De ce n-aş alăpta în public?
12:41Înteleg alte puncte de vedere în legătură cu orice pe lumea asta daaar ma ucide dorinta asta de a te convinge că tu gresesti si ei au mereu dreptate. Eu sunt genul de persoanăcare încearcă să se pună în pielea interlocutorului, m-a interesat de când mă ştiu să înteleg moduri de gândire străine mie şi am tolerat orice atâta vreme cât nu s-a ajuns la jigniri şi prejudecăţi. Tolerez până şi gafele, pentru că măcar alea nu sunt intenţionate (prin definiţie).
Dar mă omoară cu zile învăţaţii, ăia care au dreptate şi încearcă să se impună folosind un ton vezi-doamne civilizat dar aruncând otravă într-un zâmbet sau ocheade rătacioase. Si, daca o tii pe-a ta, esti incapatanata in cel mai bun caz.
Mie nu mi se pare ca alpptarea la cerere (că la asta voiam să ajung) şi oriunde poate fi considerată o chestiune de discutat. Ori alăptezi ori nu, ăsta nu e lucru pe care sa filosofezi in vreun fel. E ceva natural, înscris adanc în orice fiinţă umană. Iar dacă unii isi reprimă nevoia asta, împreună cu orice altă nevoie firească doar pentru ca sfidează niste reguli ale lumii civilizate, asta e doar problema lor. Şi ce să spun, România e leagănul civilizaţiei lumii, suntem un exemplu de urmat şi de-a lungul timpului în România s-au intamplat numai lucruri bune în ultimii două mii de ani.
E urât să pui alăptatul unui copil pe aceeaşi treaptă ingrată cu făcutul neivoilor în public, de exemplu. De fapt ce să zic, până şi alea sunt privite mai bine uneori. Se găsesc scuze: că e copil şi se învaţă fărp scutec, că era beat, că nu ai unde şi ce să faci, să plezneşti...
Alăptarea nu e o chestie pe care să o amâni (la nicio vârstă) pentru că actul în sine are nişte valenţe pe care le nu le va căpăta niciun biberon vreodată. Ţâţa e supapa copilului meu. Cere ţâţă când se simte prins, stânjenit, presat de o persoană cu uâmbet otrăvit (că, vedem noi, copiii simt, copiii ştiu şi se feresc de răutăcioşi ca draculd de tămâie). Vtrea să sugă când îi e cald, când îi e frig, Când e prea aglomerat, adică exact atunci când, spre disperarea unora, stau eu la coadă la administraţia financiară sau la vreo altă instituţie publică, sau la poşta sau la supermarket. Şi nu, nu am niciun chef să mă retrag undeva în intimitate, nu am chef să mă reduceţi voi la o maşină de făcut şi crescut copii, aidoma unei femei musulmane care e ţinută captivă între patru sau şase pereţi o viaţă întreagă, numai pentru că am avut îndrăzneala să fac un copil. În fond, printre altele, asta sunt, o femeie, mai fac şi copii din când în când, dar mai am şi alte treburi. Un copil nu poate fi ţinut în bolul de cristal sau lăsat mereu acasă când are mă-sa o urgenţă. Prin caracterul lor ingrat, urgenţele sunt neprevăzute. Când apare una, nu apar douăzeci de rude binevoitoare care vor să stea cu plodul meu.
În fond, mai intervine o chestiune. Dacă eu îmi separ merue copilul de lumea înconjurătoare, bună sau rea, când se va adapta el la aceasta dacă îl protejez întruna? Ăsta e locul în care îi voi da drumul până la urmă. Cu voi va face cunoştinţă şi acum şi la douăzeci de ani. Nu trăiesc Emil sau despre educaţie, nici nu pot nici nu vreau să ofer stimuli cu porţia.
Alăptarea nu e o barieră în calea evoluţiei copilului ci un mare ajutor. Şi, când mama are posibilitatea, disponnibilitatea, de ce nu ar avea şi sprijinul în societate şi în familie? Nu snt un cal breaz, sunt o mamă de copil mic, care pune, ca oricine, nevoile acestuia în faţa altor considerente precum pudoarea nefondată a altor... mame. Uneori, cand cere sânul, copilul nici măcar nu vrea să sugă. Îl vede, pune gura pe el să--i simtă gustul, mirosul, capătă siguranţa că, dacă se întâmplă ceva, orice, într-o lume nesigură, el are unde se retrage. Este garanţa calitaţii, dacă vreţi, a libertăţii. Pot face ce vreau, pot trece orice limite îmi permite locul şi timpul, atâta timp cât centrul universului meu este în apropiere şi mă poate salva. Eu nu-i răpesc copilului acest privilegiu, acest colac, această ancoră. Chiar în sling, deci lipit de mine, nu acceptă mereu cana cu apă. Vrea sânul. Copilul este cel care va decide când ancora-ţâţă se tranformă în ancora-braţele părintelui sau ancora-cuvântul de îmbărbătare. La nici doi ani, cuvintele nu au la fel de multă valoare, nu construiesc o lume, aşa cum se întâplă la 4 sau şase ani. La nici doi ani sau nici 3 ani un copil are nevoie de ceva palpabil pentru a se simţi stăpân pe lumea din jurul său.
Şi nici acum nu am epuizat toate motivele pentru care Anda cere sânul. Lumea ei creşte odată cu ea, motivele devin din ce în ce mai complexe, Ea însăşi devine un om din ce în ce mai complicat. Nu e un moment bun să-i schimb punctele de referinţă, ea e în plin avânt emoţional şi cognitiv, şi aşa se petrec multe schimbări acum cu ea. Ce-ar îmnsemna să-i neg sânul când are nevoie de el (adică şi în afara casei) numai fiindcă sunt oameni care asociază alăptarea în aglomeraţie cu o perversiune.
Am o părere la fel de bună despre cei care sugerează plăcut că faci o blasfemie neforţând copilul să se uşureze, să mănânce, să se poarte în anumiţi parametri standard. Unii vin din familie, alţii din alte părţi.
9 comments
poate nu are mare legatura cu subiectul, dar: eram la masa, cu familionul iubitului meu, mancam si hopa, ala micu vrea pipi. ce face tat'su? il tine sa faca pipi la olita, in sufragerie, la doi pasi de masa unde toata lumea manca. acelasi tata care a tinut sa specifice ca el uraste homosexualii.
RăspundețiȘtergeream vazut lume uitandu-se urat la femei care alapteaza pe strada, si femei care alaptau in public cu jena pe chip...
da, romanii sunt "specialistii number 1", inclusiv in principii...
Cu copiii mici asa e, nu le poate nimeni explica sa se tina ca... nu pot. Si, odata ce te-ai apucat de operatiunea olita, se cere consecventa altfel... Cu restul sunt de acord.
RăspundețiȘtergereDaca le induci de la inceput copiilor ca e voirba de ceva rusinos se vor tine, vor evita sa mai presteze si atunci sa vezi dileme existentiale si vizite la psihologi (asta unde sunt parintii mai destupati) sau umilinte si santaje de tot felul, Apoi vaiete frustrate: vai, al meu nu ma asculta, nu face la olita (aici nu includ copiii care chiar n-au chemarea respectiva ci pe cei, multi si ei, carora chiar le-a fost fortata mana si chip).In aceasta lumina inteleg de ce tatal tau l+a pus pe micut la oala cu spectatori.
Spunea cineva in alta parte ca nu intelegem anumite situatii pana nu trecem prin ele. E adevarat, din pacate.
revin, nu era tatal tai, ci al baiatului :P
RăspundețiȘtergerebaiatul are 4 ani, se tine pe el pana e dus la olita iar baia era la maxim un metru de noi :))
RăspundețiȘtergereNu caut scuze pentru ei dar se intampla ca tatal sa fi stiut ca micutul nu se da dus de acolo, etc. La 4 ani persista multe chestii de bebelus, desi se poate in mod cert negoia cu ei mult mai bine decat la 2 ani. Oricum, haios.
RăspundețiȘtergerenu-i haios deloc, e chiar foarte trist (mai trist e ca tu vezi chestiunea asta ca fiind haioasa). taticul acela nu a izbutit sa isi invete copilul de 4 ani ca nevoile nu ti le faci in public/la masa??? ma rog cand ar trebui sa priceapa copilul ca la 4 ani nu faci la olita in mijlocul sufrageriei de fata cu toti musafirii?
RăspundețiȘtergerezic si io..
un tatic
Salutare taticule, era mai mult un haz de necaz, ca sa zic asa. Sunt si situatii ingrate, in care ori reactionezi atipic, ori te-ai lins pe bot de reusite educationale precum asta cu olita, dar si situatii care pot fi ocolite cu gratie. Taticul ala si-a permis sa fie familiar intr-o imprejurare in care poate era bine sa fi fost mai discret.
RăspundețiȘtergereDar defectul meu e sa caut scuze si explicatii pentru orice, asa ca, invariabil, am cautat explicatii posibile si aici. Altfel ajungeam in impas intelectual si cine mai scria chestii pe-aici? :D
La feld e adevarat este ca eu una sunt foarte permisiva si am crescut intre copii mici, asa ca amanunte ca asta descris de Loredana nu ma mai socheaza demult.
Mie imi place si sustin titlul acestui articol. De fapt, l-am citit tocmai cand aveam nevoie de o sustinere in directia aceasta.
RăspundețiȘtergereSa va povestesc ce s-a intamplat la o zi onomastica la care am fost in w-end. Broscuta mea e precauta cu situatiile noi, adica sta lipita de mine, eventual la tzitzi, iar dupa vreo 5 minute se linisteste si pleaca in explorare. Asa a fost si sambata. Automat in jurul meu au ramas doar fetele, baietii disparand din cadru undeva catre balcon. Eu nu m-am simtit cu nimica vinovata pentru ca eu tineam fata foarte discret la san, astfel incat nu iesea nimic in evidenta. In camera erau 2 fete insarcinate si alte doua cu planuri de viitor in privinta aceasta. La un moment, fiica-mea prinde curaj si se desprinde de mine sa studieze masa. Abea atunci cand lumea s-a intors cu fata la mine, am realizat ca un timp toti isi intorsesera capul. Am fost extrem de dezamagita. Poate ca ma obisnuisem cu acest act, incat totul mi se parea asa de firesc si nu ma mai uitam si in jur. Ce m-a deranjat a fost ca la un moment dat, o tipa insarcinata a inceput sa-mi sugereze ca exista biberoane in comert si sa ma trateze ca pe ultimul om. Eu i-am spus ca fata mea nu stie sa suga din biberon-lucru perfect adevarat. Ma rog, discutia a fost mai lunga, dar am fost dezamagita in general de conceptia si de lipsa de informare a celor din jur. Uneori imi dau seama ca nu informatia este cea care lipseste, ci pur si simplu refuzul lucrurilor naturale si simple si firesti. Probabil ne-a invadat traiul regesc, am ajuns sa fim prea comozi si pt a tine un copil la tzatza.
Saluare, imi pare rau ca ai ajuns in situatia sa cauti sprijin in a alapta... oriunde, dar ma bucur daca te-am putut sustine macar putin.
RăspundețiȘtergereAi mare dreptate in ce-o priveste pe persoana cu care ai discutat la petrecere, dar eu cred ca are multe sanse sa-i vina mintea la cap dupa ce naste. Multe femei nu percep adevaratele dimensiuni ale materniatii pana cand nu devin mame cu copiii in brate. Eu de exemplu nu mi-am imaginat multe lucruri si nu mi-am pus multe probleme. Imi dau seama ca poate am fost una din persoanele care s-au incruntat cand vor fi vazut un copil plangand si cine stie de cate indelicateti ma fac vinovata fara buna stiinta.
Pana sa am copilul in brate nici nu mi-am pus problema daca voi alapta sau nu. In maternitate mi s-a spus dupa ce-am nascut sa mananc bine si sa beau lichide ca sa fac lapte. Ei bine, pana in acel moment, nu mi-m problema alaptatului si a scmbatului de scutece decat la un nivel abstract. Singurul lucru concret pe care l-am facut sa sprijin alaptatul a fost ca mi-am cautat in farmacii pastile galactofore :)).
Ce sa facem, lumea e mare, tu poarta-te cat mai natural cand alaptezi si gata. Crede-ma, cand faci totul sigura de tine, lumea ramane fara replica sau ii sta in gat, iar asta nu inseamna ca-i oripilezi, dar in general lumea ia totul natural daca tu te porti natural - si nici nu baga multe etalii iin seama. Si, daca scuipa totusi vreo replica nelalocul ei, poti sa-ti aduni "neuronul de mamica" sa scoti o ironie trist-amara ca sa pui guralivul la punct. La un moment dat a inchis gura unei cucoane care i-a zis ANdei binevoitoare ca e rusineeee, mama sa sugi asa. Eu am inrebat-o "dar dumitale nu ti-e rusine sa-i spui copilului asa ceva? Dumneata chiar nu mananci nimic de fata cu altii?
Noi sa fim sanatosi, sa vedem cat mai multe mame alaptand discret si firesc absolut oriunde le cere copilul, pentru ca lucrurile sa reintre odata in normal si sa nu mai vedem mame stresate si copii urland in carucioare.