highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

miercuri, 11 ianuarie 2012

O cotitura de marti seara

Nu sunt nici pe departe o mama-model, un momnument de zen si calm, nu am pretentia ca imi citesc copilul precis, 100% dar in seara asta ma felicit ca nu mi-am pierdut cumpatul, desi eram pe cale s-o fac.


Dupa trei saptamani de pauza - datorata unei noi raceli si a unei vacante de iarna, Anda s-a reintors la gradinita. Este o gradinita pe care am ales-o cu grija, atat cat am putut eu. Am facut rabat la spatiul larg si curtea incapatoare in favoarea unei mancari pe care eu am considerat-o potrivita pentru fata mea - sa stiti ca au si prajituri deci nu, nu e o gradinita vegana sau unde nu exista chiar nicio chestie interzisa, insa ofera control asupra surselor de carne, nu li se da lapte deloc (eu ofer aproape doar lapte crud, altfel n-am nimic cu el), si restul ingredientelor vin pe cat posibil de pe rafturile cu eticheta bio din hipermarket, ceea ce mie se pare rezonabil, oricat s-ar putea intinde discutia despre bio care nu este bio.

Am fost atenta si la oamenii de acolo, la felul in care imi povesteau de Anda maruntisuri si alte asemenea, felul in care comunicau non-verbal cu ea, la tonul vocii atunci cand le scapa ceva involuntar, in sfarsit, am incredere ca in mare parte din timp copilului meu nu i se baga chestii pe gat in afara unor reguli de bun-simt care previn accidentarea unora sau altora si le dau voie sa convietuiasca intr-o oarecare ordine. Este ce pot astepta de la o colectivitate care functioneaza conform legii invatamantului din Romania.

Nu o duc niciodata la prima ora, fi-mea e o late sleeper prin definitie si eu nu am trezit-o niciodata din somn. Din contra, am alimentat acest somn de dimineata cat am putut de mult, pentru ca daca doarme bine e si mai colaborativa si reusim sa plecam mai repede.

Am mai descoperit ca daca sunt gata cand se trezeste ea totul merge mai usor.

Totusi, ieri, luni, nu a vrut la gradi. De cateva zile ii spun ca va veni si ziua cand vom pleca, noi batranii la lulici si Anda va sta la gradi unde va desena, va canta, dansa sau se va juca dupa pofta inimii. Ea a zis la un moment dat ca mama pleaca la lulici si tata sta cu ea "casa mickey mouse" (fara prepozitie), cum se numeste acasa la noi pe limba ei. I-am spus ca de data asta tata nu mai poate nici el sta acasa, nici mama, asa incat nu prea avem de ales, insa daca o deranjeaza ceva la gradinita sa-mi spuna ce e si fac ceva sa opresc asta.

Cand o luam de la gradi o intrebam ce a facut. Iar ea, cu vorba ei pe jumatate, spunea: a papat cioba! a papat doi! A baut apa (se citeste a bauta apa), a bauta ceai! Atat!!!

O intrebam in weekend daca nu vrea sa mearga la gradi sa pape printre altele ciorba si doi. Nu papam ciorba! Mergem la gazin cociolata!! Tata pa gazin cociolata!! Ok, se rezolva...

Duminica s-a culcat extrem de tarziu de dupa-amiaza, asa ca a adormit tarziu si noaptea, pe la un trei asa... Am avut noroc cu o sora de-a mea care era in Bucuresti si a avut bunavointa sa vina sa stea cu ea, asa ca am plecat direct la serviciu pe la un 12. Astazi insa deja nu mai aveam pe nimeni disponibil.

Aseara am avertizat-o din nou ca vom merge la gradi.

De dimineata s-a trezit, a vrut sa ma asez langa ea si a atipit cu sanul in gura, alintandu-se. M-am ridicat si m-am dus sa ma pregatesc de plecare. S-a suparat, a plans. M-am intors si mi-am cerut scuze (dupa ce imi terminasem treaba) si am stat cu ea in brate. A mai urmat o repriza de plans pentru ca-i ratam mereu coditele de mickey - trebuie sa aiba cercuri ca urechile de Mickey :)) - si le faceam prea jos, dar ea nu stia cum sa-mi explice asta si se supara pe mine.

A mai plans din cauza ca nu am vrut sa imi acopar un umar si dintr-o cauza de care nu-mi aduc aminte inca de atunci. Mi-am tinut cumpatul, desi cand plange asa te simti efectiv vinovat, incompetent si de-a dreptul prost. E tare greu sa nu devii defensiv / agresiv la un moment dat si eu nu fac rabat de la fasco-uri de-astea in viata de zi cu zi, de cand cu the terrible two's cate la noi a offost teribilul un an si doua-trei luni, teribilul doi, doi ani si jumatate, acesti teribili trei ani... Recunosc ca un curs de comunicare nonviolenta si modul meu de a intelege copiii ma ajuta mult, insa daca sunt obosita sau am dureri continue clachez destul de urat.

Am reusit sa ne imbracam printre un iaurt si un ales de haine - a castigat o rochita verde, am reusit sa plecam.

Nu am scapat nici de data asta de sling. Se posteaza imbracata in fata mea pe hol si zice sing! si nu se misca de acolo...  Am cedat si am pus un sling cu inele, povestindu-i intruna ca mi-e din ce in ce mai greu sa merg asa cu ea. Imaginati-va ca aveam si niste tocuri cui si o burta cat tate zilele care se itea de sub un paltoon cadrilat. Am auzit si vreo doua exclamatii de la femeile care vindeau lucruri in statia din fata blocului. Stiu ca sunt nebuna satului, dar e putinul pe carel pot face sa mai inmoi din angoasa separarii la copila asta mica, care va avea parte in curand de atatea schimbari, nu rezist sa ii fortez mana. |ilele trecute a fost tare intelegatoare si a stat la tatal ei, insa acum eram singure si ea stia ca va ramane singura - fara mami.

Noroc ca am cu adevarat cativa pasi de facut pana la masina, iar asta vine relativ repede. In masina cu un copil in sling nu am patit sa nu mi se dea vreun loc. Cu burta am avut doua-trei ocazii in care am mers in picioare, ca probabil burta nu se misca asa cum o face Anda probabil :), lucru care nu e chiar rau, dar statul pe loc in picioare in timpul sarcinii mi se pare chinuitor si la Denis si la Anda am patit la fel.

Aici fac un interludiu: nu am vazut pe nimeni sa faca loc unei tigancuse cu copilul in brate sau unei fete mai cu aer de cartier cu copilul la fel de in brate. dar la mine insa se da lumea mereu la o parte. Mi se pare asa de ... discriminator... De parca astea nu ar fi oameni si n-ar avea si ele dureri de spate. In sfarsit.

Cum m-am urcat in autobuiz azi copila s-a mulat pe umarul meu si n-a mai scos un sunet, era de-a dreptul letargica. Am continuat sa ii vorbesc, i-am zis xa maine mergem fara sling, i-am aratat doi copii cu adevarat obraznici, erau aproape niste copii ai strazii, care bruscau lumea prin masina si probabil incercau sa si fure, i-am spus cine sunt si ca lumea nu-i iubeste pentru ca se poarta chiar urat.... Odata iesiti, au lovit in geam in dreptul unui om care ii intrebase "voi ce-aveti ma?" si am vazut cum un nene ii fugarea cu o carja in mana, deci probabil il imbrancisera si pe ala... Of, si copiii astia vor creste si vor asculta manele in autobuz de la telefoanele furate - sau ce-o mai fi atunci in mare voga... Cam trist.

La gradi am nimerit in mijlocul unei cete de copii care isi asteptau parintii si se imbracau cu ajutorul unei ingrijitoare, iar Anda la un moment dat si-a intins gurita sa o pup si a inceput sa planga dupa ce i-am scos salopeta. Am stat cu ea 10 sau 15 minute, timp in care si educatoarea ei a incercat sa o convinga sa mearga dincolo sa o vada pe cealalta fata si sa danseze cu copiii, iar eu am intrebat-o daca e chiar asa suparata pe mine si mi-am cerut inca o data scuze, spunandu-i ca incerc sa vin si eu diseara sa o iau. Numai bine ca unul din colegii mei din tura de seara era in concediu si a trebuit sa raman sa-mi ajut o colega, asa ca s-a dus doar al meu dupa ea si eu nu m-a m putut tine de cuvant.

Si... am ajuns acasa, oameni buni.

Anda merge din mai la gradinita,s-a acomodat extrem de repede - si nu incerc sa ma impac pe mine insami, chiar a avut putine manifestari negative dupa intrarea in colectivitate - dar acum... s-a bucurat ca ma vede, i-am dat o portcala care parea cel mai frumos lucru din lume - eu nu-i aduc lucruri sa o recompensez ca a stat a gradi sau ca a fost "cuminte", nu am facut niciodata asta dar plecasem cu ea de la munca.

M-a luat in brate, a pupat burta-bebe, burta-inimioara, mi-a povestit lucruri pe limba ei, mi-a cerut sa suga - dar nu a supt, a mimat suptul stand asa 2-3 minute.  Apoi a vrut o rochita albastra ca a Cenusaresei care rula atunci in background, dupa care si-a amintit ca are o rochita roz. Careia ii cazuse o funda la spalat, pe care ii promkisesem ca i-o cos la loc. Dau sa o cos, ea a vrut ata dar nu si acul. Nu prea am inteles ce vrea asa ca am continuat sa cos de doua-trei ori cat sa fixez funda aia. A inceput sa tipe, eu am fost cale sa-mi pierd cumpatul. Am fugit din camera, am inchis usa, am mers in baie si m-am intors la ea. Am luat-o in brate, deja ma striga printre urlete, si i-am zis ca nu mi-am dat seama la timp ca nu voia sa cos. Si am luat-o pe partea non-violenta: vrei sa scot funda? cum? Da, sa scot ata rosie vrea. Te-ai suparat pe mami?

Si-a urcat extraordinar de mult tonalitatea plansului - a descoperit o noua octava de vreo doua zile - si eu mi-am dus mainile la urechi instinctiv. Ea s-a aparat de mine de parca se astepta sa fie lovita sau impinsa, apoi s-a uitat mirata la mine cum imi pun mainile pe urechi. I-am spus ca ma dor cand tipa asa, ca as vrea sa poata sa se linisteasca si sa imi spuna cum e e ea suparata sau ceva de genul. A dat sa se linisteasca intr-adevar, apoi iar si-a amintit de ceva si a urcat iarasi trilurile alea greu de suportat... Si in momentul ala m-am felicitat ca mi-am pastrat cumpatul,. pentru ca Anda ma certa cu toata fiinta ei mica ca am dus-o la gradinita si nu am mai stat cu ea, desi acolo se jucase si a continuat programul netulburata.

Ma asteptam sa ma solicite mai mult decat de obicei seara, dar nu ma asteptam sa aiba nevoie sa arda atatea chestii negative intr-un fel atat de violent. Tipa la mine si in acelasi timp si-mi aranja mainile pe spate, ca sa aiba cat mai mult contact fizic cu mine. Am mulat-o pe pieptul si burta mea si i-am vorbit in continuare, am intrebat-o daca e suparata pe mama ca a lasat-o singura, moment in care a tipat si mai tare - deci da, asta era...

S-a linistit cand i-am spus ca astept sa se linisteasca si sa vorbim despre cat a deranjat-o de tare, am pupat-o si am tinut-o in brate.

Ne-am mutat la un moment dat dincolo, am aranjat monitorul sa se vada chitz-chitz-pulash (iepurasul chit-chit care de fapt e soricel si iarasi de fapt sunt mai multi si desemneaza Cenusareasa sus-mentionata),. Mi-amintesc ca inainte de transfer a vrut iar sanul, dar nu pe sus, pe sub bluza. Ba nu, pe sus. A mimat iarasi suptul putin si apoi dincolo a mai continuat sa "suga", dupa care m-a rugat sa ii transform codita de la spate in codite de Mickey, care de data asta au fost corecte, pentru ca am inteles in sfarsit ca le vrea in varful capului dar totusi intr-o parte (ieri a fost un cosmar ca era proaspat spalata si ii alunecau si elasticele in par).

Oh well, acum e calma de cel putin jumatate de ora, a acceptat sa se joace cu mingea cu tatal ei, a facut tot felul de lucruri -  m-a cautat sa ma si pupe cu boticul ala adus in fata,  de amintirea caruia ne topim amandoi in timpul pauzei de masa... timp in care eu am simtit nevoia sa las scrisa seara asta pentru ca trebuie sa tin minte mereu cum se linisteste un copil care se resemneaza dar nu agreeaza deciziile parintilor, desi ajung sa ii placa pana la urma... Si nu incetez sa ma intreb cum gestioneaza o asemenea criza parintii care practica plansul controlat la 3, 5 sau sau 6 luni... Sunt convinsa ca nu isi bat copiii, dar sunt atatea feluuri de a violenta fara macar un gest violent incat...

Eh, si cu o asemenea zi - am reusit sa plec pe la 11.30 de acasa (se trezise la 10 si ceva) si m-am intos dupa 21, dua care a urmat odiseea de mai sus... Cu o asemenea zi la activ imaginati-va cate chestii dragute gatesc acum, cate masini de rufe mai spal si ce sotie draguta sunt.

Este pretul pe care il platesc uneori sa am macar sentimentul ca imi ramane copilul intreg la minte. Si nu ma opresc sa nu-mi para rau ca nu am mereu disponibilitatea asta, ca ma infrange si pe mine oboseala, rutina sau teama ca nu reusesc sa imi satisfac nevoiele de baza - si aici le includ si pe cele ale celor din jur, pe ea incluzand-o - si devin rece, defenzsiv-agresiva sau ma inchid in mine din cand in cand.

7 comments :

  1. OMG, Zoozie, ce frumos ai descris ziua asta grea si descarcarea Andutei! Si cum vine postarea asta la fix, asa cum vin uneori lucrurile atunci cand trebuie sa vina! Caci, off, pe mine tipetele astea ma scot din fire, Degetzica este foarte calma si cooperanta, dar o mai apuca si pe ea supararile si cam des in ultima vreme, dar poate fi si faptul ca a stat intr-un alt mediu decat al ei obisnuit. Eu plec din camera si-i spun ca nu mai pot s-o ascult, ca ma deranjeaza tipetele, dar ea vine dupa mine si vrea sa tipe acolo, langa mine. Si eu nu vreau, caci, vorba ta, imi este teama ca devin defensiva... Ce-mi mai trebuie un curs din asta, de comunicare non-violenta!

    Multumesc pentru postarea asta minunata, maine o sa ma gandesc la tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mare placere, eu cred ca lucrurile se leaga intr-un mmod de-a dreptul superb uneori :) SI eu sar calul de multe ori am zis si mai sus, am ajuns la concluzia ca e mai bine sa-mi asum ce s-a intamplat si sa imi cultiv cat pot rabdarea. Uneori merge, alteori nu, dar incerc sa o includ si pe fata in ecuatie si asa cum eu ma manifest intr-un fel sau intr-altul si ea are acelasi drpt. Asta include si loviturile, aviz celor care sar de fund ijn sus si critica copiii care lovesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oh! Eu incep sa cred ca manifestarile astea se datoreaza macar in parte faptului ca va mai aparea un membru in familie. Probabil ca ei simt asta cumva dar nu stiu sa explice cum percep situatia. Spun asta ca si noi avem de o perioada manifestari ce ne lasa fara cuvinte si nu stiu daca sa il las sa se tavaleasca pe jos sau sa insist sa il impac cumva caci plansetele astea efectiv imi fac rau. Si sunt tot mai dese momentele in care vrea doar la mine in brate, sa sara doar peste mine si burta mea, ma rog, sa fiu disponibila tot timpul pentru el.
    Greu, foarte greu sa iti pastrezi calmul. Ce bine ca a scris despre asta! Deja ma simt remontata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Te pup! Da, sunt rezultatul multor lucruri, fleacurile astea doar umplu paharul si le dau un motiv sa isi reverse furia si frustrarea. Rolul nostru e sa le fim alaturi si sa le aratam ca ii intelegem, cred ca singuri isi fac ordine in ganduri cand simt empatie. Multa rabdare iti doresc :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar aveam nevoie sa citesc asa ceva.....de s-ar face si in alte orase cursuri de comunicare non-violenta!

    RăspundețiȘtergere
  6. te iubesc, ti-am zis vreodata? si te inteleg f bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Any, poate se rezolva, never know. Ei le organizeaza:

    http://www.nonviolenta.org/acnv/despre-acnv

    Luminita, te imbratisez si eu si pe huni ii sarut cu foc, va trimit niste ganduri bune la pachet, sper ca toate merg bine la voi si sunteti toti 4 sanatosi.

    RăspundețiȘtergere