Așteptam mașina și soferul, om mai în varsta, a oprit cu ușa din față exact în dreptul meu. În mașină mirosea frumos, a cafea proaspăt râșnită. Păcat că la a doua stație au intrat unii care nu-și prea spălau hainele, mașina s-a aglomerat și impresia aia de curat și middle-class s-a dus dracului.

La fii-mea la grădiniță, pe când o lăsam - în jurul prânzului - un copil a fost scos de la repetiția pentru serbarea de 8 martie în lacrimi pentru că a refuzat să cânte. Când am ieșit de acolo m-am întrebat de ce nu am încercat să-l împac cel putin, mai ales că eram singuri pe holul ăla sub ochii mirați ai fie-mii, care tocmai își lua liniștită rămas-bun de la mine. Urât. L-am sunat pe al meu să-i spun că, dacă la 3 ani nu li se cere mai nimic, presiunea la grupa pregătitoare e enormă și nu știu ce șanse avem s-o scoatem din sistem, pentru că acum recenzează copiii de grupă pregatitoare și-ți fac caz penal dacă nu-i înscrii la școalÎ.

În România or fi oare recunoscute școlile-umbrelă? Și... chiar dacă sunt... cum o să procedăm cu educația? Care și cum se reprofilează ca să aibă timp să se dedice (și) acestui scop și să avem și ce pune pe masă?

Am aflat între timp că nici Montessori nu presupune joaca aia liberă ghidată pe nesimțite din umbră de educator, cu atenție și dragoste, cum îmi imaginam eu. Mă sufoc în atâtea reguli. Vreau educație liberă pentru copiii mei și o abordare empatică în colectivitate. Cred însă că am prea multe pretenții.

La grădi mi-a spus azi îngrijitoarea: cine să mai schimbe sistemul (noi, doamnă, am raspuns eu), că uite cum l-au făcut, le-a furat copilăria. Dar sunt răi, doamnă, răi și leneși (nu toți copiii sunt pregătiți pentru activități de genul ăsta la 5-6 ani, am zis). Dar când, că, uite, merg la scoală, îi înregimentează, trebuie să le facem educatie și dumneavoastră acasă la fel (eu sunt un fel de cal breaz cu ”libertatea” asta maximă oferită fie-mii în cele mai multe ocazii). Să vedeți ce caiete au [la grupa pregatitoare], unele foarte bune, altele foarte proaste. (Mie nu-mi plac defel caietele astea, am zis, cu gândul la ce mama naibii fac la anul cu copila asta).

Sunt unii vis-a-vis de blocul meu, pe lângă stația de masină, care vând țigări aduse și probabil produse ilegal și, de fiecare dată când trec pe-acolo, mă întreabă daca vreau țigări, deși sunt cu burta la gură. Ieri m-am răstit exasperată la ei, n-au niciun stres.

Mi-am luat prima trântă pe anul ăsta. Am căzut pe spate cât eram de lungă la 20 de metri de casă dar măcar nu mă doare nimic (zăpada amortizează). Mai rău e că abia am reușit să mă ridic, elefantă cum sunt - noroc cu mașinile parcate în stradă, că am folosit una drept spalier.

Anda azi a vrut sa meargă neînsoțită și neținută de mână. S-a jucat tot drumul spre grădi și a căzut și ea de trei ori. Dar nu s-a supărat, Spre deosebire de copilasul ăla forțat să alerge dezbracat în zăpadă de pe youtube, ea avea o salopetă de ski și niște mănuși îmblănite.

Ieri, deși bătea vântul, a vrut să meargă fără căciulă. La minus multe grade (și azi n-are nici pe dracul). Aseară, însă, când a venit cu ta-su, avea căciulă și glugă pe cap (dar nu avea mănusile, că de obicei când vine cu el le cere scoase) și a rămas cu căciula-iepuraș din polar pe cap până aproape de culcare. O apariție foarte pitorească: tricou cu spatele decoltat, fustiță, cur gol (dupa ce și-a botezat dresurile în bunul ei obicei domestic) și căciula de iarnă in cap.

Vine foarte bine-dispusă de la grădiniță.

E într-o fază foarte pupacioasă.

Mi-a rămas un mega gust amar de la ce am văzut azi și mă simt vinovată că nu am intervenit în niciun fel. Mi-e milă de copilul ăla - probabil Mocanu îl chema, pentru că în urmă cu câteva minute înainte să-l vad afară am auzit un jap!! și Mocanu, te scot afară dacă nu.... Sper că japul nu a fost o palmă, o doamne, numai la asta mă gandesc, sper că nu a fost o palmă! Și cum o să aflu acum dacă a fost sau nu lovit copilul dacă eu am fost atat de blocată încât nu am vorbit cu copilul cand aveam ocazia? Proastă ce sunt!