Miercurea trecută ne-au chemat unii să definitivăm o schimbare de contract aşa că a fost zi de uichend pntru familia Z. Adică zi cu tati acasă. Zi cu tot tacâmul: tati stat până târziu noaptea (împreună cu noi) şi trezit 12, ieşit până în jurul casei să aerisim Bubulina, mers cu Bubulina să semnăm actele. Bubulina, ca niciodată "nu stat" deloc cuminte, voia să ne ia de mână şi să plecăm (oare e semn că mai bine ne vedeam de treabă, mă gândesc eu retrospectiv? Hm, superstiţioasă nu sunt, deci să lăsăm asemenea drăcii deoparte). Chemat fratele meu să ia Bubulina târâş până la un loc de joacă, întors în casă cu toţii din motive de căldură mare.


Şi, cum bătea vântul prin frigiderul nostru şi dezgheţasem un pui, m-am apucat de treabă. Am băgat la cap de data asta lecţia cum că prinţii consorţi (ca să citez o bloggeriţă al cărei spaţiu îl mai invadez din când în când) am hotărât că e numai bine de făcut papa. Ne lipseau diverse, aşa că l-am cooptat pe tati într-un tur de forţă al pieţei regresului şi i-am arătat şi cum fac eu cumpărături spontan, nu cu "păi nu mi-ai zis să iau aia". Ne-am pricopsit cu varză, cu cireşe şi deja nu mai ştiu cu ce că a trecut o săptămână de-atunci.

I-am zis aşadar lui tati c[ vreau să termin repede pentru că de dimineaţă a trecut şi sora mea cu o invitaţie la vernisaj, deci la 6 avem treabă. Era vreo 3 cel puţin. Am lucrat în tandem: curăţat legume, tati plecat. Eu chemat tati înapoi, dat alt task. Venit frate-meu în bucătărie la timp să vadă ditamai spuma în oala de ciorbă, pe care a şi curăţat-o. Chemat tati dezertor a treia oară, dat task să toace varza (i-am dat de ales între mâncare de fasole verde şi varză călită aşa că...). Tati toacă varza mai ceva ca mărunţitorul de la blenderul nostru, aşa că i-am făcut o demonstraţie practică despre cum se taie varza fideluţe şi i-am spus ca la fierbere se va micşora, să nu se sperie. Delicatul voia varza tăiată mic (ştie el ce ştie, mie-mi place mai ţărăneşte). I-am explicat apoi că ar ieşi mai gustoasă dacă am pune câteva cuburi de slănină bio la prăjit odată cu ceapa şi m-a surprins când a fost de acord, eu ştiind cum ocoleşte orice chestiune care nu e carne slabă.

Ciorba noastră era la mijloc, mai aveam de aruncat doi cartofi noi dar Anda a făcut ce face ea de obicei. Adică să fim bine înţeleşi, eu nu mai gătesc când sunt singură acasă pentru că indiferent de câte chestiuni i-aş da de făcut, ei nu i se face somn, nu vrea să sugă, etc decât în momentele în care am eu de lingurit ceva contra-cronometru. Prin urmare, decât să mă enervez pe faptul că nu reuşesc să-mi mulţumesc boţul şi nici să fac un lucru ca lumea, mi-am f[urit o listă de priorităţi: copil, copil, copil, eu (mâncat, spălat, lucrat, restu' dacă mai rămâne timp şi da, chef, că sunt şi eu om, nu m-am născut să mă frustrez zilnic). Şi mai am un precept: ce nu poţi face azi se poate face mâine. Dacă nu se poate nici mâine, există poimâine. Corolar: facturile nu plâng când nu sunt plătite când vrea tati. Adică imediat. Doar tati plânge şi dacă are de obiectat îl invit să-şi mai ia liber dacă mai are zile de concediu ;i s[ le plătească el, pentru că și pentru mine uneori tot așa ceva înseamnă, să/mi iau liber, să plec mai devreme de la servici să plătesc drăciile alea. Uneori pur și simplu nu poți face asta.

L-am chemat pe tati la jug în locul meu şi i-am explicat foarte simplu şi repede (că Anda se apleca deja spre ţâţă şi plângea de somn): mai e de făcut la ciorba: tăiat cartofi cuburi şi aruncat în oală. După 15 minute pui sucul de roşii, apoi borşul. Vezi că borşul trebuie adus la temperatura de fierbere înainte de a-l turna în oală deci iei o cratiţă şi-l pui pe foc. A, stai că trebuie puţi şi tăiţeii. Aşadar cu 8 minute înainte de a adăuga borşul iei două gheme de tăiţei, îi mărunţeşti şi-i arunci în oală. Cu 3 minute înainte de a pune borşul, pui şi o mână de fidea că fi-ta tuşeşte la tăiţei. Nu pune fideaua mai devreme că se topeşte. După borş trebuie să pui leuşteanul; ia şi nişte pătrunjel şi puţin mărar, le toci mărunt, le arunci acolo, mai dai într-un clocot şi e gata. Între timp mai e de tocat varza şi stai să-ţi spun cum se face varza călită. Pui şunca şi ceapa... ba nu, pune întâi şunca şi când e pe jumătate prăjită pune şi ceapa şi aşteaptă până se face aurie. Apoi poţi pune uşor varza. Dacă nu încape toată nu dispera, se va micşora repede şi poţi adăuga restul. Asta dacă nu ies eu de la bebe.

Şi n-am ieşit. Ciorba era gata (nesărată că nu i-am spus de sare dar nici nu mă gândeam că n-o gustă (iar acum soţule, dacă citeşti asta, iţi aminteşti cum te-ai luat de mine că eu nu gust mâncarea când gătesc?), varza era pe foc bine merci (noroc că i-am zis de jumătatea de pahar de apă adăugată să nu se afume). Au ieşit bune numai că - greşeala mea- am estimat mai multă varză şi am turnat multă sare când am frământat-o. Dar mie mi-a plăcut şi aşa. Cred că doar mie :)). Și până la urmă varza s-a afumat în timpul cât am mâncat eu i "vedea" bietul tati de ea că lui i s-a părut că e bine ultima dată când o verificase. A supraviețuit mutată în altă cratiță.

Am mai prestat nişte pui la grătar şi cartofi gratinaţi pe care îi curăţase tati deci una peste alta am fost foarte gospodari. Numai că se apropia şase şi Bubulescu nu se mai trezea...

Până la urmă m-a văzut pe mine căutând ceva şi am reuşit s-o îmbrac. Băieţii cam vouau să nu mai meargă. Dar când au văzut atâta zel şi pe Anda urlând s-au răzgândit. Nu şiu ce-a avut dar ne-a pus neuroni pe moaţe. De fapt ştiu, i-am stricat rutina, ea stă, se alintă şi suge după ce se trezeşte de tot.

Am plecat cu Zuzulina doar cu slingul şi, deşi purtam tocuri, mi-a fost foarte comod. Nu am avut aşa des curajul să plec fără juma de casă după mine. Eh, juma de casă chiar a fost și acum, dar cum e vară şi Z e aşa mică, cele 3 rânduri de haine au încăput în geanta mea de umăr. E drept că semăna mai mult a cilindru decât a geantă dar chiar nu mai găseam o geantă mai mare sau le aruncasem la spălat pe alea de care mai ştiam ceva.  Din fericire, odată ieşite din casă, Z a înţeles că e rost de distracţie şi a tăcut, ba chiar a fost veselă şi sociabilă.

Poza de sus e genul la "fă-mi şi mie o poză cu fata că nu prea am" şi după ce că aveam o faţă de bidon turtit (nici nu apucasem să-mi mai descurc părul sau să mă aranjez dacă fi-mea a plâns aşa) m-a mai prins şi de sus în jos de zici că şi un pitic e mai înalt decât mine. Dar ce să fac, de-astea am de-astea pun. Pe cuvântul meu că am mai mult decât 1.30 şi n-am nici capul atât de mare. Uite-aici.