Da, protestez. Cine e ala care a inventat plăcerea sadică a copilului de a scotoci? Iaca ce se întâmpla: după o lunga perioadă-stagiu pe biroul din dormitor, asezonata cu zgâlţâitul TFT-ului nostru wide de 12 kilograme, golit poliţa de deasupra acestuia şi dosit tot felul de accesorii şi bunuri cu volum mic intre zid si monitorul cu pricina, Zuzulina a decis că e timpul sa exploreze si parteadin stânga a numitului birou, o încununare de rafturi pline cu scule de dimensiuni mici cu care mai bricolează Zoozoo, un prelungitor, o cutie în care pun facturile când ma încearcă lenea (cronică) de îndosariat, văd acum si foehnul lu' tac'su, zestrea lui adică (în căsnicia noastră fiecare a venit cu foehnul şi calculatorul lui, ca sa ne înţelegem bine)... A, şi minune, şi foehnul meu e tot acolo. Va daţi seama cat de împătimită sunt după ordine si curăţenie, nu? :))


Inutil sa mai spun ca aceeaşi Anda se apleacă si îmi stinge monitorul (jur ca jumatate din textul asta e scris pe NV)

Pozele sunt de la un an şi două luni, nu cred că am mai recente că am avut un hard time să mă mişc în voie, câtă vreme ea era căţărată asa. Între timp am progresat: se suie din pat pe scaun, de pe scaun pe birou şi acolo tine-te!

Mai am o problemă în a o convinge că în sufragerie biroul omolog este din sticla şi nu e recomandat unei poveri de doar 10 kilograme (e drept, nu-s multe dar noi speram la mai mult!)