highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

marți, 5 iunie 2012

Cum înșelăm capitalismul sălbatic (partea I)

Mi-am început cariera cea nouă (mămicească, adicătelea) cu nişte idei de-a dreptul banale: că un copil are nevoie de cameră separată, pat separat, că bebeluşii plâng (nu ştiu de ce, că nu-mi amintesc ca fraţii mei să fi plâns), că pamperşii sunt nişte invenţii minunate şi că loţiunea Johnson e absolut necesară.

Nu mai ştiu exact cum, când, dar m-am depărtat de aceste convingeri mai ceva decât cerul de pământ. Azi voi povesti despre scutece.

Mai ţineţi minte bancul ăla cu vinul bun şi cu apa de canal? Suna cam aşa: dacă pui o picătură de vin bun într-un butoi cu apă de canal faci apă de canal. Dacă pui o pictură de apă de canal într-un vin bun faci apă de canal. Cam așa mi se pare acum că e cu scutecele convenționale versus scutecele refolosibile. N-ai făcut nimic până nu te dai 100% pe cele refolosibile. In general oamenii renunță la scutece convenționale în momentul în care află de compozitia lor sau, mai des, după ce se confruntă cu iritații de scutec groaznice și încep să caute o soluție mai blândă pentru o piele aparent sensibilă. Pielea nu este sensibilă, doar că unele funduri reacționează mai violent când se scaldă în acele geluri toxice.

La fiică-mea procesul ăsta a fost eminamente unul cerebral. Adică în momentul în care a devenit conștientă că poate face alegeri a spus stop. Și nu a fost stop fiindcă ar fi vrut să treacă la o nouă etapă exstențială, anume pipi la oliță, ci fiindcă a decis că nu își mai lasă fundul torturat în umezeala veșnică și în căldura aia criminală (mai venea și vara).



O vreme am reușit s o păcălesc în somn, de teamă să nu ne ude patul cel veșnic fără de protecție impermeabilă. Dar scutecul nu a mers prea mult pe fundul fetiței, fiindcă aceasta se trezea ca mușcată de șarpe când încercam s-o îmbrobodim și, vrând-nevrând, am lăsat-o așa. Ca să descoperim că ea nu făcea pipi decât dimineața când se trezește. În scurtă vreme a învățat s se dea jos și să facă pe podea.

O vreme am insistat să doarmă pe păturici absorbante. Asta până într-o bună zi în care am adormit eu cu fundul pe una și aproape am luat foc. Din momentul acela am decis că un copil are mereu dreptate.

Având în vedere că la oliță sau WC nu vroia nici în ruptul capului și protesta vehement la orice încercare de scutecit, i-am cumpărat niște chiloței și am stat așa până toamna când s-a lăsat frigul. Spălam la pantaloni și dădeam cu mopul. Așa am observat cât de mult s-a rărit intervalul dintre două micțiuni. Dacă la început făcea la orice adiere sau emoție mai puternică (glumesc, dar era des), spre toamnă s-a cunoscut că a mai crescut, fiindcă treceau lejer 2-3 ore fără pipi și puteam ieși prin părculețele de lângă casă fără schimburi după noi.

Venind frigul și nicio promisiune de împrietenire cu niște metode mai ortodoxe de evacuare, am decis că e cazul să cumpărăm câteva scutece textile pentru deplasări mai lungi.

Scutecele astea au fost o revelație. I-au plăcut din prima și le vroia și în casă. Am ajuns la șase, am considerat că pentru ce avem noi nevoie sunt suficiente. Și au fost. Fiind vorba de un copil mare deja, am optat pentru scutece cu buzunar: aveam un bumgenius, două patapum, un growhour și două scutece făcute manual de cineva, tot cu buzunar și inserturi, dar cu închidere cu scai. Pe lângă ele trei chiloței de training: unul așa și doi așa.

A purtat scutece intensiv până la câteva sptămâni după ce a început grădinița (doi ani și jumătate), când a vrut să facă în sfârșit mereu la wc. Acolo, că acasă a continuat în dulcele stil clasic și chiar și acum trebuie să merg să o schimb fiindcă a decis că-i e lene să se miște până la oala cumpărat chiar de ea.

>>>>> către partea a doua

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu