Mi-au auzit urechile
...la Radio România Actualităţi (vai ce prezentatori deştepţi au! o plăcere să auzi un joc de cuvinte de la ei şi o replică spontană delicioasă din când în când) cum că tinerii absolvenţi de facultate nu vor să accepte mai puţin de 800 de euro pentru primul job. Mă întreb cum reacţionează posibilul lor şef care, după 4 ani de muncă asiduă, a reuşit să-şi rotunjească salariul la 700 de euro.


Flashback - fără de care nu se putea 


Tânără estudiantă, în 2000, visam la o garsonieră împărţită cu iubiţelul din dotare şi la un job care să-mi permită să-i supravieţuiesc (chiriei, nu izbitului). Dooj' dă ani, bani 400 de lei pe lună vechi din partea părinţilor din dotare, din care plăteam şi căminul. )mâncarea venea la pachet cu autocarul) Mai puţin în prima lună când am păpat 5 milioane. Includ aici şi locul cumpărat in Regie şi fondul de rulment şi diverse alte cheştii de maximă necesitate cumpărate - unele la care tinerii din ziua de azi nici nu se gândesc să se coboare (detergent pentru spălat manual, ligheanul aferent, sprayul contra gândacilor... etc, etc).

Am ajuns, în primăvara lu' 2000, să merg la 2-3 interviuri zilnic, să mint că nu sunt studentă, că am experienţă, că ştiu să folosesc calculatorul pe care nu-l atinsesem decât tangenţial pe vremea aia, totul ca să primesc orice fel de job. Din cauza unei crase inabilitati de a mă mişcae repede cu farfurii în mâini, opțiunea chelneritului, job de succes printre colegii de generaţie, a fost exclusă din start. Eu mă împiedic şi pe lumina, darămite cu 5 sticle pe o tavă în semiîntuneric!

Cred că până am căpătat primul job, în august (excludem că am făcut sondaje la prezidenţiale) am fost la 1000 de interviuri. Mă duceam acolo mai des ca la şcoală. Atunci am învăţat toate colţişoarele Bucureştiului, traseul tuturor autobuzelor, metrourilor, tramvaielor, puteam lejer lucra ca dispecer la taxi dacă ştiam că există meseria asta. Şi am găsit un job când un patron de depozit en-gros mi-a zis pe faţă că i-a plăcut cum mă prezint şi că vrea să mă ajute să pornesc cu dreptul. Job plătit cu un milion opt sute, la care am stat vreo lună, parcă. Până a început noua facultate şi până ne-am dat seama cu toţii că eu nu o să învăt contabilitate primară, de exemplu. Aş fi învăţat dacă una din cele două colege de muncă mi-ar fi arătat măcar cum arată programul în care lucra şi dacă mi l-ar fi instalat şi mie careva pe calculator.

Nu mai ştiu câţi cdolari însemna suma asta, dar îmi amintsc că un amic al meu, Gabi, neurolog stagiar şi extrem de pasionat de facerea de bine (serios!), venit dinTimişoara la spitalul universitar, câştiga 1 milion 200 dupa cel puţin doi ani de muncă şi ăia chiar erau extrem de puţini bani. Pe vremea aia, un salariu de 200 de dolari era regesc, se băteau sute de candidaţi să pună mâna pe aşa un post bun. Au venit multe jobuleţe de-astea, ţin minte cu predilecţie cum m-am angajat secreterin la o firma greco-romană (patronul grec, amanta româncă) şi eu lucram cu Vasilis, fratele grecului, care nu ştia decât engleză. Şi ăştia îşi deschideau un fast-food şi de la translator am ajuns să spăl wc-uri şi să curăţ rosturile de gresie şi faianţă cu buretele de sârmă şi ceva de curăţat, Ajax sau compania. Am făcut asta laolaltă cu alţi angajaţi şi chiar cu patronul în primele două zile, pentru că se făcea economie la femei de serviciu. M-am trezit altă dată că intermediam o lipeală cu o prostituată, cumnata unui tip, femeie care lucra la Combinat şi, în timpul zilei, participa la întâlniri romantice într-un apartament de-al familiei, cred. I-am înjurat pe toţi şi i-am zis grecului că-i sar la beregăţi dacă mă mai pune în asemenea situaţii..Pur şi simplu coborâse omul-peşte din maşină, părea un client oarecare care voia să-şi cumpere gresie şi nomal că am intrat în vorbă cu el. Omul zicea că face şi el un ban.

Anii au trecut, şcoala s-a terminat, un master am început, limbi străine am deprins ca nimeni alta şi m-am angajat pe un salar de 250 de euroi la privat, că la stat unde căutam eu să îmi încep o carieră de succes în afaceri externe şi diplomaţie se dădea 4 bulioane. 250 de euro erau 9 bulioane si 100 de mii, başca mai veneau 10 bonuri de masă cadou. 

Astea fiind spuse, eu le urez multe succesuri tinerilor absolvenţilor de facultate şi le laud intenţia de a nu se vinde ieftin.