Am mai povestit despre pasiunea Andei de a sta la curu gol în environment domestic.
Ei bine, azi sortam rufele spalate. Pe ale ei le pun frumos pr birou pentru a le călca într-un viitor incert și deloc roz, iar pe-ale mele le împăturesc, ala cum sunt, în dulap. Urmând ca, eventual, să le calc când am nevoie de ele *dar fac tot posibilul să n-am).

Anda îmi dă rufe, eu le așez. Deși nu vorbește, te poți înțelege perfect cu ea. Iată, spre exemplu, cum încercam eu să-i explic despre plăcerea de a purta Hello Kitty scris pe fund, negru pe fond roz, pe aproape toate tonurile posibile. Ea a luat o rochie de-a mea, foarte ciclam, și tot încerca să-mi arate că o vrea pe ea. Adică mă trăgea în sus, de mâna stângă. Și se uita sugestiv în sus. Cu vreo jumătate de oră înainte, chiar probase o cămașă de noapte. Ei bine fata n-a vrut decât să mă ridice să-mi pun odată rochia la loc și să ne continuăm treaba, că acuș vin musafirii. Ca și acum, când tot trage de mine ca să nu mai scriu prostii pe blog.