I-am zis: aprinde-mi si mie calculatorul. si l-a aprins.

Ma trage de tricou si spune mniam-mniam! De fapt, prima data s-a uitat la mine si mi-a zis, iar cand n-am "inteles" s-a "facut" mai elocventa.


Spune de multa vreme deja nu vreau. Suna mai mult a nu dea sau nu bei, depinde cat de mult se grabeste, dar a zis si nu vau, nu veau - chiar ieri, sambata, si... nu vreau. Cu siguranta intamplare pura si unica pentru desstula vreme, pentru ca ea abia vorbeste, daramite sa-l spuna pe r (voluntar, ca altfel i-a iesit de multe ori).

Spune pisică de când am venit de la ţară. Nu stiu de ce, cand vine vorba sa notez ce "vorbeste" si ea cu sens si corect, uit 2/3 din lista, incat sunt sigura ca toata lumea crede ca noi inca discutam atata doar  prin semne. Nu ca n-ar fi posibil, doamne fereste. Anda e extrem de elocventa, chiar si cineva care sta mai putin cu ea isi da seama ce "trebuie" sa presteze in prezenta inaltimii sale.

Cand vrea sa-i dai ceva acum spune: tuciiii? (acelasi posibil poftim). Cand vrea ceva cu ardoare, vechiul lurlurla s-a transformat in lurleaaaa sau lileaaaa / lulea. Cu tonul interogativ, of course. Cand era mai mica, folosea tot felul de lurlur in combinatii destul de fantasmagorice, dar respectand intonatia adultilor de cate ori se ivea ocazia. Din cauza lur-lur -ului asta, solutie la minut pentru imitarea gargarei adultlor, fi-mea a preferat sa nu-si bata capul sa comunice silabe cu o logica, ci s-a facut inteleasa vorbind mai mult prin semne, intonatie si asemenea onomatopei timp de multa vreme. O parte din tantrums-urile ultimelor saptamani apar pentru ca, banuiesc eu, incepe sa gandeasca mai abstract iar lur-lur-urile astea nu mai acopera toate nuantele pe care vrea sa le transmita. Insa nicio frustrare n-a fost un trigger suficient de puternic sa vorbeasca odata. Poate pentru ca a descoperit ca dictia e o chestie destul de dificla si trebuie sa-i acorde atentia de care a privat-o atatea luni, comoda fiind. Oricum, e un fenomen de urmarit.

In afara de asta, face niste asocieri de te lasa cu gura cascata, o duce mintea ceva mai departe decat ce mi se pare specific grupei ei de varsta si trebuie sa ne adaptam intruna. Uit mai mereu sa notez, totul se petrece foarte repede, si e normal.

E un copil prudent, dar are curajul necesar sa faca multe lucruri si corect; merge pe borduri, se catara, exploreaza (inca ne urmareste sa fim in preajma si o sa lucrez la asta, mi se pare mult mai sigur sa nu-si doreasca sa fuga din raza noastra vizuala si, daca o face, sa urle).


Scriam o postare pe blog si mi-a restartat calculatorul, razbunandu-se ca nu o bagam in seama. Apoi m-a luat de mana si m-a luat cu ea. Ocupându-mă în general cu rezolvarea unor probleme de ordin tehnic, n-am avut probleme în a recupera ce scrisesem. Însă mai demult am pierdut ditamai sonetul ca se mişcase bateria in laptop - eram la ţară. O să scru o postare despre asta, poate ajută pe careva.

Vineri noaptea am marcat a doua noapte ever dormita fara scutec. La fel de uscata ca si prima. E timpul sa cumpar naiba protectiile alea de pat si sa nu-mi mai chinui copchilu cu scutecele. Piei, drace! Pardon, scutece!

Ţâţa e încă o cheie pentru orice problemă. Acum suge pentru că făcuse pe ea şi se răciseră pantalonii :) Cu un minut înainte o întrebasem daca n-a făcut cumva pişu şi mi-a zis ca nu vrea foarte hotărâtă.

Spre exasperarea mea, e foarte geloasa pe tastatura şi-mi dă numai picioare peste mâna stângă, cu care scriu acum. Când mă dau mai în spate ca sa nu mai ajunga, se nevrozează, face urât, se zbate.

Alteori e foarte amabilă şi mă ajută să scriu. Când îi spun că nu scrie corect e cam ofuscată.