talk to the breast :)

A fost ieri, de la 5 la să zicem 8, cu multă lume: mămici, tătici şi copii, ultimii foarte cuminţi (jur că n-am auzit un plâns, tantrum, copii nerabotori, cum se întâmpla "de obicei", - exceptând-o pe Zuzulia roz care voia la un moment dat să plecăm pe alei şi să ne lăsăm harnaşamentul de izbelişte (trăsătură specifica). 



A fost o atmosferă superbă, apropiată, în care copiii nu erau spectatori ci participau direct; iar asta nu deoarece era un eveniment care-i avea in prim-plan ci deoarece erau trataţi egal, erau persoane nu copii neştiutori sau accesorii care trebuie să-și vadă de joaca lor sa îşi lase părintii să discute, Copiii s-au mişcat printre noi (care au putut); care nu... ei bine, au cam supt. Si Z a supt, și de pofta, şi de foame. Și, drept recunoştinţă că am adus-o în asemenea companie selectă, mai târziu a mâncat un borcan aproape plin.


Singurele sunete care au perturbat discuţiile au fost mingea puitoare si telefonul cântător recent achiziţionate de la magazinul "de chinezi" de vis-a-vis de noi. Mingea a intrat ulterior în posesia unui căţel alb, iar telefonul a rămas în nisip la locul de joacă.

După ce am ajuns, s-a discutat despre ragade, despre alăptat la cerere, despre sprijinirea copilului bolnav prin alăptare si despre mecanismul de transmitere a bolilor, despre cum face fata acestora un copil care beneficiază de anticorpii mamei. Am mai vorbit despre greva de sân, am făcut şi cunoştinţă, iar eu sunt aia cu blogul mediocru (am şi eu un defect, nu ma pot asocia cu numele de Zoozie în viața reală iar la telefon eram cine sunt de obicei, deci am indus lumea in eroare :))  ). S-au mai împărtăşit din beneficiile alăptării exclusive dar am şi convenit ca există şi momente grele când alăptezi şi că, într-adevăr, e mult mai complicat decât "pui copilul la sân si alăptezi". Ai nevoie de voinţă de fier, de încredere în forţele proprii, de susţinere din familie şi din exterior ca să începi şi să continui corect. Din fericire, cineva a găsit toate astea şi va putea continua sa alăpteze după o perioadă lungă de "pumping mom". Îi ţin pumnii, am toată admiraţia pentru determinarea ei şi ştiu ca nu va fi uşor. Şi dacă citeşte rândurile astea o re-asigur si de sprijinul meu, cu toate ca n-am apucat sa schimbam o vorba face to face.

Si nu pot, dar nu pot sa nu-l menţionez pe bebeluşul cu tricou cu AC/DC, absolut mortal, l-am luat si eu puţin la joaca, nu m-am putut abţine.

Una peste alta, ma bucur ca am ajuns acolo, ca v-am văzut pe toţi, că m-am bucurat de un colț de rai unde nu se ţipă după copil să nu iasă din perimetru, să se întoarcă la leagăne, sa dea jucăriile sau să nu dea în altul, cum păţesc zilnic la locul de joacă. Mai vreau.



*** Ca o paranteză, noi am ajuns mai târziu datorită anti-programului decalat de somn. Pe la 4.30 mi-a adormit mândra deci m-a luat pe neprevăzute, aşa că planurile mele de a o păcăli sa doarmă în căruţ s-au dus pe apa sâmbetii care era, asa că ne-am apucat sa facem puţin curat, apoi am ieşit după nişte borcanele, iar când m-am întors se trezise de 10 minute. Am zis să-mi încerc norocul, aşa că am încărcat copilul în cărucior (în eventualitatea că mai voia sa doarmă), şi am înşfăcat un autobuz din mers, apoi metroul ca să ajung în drum drept la Izvor. (taxi era exclus, dacă strângeam căruţul as fi tărăt o coadă de mărunţişuri pentru care n-aveam nicio pungă :D şi oricum pentru Anda e foarte interesant sa mergi cu metroul. 

Și ajung şi lângă locul de joacă. Ma uit... vad câţiva copii răsfiraţi, nici urmă de mamă care alăptează, pe Rox o ştiam din poza de la profil, am zis ca nu e locul care trebuie.  (nu trebuie sa aveţi încredere în mine că am văzul pupăzat dar asa mi s-a întâmplat; cine ma cunoaşte urla dupa mine :) ). Ei bine nu, se alăpta în iarba si nu-i vedeam din acel unghi din motive de gard viu.