Alăptarea este creativă, inocentă, spontană, unică pentru fiecare persoană implicată, jucăusă, serioasă, generatoare de sentimente intense (și pozitive și negative), generatoare de controverse, este teritoriul unde și necunoscătorii ăși dau cu păererea, unde părerea criticilor contează mai puțin în ce privește ceea ce dăinuiește în timp. Este o artă și se învață: ucenicia este grea, controversa e mare și uneori ai impresia că ești singur îmotriva tuturor.

De multe ori, rezultatele se văd postum. Postum la figurat. Mă gândesc, desigur, nu la moarta mamei, cât la moartea actului în sine. Alăptarea este o artă iar noi, protagosnistele, amatoare de multe ori, organizăm  lunar expoziții, seminarii și dezbateri. Vermisajul a fost în ianuarie, iar până acum sunt fericită să văd că lumea caută să ajungă la La Leche League iar eforturile Roxanei, coordonatoarea pe București, sunt întrucâtva răsplătite prin prezența voastră. Nu știu câte întrebări își găsesc răspunsul pe loc, dar cred că faptul de a vă fi găsit una pe alta, ocazia de a împărtăși tehnici artistice cu totul noi și de a le da nota aceea personală, patina voastră proprie, merită tot efortul de a ne aduna într-o cameră mică atâtea mame și copii.

Nu uitați că, luna aceasta, postarea "Mami alăptează-mă" este dedicată femeii, mamei, bunicii, mătușii care a avut experiențele ei unice cu alăptarea. Povești care altfel s-ar uita pentru, că, nu-i așa, ne-am născut grăbiți.