Pate de casă
14:50- o legătură de ceapă verde roșie (na, ca să vezi)
- 3 căței de usturoi
- 7-800g ficat de pui
- 7-8 sau mai multe ciuperci champinion proaspete, medii
- două/trei linguri de untură pentru prăjit
- un morcov tăiat felii subtiri să fiarbă repede
- 50g sau mai mult unt de casă (sau de la sibieni, nu maclvais de-ăla inodor de la zupermakerket)
- 2-3 frunze de busuioc proaspăt
- câteva frunze de pătrunjel verde
- o coroană mică de mărar uscat plus frunze uscate rupte de pe bețele puse la uscat în bucătărie
- o linguriță/două sau mai multe de susan crud
- 3-4 linguri de cartofi piure
- o idee de sare de care vă place
- o boare de piper alb mărcinat
Se taie ceapa cât de mare aveți chef, se taie și cei câțiva căței de usturoi și se călesc puțin în untură într/un fas cu fundul gros (eu am folosit un ceaun de fontă). Înainte de a se prăji bine se adaugă ficatul spălat bine și scurs, morcovul tăiat felii subțiri chiar deasupra ceaunului și ciupercile rupte sau tăiate la repezeală tot acolo. Se adaugă jumătate de pahar cu apă și se înăbușă la foc mic, sub capac.
Dacă e nevoie se mai adaugă apă. Amestecul este gata când ficatul devine sfărâmicios și apa scade complet. Dacă este nevoie mai completati cu un sfert de pahar cu apă și neapărat folosiți focul mic.
Se lasă să se răcească puțin, se adaugă untul, verdeața, piureul, susanul, sarea și piperul și se amestecă bine. Eu am folosit blender cu picior, dar cred că merge și mașina de tocat și eventual dat prin sită pe urmă, deși pare o muncă sisifică. În cazul al doilea cred că amestecul nu trebuie lăsat la răcit iar susanul se poate da prin râșnița de cafea.
Câteva considerații:
- Acum mi-a dat prin cap că puteam pune și niște semințe de in măcinate, dar astea se pot adăuga și ulterior.
- Și am uitat, deși aș fi vrut mult, să adaug și câteva gălbenușuri fierte tare, dar am suplinit cu piureul de cartofi. Știu că nu e chiar cea mai bună idee să adaugi amidon în produse din carne dar eu am vrut neapărat să fie și altceva în afară de ficat și să iasă cremă fină.
- Cui nu-i place ficatul prea mult poate face jumătate sau trei sferturi din masa cărnoasă din pastă din carne bine sotată și jumătate sau sfert ficat. Totuși, nu renunțati complet la ficat, ar ieși un fel de mâncare foarte fad.
- Untul cred că poate fi înlocuit cu altă grăsime animală, dar în acest caz trebuie adăgată în cratiță la fiert dacă e vorba de slănină.
- Ficatul poate fi al oricărei orătănii vă poftește inima, poate fi chiar amestec.
Se servește obligatoriu rece. Acum un an și ceva când am mai avut o tentativă de pate de casă am mâncat cald ca haplea și mi-a stat în gât atât de tare încât până azi și mirosul din amintire îmi făcea rău.
Prea multă grăsime pentru gusturile voastre delicate? Ba să avem pardon. Pateul din supermarket are de trei ori mai multă grăsime și în plus abundă în gelatină și amidon, potențiatori de gust și carne din carcase (aka include piei, oase, grăsime) plus potențiatori de gust. Unde nu mai pui că grăsimea nu e nici pe departe de bună calitate sau curată cum este cea folosită în această rețetă. Eu am folosit untură rezultată din topirea unei bucăți de slănină organică pe care o adoptasem în congelator și pe care am executat-o ieri. Dacă nu aveam unt, aș fi adăugat ca emulsificator pentru cremă încă puțină untură, despre care eu știu că nu e chiar dracul gol cum se vehiculează în ultimii ani, ci o bună sursă de omega3 și vitamina D. Teamă de colesterol? Renunțați la pâine (albă) și la zahăr și gustați puțină slană cu ceapă din când în când. Mâncați mai puțină hrană procesată industrial sau alegeți-o cu grijă, în așa fel încât eticheta desfășurată să nu măsoare jumătate de metru.
Plus că pateul se servește pe pâine sau lipie sau în roșii implute, ouă umplute sau alte drăcii asemenea, unde poate fi subțiat cu sos de muștar, smântână sau cremă de brânyă, deci nu mâncăm ca haplea, să fim serioși. Estimez o durată de viață de vreo 4 zile în frigiderul meu care răcește tare. Vă asigur că surplusul se poate și congela și rămâne la fel de gustos.
2 comments
gand la gand!!! eu ti-l ceream si tu deja il postasei:D yummy, abia astept sa il incerc!!
RăspundețiȘtergereFoarte gustos. Eu aveam o reţetă cu ficat de porc fără cartofi, dar cu amidonul din piure iese mai dulceag, mai gustos.
Ștergere