... ne spunea învăţătoarea mea. E ceea ce-mi trece mereu prin cap de câte ori aud sau citesc pe cineva care foloseşte cu atâta deferenţă pe dânsul sau dânsa. Şi-mi vine sa-i crăp capul ăluia care nu l-a învăţat să folosească pronumele personale.


De fapt, de ce mă mai mir, unii nu reuşesc să lege forma scurta de acuzativ sau dativ a unui amărât de pronume personal (de orice persoană) de un alt cuvânt - în speţă verb, în general un gerunziu.

Ca sa lămuresc pe toată lumea, dânsul nu este, dar nu este deloc un pronume de politeţe. E un amărât de pronume personal folosit cu mult sârg de domnul Sadoveanu (probabil datorită originilor sale moldoveneşti, nimic rău în asta). Cred că problema vine de la dumnealui, atât de citit si predat în şcoli pe vremea când dânşii care vorbesc cu dânsul pe post de dumnealui îşi făceau veacul prin atare instituţii. Păi nici nu-i de mirare ca se preda mult Sadoveanu până la urma, pentru că s-a dat cumva de partea sistemului comunist şi a activat cu mare succes în uniunea scriitorilor (iarăşi nimic rău în asta dar cred că-l explică destul de bine pe dânsul). Nu-mi amintesc dacă a si prezidat cumva onoratul for; oricum, nu e deloc important pentru bietul pronume personal dezbătut aici pe toate părţile.

Da, e mult mai simplu să spunem dânsul decât dumnealui sau domniei sale, dar recomand din tot sufletul sa ţi se limbe plimba-n gura spunând dumneaei decât las-o pe dansa sa intre.



Şi l-am prins cu dansa-ntrânsa ar trebui sa fie culmea politeţii, zau asa. Şi-am încălecat pe-o şa că acum am culcat şi fata şi ar trebui sa lucrez, sa gătesc... sa fiu doamna în bucătărie adicătelea.



Emil Gârleanu - Părăsită
... au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau razna, se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ciulite, cu ochii în gol, ca și cum ar aștepta pe cineva. La amiază vine la apă; își știe ... printre tulpinile înalte de lumânărică ce o ating ușor, ca și când ar alinta-o. Și parcă întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ridică iarăși, alungându-se unii pe alții, și o întovărășesc până departe. Vine și se duce mereu pe același ... tocmai pe fund. Păzitorii hergheliei au privit la început lucrul acesta mirați, apoi au lăsat-o, doar a luneca odată, să scape de dânsa... Dar ea pune piciorul încrezătoare, merge cu gâtul întins, cu nările umflate, să simtă mai tare mirosul ierbii sălbatice, care parcă o înviorează. Apoi străbate ... soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic. Semințele florilor miroseau ca și cum ar fi fost prăjite, și iarba se încălzi sub ...