Pseudoplanuri
10:47Faţă în faţă, ochi în ochi, ne mângâiem una pe cealaltă şi mă uit în ochii ei mici. Anda suge, normal, dar şi cântă şi face cucu-bau, tiiiit pe nasul meu, şi măi-măi cu o mână pe tâmpla mea. Şi e atât de frumoasă, şi o pup întruna: pe păr, pe frunte, pe mâinile alea mici care totuşi au crescut faţă de cum le ştiam.
Cât dor îmi va fi de asta peste o lună. Încă mă lupt, ruptura va fi extrem de grea şi pentru mine. Chiar dacă per ansamblu mă simt obosită, spre seară epuizată, chiar dacă această oboseală despre care vorbesc m-a însoţit constant în ultimii doi ani, spun cu mâna pe suflet că n-aş da-o pentru nicio vacanţă romantică, pentru niciun avans spectaculos în "carieră", pentru nimic care mi-a fost drag înainte să apară ea. Ştiu că e în firea lucrurilor şi că are i un nume deloc romantic, instinct maern. Dar eu n-am fost niciodată romantică, poate doar pătimaşă şi asta aţi putut vedea şi voi aici din când în când :)
Aştept etapa de working mom şi cu nerăbdare şi cu părere de rău. Nu ştiu nici măcar în ce grilă orară voi lucra, sper din tot sufletul să fie dimineaţa, să nu ajung la puiul meu la miezul nopţii de luni până vineri. detest concursul de împrejurări care m-a făcut să privesc cu prudenţă iniţiativele pe cont propriu şi detest şi faptul că am stagnat financiar şi asta mă obligă cumva să ies din nou să mă vând. Mă rog, sună cam crud şi meschin, dar în fond îmi vând timpul, o parte din suflet, pseudointeligenţa şi restul calităţilor. Preţul e mare, pe lângă 9 ore petrecute la serviciu voi pierde cel puţin două ore zilnic pe drum. Brusc voi fi o mare absenţă în viaţa copilului meu şi încă nu ştiu cum să gestionez această criză to be.
9 comments
M-ai facut sa lacrimez! Asa voi simti si eu cea mai mare durere peste un an... Iti tin pumnii si ma gandesc la voi!
RăspundețiȘtergeresi eu iti tin pumnii, sa doooormi! Ei, nu va fi asa de greu pana la urma, am mai trecut odata prin asta si stiu ce ma asteapta. Imi face bine sa stiu ca sta cu bunica-sa cel putin si deci e pe maini bune. In felul asta recupereza si buni ceva la capitolul crescutcopii, ea face patrte din generatia "la servici dupa 3 luni" si mi-a spus ea mai demult ceva in sensul asta, ca bunic te bucuri altfel de nepoti decat o faceai de copilul tau, parca iti permiti sa degusti mai multe.
RăspundețiȘtergereOff, as vrea sa te incurajez cumva, numai tu stii ce e in sufletul tau. Macar Anda ramane pe maini bune, acasa, nu la gradinita. Iti doresc sa se implineasca ce vrei tu ca sa poti sta mai mult cu ea! Te imbratisez, Andreea A.
RăspundețiȘtergerehey.... fruntea sus! va veti descurca, cu siguranta! Va fi bine pana la urma! ;)
RăspundețiȘtergereiti doresc multa putere, sa treci cat mai usor posibil peste separare
RăspundețiȘtergerecred ca ne vedem la munca in cateva luni :(
Te imbratisez cu drag, of, e greu, dar sunt sigura ca vei si veti razbi!
RăspundețiȘtergereAndreea, multumesc mult!
RăspundețiȘtergereAlina, sigur, sigur voi razbi, am mai mers odata la lucru si stiu ca va fi ok. Dar regretul ramane acolo, impreuna cu nerabdarea de a-mi extinde putin orizontul. Intoarcerea asta vine chiar la timp.
Roxana, vai de sufletul tau, pai regretele mele sunt mici copii! Trebuie sa-mi pvestesti neaparat ce sa intamplat, de ce nu te mai lasa sa stai cu bibi.
Gabi, te-am uitat :) Pupici. (ei daca sunteti asa multe, uf, m-am induiosat toata, va imbratisez cu mare drag!)
RăspundețiȘtergereerata: s-a intamplat (cratima ma-sii)
RăspundețiȘtergere