Guest post: infuzie de optimism
18:00Cum am ajuns de la ‘nu aveţi lapte’ la alăptat exclusiv până la 6 luni şi care continuă încă şi după 2 ani jumătate?
Eu o numesc o cale naturală….Alţii ar numi-o amibiţie şi perseverenţă, sau poate doar încăpăţânare şi orgoliu.
Oricum faptul că am reuşit reprezintă un plus pentru toţi cei care ne ştiu povestea.
David s-a născut la termen, am ajuns la spital pentru că mi s-a rupt apa, am nascut natural cu epidurală şi totul părea să fie aşa cum trebuie…mai ales că în sarcină avusesem de destule ori camăşile pătate de colostru. Şi credeam eu că e un semn bun.
Totuşi, am fost una din puţinele mămici care, la maternitate, se ducea la bebe din 3 in 3 ore doar pentru a socializa cu el. Restul bebeluşilor mancau aproape toţi lăptic de la mămicile lor şi eu stăteam cu David în braţe şi îi povesteam cum o să fie acasă, în timp ce el dormea. Nu părea să am şanse să alăptez… sau în nici un caz nu mi se dădeau şanse să alaptez exclusiv, deşi asistentele mă vedeau bulversată şi încercau totuşi să mă ajute cum puteau. Aşa că m-am obişnuit cu ideea că ‘nu am lapte’ şi mi-am zis că nu e o tragedie..el să fie sănătos!
Am ajuns acasă în a 3-a zi după naştere şi deja începusem să îi dăm lapte praf. Ghinionul (sau şansa, dacă este să privesc strict din punct de vedere al alăptării) a fost că David a început să aibă multe scaune şi să aibă o stare vizibil alterată. Astfel incât după numai câteva ore petrecute acasă ne internam la spitalul de copii cu diagnostic ‘enterocolită’ – deshidratare severă, pierduse peste 10% din greutatea corporală în câteva ore, deci era problemă serioasă.
Şi aşa am ajuns noi la spitalul de copii. Din fericire stăteam amândoi în rezervă singuri, el la incubator cu lampa de icter si eu zăpăcită şi confuză pentru că viaţa noastră în trei nu trebuia să înceapă aşa….primea în continuare lapte praf (fără lactoză), era pe perfuzii şi pe antibiotic pentru că nimeni nu a riscat să se întample ceva – avea doar 2 zile de viaţă.
În fiecare dimineaţă veneau să îl cântărească. Un motiv în plus de stres pentru mine. Ştiam clar că nu o să ne dea drumul acasă până nu o să înceapă să ia în greutate (printre altele). Cămaşile începuseră să mi se păteze de lapte, mai ales când plângea mă făceam toată baltă (eram într-o stare deplorabilă – lăuză, disperată, bulversată, nici măcar nu mi-a trecut prin cap că există sutiene pentru alăptat sau tampoane speciale pentru sâni). Ştiam că nu e oricum momentul să încep să îl alăptez pentru că pur şi simplu nu era momentul să fac experimente şi demonstraţtii – el trebuia să ia in greutate!
Am inceput să beau mult ceai de chimen şi anason. Am luat, la indicaţia unei farmaciste, Galactogil. Vroiam să alăptez dar nu aveam curaj… credeam că nu era momentul….din biberon ştiam clar cât mănâncă şi era important ca graficul de pe perete cu greutatea să o ia mereu in sus.
Primul succes a fost când, într-o noapte, am reuşit să mulg într-o oră şi ceva 40 de ml…l-am sunat pe tati pe la 2 noaptea (săracul, a crezut că s-a întâmplat ceva rău!) şi i-am spus de succesul meu. Am dus laptele la frigider ca pe un trofeu şi am fost fericită că David urma să mănance următoarea masă de la mine.
Cel mai important ajutor pentru moralul meu de atunci şi nu numai a fost o doctoriţă care, în timpul unei vizite seara (era de gardă ), m-a intrebat ce mananca. Şi, aflând că ii dau lapte muls de la mine şi formulă, mi-a spus să îl pun la san.Mi-a aratat cum, şi....David a inceput sa sugă. Cu forţă, se auzea clar cum înghite, era clar că îi e bine. A fost cel mai fericit moment din acea saptamână în spital.
Inainte de a naşte am refuzat să citesc despre alăptat. Să nu anticipez momentul, poate. De fapt, am refuzat să citesc orice desre creşterea bebeluşului, de teamă că aş chema lucruri rele [nota mea: o prietenă comună şi-a pierdut în acea perioadă copilul la naştere]. Am inceput să citesc în spital dr Spock şi mi-a folosit,.încurajată de doctoritţ respectivă (ce rău îmi pare că nu i-am reţinut numele scris pe ecuson!) şi de ce citeam am început sa renunţăm la formulă, pentru că era clar deja că ia în greutate cum trebuie. Şi doctoriţa la care era David s-a arătat încântată de progresele lui şi că a început să mănânce de la sân. Deja în ultimele 2-3 zile de spital a mâncat 90% de la mine (venea infirmiera cu apa caldă pentru formulă şi o lua cum o adusese).
Am ajuns acasă după o săptămână de când ne internasem. Deja după câteva zile acasă era alăptat exclusiv (cu tot puseul de 2 săptămani care părea că nu mai trece şi care mi-a zdruncinat iar încrederea în mine). Dar, cu susţinerea fetelor de pe forum, am înţeles multe despre mecanismul alăptării, reguli de bază, am căpătat încredere în mine şi am alăptat exclusiv până la 6 luni. Şi povestea continuă…
4 comments
O poveste frumoasa! Nici eu nu am citit in sarcina despre alaptat, din pacate! Si-mi pare tare rau:(((
RăspundețiȘtergereNu am reusit sa-l fac sa suga nici macar o data pe bebe, nici pediatra nu m-a incurajat, mi-a zis ca unii bebelusi pur si simplu nu vor..mare greseala ca am ascultat-o...i-am dat lapte muls o luna si ceva, aveam din belsug, ii dadeam la inceput laptele meu muls la toate mesele din zi si din noapte, dar era greu si obositor, pompa era manuala. Incet-incet am avut lapte pentru el la cat mai putine mese...din pacate. Acum recomand tuturor prietenelor mele gravidute sa se informeze, sa citeasca, sa intre pe site-uri de profil, sa caute ajutor!
In aceeasi barca si eu, nici eu n-am citit nimic despre alaptat inainte de primul copil, ma gandeam "ce e asa mare filozofie, il pui la san si gata..." si a fost greu, desi am avut sprijin in spital si din partea tuturor, nu am avut eu destula vointa ca sa stiu sa incerc mai mult. Asa ca primul copil a supt cam trei luni cand la san cand lapte muls in biberon, dupa care a supt pana la 8 luni jumate laptele meu muls. Dupa care am facut cu nervii si am aruncat pompa... In schimb, la al doilea copil am fost super informata si mult mai linistita, asa ca alaptarea a fost un succes total (exceptand primele zile cand am avut aceeasi batalie, cezariana din cauza de macrozomie, lipsa lapte si copil mult prea mare si flamand), de data asta stiam ce ma asteapta. Si am alaptat exclusiv pana la 6 luni, dupa care am continuat pana dupa un an. Si eu acum le recomand tuturor viitoarelor mamici sa se informeze, alaptarea e unul din cele mai mari lucruri pe care le putem face pentru copil, cel putin la inceput de drum in viata(si nu numai pentru copil...)
RăspundețiȘtergereFrumos post!
Salut, ne-am hotarat sa promovam Un blog mediocru, insa avem nevoie de acceptul vostru si de un comentariu la acest articol: http://www.tarajucariilor.ro/blog/bloguri-despre-copii-promovare-gratuita. Va citim si speram ca suntem vizitati de voi :)
RăspundețiȘtergereCu prietenie, Tara Jucariilor.
mi-au dat lacrimile... cred ca cel mai minunat lucru este acela pe care-l descoperi singur, dar voi v-ati descoperit unul pe altul, iar tu te-ai descoperit pe tine insati ca mama!
RăspundețiȘtergere