Dacă anul trecut am reuşit să punem la punct un brad în timp util, anul ăsta s-a cam lăsat cu alergături de ambele părtţi - eu şi tati... dar fără brad.

Iniţial am găsit brad dar nu aveam niciodată bani lichizi în drum spre casă, aşa încât am lăsat toată treaba pe ziua lu' Ajun.

În Ajunul Ajunului s-a lăsat cu pană de curent revelatoare şi cu un plecat mai devreme de la serviciu, aşa că am trecut pe la un DM aproape de Unirii, dar ne-am oprit din elanul cumpărăturilor pentru că piaţa din proximitatea noastră se închisese deja când am ajuns pe-acolo. Am descoperit, de când stăm în zona asta selectă, că au preţuri mult prea bune şi mărfuri mult prea proaspete şi variate ca să mai vrem să devastăm vreun Metro sau Carrefour în ajun de sărbători.

Când Tati, în adevărata tradiţie imbecil-corporatistă de sorginte românească, a trebuit să lucreze când alţii fierbeau sarmale, pentru că, vezi-Doamne, fără departamentul X se prabuşea toata infrastructura lu' peşte, m-am gândit că într-adevăr firma Y e firmă cu angajaţi prepoderent de parte masculină, neaoşă, care îşi lasă nevasta să crească copii, să bată covoare singură în ajun de sărbători şi eventual să se ducă la serviciu în tmpul liber, altfel nu ştiu cum Dumnezeu reşesc să planifice concediul de sărbători aşa cu spatele.

Eu am avut mai mult noroc, deşi la conducere tot parte masculină este, şi iac-aşa am avut cum învârti sarmale în seara de ajun sau blendui pateul de peşte cu care ne-am înfruptat în dimineaţa asta.

Şi nici nu aş fi avut nici cum să-mi rup spatele cu zecile de plase cu cumpărături exclusiv de ultimă oră pe care le-am cărat - din fericire pe distanţe mici dacă lui tati i s-ar fi dat liber şi de Ajun, nu numai între Crăciun şi Anul Nou (perioadă în care eu voi lucra).

Ajunul s-a terminat cu bine, am avut şi încă avem masă îmbelşugată, din care Anda nu se înfruptă cu absolut nimic, spre disperarea ţâţei mele veşnic goale începînd de ieri. Cred că Sfânta Ţâţă e goală din cauza cea veche cu iz de dezechilibre hormonale periodice, care aparent nu au dispărut cum îndrăznisem să cred (dacă tot nu le mai simţisem aşa de acut în ultimele luni) combinată cu acomodarea mea la noul program de dimineaţă. Din cauza noului program încă sunt în proces de acomodare şi cu producţia la hectar, sfârşind momentan prin a produce mai puţin şi dimineaţa şi seara, nu numai seara ca înainte :)). Dar, cu calm şi răbdare, om trece peste asta fără să-mi moară copchiluţa de foame.

Acum când scriu a dat totuşi iama în două bucăţi de tochitură, combinate cu o cană cu apă, iar pe urmă a venit în faţa mea, purtându-mi doar tricoul, în rest la pielea goală, mai ceva ca un pui de bogda-proste, făcând mutra aia a ei muşcabilă şi spunând  - ce credeţi? Normal, Ţiţi? trăgându-mi de bluza care refuza să se ridice singură. Când a văzut cum i se împoriveşte bluza, Anda a certat-o: nu-nuuuu?, nu-nuuuu? Sau m-o fi certat pe mine că nu-i dau o mână de ajutor (eu scriam)?

Eu sunt mai moale în gospodărie şi recunosc asta fără vreun pic de ruşine. Dimineaţa mă preling pur şi simplu şi nici nu fac vreun efort să mă trezesc rprea devreme decât dacă arde, spre deosebire de strămoaşele mele care la 8 dimineaţa aveau terminate şi felul I şi felul II. Cred că eu mă revanşez pentru vreo 3 generaţii de femei din familia mea, pentru că nu pot decât să mă preling până la filtru ca să pun cafeaua să picure parfumat.

Vineri dimineaţa biata Buni s-a dus la biserică şi în treburile ei şi, văzând-o la întoarcere pe Anda încă la curu' gol şi nemâncată, a cuprins-o depresia şi a sunat-o pe mama ei :). Mi-a mărturisit mai târziu că ne vedea făcând treburile aferente chiar în ziua de Crăciun, dar iată că ne-am descurcat onorabil, am început cumpărăturile pe la 1-2 pm, am vazut chiar şi piaţa închizându-se şi n-am mai avut de unde cumpăra miere (deci fac turtă dulce de Revelion), dar la 11 seara eram deja cu toate terminate. Eu m-am băgat la culcat Anduţa iar ea a mai aranjat lucrurile pe câmpul de bătaie.

Tati a ajuns din fericire ceva mai devreme, după ce s-a întâlnit cu un Moş pe care l-a cam alergat prin jumătate de Bucureşti şi de la care a reuşit cu chiu cu vai să smulgă o husă roşie pentru HTC-ul meu roşu. Eu l-am ratat pe Moş anul ăsta, vedeţi voi, chiar nu am reuşit să mă dedublez. Iar mai devreme de Ajun am fost vidă şi de idei şi de mijloace, ca să-l mai pot alerga şi smotoci cum se cuvine pe Moşul ăsta atât de greu de prins de sac.

Nici măcar Anda nu l-a mai prins de barbă de data asta. În luna decembrie cred că a primit de 4 ori jucării şi cărţi şi, oricum, pe Moşul de la serviciu l-a răsplătit cu o înjurătură pe limba ei, împănată cu plânsete de-i săreau cămeşa pe dânsa, plus că a aruncat cutia de cadouri cât colo de atâţia draci. Drept pentru care ne-am imaginat că nici Moşul de acasă n-o va impresiona atat de tare, aşa că n-am mai împachetat nici noi nimic şi i-am dat cadourile aşa cum au venit şi când au venit (şi câte au mai venit).

Pentru la Anul însă vom începe să-i spălăm creierii cu poveştid espre Moş Crăciun şi despre Iepuraşul de paşte, despre cum e frumos să-ţi iubeşţi cizmuliţele şi să nu mai urli că vrei să ieşi cu pantofi cu baretă prin nămeţi şi cu pantaloni de in, largi, de vară pe post de bluză, şi să mai şi protestezi vehement că n-ai pe unde-ţi băga capul după ce-ai strecurat candid câte-o mână prin fiercare crac, asta exact în momentul când mă-ta din dotare se strofoacă să te convingă că un concert de colinde e tot ce-ţi lipsea în duminica respectivă... Şi uite-aşa am condensat ce-am păţit noi ultimele două-trei săptămâni.

Revenind la bradul meu, ajunge în sfârşit soţul meu cu limba de-un cot acasă ieri şi-mi spune că în piaţă mai sunt trei brazi, unii înalţi cât piaţa, care trebuie tăiaţi să ne intre în casă, plus unul care arăta destul de bine şi avea înălţime potrivită, dar era cam chel (eu l-am ruat să nu-mi aducă acasă brad chel). Bag seama criminalii aştia de copaci s-au prins că e rost să-i vândă mai degrabă creangă cu creangă decât la bucată şi uite-aşa nu mai rămân cu brazi nevânduţi după Crăciun, deşi per ansamblu parcă preţurile au fost ceva mai mici decât anul trecut... Dar noi tooot fără brad am rămas, pentru că era deja târziu şi nu ştiam încotro s-o mai apucăm, plus că oricum Anda s-a jucat tot anul cu globuleţele aşa că la noi spiritul de Crăciun n-a stat într-un amărât de brad. Mă consolez eu acum. Deh, nu suntem degeaba familia Z (de la zuzi aka uituci).

Va îmbrăţişez cu mare drag pe toţi, vă ofer un pic din liniştea şi bucuria noastră de Crăciun şi vă las cu "bradul" nostru de Crăciun şi cu o bucăţică prost înregstrată din concertul de colinde sus-menţionat. Scuze, nu m-am putut abţine, deşi n-am drepturi de autor pentru asta şi se aude şi cam prost, însă bucăţica asta de cor al Patriarhiei m-a făcut să nu mai spun că nu suport colindele.

Crăciun liniştit!