Dacă vreodată vă întâlniţi cu o mămică însoţită de vreo 3 paporniţe pe-un umăr: una cu schimburi, cu jucării şi alta cu chestii de ronţăit, cu părul în dezordine şi privire dezorientată (aia e default), însoţită de o fetiţă (probabil) care merge în curu' gol sau purtând o pereche de chiloţei din pânză, şi, rarisim, vreun scutec, dacă acestă fetiţă are cumva vreo haină şifonată sau pătată sau prea mică, sau prea mare sau poartă vreo căciulă prea mică sau prea groasă, sau are vreun moţ pe jumătate prins pe jumătate atârnând, de care trage ori de câte se nevrozează, să nu vă speriaţi, să ne salutaţi în continuare, să nu vă gândiţi la ce e mai rău.
Micuţa Z s-a răzvrătit împotriva hainelor de orice fel. Cele care sunt pe ea au rolul unei a doua piei, dor răăăău dacă sunt scoase. Iar orice altă îmbrăcăminte e non grata, are căptuşeală de şmirghel şi cusături încălzite cu fierul roşu, gulerul este o menghină care se strânge în momentul în care capul intră prin gaura lui şi ne sufocă.

Anda urăşte hainele, scutecele, vrea să fie liberă. Vrea să poarte papuci cu 20 de numere mai mari, puşi invers şi vrea lenjerie de mămică. Ieri era s-o luăm acasă cu nişte tanga puşi peste un scutec, care scutec şi-a găsit locul doar pentru că a fost pus de tati şi pentru că ajuta tanga să nu cadă de pe fetiţă. Peste tanga a incălecat un sutien de alăptat şi s-a simţit brusc mai mare şi mai responsabilă, altfel nu pot să înţeleg polologhia şi explicaţiile care au urmat în timp ce se învârtea în jurul familiei reunite la masa din curte, de altfel refuzând orice îmbucătură venea înspre ea.

Ciorbica, atunci când intră, intră numai prin mijlocirea mânuţelor proprii, la fel şi piureul preferat de la Hipp, ăla care nu se mai găseşte nicăieri în România asta de doi lei, adică pasta ham. Nu ne mai plac ardeii umpluţi, rareori ciuguleşte din vreun şniţel, o bucată de roşie sau cine ştie ce altceva. Pâinea e pe locul întâi. Şi culmea, chiar şi aşa, are zile când mănâncă foarte bine şi zile când nu vrea nimic. E un model pentru orice carte despre nutriţia copilului de 1-3 ani. Adică e perfect normală. Cine are un toddler ar face bine să-şi deschidă mult mintea, să caşte ochii în aşa fel încât să intre în ei lumea întreagă a unui copil. Şi ar fi bine să-şi însuşească modul lui de gândire, pentru că altfel se lasă cu ţipete de ambele părţi şi corecţii nu tocmai non-violente şi asta e regretabil.

Ajung uşor dar sigur la concluzia că orice întrebare de genul "cum se face" ceva unui copil are acelaşi răspuns. Nu ştiu. Vezi tu, din mers. Cumva, ajunge şi al tău să facă la WC, să se îmbrace singur, să-şi facă temele, să aibă o prietenă, să-ţi aducă o noră sau un ginere care să te enerveze peste vreo 25 de ani. Ăsta e momentul în care mă liniştesc, nu-mi mai fac planuri de vreun fel, adică mă mulţumesc să spun că am revenit acasă, la zilele care trec atât de pline dar la capătul cărora pot spune cu mâna pe inimă că n-am făcut nimic dar am reuşit să mănânc şi eu, dar şi Anda de două ori, şi chiar am făcut şi duş şi uite-acum se face seară şi reuşim în sfârşit să ieşim pe-afară, dar cumpărăturile le lăsăm pe a doua zi că au închis deja piaţa şi din supermarket am cam cumpărat tot ce aveam nevoie cu o seară înainte, când am reuşit să ieşim din nou pe-afară. Deci iar va fi o aventură să fac un comision, să plătesc o factură, iar când reuşesc să ajung undeva la câteva staţii de metrou de noi se cheamă că am avut o mare reuşită.