Cum să îmbraci un copil răzvrătit (bun venit acasă)

14:16

Dacă vreodată vă întâlniţi cu o mămică însoţită de vreo 3 paporniţe pe-un umăr: una cu schimburi, cu jucării şi alta cu chestii de ronţăit, cu părul în dezordine şi privire dezorientată (aia e default), însoţită de o fetiţă (probabil) care merge în curu' gol sau purtând o pereche de chiloţei din pânză, şi, rarisim, vreun scutec, dacă acestă fetiţă are cumva vreo haină şifonată sau pătată sau prea mică, sau prea mare sau poartă vreo căciulă prea mică sau prea groasă, sau are vreun moţ pe jumătate prins pe jumătate atârnând, de care trage ori de câte se nevrozează, să nu vă speriaţi, să ne salutaţi în continuare, să nu vă gândiţi la ce e mai rău.
Micuţa Z s-a răzvrătit împotriva hainelor de orice fel. Cele care sunt pe ea au rolul unei a doua piei, dor răăăău dacă sunt scoase. Iar orice altă îmbrăcăminte e non grata, are căptuşeală de şmirghel şi cusături încălzite cu fierul roşu, gulerul este o menghină care se strânge în momentul în care capul intră prin gaura lui şi ne sufocă.

Anda urăşte hainele, scutecele, vrea să fie liberă. Vrea să poarte papuci cu 20 de numere mai mari, puşi invers şi vrea lenjerie de mămică. Ieri era s-o luăm acasă cu nişte tanga puşi peste un scutec, care scutec şi-a găsit locul doar pentru că a fost pus de tati şi pentru că ajuta tanga să nu cadă de pe fetiţă. Peste tanga a incălecat un sutien de alăptat şi s-a simţit brusc mai mare şi mai responsabilă, altfel nu pot să înţeleg polologhia şi explicaţiile care au urmat în timp ce se învârtea în jurul familiei reunite la masa din curte, de altfel refuzând orice îmbucătură venea înspre ea.

Ciorbica, atunci când intră, intră numai prin mijlocirea mânuţelor proprii, la fel şi piureul preferat de la Hipp, ăla care nu se mai găseşte nicăieri în România asta de doi lei, adică pasta ham. Nu ne mai plac ardeii umpluţi, rareori ciuguleşte din vreun şniţel, o bucată de roşie sau cine ştie ce altceva. Pâinea e pe locul întâi. Şi culmea, chiar şi aşa, are zile când mănâncă foarte bine şi zile când nu vrea nimic. E un model pentru orice carte despre nutriţia copilului de 1-3 ani. Adică e perfect normală. Cine are un toddler ar face bine să-şi deschidă mult mintea, să caşte ochii în aşa fel încât să intre în ei lumea întreagă a unui copil. Şi ar fi bine să-şi însuşească modul lui de gândire, pentru că altfel se lasă cu ţipete de ambele părţi şi corecţii nu tocmai non-violente şi asta e regretabil.

Ajung uşor dar sigur la concluzia că orice întrebare de genul "cum se face" ceva unui copil are acelaşi răspuns. Nu ştiu. Vezi tu, din mers. Cumva, ajunge şi al tău să facă la WC, să se îmbrace singur, să-şi facă temele, să aibă o prietenă, să-ţi aducă o noră sau un ginere care să te enerveze peste vreo 25 de ani. Ăsta e momentul în care mă liniştesc, nu-mi mai fac planuri de vreun fel, adică mă mulţumesc să spun că am revenit acasă, la zilele care trec atât de pline dar la capătul cărora pot spune cu mâna pe inimă că n-am făcut nimic dar am reuşit să mănânc şi eu, dar şi Anda de două ori, şi chiar am făcut şi duş şi uite-acum se face seară şi reuşim în sfârşit să ieşim pe-afară, dar cumpărăturile le lăsăm pe a doua zi că au închis deja piaţa şi din supermarket am cam cumpărat tot ce aveam nevoie cu o seară înainte, când am reuşit să ieşim din nou pe-afară. Deci iar va fi o aventură să fac un comision, să plătesc o factură, iar când reuşesc să ajung undeva la câteva staţii de metrou de noi se cheamă că am avut o mare reuşită.

You Might Also Like

10 comments

  1. Uf, ce usurare! Am copil normal! Toddler :D

    RăspundețiȘtergere
  2. nebunie toatala! zambeam cand citeam randurile tale, insa realizez ca nu iti e deloc usor... dar trebuie sa recunosti ca imaginea pe care o zugravesti este tare funny. :)
    Sper sa depaseasca repede etapa aceasta si sa respiri usurata cat mai curand... macar un pic, ca apoi... cine stie ce-ti rezerva viitorul. ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. victorie! primul scutec pe ziua de azi, si fara vreun protest. Iubesc carticica muzicala.

    RăspundețiȘtergere
  4. babymom, te indoiai cumva? :)) zen, mami, zen!

    Gabriela, trece una, vine alta... lasa ca ajunge si printesa ta pe-aici. Atunci sa-ti amintesti de randurile astea :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Zoozie, am impresia ca fata ta e sora cu a mea: nu se imbraca, nu vrea sa se dezbrace. Daca iesim seara afara si ii dau un plovaras abia il accepta, cand intram in casa nu il mai da jos, doarme cu el. Chilotei sau pantaloni foarte rar accepta. La scutece aveam prefereinte: doar 2 ii plac, in concluzie e mai mult cu poponeata goala decat cu ceva. E indragostita de pantofi, doarme cu ei.....
    Azi dimineata la 6 ghici cine vroia baie si ghici cine a acceptat sa ii faca baie? :))

    RăspundețiȘtergere
  6. macar Anda la sase chiar doarme. D mult nu mai stiu cum u lacrimi, parc-o vad.arata lumina asa devreme :)))))

    RăspundețiȘtergere
  7. Am un deja-vu!
    Sau, nu.
    Am mai multe!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cand citesc chestiile astea la voi incep sa ma gandesc si sa cred ca am un copil model, copilul ala din carte care atunci cand ii spui "ajuta-ma cu manuta prin maneca asta" chiar te ajuta. Si care se lasa imbracata si dezbracata dupa dorinta mea si care nu cere baie la ora 6 dimineata. Cred ca daca ar face asta nici nu as sti ce vrea. Chiar sunt curioasa, Adelle, de unde stii ca voia sa faca baie si nu altceva?

    Ooo, Doamne, mi-a pus Dumnezeu mana in cap sau am un copil anormal?

    RăspundețiȘtergere
  9. Maria, mai vorbim noi peste 3-4 luni.

    De unde stiu ca vrea baie?
    1. zice "baie-baie" cand vrea la baie. Apa, mama, tata si baie-baie sunt primele cuvinte.
    2. S-a postat la usa de la baie si urla "baie-baie", a batut in usa, peste 10 minute. Apoi am deschis usa.
    3. A intrat in baie s-a asezat in fund si si-a scos pantalonii pe care cu greu ii pusesem la trezirea de la 5.30
    4. A luat termomentrul de pe marginea cazii si la aruncat in cada. A luat jucarelele de baie si le-a aruncat in cada. Incerca sa se ridice in maini sa intre in cada.
    Totul sub refrenul baie-baie.
    Cu ochii carpiti de somn am decis ca Ra chiar vrea baie si oricum pe mine nu ma "costa" mult sa ii ofer placerea asta.

    Mai grav e ca ieri dupa masa eram in vizita la cineva si a vrut si acolo baie. Cu greu i-am scos ideea asta din minte :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Mi-a butonat anda ieri cand scriam si mi-a mutat, numai ea stie cum, un "cu lacrimi' printre celelalte cuvinte. Voiam, evident, sa scriu ca am ras cu lacrimi dar m-am razgandit ca nu ma lasa bubulescu la momentul respectiv.

    Maria, subscriu la ce-a spus Adela. Eu aveam (si am) cel mai cuminte copil din clasa lui de varsta. Sunt o optimista convinsa, nu-i asa?

    Cristina, cu ce i-ati scos baia din cap? Daca intr-adevar e ca Anda, nu se lasa usor prostita.(si acum imi pare rau ca n-am fost pe faza sa dezvolt multe intamplari asemanatoare pana se se estompeaza; acum imi amintesc fragmente).

    Viata cu toddler e tare plina. Asta incercam sa-i explic lui husband de dimineata dar nu ne-am prea inteles, pentru ca discutia a pornit de la un fier de calcat.

    RăspundețiȘtergere

About Me