highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

joi, 2 septembrie 2010

Tată de fată

Anda şi tăticul ei au o relaţie specială. Cu tati, Anda mănâncă jucându-se. I-a adus spuma de mere, BIO, şi i-a amestecato cu biscuiţi de casă făcuţi de mamaie (străbunica ei). A mâncat fata spunând: hap! Hap! A ras râzând un castron întreg, la ea e mare eveniment. Bine, că azi n-a mai vrut aceeaşi combinaţie e partea a doua şi cât se poate de firească şi n-are a face cu relaţia tată-fiică :)

Ca mai toţi taţii de fată din familii oarecum apropiate de a noastră ca şi mediu, formare sau educaţie, şi al Andei e foarte receptiv la ea, extrem de sensibil (nu feminin ci receptiv) la nevoile ei. Am observat o anumită poezie la taţii de fată; mi-e greu să explic, nu înseamnă că persoanele care au băieţi sunt neapărat pragmatici, e mai degrabă o culoare diferită pe care o capătă viaţa acestor persoane în viaţa cărora apar fete. Parcă îşi cheamă fetele şi fetele îi cheamă pe ei, converg unul spre celălalt dar într-o dimensiune cumva abstractă. Parcă ar coborî din ţara coincidenţelor fericite. 

Ştie cum mănâncă, cât şi ce, reuşeşte să se înţeleagă cu ea, deşi are uneori nevoie de translator (dar dat find că nu sta 24/7 cu ea şi fetiţa se schimbă foarte repede, nu e nimic rău în asta. Ştie cum se joacă, primul zâmbet voluntar larg, din joacă, lui i l-a dat, reuşeşete s-o coopteze la joacă în aşa fel încât să mă slăbească măcar puţin să-mi pot termina ce-aveam, de lucru. Nu ştiu în ce măsură se întâmplă asta din cauză că i-am pasat responsabilităţi, că i-am explicat tot felul de lucruri la timp şi că, atunci când simţeam eu că nu merge ceva, mai serveam şi câte-o boscorodeală defulanto-educaţională.

Cert e că simţindu-i siguranţa asta în a-şi manevra copilul mi-a crescut foarte mult doza de încredere în el. Şi de admiraţie. Gândindu-mă că alţi (mulţi) taţi nu-s la fel de soţi cum e el

Şi-mi dau seama că mi-a crescut şi respectul pe care i-l pot şi că lucrurile dimprejur par mai solide, eu mai sigură pe viaţa mea decât oricând până să-l am lângă mine. Nu e un sentiment care a apărut de azi-de ieri, doar că abia acum l-am verbalizat. Nici măcar nu seamănă a revelaţie. E realitatea în care mă scald de vreo doi ani încoace. Cred că de-aia e bine şi frumos să ai o familie. Aparţii şi prinzi forţă.

5 comments :

  1. "Aparţii şi prinzi forţă" - frumos spus! De fapt e frumos tot articolul. Niste ganduri sincere care devaluie o familie unita si fericita. Felicitari sotului tau ca e asa, tie ca l-ai ajutat sa fie asa, iar Andei, felicitari pentru ca "a aterizat" in familia voastra putand sa creasca intr-o armonie cum rar mai intalnesti

    RăspundețiȘtergere
  2. Vezi, de-asta mi-as fi dorit eu fetita. Speram ca acest mic personaj feminin aparut in viata lui sa ma jute sa-l modelez pe sotul meu, acolo unde n-am reusit eu singura. :)
    Cu siguranta tatii de baiaeti n-au aceleasi "intuitii" in legatura cu odraslele lor, cu care dealtfel se falesc din plin.

    RăspundețiȘtergere
  3. hehe, dar iubesc la fel, doamna mea. E un inceput pentru orice. Chiar si pentru poezia "de cuplu extins" si chiar in lipsa fetelor mult dorite.

    RăspundețiȘtergere
  4. Super happy family!!! me love u :) (gabitz)

    RăspundețiȘtergere