highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

duminică, 7 noiembrie 2010

Copilul meu mega-mancăcios



Bun, după ce jumătate din cinstitele feţe care au citit acest titlu s-au înverzit de invidie, daţi-mi voie să trec la ceea ce intenţionam de fapt să scriu.


Cum supravieţuieşti unui copil care nu mănâncă


Acest ghid este departe de a fi destinat exclusiv mămicilor şi ar trebui citit şi de tătici, bunici, vecinici de la parter, de băbuţa binevoitoare din parc... în sfârşit, eu una cred c-o să printez vreo sută de bucăţi pentru început şi o să le îndes pe gâtul oricui crede că la doi ani nu se suge şi se consumă zilnic juma de kil de carne si o cană de zahăr că are copilu' nevoie de ele. O să-i las şi lu' Buni câteva exemplare să aibă la ea în caz că se trezeste cu constatări binevoitoare pe unde-o umbla şi ea ziua cu fetiţa.

Aşadar:

1 Aruncaţi cât colo cărţile docte despre creşterea copilului care servesc grafice de creştere si cantităţi microgramice de nutrienţi pe suta de grame. Eventual notaţi-vă într-un loc obscur înălţimile şi greutăţile periodic acumulate de progenitura din dotare, după caare uitaţi câteva luni de ele cu desavarsire. Peste o perioadă, invitaţi-vă cunoştinţa cu copil de aceeaşi vârsta, dar cu mesele strrict regulate calitativo/cantitativ şi faceţi o comparaţie între rezultate. Aparent nu vor exista diferente, chiar dacă probabil copilul tău pare ceva mai mic - caz în care adu-ţi aminte cam ce tipuri de organisme posedaţi tu şi soţul din dotare. S-ar putea însa să descoperi că odrasla ta nu are nevoie de interdicţii, că cealalta a fost îmbiată de trei ori în prima oră cu biscuiţei şi fructe tăiate şi că mama acesteia are o faţă care denotă o teribilă agitaţie interioară, care-o împiedică să zâmbească liniştit la poznele piticilor. Dar care pozne? Copilul acela este timorat, nu are curajul să-ţi exploreze casa şi îşi plimbă ochii speriaţi de la maică-sa la noianul de jucării din jur, aşteptându-se probabil să audă o interdictie la primul gest sau vrând să fie ghidat spre jucăria pe care mama lui o crede potrivită. Copilul cu program de masă are şi un program strict de vaţă. El nu este capabil să aleagă nici ce vrea să mănânce. Experiment: lăsaţi un copil normal în pace câteva ore şi veţi vedea ca nu va cere de mâncare. Puneţi-l la masă apoi şi veţi vedea că va rade orice are în faţă. Aveţi un minor dresat la perfecţie.

2. Obişnuiţi-vă cu gândul că există şi copii care se satură cu o moleculă de mâncare. Eu am unul. Cred că dacă aţi supravieţuit textului de mai sus şi încă citiţi aveţi şi voi ceva asemănător prin preajmă. Să nu uitaţ că şi laptele ţine de foame şi că nu există copil mort de foame cu ţâţă lângă el. Sau cu biberon.

3. Renunţaţi să vă simţiţi vinovate că nu mănâncă. Pentru unii copii nemâncăcioşi (sau pentru toţi în anumite perioade din mica şi agitata lor viaţă) există momente în care simplul fapt de a-i arăta frigiderul sau cratiţa cu mâncare constituie un afront, iar a-i pune ceva într-o cană, farfurie, polonic, borcan, sau, doamne fereşte, în mână, poate echivala cu o înjurătură de mamă. Liniştiţi-vă, copilul va mânca în momentul când va dispărea constrângerea tacită de a mânca.

Nu-i mai daţi atenţie când mâncaţi; alegeţi-vă însă un meniu relativ accesibil si copilului şi un loc la care acesta să poată ajunge uşor. De exemplu, mâncaţi în living pe măsuţă de cafea sau pe un taburet. Nu uitaţi să luaţi 2-3 fruculiţe sau linguri de adult în plus şi să daţi covorul la o parte unde e cazul. Nu faceţi greşeala de a-l întreba dacă vrea să mănânce excalmând în același timp: mmm, ce bun eeee.... Vă veţi trezi că până şi vouă vă va sta mâncarea în gât. Iar asta chiar e o mare problemă pentru că se ştie că ai nevoie de multă energie să reuşeşti să nu te enervezi, să nu te simţi vinovată pentru fiecare îmbucătura pe care o mănânci, ştiind că bebe nici n-a gustat şi, în modul ideal, pentru a produce suficient lapte pentru a putea susţine făptura diafană de lângă tine. Laptele nu se face din mâncare ci din linişte sufletească, care totuşi se dobândeşte şi din burta plină. De fapt nu atât din burta plină, cât din lipsa de carenţe de nutrienţi - fie ei vitamine, minerale sau acizi graşi.

4. Fiecare copil dintr-ăsta are un punct slab. Unii vor dumicaţi micronici la 10 minute distanţă, ca să aibă timp să schimbe liniştiţi masa moleculară a minibolului cu greu tolerat; alţiii descoperă că le place mâncarea, dar cu condiţia să n-alunece, sa nu fie umedă sau lipicioasă. Dacă toată mâncarea ar avea consistenţă de pâine şi gust suav de fructe, ei ar fi cei mai fericiţi. Dar de, viaţa e plină de dezamăgiri. La orice vârstă. Vor trece ei şi peste asta cu dragostea şi ajutorul nostru. Profită parşiv de punctele lor slabe, fără a crea un meniu extrem de repetitiv, pentru că...

5. Odată stabilit un pattern în alimentaţia delicatului, acesta va dispărea cât ai zice peşte. Nu dispera, se întâmplă mai mereu. În momentul când vei asocia masa lui cu o gherilă, aka no rules, îţi va fi mai mult uşor. Dacă aveai cumva impresia că jobul anterior te-a învăţat flexibilitatea, vei descoperi curând că abia acum devii novice în domeniul minţii fără inhibiţii.

6. Evită discuţiile la colţ de stradă (sau de forum) despre nutriţia copiilor. Nu vei face decât să te enervezi. Or, am convenit mai devreme că tu nu greşeşti cu nimic, ok? Sau n-am apucat să cădem de acord că aşa e? Crede-mă, sunt muuulţi părinţi care trec prin chinurile iadului văzând că odrasla lor nu mănâncă. O fi ceva normal, poate pur lşi simplu suntem noi învăţaţi un normal tip McDonald's, unde mult înseamnă şi bun (deşi porţiile de la McDonald's sunt oricum, dar nu mari; poate trebuia să mă refer la bucătăria tradiţională românească, mai degrabă).

7. Analizeaza-ţi programul de masă. Atâta vreme cât dezordinea alimentară e înscrisă în codul tău genetic, cum poţi veni cu pretenţia ca prelungirea aleatoare a covorului tău genetic să se comporte cu scaun la cap? Revino-ţi. Sun-o pe mama ta şi află cum alerga cu castronelul după tine. Uită-te în oglindă şi vezi că ai crescut şi încă eşti sănătoasă, însă chiar şi acum ai pofte inexplicabile. Poftele ajută organismul să rezolve anumite carenţe. Dacă acum caşti ochii, s-ar putea să descoperi că fi-ta sau fiul tău a vrut zilele astea seminţe de dovleac sau nuci. Astea au vitmina E, minerale şi seminţele au şi Omega3 (și 6, din pacate - și cam mult, dar na). Acum două zile fi-ma a ras 3 banane. A doua zi, evident, n-a mai vrut. Dar bananele au potasiu (toate fructele au potasiu) si cred că şi magneziu - şi o grămadă de alte porcării atât de necesare organismului. Logic că altceva n-a mai mâncat în ziua respectiva, asta să nu vă vină cine ştie ce gânduri să-mi spuneţ: ei, vezi? Se poate. Ei bine nu, din toate punctele de vedere Anda e un copil nemâncăcios.

Într-o seară a mâncat varză murată din sarmale. Nu mai ştiu ce altceva a mai vrut în ziua respectivă, dar uneori chiar pune pasiune în ce mănâncă. Unele alimente nu sunt "recomandate" vârstei dar nici consumul lor nu e un obicei. Am mai observat că Anda farte rar consumă lactate, exceptând o anumită cantitate de lapte fermentat, nici acela acceptat zilnic. Până recent, tolera carnea doar ascunsă în diverse combinaţii, iar albuş de ou a primit (acceptat, adică) abia spre doi ani.

Lăsaţi în pace, copiii sunt adevărate barometre ale sensibilităţii alimentare. Când refuză o anumită grupă de alimente dar vădeşte o afinitate către alta, insistaţi cu cea pe care o primeşte, lăsndu-i posibilitatea alegerii şi în ce priveşte grupa de alimente actulmente non-grata. Când se va simţi pregătit să încerce ceva nou, copilul va cere foarte explicit; altfel se face că nu vede, nu aude, sau îl veţi vedea agitat fără o explicaţie anume, iar asta în situaţii care nu au aparent nicio legătură cu mesele.

Un copil care are şansa să aleagă ce şi cât mănâncă nu are carenţe alimentare şi nu este nici supraponderal. În timp, e mult mai suscepibil de a prefera hrană sănătoasă.

8. Cuantificaţi ce mănâncă într-o perioadă dată, însă nu vă apucaţi să screţi undeva ce şi cum mănâncă sau (dacă) udă-nu udă scutece. E o muncă în plus, care vă va mânca şi nervii şi, mai ales, vă va distrage atenţia de la semnalele copilului.

9. Obişnuiţi-vă cu ideea că doar copiii vecinului de vis-a-vis au mic dejun, pranz şi cină şi dorm ne-ntorsi. Ai viştri mănâncă azi prânzul, cina mâine şi mic-dejunul seara după ce vine tata de la serviciu. Gândiţi-vă şi că alţi copii ar mânca dar n-au ce şi încetaţi să dramatizaţi situaţia. Atîta vreme cât copilul este alert, înţelege, nu oboseşte repede, udă/murdareşte scutece, totul e în regulă cu el.

10. Nu vă mai lăsaţi orbiţi de prejudecăţi(le altora). S-a demonstrat de mult că nu consumul regulat de carne te fereşte de anemie, că, omul, fie el şi copil, nu are tot timpuil nevoie de aceleaşi cantităţi de mâncare. În plus, rata de creştere fizică după un an se diminuează spectaculos în detrimentul celei de dezvoltare intelectuală.

Sunteţi mult mai valoroase ca parteneri de joacă şi explorare decât în calitate de mare maestră în exerciţiul cozii de cratiţă sau de mătură. Copiii de peste un an mişună, murdăresc şi nu mănâncă. La asta se pricep ei cel mai bine. Iar copiii de până într-un an doar exploreaza gusturi şi texturi noi. Nu îşi înlocuiesc mesele de lapte. Prin urmare, alaptaţi-l sau oferiţi-i o cantitate mulţumitoare (pentru el, nu pentru voi) de lapte, apoi lăsaţi-l să-şi înfigă mâinile într.un piure sau în nişte bucăţi de ceva. Autodiversificarea (baby led weaning) este garanţia formării unui mic gurmand (aşadar, atenţie, nu mâncău) dar este şi procesul lung, plin de rădare, prin care vă faceţi copilul atent la propriile nevoi.

Cred cu tărie că un copil care alege ce şi cum mănancă va face pe termen lung mult mai puţine mofturi la mâncare. A propos de alegere, mă gândesc la un meniu planificat de mamă, totuşi; nu vă imaginaţi că un copil de genul asta vede morcovi si fasole pe masa si cere ridichi... Eventuala cerere de ridichi se va satisface la masa urmatoare; sau, cand copilul creste, meniul familiei se poate negocia si in functie de preferintele lui. Ideea este sa aiba un meniu din care sa aleaga, totusi, ceva, nu o mama exasperata care sa apară cu 3 castronele si o lingurita într-o jumătate de oră. Al doilea tablou nu are drept rezultat decat faptul că, mai devreme sau mai târziu, copilul va "urî linguriţa" şi va evita a-şi asuma propriile decizii.

Acum amintiți-vă de câte ori soţul vostru are doleanţe culinare (ce să gătesc azi? nu stiu, ce vrei tu, răspunde domnul), câte mâncăruri noi e dispus să testeze şi dacă nu cumva preferă - tacit desigur - să mănânce ceva lăsat tăiat, aranjat în frigider sau pe masă, sau direct din farfuria ta deşi spusese că nu mănână atunci când l-ai întrebat în loc să-şi aleagă ceva de mâncare din propriul frigider. Şi gândiţi-vă dacă nu cumva am dreptate.

Nu înţelegeţi acum că leg lipsa de iniţiativă exclusiv de mâncare, însă părinţii obsedaţi de ce mănâncă copilul nu se limitează (cum spuneam şi mai sus) să-i îngrădească acestuia alegerile. Ei reglementează dumnezeieşte şi unde doarme, de când până când, până unde se merge cu "distrugerile" din cămin (în loc să dosească posibilele surse de inspiraţie). Sunt acei oameni care pornesc de la ideea (stupidă) a lui Rousseau (parcă?) că un copil e tabula rasa. Un tată care şi-a abandonat copiii şi a simţit nevoia la bătrâneţe să-şi şteargă vinovăţia din suflet lăsând umanităţii o tară pe care s-o târască după ea timp de secole: a scris aşadar un ghid "complet" despre creşterea şi educarea copiilorr. Ei bine, lumea care a vazut crescând copii a fost mult prea ocupată ca să mai şi normeze ceea ce prin natura sa este flexibilul dus la extrem: creşterea copilului. Iar asemenea idei progresiste, împrăştiate şi devenite folclor datorită unor minţi de altfel bine intenţionate dar fie fără copii, fie cu copiii de mult mari, ne obligă pe noi să ne încorsetăm copiii în prejudecăţile cu care am crescut.

Poftă bună!

15 comments :

  1. In mare parte ai dreptate,desi sunt adepta programului,dar si repet,dar, nu am fortat niciodata copilul sa manance.In plus nici nu as fi avut cum ,absolut niciodata,daca refuza, eventual sa-i fi bagat fortat,caci altfel,nici o sansa.In plus eu gatesc in asa fel incat mancam toti la masa aceeasi mancare.Nu mananca mult,dar cat ii trebuie sigur mananca si ne si distram cu jucarele chiar daca unii spun ca nu e bine.Nu e nici timorata,exploreaza inca prea mult casa si este un copil super energic.Nu intotdeauna strica un program,depinde cum il aplic si sub ce forma.Pupam cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bebe la bord, si eu ii servesc Andei aeceeasi mancare cu a noastra, atunci cand vrea. SI borcanele, la fel. Si iaurturi, si fructe si suc de fructe si tot felul de miyerii bebelusesti numai bune de intins pe masa. Dar hai sa ma dau si mare ca mananca singura binisor cu lingura si furculita :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum se spune?Pas?A mea nu, caci recunosc sunt de vina.Eram Beatrice,asa ca dai mielul,cand vrei,nu ma grabesc.Felicitari ca papa singurica.

    RăspundețiȘtergere
  4. iertareeee! sunt aceeasi persoana care a cautat un sms in casuta de mai, in toate folderele inclusiv in trasH! Pupam comoara mica si fuuug ca ma treage Anda de maini sa nu mai scriu.

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte adevarat ce ai scris tu acolo. tot, desi ai sarit parleazul pe alocuri :). dar sincer i-as da textul asta lui Radu, ca parca in anumite momente zici ca ii ia dumnezeu mintile, daca nu isi bea fii-su tot laptele din sticla si lasa vreo 30 ml.\

    cu toate astea sa stii ca sunt adepta programului si a unor reguli alimentare. pentru ca, si asta ti-o spun cu toata seriozitatea, chiar daca este sanatoasa acum, iar carentele nu se vad, toate lipsurile de la varsta asta se vor vedea la 30, 40 de ani...

    RăspundețiȘtergere
  6. bogdana, da, atentie mare la ce baga in gura, nu insa isterie si agatat aiurea de o idee care vadit nu se potriveste copilului. Sunt si copii precum Anda, carora nu li se poate impune un program, iar parintii lor trebuie sa invete flexibilitatea pemtru ca riscul de a da gres e cumplit de mare. Exista copii anorexici sau care nu manifesta interes pentru mancare, eu am fost asa si incerc sa scot altceva din fi-mea.

    A insista cu masa e una din procedurile cu care nu sunt de acord pentru ca masa trebuie sa fie o placere. Insist asupra impresiei de libertate care trebuie lasata copilului. Pe termen lumg relaxarea la masa da rezultate mult mai bune, ma uit si in imensa mea familie, unde, cu cat mai relaxati au devenit parintii, cu atat mai simplu s-a ajuns la rezultatul dorit. In plus, toddlerii chiar nu mananca, cred ca lipsa apetitului ar trebui bagata in definitie :D

    RăspundețiȘtergere
  7. fii-mea e exemplul ca toddlerii chiar mananca... sau exceptia care confirma regula, desi si david calca pe urmele ei. problema cea mare la noi este ca daca mananca mai putin e clar semn ca are ceva. pentru ca de cele mai multe ori chiar asa e.

    anorexica am fost si eu, tin minte ca ii aduceam pe ai mei la exasperare, tot incercand sa imi faca pe plac, sa mananc ceva. din fericire astia doi nu ma mostenesc, desi la david de exemplu trebuie uneori sa ne scalambaim si sa facem show ca sa manance (desi el ar manca oricum, dar cred ca ii place sa ne chinuie), dar aici e problema si greseala noastra ca asa l-am obisnuit.

    fii-mea m-a uimit mereu de cat a mancat. tin minte ca la un an manca la masa de fructe un bineron plin cu o portocala, un mar, o banana, o para si o piersica, plus branza calcica toate pasate. umpleam un biberon de 330 de la avent si il dadea gata dintr-o suflare.iar din ciozvarta de 2,4 kg la doi ani avea 19 kile.

    frati-su, dimpotriva, nu s-a atins de fructe, parca vede pe dracu cand i le pun in fata. pasate, intregi, bucatele, mai acre mai dulci, nimic n-a avut succes. gusta si asta e tot. singurele pe care le-amancat au fost niste borcanele de la hip, cu mere si morcovi. atat. pana s-aplictisit si de alea. si uite asa a trebuit sa ma relaxez si sa ma adaptez noii situatii. ca altfel ajungeam la balamuc. acum astept sa vad ce obieciuri culinare va avea numarul trei.

    RăspundețiȘtergere
  8. hihi, poate pentru David fructele sunt acide.
    Si la fi-mea nemancarea e legata de diverse inconveniente, dar la ea, orice mica problema se soldeaza cu "gata nu mai mananc". Aseara de exemplu a gustat bors si era cat pe ce s-o ia cand s-a incecat si la revedere mancare pana peste cateva ore, vreo 3, cand a ras un borcanel cu banane si iaurt - nu facut de noi, desigur, ca tuseste.

    Oricum, copii ca mine si ca tine sunt cosmarul oricarui parinte si eu una cred ca daca s-ar fiscimbat modul de abordare, daca parintii s-ar fi relaxatpur si simplu, in loc sa se dea peste cap sa e faca sa manancam si noi ceva, sau poate daca ar fi schimbat putin specificul bucatariei casei, lucrurile ar fi stat altfel. E dupa 20 de ani m-am simtit libera sa experimentez i mi-am dat seama ca sunt o non-conformista din punct de vedere culinar si pur si simplu nu-mi placea mancarea gatita de ai mei. Am mancat ciorba cu smantana si acrita - de vita, de care pana atunci nu ma atingeam - de se bateau turcii la gura mea. Eu mancam o farfurie de supa la 3 saptamani si aia un sfert. Apoi, au survenit si niste schimbari hormonale in aceeasi perioada si mofturile mele la mancare au disparut complet, poate si pentru ca-mi era foame intruna :)). Ah, de n-ar dura cu anda tot 20 de ani!

    Astept si feedback-ul unor parinti incercati din punctul asta de vedere, mai ales daca au copii mai mari ma gandesc ca intotdeauna poti invata cate ceva in modul asta.

    Uneori e suficient sa-i deranjeze ceva odata si la revedere mancare. Incat nu mai stim daca e vorba de masele, burtica (desi n-a avut niciodata probleme, tin minte ca doar o data sau de doua ori a avut ceva crampe in viata ei), vreun stres sau dorinta de nu pierde ceva din te miri ce face ea in momentul respectiv. Sau pur si simplu e o noua perioada a lui Nu, cum am mai avut: nu vreau sa ma imbrac, sa ma dezbrac, sa ma spal, sa mananc, sa vin in brate, sa ma lasi din brate. E si absenta mea pelungita acum, dar se acomodeaza, nu ma cauta prin casa insa probabil are senzatia ca-i lipseste ceva, se resemneaza. Incerc s-o ajut si eu cat pot, acasa nu-mi mai apartin, rareori apuc sa fac ceva doar pentru mine, in rest stau cu ea, incerc sa suplinesc lipsa asta nenorocita si ma bucur de cate ori aud ca a avut curajul sa-si manifeste independenta. Pentru ca zile intregi nu a facut decat sa ma astepte, n-a vrut afara, n-a vrut nici sa manance in ultimele zile, probabil cand a constientizat ca situatia nu e temporara. Daca ea somatizeaza ca mine, orice stres ii taie apetitul. Asta ca o paranteza.

    RăspundețiȘtergere
  9. adaug ce n-am mai scris in articol: ca la urmatorul copil voi amana diversificarea pana spre un an - de fapt copilul va decide singur - si va manca din start cu noi la masa, cu propriile maini. Cu Anda simt ca am gresit, iar tentativele mele repetate de a repeta aceasta greseala nu au fost mereu cele mai fericite.

    Oricum, bebe2 va fi fericit, va avea deja un model, un copil care mananca, se joaca, vorbeste, probabil va evolua mai repede decat fetita.

    RăspundețiȘtergere
  10. :) acu' sa nu te superi pe mine...
    al meu papa tot. stie singur cand e ora de masa, se cere la bucatarie, incepe sa plescaie si face pa-pa, pa-pa si nu te mai intlegi cu el pana nu ii dai sa manance.
    Cat despre mancatul singurel, aci mai avem de lucru. Manuim lingurita cam stangaci, dar nimerim gura...ca e lingurita cu sus-n jos, asta e alta poveste...
    In rest, mancam de rupem pamantul (1 polonic de ciorba si felul doi o farfurie intinsa mica cu ce se gaseste prin frigider). Si nu il indeasa nimeni. Cand nu mai vrea, da din cap si nu te mai lasa sa ii dai mancare.
    Asa papam noi! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. :-))
    Pentru Catrina mancarea e o bucurie! Pentru Sofia mancarea e o pedeapsa! Asa ca eu trec zilnic prin culorile curcubeului...de bucurie, de nervi:-)

    RăspundețiȘtergere
  12. bodana, zoozie, voi sunteti sigure ca ati fost anorexice? si eu am trait cu impresia asta, apoi mi-am dat seama ca mancarurile pe care mi le serveau ai mei nu erau deloc cele mai fericite. imi amintesc f clar scandalurile cu taica-meo la masa, ca nu voiam sa mananc cremvsuti. erau buni, aveau carne, nu se gasea deloc de cumparat ceva mai bun, rude la tara nu aveam...la fel cu salamul. nu mancam sare deloc, scandaluri iar cu tata...incerca sa imi spuna povesti cu animalele care se duceau si lingeau sare...ca, nah, se credea ca sarea e buna. pana n am ajuns la facultate nu am pus sare pe nimic, nu-mi placea.

    ma gandesc ca poate si la altii e la fel, e doar impresia indusa de parinti ca nu voiam sa manance, ca erau mofturosi..bla bla...

    RăspundețiȘtergere
  13. Papadie, m-ai facut sa rad. Eu trec prin chinurile astea cu un singur copil, ba papa, ba nu papa... Probabil de-aia sunt si atat de atenta la "semnale", vreau sincer sa o inteleg.

    Diana, ai mei nu mancau extraordinar de nenatural, dar intr-adevar nu aveau obiceiul sa varieze mancarea. Nu dinc auza mea ci a tatalui meu, setat pe cateva feluri de mancare si care are gusturi tipice pentru regiunea din care provin: ii place ostropelul de pui, eu il urasc, el considera si acum ca ciorba acra e o aberatie, eu sunt moarta dupa ea, imi plac ulfeurile, tot feluld e dracii noi. Mama m-a "mirosit" si cand a fost posibil am facut impreuna multe experimente culinare. Insa cred ca dadusem in anorexie, mancatul mi se parea ultima mea grija, fiind foarte slaba aeam impresia ca am mereu burta umflata si rpeferam sa nu mananc, descoperisem ca daca trec peste senzatia de foame de la inceput rezist extrem de mult fara sa mananc...

    Rezultatul? Acum sunt teribil de rea defoame, daca nu mananc repede mi se face rau, sunt in stare sa cad din picioare. De cand decid insa ce-mi cade in frigider nu mai am nicio retinere in a manca, totusi. Culmea e ca si la ai mei tot eu faceam piata si mi-as fi putut impune preferintele, naiba stie de ce totusi n-am facut-o! In fond nici nu sunt atatd e diferite de cele care se vehiculeaza acasa la ai mei, am descoperit asta in ultima vreme.

    RăspundețiȘtergere
  14. Bune sfaturile astea... mama zice ca eram tare mancacioasa in copilaria mica, furam diverse chestii de pe masa si le mancam. Dar eu imi amintesc clar de ciorbele care nu-mi placeau si pe care terbuia sa le inghit, sau de perioada in care frate-meu zicea: "numar pana la 10 si sa fie goala farfuria". De la silirea de a manca rapid mancarea am ramas cu obiceiul de manca foaaaaarte incet. Ceea ce e un lucru destul de bun, in general. Dar nasol cand ai time-schedule, ca la munca. Sau cand alaptezi.

    RăspundețiȘtergere
  15. xelomon, eu nu reuseam sa mananc cu fata in brate, cum nu reusesc sa mananc stand in picioare. Asa ca... te inteleg :))

    RăspundețiȘtergere