Când nu se alăptează
11:47În lumea noastră civilizată, atât de mult a fost emfatizată posibilitatea alternativelor în hrănirea bebeluşului, încât foarte puţine cadre medicale şi membri ai familiei sprijină cu adevărat o proaspătă mamă să ia startul în alăptare. E adevărat că laptele praf a salvat milioane de vieţi, dar am uitat un lucru, acum o suta de ani, un copil era hrănit allternativ când nu avea mamă sau doică. E adevărat că un procent serios a murit în primele luni de viaţă din cauza infecţiilor pe care le căpătau în mare parte din cauza igienei precare în administrarea surogatului de lapte matern, dar si din cauza incompatibilităţi laptelui de vacă cu stomacul noului născut. Copilaşii aceia se ofileau şi dispăreau, ca să păstrez comparaţia putem spune ca ei se scuturau din pomul vieţii.
Şi a venit Nestle, daca nu mă înşel, care a perfecţionat procedeul de pasteurizare şi stocare a laptelui, dând acestor copii loviţi de soartă o a doua şansă. Uneori mă întreb dacă Hitler a fost alăptat sau ni l-am făcut singuri cadou :D dar nu-i corect. Noi oamenii suntem născuţi să fim buni, dar devenim suma experienţelor noastre, devenim buni sau răi, nebuni sau întregi la minte odată cu trecerea timpului. Exceptăm, desigur, anumite situaţii care aparţin patologiei de la bun început, dar nici aici nu cred că se poate include noţiunea de om rău pentru că n-am văzut până acum un autist rău, de exemplu, nici n-am auzit sau citit despre aşa ceva. Mie mi se pare că din ei răzbate, din contra, ceva inefabil, ceva ce nu poate fi atins prin procedeul normal de rodaj în societate al unei fiinţe umane.
De multe ori uităm că alternativele la alimentaţie naturală sunt nişte alternative. Am ridicat la stil de viaţă biberonul cu lapte praf. În anii şaizeci era o caracteristică a femeii moderne, stăpâne pe viaţa ei, care decide când face un copil şi când vrea să muncească. Din fericire, timpul arată ca se pot îmbina (mai greu, dar se pot) aceste două caracteristici. Din ce în ce mai multe mame continuă alăptarea când se întorc la serviciu şi am impresia că începe să se vehiculeze şi alăptarea paternă ca alternatiova viabilă pentru hrănirea unui copil şi pentru împărţirea responsabilităţilr în cămin.
De fapt, de când lumea, femeile n-au avut concediu de maternitate ci şi-au continuat munca. În gospodărie, la câmp. Muncă brută, istovitoare, caz în care copiii erau fie lăsaţi în grija altor copii, fie în cea a bătrânilor. Concediul de maternitate e o invenţie extraordinară, un triumf al luptei (feministelor) pentru recunoaşterea statutului femeii în societate, iar eu am fost o privilegiată să pot trăi neîngrădită maximul posibil al acestui concediu. Pe această cale le mulţumesc şi colegilor de serviciu care nu mi-au forţat mâna, cum se întâmplă de obicei la noi în ţară Vedem cu ce consecinţe când mă "întorc" :D
Datorită unui mecanism care mie una mi se pare firesc, laptele praf a ajuns mai mult decât o alternativă în alimentaţia copiilor noştri. A ajuns un deziderat, un standard. Este atât consecinţa marketingului sălbatic, condiţie absolut necesară supravieţuirii oricărui produs pe piaţa asta atât de dinamică, dar şi a comodităţii omului de rând, care a văzut în cuceririle ştiinţei ceva mai mult decât o viaţă mai bună: una mai lenesă. Plătim asta în grăsime, dar asta e cu totul altă poveste, iar acest articol cinsteşte săptămâna internaţională pentru alăptare.
În Statele Unite numai mamele destul de înstărite îşi pot permite să-şi alăpteze copiii multă vreme. Se specifica într-un articol că cele precum suntem noi, în Romnia, adică acelea care nu-şi permit să lase familia să subziste dintr-un salariu, nu-şi permit luxul de a alăpta. Iată deci nişte caracteristici "de clasă". (cred că hobo mama spunea asta dar nu mai găsesc acum articolul)
În România, de multe ori, din contra, eşti o doamnă dacă naşti prin ceza şi dai biberon. Să mă ierte femeile care chiar au păţit aşa, sarcasmul meu nu le loveşte pe ele, ci doar face o tristă referire la acest curent bizar care a apărut la noi şi care a instituit naşterea artificială ca normă pentru că femeilor li se alimentează o teamă atavică de actul fresc al naşterii unui copil. Aşa deci, la noi, care dăm pe-afară de resurse materiale şi intelectuale (42% dintre Români cred că soarele se învârteşte în jurul pământului), alăptarea timp de mai mult de două-trei luni e un moft sau, mai rău, un mod de discrimnare: "ce, noi suntem ţigani?".
Şi, uite-aşa, am ajuns noi să nu fim ajutate să alăptăm imediat după ce naştem, pentru că vedeţi voi, copiii nu mor cu lapte praf. Ba uite ce mari se fac. Şi, în loc să dăm încredere în forţele proprii, venim să le dăm 2 măsuri de lapte praf şi apă fiartă pentru că "oricum n-ai lapte, ce, vrei să-ţi moară copilul de foame?". Or, lucrul ăsta se întâmplă şi în spitalele private, unde te duci să naşti "decent" dând o căruţă de bani. Am o cunoştinţă care nu a fost susţinută deloc aşa cum ar trebui în Medlife. Am fost acolo, am văzut. Au lasat-o singură. Bine, au trecut pe la ea, i-au muls sânii, n-a venit colostrul, i-au dat biberonul, peste o oră au luat copilaşul la vaccinat şi i-au mai dat o tură de lapte praf că na, poate aveau de-a face cu o mamă de-aia nebună de vrea să alăpteze exclusiv şi sunt ei traşi la răspundere că nu ia copilul în greutate să-l scoată o dată din spital. Pentru că na, fac o favoare, ziua de spitalizare costă iar ele au dat doar câteva măsuri de lapte praf, mare chestie. Oricum dacă e să aibă lapte, mama va avea lapte. Dacă nu, tot la asta se va ajunge, nu-i aşa?
Ei bine nu-i aşa. Pentru că, dacă mama nu pune copilul la sân des, nici nu va avea lapte. Şi, mai rău, copilul ajunge să sufere de confuzia de biberon, va urla la san, mama se va mulge si va sfarsi prin a-şi scădea simţitor producţia - care era ok din start - până va renunţa complet, forţată fiind şi de împrejurări potrivnice care chiar nu ţin de voinţa ei ei de alăpta.
Lumea la noi e obişnuită să creadă că e suficient să vrei să alăptezi. În mare măsură este suficient, dar treburile stau ca în dorinţa de a slăbi. Dacă ţii o dietă şi faci multă mişcare slăbeşti, dacă nu, nu. Metabolsism avem cu totii dar nu ne folosim de el. Mamele nu înţeleg că sânul gol e garanţia că faci lapte, împreună cu alăptarea la cerere, fără înlocuitori.
Mai există cazurile nefericite când mama se simte cu adevărat rău dupa naştere şi nu i se dă copilul pentru că fie este la terapie intensivă, fie personalul doreşte, omeneşte de altfel, să o menajeze.
Mai este cazul când bebeluşul este prematur sau are vreo problemă şi este în incubator. Mai nou, bebeluşii prematuri sunt puşi la sân, dar încă sunt multe cazuri când sunt hrănitţi artificial sau chiar cu lapte matern, dar muls, caz în care mama are extrem de puţine şanse să mai alăpteze în varianta clasică, patentată de către natură.
Mai există blestemul pompei de muls. Mame care cred că bebe nu suge îndeajuns, atunci se mulg şi-i dau ce rămâne, cu biberonul în majoritatea cazurilor. Copilul capătă confuzia de biberon şi alăptarea se îngreunează sau chiar se opreşte foarte repede după naştere. Şi, ca şi cum nu era de-ajuns, mama se pricopseştze şi cu vreo mastită păcătoasă pentru că, stă spus în altă parte, cea mai bună pompă de muls e copilul tău.
Dacă eşti una dintre mamele care au păţit unul din aceste neajunsuri la naştere şi ti-a fost răpită fară drept de apel şansa de a-ţi alăpta copilul, poate vei încerca să iei nişte măsuri de precauţie la următorul copil. Poate te vei ţine în apropierea unui consultant în lactaţie, a unei mame care a alăptat multă vreme, poate vei avea norocul ca asistenta care te ciupea de san şi-ţi spunea că n-ai lapte s-a pensionat. Bebelusii nealaptati se calmeaza in brate, ca orice copil :). Cand alaptarea nu se (mai) intampla, mama si copilul muncesc putin mai mult, dar gasesc niste metode de linistire care functioneaza. Unii bebei stau pe pieptul mamei, altii sunt plimbati. Da, ideal e sa-ti alaptezi copilul dar in sistemul nostru medical multe femei nu reusesc si sunt "nevoite" sa se descurce altcum. In 99,9 la suta din cazuri, si femeile care nu alapteaza ar da orice sa nu le sufere copilul. Poate data viitoare mamico vei fi mai relaxată, mai încrezătoare şi povestea ta va fi alta. Îţi vei face un mare bine alăptând măcar un copil.
Se întreba cineva cum se liniştesc bebeluşii nealăptaţi. Păi se calmeaza in brate, ca orice copil,a m spus deja :P. In 99,9 la suta din cazuri, si femeile care nu alapteaza ar da orice sa nu le sufere copilul. Restul sunt cele care şi-au abandonat copiii si oricum nu citesc bloguri.
17 comments
cand am citit titlul crezusem ca e vreo campanie contra alaptare :"> deja ma incruntaem si ma pregatisem sa fac varza autorul :D
RăspundețiȘtergereah, si exista si cantarul, proba suptului. Multe mame abandoneaza din cauza acestui mod de a verifica cat a supt copilul.
RăspundețiȘtergereVroiam sa-ti zic ca ieri m-am intalnit cu o fosta vecina si proaspata mama a unei fetite de 2 luni, care a fost alaptata exclusiv pana acum. Ei, fusesera la dr, care s-a mirat foarte tare ca i-a dat numai san "pana acum" si a sfatuit-o sa inceapa diversificarea. 2 luni!!!
aoleo lore, bine c-am scapat!!
RăspundețiȘtergereadra_bel eu i-as bate pe oamenii astia, le-as da sa manance medicament in loc d emancaree.
tu pornesti de la premisa ca toate mamele au lapte, da unele nu vor sa dea lapte la copil (niste zgarcite dom'le) si altele nu stiu sa faca laptele sa iasa de acolo si asistentele alea rele de la medlife nu le invata si, groaznic, dau lapte praf copilului.
RăspundețiȘtergerenu dau detalii despre experienta sotiei (i-am dat link, daca are chef comenteaza singura), cert e ca nu s-a ajuns la alaptat dupa 3 saptamani de incercari. stiu, o sa-mi explici ca copilu era confuz (!?!). copilu are acu un an si 3 luni, e sanatos, voios, plin de viata!
cum il cheama pe doctoru ala de vrea diversificare la 2 luni? cumva stanescu? cu mustata? noi l-am 'mazilit' p-asta dupa ce a facut 2-3 gafe monumentale, printre care asta cu diversificarea la 2 luni:P
asta cu diversificatu la 2 lunu cica a fost o moda printre pediatri. da s-a demodat foarte repede.
acelasi tatic de data trecuta
Taticule, in mare parte asta vreau sa zic, cum ai zis tu. Cum ati incercat sa alapati 3 saptamani, ati tinut atata copilul nemancat? Nu cred. :)
RăspundețiȘtergereCand incerci sa alaptezi nu mai dai supliment, pui copilul la san. Stai cu el piele pe piele si rezisti tentatiei de a da din prima un supliment altfel decat prin SNS sau canuta sau, hai, lingurita.
Exact asta vreau sa subliniez, ca noi, astia care alaptam, nu suntem invatati sa alaptam corect din cauza ca multa lume nici nu mai stie cum se face asta. Nu exista un instinct al alaptarii, alaptarea e un proces are se desprinde de la alte persoane in mare parte si cred ca asta e o consecinta a naturii noastre de fiinta sociala, e un serviciu pe care l-am externalizat, tine mai mult de grup si mentalitatea lui :).
Instinctul asta al alaptarii a existat timp de mii de ani dar... s-a dus.
Nici eu nu stiam cum se face, citisem ceva despre experienta altor mamici dar, pusa in fata bebelului, n-am mai stiut nimic. Prima data mi-a pus bebele la san o asistenta de-asta "rea", dar in cele 3 zile de spitalizare, am stat efectiv pe capul lor sa-mi arate, altfel nu veneau la mine sa-mi poarte de grija. Ma uitam cu coada ochiului la celelalt mamici sa vad: ele cum fac?
Nu zic ca femeile astea sunt rele, sunt oameni buni, dar chiar le lipseste un approach adecvat. Chiar sunt convinse ca daca nu iese ceva din san trebuie sa ofere completarea, nu sa incurajeze mama sa stea cu copilul la san incontinuare dar sa aiba grija ca pozitia de supt sa fie corecta. Multe din ele nu aualaptat. Daca ai norocul sa dai peste una care a alaptat, iti va spune ca ai lapte si exact genul ala care emana calm si caldura si-ti da incredere in tine, am citit de unele care sunt asa pe alte bloguri.
In plus, stiu din interior ca pe ele exista o presiune continua sa aiba sugari care cresc in greutate ca sa-i poata externa, nici nu mai conteaza cum se intampla asta, biberonul este the easy way, statul in neonato e un serviciu ca oricare altul iar materia prima se modeleaza in functie de cum dicteaza managementul...
@taticului eu am spus despre doctorul care vrea diversificare la 2 luni, e femeie, si da, cam are si mustata:D
RăspundețiȘtergereZoozie eu cred ca mamele romance au nevoie de sustinere din partea personalului medical, sustinere care la ora actuala nu exista. Neonatologul mi-a spus doar atat: alaptezi 6 luni exclusiv, apoi incepi diversificarea, te sfatuiesc sa alaptezi minim un an, ar fi bine sa alaptezi doi. Pediatra copilului nu m-a descurajat dar s-a mirat sincer cand a auzit ca, la 5 luni, Eva era doar pe lapte de mama si "uite dom'le ce bine arata nu-ti vine sa crezi".
Si, da, chiar cred ca 99% dintre mame au suficient lapte, ca laptele nu dispare brusc (desi probabil exista cazuri extreme sunt destul de rare), ca avem foarte multe prejudecati in privinta alaptatului, asa cum avem si in multe alte privinte, dar si ca avem acces la informatie, succesul sau esecul depinde, in ultima instanta, doar de noi
Eu cred ca mamele romance ar trebui sa se documenteze, pe toata durata sarcinii, au si de unde si mai au si timp, har domnului, de-a lungul celor 9 luni! Nu au ce sa astepte de la sistemul asta medical, atat de deficitar! Nu poti sa dai vina la infinit pe lipsa de sustinere, vina o poarta mama neinformata, din prea multa indiferenta!
RăspundețiȘtergereSi eu sunt convinsa ca peste 90% din mame au posibilitatea si toate conditiile sa alapteze, dar comoditatea si lipsa de informatie primeaza!
Semneaza: Mami care alapteaza de luni buuuune o de minune adusa pe lume prin cezariana!
Mamic, felicitari si tine-o tot asa, mare lucru faci iar de rezultate te vei bucura tot restul vietii. Este o replica in Bicentennial Man, in care roborul care va deveni om comenteaza aroganta unui om din carne si oase, spunandu=i mamei acestuia: "wasn't he breastfed?" - m-a facut sa rad.
RăspundețiȘtergereEi uite asta e o mentalitate de fiecare petru el. Nu toata lumea din Romania are acces la Internet iar, sa fim seriosi, restul canalelor de informare sunt zero barat cand vine vorba depre alaptare. Vezi tu, nu numai licentiaele alapteaza, am si cunostinte din mediul rural, care au in casa doar un tembelizor und , ca sa vezi, se dau reclame la lapte praf, nu la "breast is best". Si, cum tot ce vezi la tembelizor ajunge sa intre in cotidian, nu e de mirare ca laptele praf e vazut ca norma, nu numai ca normalitate! Si atunci mama de ce sa lupte, de ce sa se acomodeze, cand poate lua foarte usor o sticluta, cum am gasit pe un site iubire.md care vorbeste si despre alaptare?
Totul trebuie sa inceapa din sistemul medical, draga mea. Nu trebuie sa fie o chestiune de noroc sa nasti si s-ti fie adus copilul la san! Alaptarea incepe la cateva minute de la nastere, nu la 7 ore, cum am patit eu. Sapte ore copilul meu a mancat glucoza sau formula, mama lor! Iar eu nci nu dormeam.
Din pacate eu am "mameloane invertite". Adica in loc sa fie itite in afara ele intra inauntru formand doua mici gropite si pe margine sunt cel mult putin denivelate. Cu asta cum dumnezeu sa ma mai descurc?!Eu am nascut recent in UK si aici se pune f mare accent pe alaptat, incat intr-un final, la sfarsitul celor 4 zile jumate cat am rezistat sa alaptez, m-am smtit cumplit de vinovata.Din cauza durerii si a faptului ca bebe parea sa nu primeasca suficient am trecut-o pe lapte praf. Nu am avut nicio pb cu sanii..nu m-au durut in zilele urmatoare, nu s-au infundat nu nimic..Si pana in ziua de azi, desi ea are 3 luni aproape si vreo 6kg jumate, eu inca ma mai simt vinovata.Nici campania asta exagerata pro alaptat nu cred ca e sanatoasa.Unii oameni pur si simplu nu o pot face, n-au echipamentul necesar, asa ca nu vad cui ii foloseste sa-i facem sa se simta inutili/mame inadecvate/incapabile fiindca au cedat si au dat-o pe lapte praf.
RăspundețiȘtergereDraga anonima englezoaica,
RăspundețiȘtergereregret (sincer, oricat de prozaic ar suna) problemele de care te-ai lovit. Stiu ca mameloanele ombilicate reprezinta o dificultate in alaptare dar in unele cazuri, cel putin, cu oarecare sprijin si sfaturi practice pertinente, alaptarea reuseste. Eu am o prietena destul de apropiata care a alaptat 6 luni in situatia asta; la inceput a folosit protectii de silicon si s-a muls inainte de fiecare supt pentru ca un san plin plus mamelon ombilicat chiar e imposibil de apucat de catre nou-nascut.
Imi pare chiar rau ca la tine nu a mers. Poate data viitoare vei tine aproaape o persoana competenta si dornica sa-si faca treaba, nu numai sa trambiteze ca alaptarea e buna pt mama si copil. E o prblema de care ne-am fi putut lovi oricare dintre noi, cele care am scris aici. Multa sanatate micutei tale! Iar tu lasa deoparte vinovatia si mergi mai departe, copilul tau nu are nevoie de angoase ci de multa rabdare pe langa dragostea pe care i-o porti. Iar o mamica suparata n-are rabdare :).
Am descoperit aseara blogul tau, si de atunci il devorez...chiar si cu gogosica mea(care azi a facut 6 saptamani) in brate, alaptand-o..
RăspundețiȘtergereEu am nascut in Belgia, la un spital de stat, si spun cu mana pe inima ca daca nu erau asistentele(pe care le sunam si din jumate in jumate de ora)care sa ma invete cum sa alaptez...imi era muuult mai greu. Mi-a luat 2 zile si o noapte, timp in care am pus-o pe Sara la san doar cu ajutorul asistentelor, ca sa pot sa o mufez CORECT singura. Am avut noroc ca aici in spitale sunt pro-alaptare. Nu-mi pot imagina cat e de greu in Ro, cand nu ai suportul moral atat de necesar (chiar vital as spune) in primele zile dupa nastere.
Dana, bine te-am gasit si felicitari pentru reusita, ai avut un start frumos. Ma bucur ca ai dat peste noi si iti urez alaptat cu spor in continuare :)
RăspundețiȘtergereAaaa..uitasem sa spun ca inainte de a naste am citit mult despre alaptare, despre cum se alapteaza, si imi doream enorm sa alaptez. Dar, cu copilul in brate, nu mi-am mai adus aminte nimic, si fara ajutorul de care am avut parte, nu stiu unde as fi ajuns.
RăspundețiȘtergereMultumesc tare mult:). Desi sunt intr-un fel offline(sa zic asa), pot sa pun o intrebare? Eu ies des cu Sara in wrap, dar nu prea reusesc f.bine cu alaptatul in wrap...Am citit articolul tau cu alaptatul in wrap, dar nu cred ca o pot tine pe ea asa la 6 saptamani...sau da? Eu o tin la verticala, dar cu piciorusele stranse broscuta in wrap,si cand alaptez, o pun pe orizontala..
RăspundețiȘtergereAm editat raspunsul pentru scrisesem foarte haotic. Imi dadea Anda peste mana, uneori ma ia si ma duce cat de departe poate ea de PC sau ce fac eu in momentul respectiv.
RăspundețiȘtergereAvand in vedere ca wrapul sustine tot spatele, poti sa o tii cu piciorusele departate, asa cum sta si anda. Sta ffff cracanata in aceasta pozitie. Si cred ca poti alapta cum scriam eu sic and e atat de mica, deoarece practic nu slbesti legatura ci dai tot harnasamentul putin mai jos sarind usor.
Sa-ti spun drept, eu n-am apucat sa alaptez foarte des asa, poate pentru ca a venit caldura, a crescut fata… Am avut o perioada cand ieseam cu ea in wrap in plimbari foarte lungi si ma agasa tot timpul s-o scot din wrap. Ea fiind deja destul de lunga nu mergea pusa la orizontala. Am gasit metoda asta pe un site al unei americance,d ar nu-l mai gasesc sa pun linkul din pacate, a trecut atata vreme de atunci!
Ai grija totusi ca legatura sa nu fie foarte stransa; intr-una din incercarile mele Anda era asa de lipita de mine, incat trebuia sa tina capul foarte pe spate sa poata suge.
Mie mi-a fost ueori mai simplu sa tin sanul departe de nasul copilei presand un deget pe sub esarfa. Cred ca totusi cu exercitiu reusesti atasarea mult mai usor si correct decat cum povstesc eu pe-aici. Mie mi-a placut enorm sa merg cu ea sugand asa, nu stia nimeni ce facem noi acolo.
Da, poate mamicile trebuie sa se informeze singure si sa nu astepte de la doctorii romani neinstruiti si nepasatori. Din pacate multe mamici nu stiu de unde sa se informeze, chiar daca stau 9 luni acasa. Unele n-au net, altele nu stiu care-i treaba cu google-ul, altele incearca dar ajung pe forumuri unde lumea isi da cu presupusul...Mi-as dori sa fie o camapanie mai ampla legata de alaptare si m-as implica si eu aici, in Constanta, fara sa astept vreo recompensa sau ceva, macar sa stiu ca ar exista o singura mamica ajutata de mine asa cum si eu am fost ajutata de altele.
RăspundețiȘtergereBuna, pe 2 octombrie se celebreaza alaptarea simultan in cat mai multe locuri pe glob. Constanta sigur este deja inscrisa, stiu ca acolo activeaza cineva pe langa materbitatea Isis. S-ar putea sa gasesti mai ulte informatii in linkurile de aici: http://atasatlasanulmamei.blogspot.com/2010/09/marea-provocare-alaptarii-2010.html
RăspundețiȘtergeree un punct bun de plecare.