highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

vineri, 5 martie 2010

Iubire

Părinţii mei sunt foarte iubitori. Dovada supremă este că s-au încumetat să iubească nu mai puţin de şase copii. Copiii au venit in viaţa lor încă de la începuturile cuplului si s-au împrăştiat pe toata durata căsniciei lor, adevărate scântei de dragoste şi balonaşe pline cu gângureli. 

Ultimul eveniment de aceste fel, de care m-am putut şi eu bucura cu ochi de om mare, s-a produs acum patru ani. Pe 6 martie 2006 s-a născut fetiţa cea mai mică a parinţilor mei, motiv de reunire săaptămânală a familiei timp de multă vreme şi de mare bucurie, cu atât mai mult cu cât, până să devină o burtică cu ochi, mama crezuse ca e bolnavă. Îmi aduc aminte emoţiile pe care le-am avut în ziua când s-a dus la doctor iar eu eram în alt oraş, la serviciu, şi-mi făceam scenarii legate de cum va decurge o operaţie. E atât de greu sa accepţi limitele fizice ale propriilor părinţi, mai ales când au fost toată viaţa atât de robuşti ca ai mei!

Poate pentru că e concurs, mă tot gândesc de azi-dimineaţă de ce ai mei nu au si ei măcar un sling. Cam de la un an si jumătate, surioara mea (R) a renunţat la căruţ nu neapărat ca să meargă pe jos, ci ca să schimbe unghiul din care observă lumea. Probabil a avut o revelaţie ca de sus totul se vede mai bine. Nu din orice "sus" ci din braţele tatălui ei. Drept urmare, tata, la cei peste 50 de ani ai săi, umblă şi acum cu "bebeluşa" in braţe când aceasta oboseşte sau se alintă. Pe el nu-l deranjează, e literalmente înnebunit după ea şi are şi experienţa parca mult mai grea a purtării in braţe a doi copii simultan - e vorba de mine si de sora mea, relativ apropiate ca vârstă şi care oboseam sau cădeam de fiecare data când ieşeam la plimbare si voiam "baţe-biţi". 

Mă gândesc iarăşi la mama care dormea cu R si se trezea noaptea să-i facă laptele şi, pentru a evita plânsetele ei neconsolate, o lua pe un umar si făceau biberonul împreună la bucătarie. Astfel, lui R i s-a părut firesc sa fie de faţă la tot ce făcea mama (şi nu oricum, ci din braţele ei) de câte ori aceasta umbla în frigider. Nu accepta ajutorul nimănui nici când avea spre doi ani si când din frigider nu trebuia scoasa nu cratiţa cu lapte ci oala cu ciorbă (nu tocmai mică la noi acasă). 

Acum, la patru ani, e o fată foarte frumoasa si lipicioasă şi încă îi place forte mult în braţele mamei, ale tatei şi ale surorii despre care vorbeam mai sus. Eu şi Zuzulina ne facem bagajele sa mergem mâine s-o sărbătorim (cu tot cu tati al nostru, desigur... şi cu slingul nostru).

2 comments :

  1. Va sustin si va tin pumnii :)Si sugerez un mei tai, mie tare bine-mi prinde ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim frumos! Si noi tot un mei-tai ne dorim mult!

    RăspundețiȘtergere