Anda a mâncat azi un ardei umplu (!) şi nişte farduri de-ale soră-mi ramase pe birou. Fardurile au ajuns şi pe frunte, şi pe cearşaful întins pe fotoliu... şi pe măsuţa de tastatura... şi...şi...


Cred că bărbaţii au o obsesie a şliţurilor. Pe dreapta, pe stânga, x, y... Doamne, niciodată nu m-a interesat cum sunt făcute, cu atât mai mult cu cât eu îmi desfac orice haină cu stânga doar pentru că sunt stângace din fragedă pruncie, la fel ca şi alţi doi fraţi de-ai mei (ironia face ca 1, 3,5 să fim stângaci, numărul fiind ordinea noastră cronologică).  Cică bărbaţii îşi desfac şliţul cu dreapta. Nu intru în polemici, spunând că la un bărbat nu m-a interesat niciodată cu ce mână îşi desface prohabul că naiba ştie cu ce commenturi anonime mă trezesc de moderat (ştiţi că dacă e de rău e invariabil anonim).

Bărbaţii mai au o obsesie: a aranjatului. Ei zic că femeile stau în oglindă foarte mult dar faceţi doamnelor un efort şi observaţi ce tragedie iese dintr-un coş la masculin sau vreun smoc de păr care stă aiurea înainte să plece la serviciu, observaţi viteza cu care dispare crema voastră cu ultraenzima lu peşte, ultimu' răcnet în materie de anti-aging, pe care aţi cheltuit cu sau fără ştirea lui jumătate din chenzina (sau indemnizaţia) de acum două luni şi despre care voi, mai ales mămicile, uitaserăţi că există până v-am adus eu aminte acum de ea. Bine Doamne că nu trebuie neapărat să se epileze că ar fi pline saloanele de ei mai ceva ca în Italia, de ar trebui să te programezi cu 3 săptămâni înainte de epilatul actual să poţi fi sigură că arăţi şi tu normal la cine ştie ce eveniment de-ăla cântat aşa de frumos de Vali Sterian (rudele mele îmi dau fiori/ doar când le văd la nunţi.... continuarea, fiind puţin lugubră, vă lăsăm să v-o imaginaţi, pentru ca toată seara să înjuraţi blogul mediocru că v-a rămas melodia întipărită în cap şi o cântaţi şi copilului la baie. Păi ce, numai eu??? Nu mai zic de miorlăiturile pe care ar trebui să le auzi în pauza de cafea-ţigară la serviciu despre ce ciupercă a luat unul la baza slipului că ăia de la salonul recomandat de nevastă-sa nu au sterilizat instrumentele de tortură, aoleuuuuu, păi scâncetele alea care apar în peisaj că a picat netu' deja sunt nişte sunete delicatpe lângă astea.

Nu mai zic că eu m-am autoabsolvit de călcatul tricourilor conjugale (şi ce bine eeeee) pentru ca să nu îmi audă urechile de vreo dungă etc. Plus că faţă de hainele Andei sau ale mele mi se par cât nişte cearşafuri, nu se mai termină frate, te trec toate apele. Aşa că la noi fiecare cu hainele lui iar eu şi cu ale Andei dacă nu fraieresc vreun musafir sau vreo soră la fel de stângace să le calce ea. Pantalonii tot pantaloni sunt, fie că au şliţul pe stânga sau pe dreapta. Voi ce ziceţi, e folclor? Eu una nu cred că stă chinezu' cusător să fie atent la asemenea detalii nici măcar pentru hainele zis de firmă. În seara asta consrtul  a vrut să-mi demontreze cum stă treaba cu stânga şi dreapta şi surpriza, pantaloni vădit femeieşti, au şi flori, au şliţ pe dreapta. Ori e învechită tărăşenia, ori emanciparea femeii le-a răpit până şi plăcerea şliţului pe dreapta...