Birocratie II

15:07

Chiar acum jumatate de ora m-am intors de la Administratia Financiara Valcea. Azi am vrut sa o ajut putin pe mama si i-am depus cateva declaratii asa, ca pentru ultima suta de metri. Surprizaaaaaa! Se intra cu numar de ordine. Noi am avut 2319. Am vazut ca unii nu raspundeau la apel deci coada mergea destul de repede. Erau vreo 10 scaune si 5-6 ghisee (alea vechi de cand lumea, adica un fel de bar lung curbat in spatele caruia stau functionarii care vizeaza actele).Deasupra fiecarui cap, insa, trona un panou care afisa cifrele cu rosu. Prin urmare, coada propriu-zisa nu era, era complet inutila.

Eram cu Anda dupa mine, in sling, ca sa mergem repede. Desi ma aflu la odihna si tratament, nu ma slabeste deloc, asa ca, daca am ceva de facut, o iau cu mine ca si cum am fi acasa. Pe la 2270, o doamna m-a chemat pe mine, cu copilul, ca sa nu murim de cap si mi-a luat actele la vizat, asa incat per ansamblu nu cred ca am stat un sfert de ora in incapere, iar ala pe scaun, cu bebelina incredibil de linistita in sling, lipita de mine. Nu am vazut aparate de aer conditionat; poate sunt, dar oricum nu faceau fata, era chiar cald inauntru. Din fericire, nu era aglomerat si locul este destul de larg si luminat.

 Sa insemne episoadele astea ca functionarul acru care te plimba de colo-colo e pe moarte? Imi mai doresc surprize placute si va doresc si voua!

You Might Also Like

0 comments

About Me