma bucur ca nu sunt singura, ma gandeam deja ca am innebunit, ca sa ma tratez. Multumesc mult ca mi-ai scris!

    Nu stiu cum rezista alte mame, eu nu sunt superwomen :(

    RăspundețiȘtergere
  3. nu i-ai facut nici un rau. chiar deloc. copilul a invatat, tu ai invatat. vrei sa-ti zic cate zile de-astea am avut eu? ai sa te sperii. ideea e in felul urmator: daca nu rabufnesti cu copilul (fiind mai iritata, mai putin rabdatoare, mai plansa, mai nu stiu cum), ce crezi ca se intampla?? se acumuleaza. si unde se duce?
    toti oamenii au zile proaste. ca si copiii. revin aici cu vorba lui barbatu-meu - happy wife, happy life, da. cam asta e.
    adica copilul intelege mai bine decat crezi ca ai fost obosita si ti-ai pierdut calmul. si de altfel poti sa ii si explici. eu asa fac.
    cata mother's guilt am adunat eu, se umple Dunarea, zau asa ... dar ce pot face? eu sunt una, ele trei, si mici, si asa e lumea noastra, numai eu cu ele si cu taica-sau. care ma ajuta cu de toate, dar tot degeaba, oboseala e calare pe amandoi de-acuma.
    si deci fetele mele bag seama ca sunt fericite, empatice (bine, mijlocia uneori se joaca serios cu nervii mei, sa vada cat se lungesc!) si absolut-complet-100%-nerasfatate. :)
    pupam.

    RăspundețiȘtergere
  4. Alina, nici eu nu m-am ascund de fi-mea cand simteam ca nu mai pot, ba i-am spus intotdeauna cat am putut de sincer ce nu imi place, cat(nu) mai suport, cand sunt bolnava. Dar ieri... ieri am ajuns la paroxism, m-am speriat. Si comparat cu atmosfera de happy mootherhood care-a iesit la iveala la clubul textilistilor a nascut asa o senzatie ca mi-am depasit limitele... Ceea ce, repet, e real dar darca asa e si mai dureros. M-am manifestaturat urat, am fost nedreapta cu singura fiinta carechiar nu merita asemenea rele tratamente. Iti multumesc din tot sufletul ca mi-ai scris, ma face sa ma simt mai bine, sa merg mai departe. Of, trebuie sa-mi pun mie limite si garduri in primul rand. Apoi sa vad daca mai trebuise si la ea, dare ea, biata, de obicei si le pune singura, chiar are mult bun-simt.

    RăspundețiȘtergere
  5. o iubesti pe anda dincolo de limite..nu te invinovatii, trebuie sa mai fie si momente din astea, n are cum sa nu fie; in finalul randurilor tale am gasit explicatia, regasindu ma totodata pe mine inainte de a reincepe serviciul..."nevrozarea " are o cauza- apropierea cu pasi repezi a zilei in care te vei pleca la lucru si vei sta departe de ea atatea ore; teama de cum va reactiona ea, de cum vei reactiona tu si mai ales teama de a pierde unele momentele unice...eu asa vad..

    RăspundețiȘtergere
  6. Mari, multumesc, pe langa oboseala la maxim - adoarme cumplit de tarziu si-mi solicita neintrerup atentia, in plus nuam voie sa fac nimic singura, cand ma vee scriind ceva se crizeaza si unori am sieu de trimis un mail,ori defacut lucruri serioase, e undeva si spaima dusului la serviciu. Incerc sa raspund de jumatate de ora,ori de cate ori am un moment mort ea se infiinteaza si face si urat ca geloasa pe ce fac eu. Acum m-am enervat,tin tastatura cumana dreata, tastez cu stanga, iar ea apasa pe mouse. In momente dintr-aste imi pierdcumpatul.

    Poate zicica-s nebuna si ca le-as putea lasa naibii,dar cam asta fc eu mereu, las. Si cum in ultima vreme e numai in fundul meu,far mac o ora pauza in afarade somn, ma resimt. ma deranjeaza situatia; devin egoist dar sunt si eu om, nu ma simt in stare sa ma reduc la oglinda casei si acopilului. In contextul asta,working mom vine bine in perioada asta pentru ca simt ca a pierdut putin haturile si amnevoie de timp sa ma reculeg. Iar in opinia mea, in comparatie cu a sta cu copilul, serviciul e o vacanta binemeritata. nici cand vorbeam alternativ i 2 limbi straine, scriam un mail in orice limba in acelasi timp si trimiteam unui coleg de birou in timp real un link ajutator pe messenger, toate in acelasi timp, nu depuneam efortul de acum. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Zoozie, nu pot decat sa te imbratisez cu drag! Stiu ca voi ajunge in pragul depresiei toamna viitoare cand va trebui sa ma intorc la servici. Deja cand imi pun problema, imi apar lacrimi in ochi...

    Incearca sa nu-ti mai programezi nimic, stii ca am mai vorbit noi ca doar atunci suntem asa mai nervoase, cand ne propunem sa facem ceva si nu ne iese. Mai bine nu-ti propune nimic decat sa fii cu Anda zilele astea!

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. si eu te imbratisez :) Ohoooo, chiar nu sunt deloc singura :) e imbucurator peste poate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cum sa fii singura? nu te las eu, vin sa stau cu tine:D Vezi ca ai mail, Crize-crizute, se cheama ce tb sa citesti.

    RăspundețiȘtergere
  10. zoozie, nu cred ca e cazul sa te invinovatesti. Nu cred ca exista super-mama, insa tu esti o mama dedicata, care face TOT pentru puiul ei. Anda e norocosa! :) ... totusi nu trebuie sa uiti ca esti OM si ca orice om, ai si tu limitele tale. E de inteles ca esti pe margine acum... cred ca nu exista mama careia sa ii fie usor la reluarea muncii.

    Imbratisam cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  11. adra_bell (mersi!), gabi xoxo, imbratisari cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere
  12. Zoozie,
    starea de privare de somn ne duce ... precum Enterprise, unde n-a mai fost nimeni pana acum.
    Nu lua asta drept normalitate, ca nu e. Si nu te gandi ca se permanentizeaza; atat timp cat o observi, nu are cum. N-ai s-o lasi.
    Tocmai faptul ca te-ai speriat de tine e garantia ca n-o sa te lasi sa deraiezi pe viitor, dimpotriva.

    Din ce citesc, deduc ca mai mult ai avut de suferit tu, nu ea.
    Asadar... o imbratisare. Relaxeaza-te. Data viitoare o sa stii sa ocolesti pericolul, cu o simpla respiratie mai adanca. Pupam.

    RăspundețiȘtergere