Schimbări, căutări
10:04Când ne-am cumpăarat apartamentul eu m-am ocupat de decorațiuni și implicit de mobilă.
Intrasem în prenatal, și, deși credeam tot timpul că nasc mâine, am reușit să-mi exercit ne-a dreptul indecent instinctul de cuib într-o casă nouă-nouță. Când am cumpărat mobila am fost decisă să nu cumpăr lucruri din materiale prețioase, fiindcă eu sunt omul schimbării și nu mă văd rezistând în același mediu mai mult de cinci ani așa cum nu pot să mănânc aceeași mâncare la dejun și la cină :). Sunt dependentă de nou, de schimbare și probabil împreună cu tendința asta vine o dependență cumplită de adrenalină.
După ce a venit Bebelina instictele mele materne au luat-o razna. M-am îndreptat spre un stil de viață pe care-l cred eu sănătos.
- Tânjesc după ce unii numescacum real food, mâncare din surse sigure, crescută în stilul pomenit de la bunicii noștri sau chiar mai departe - și nu vă imaginați ce peripluri, ce discuții, ce ”combinații”, ce adevărată vânătoare de păsări, de ouă, de legume crescute bine, fără chimicale am început să duc dar am o veste bună: se poate și nu e nici scump.
- Tânjesc după un mediu sănătos. Încă îmmi storc crreierii cum să reușesc să ridic visul meu de câțiva ani darsper să nu am o schimbare d eperspectivă odată ce bebe face unan. Acum sunt hotărâtă să urmez proiectul Mama visează, care are mai multe brațe, unul din ele ne trage bine de tot la țară într-un spațiu dumnezeiesc pe care vreau să-l împart cu apropiații mei.
- Tânjesc după oameni frumoți și sănătoși la minte, care au curaj să se rupă de tipare și să simtă că au control asupra propriei vieți, ies din tiparul furnicii din mulțime și mă înconjor de ei în fiecare zi.
Mă gândesc cât mi-ar plăcea să am o mobilă durabilă, frumoasă și care să se poată transforma odată cu mine sau cu copiii mei. Majoritatea lucrurilor multifuncționale sunt oricum, însă nu frumoase. Așa spuneam eu, însă pare-se că nu e chiar așa.
Erika este prietena mea de departe, mama a două fetițe superbe și soția unui om care vine dintr-o familie numeroasă și frumoasă. De curând a lăsat în spate o carieră de succesși o funcție ”cu răspundere” și se străduiește să răzbată pe cont ropriu.
Una din activitățile ei este vânzarea de mobilă ergonomică, frumoasă și multifuncțională destinată copiilor. Eu cred în calitate și dacă nu m-ar fi convins credeți-mă că nu scriam un rând, oricât de bune prietene suntem :) Așadar priviți mai jos:
Îmi place tare mult coloana sonoră, altfel se găsesc mai multe filmulețe de prezentare.
Birourile Moll respectă formatul copilului și sunt centrate pe dezvoltarea lui sănătoasă atât fizică cât și psihică, ajutându-l să se simtă bine în orele destinate jocului și studiului de-a lungul copilăriei și adolescenței. Ați citit bine, până atunci țin - ba chiar producătorii se laudă că rezistă la două generații de cotrobăitori. Au și spații ascunse, moartea oricărui puștiulache care începe să descopere simțul proprietății. Sunt frumoase, au tot felul de sisteme distractive de reglaj (în stilul yoyo), au niște dungi colorate frumos care se pot schimba după dorința fiecăruia. Au garanție 10 ani, ca orice lucru nemțesc.
Odată ce copilul crește și nevoile sale se măresc, biroul poate fi mărit cu ajutorul unor sisteme modulare ce asigura spațiu pentru imprimantă, cărți, indieni de plumb, ce mai vrea dumnealui.
Nu știu unde să mai fac loc, dar vreau și eu unul pentru ai mei.
Situl producătorului: www.moll-system.com
Pentru detalii suplimentare contactați-o cu încredere pe Erika Sofronie la erikahar@yahoo.com.
8 comments
Unde le gasim? Mi-ai facut "pofta" de un astfel de birou :)
RăspundețiȘtergereDaca imi dai o adresa de email iti trimit catalogul si ulterior iti pot face o oferta, cu mare drag, termen de livrare 3 saptamani!
Ștergerela kika
RăspundețiȘtergeresau pe online la www.mobilamoll.ro, in conditii mai bune si livrare mai rapida decat la Kika
Ștergerehttp://images.kika.com/db/content/katalog/8/10920/ pagina 9. Tare faine, dar din pacate sunt cam de aur...
RăspundețiȘtergereDa stiu ca sunt scumpe dar cel putin le cumperi o singura data si ai garantie la orice maruntis 10 ani. Nu stiam ca se gasesc si in kika, stiu despre ele de la Erika, care e reprezentant al lor si poate vinde direct si mi-a placut ideea.
ȘtergereExista si variante mai accesibile, daca imi lasi o adresa de email iti trimit catalogul complet si iti fac o oferta avantajoasa!
ȘtergereIdeea e f faina, dupa cum ziceam, iar daca ai banii, e chiar ceva de cumparat. Atata ca 1.300 eur sunt cat un salariu bun din ro, pe care nu-l intalnesti f des ;)
RăspundețiȘtergere