Înţărcarea la modul serios

21:11

Miercuri m-am electrostimulat pentru prima dată. Dar nu asta vreau să povestesc, ci drumul până acolo. Salonul nefiind foarte aproape de casă, am luat o maşină câteva staţii. Era aproape de ora de somn a Zuzulinei; în plus, până la ora respectivă, nu a vrut să mănânce nimic: îi făcusem un amestec fantasmagoric de banană, pară, brânză de vaci, cereale şi germeni de grâu, o minunăţie care ei nu i-a plăcut niciodată dar are un gust demenţial. Oricum, ea n-a mâncat nici de data asta, ale naibii fructele din borcănel!


Revin în autobuz. Z a vrut în brate după o staţie, aşa că am luat-o din căruţ şi am mers pe locul acela mai lat destinat femeilor cu copii sau invalizilor. În faţa mea, o doamnă în vârstă. Z a început să ma tragă de bluză şi să caute pe sub ea. La ea, gestul ăsta poate fi simplu, de recunoaştere tactilă, sau obligatoriu însoţit de supt. De data asta a vrut varianta 2. Madama mă întreabă amabilă: "mai suge, nu?", când vede cum mă trage copilul discret de bluză. Eu răspund cu zâmbetul pe buze că da. Era ora de somn a lui Z şi mai aveam cel puţin 10 minute până la destinaţie aşa că am mufat-o cu delicateţe şi naturaleţe.

Acum na, eu de fel sunt otreapă bătrână dar încă par tânără şi neştiutoare, deşi nu la fel de des ca acum doi ani :). Lumea se simte datoare să sară cu sfaturi că în general alea tinere nu ştiu nimic, fac numa' după capul lor.

- Cât are?
- Un an jumate.

Doamna îmi spune grav, pe un ton apocaliptic:
- Trebuie s-o înţărcaţi, e mare deja.
- De ce? Eu vreau să decidă ea, n-am vayut copil să meargă la grădiniţă cu ţâţa după el.
- Da, dar trebuie s-o înţărcaţi. Ştiţi, laptele după o vârstă îi cauzează. Şi o alăptaţi asa...?
- Ce anume cauzează? Mie doctorul mi-a spus exact invers. Că e foarte bun. Şi în fond de ce s-o înţarc, la vârsta asta încă va bea lapte (regulat), de ce să-i dau lapte praf? Şi în fond ce e aşa de ciudat că o alăptez aici? Dumneavoastră nu mâncaţi dacă va e foame?
- S-o înţărcaţi, o ţine ea ca cucu cântecu', că-i cauzează. Hai, merge un an, un an si doua, trei luni, dar deja un an jumate nu e bine deloc.
- Bine,dar de unde ştiţi? Şi în fond ce risc? Eu văd ca am un copil sănătos,, şi aţi fi oripilată să aflaţi cum mănâncă. Copilul creşte continuu, frumos, e vioaie...
- Daaa, e voinică pentru un an jumate, zice ea. Dar trebuie s-o înţărcaţi. Că-i cauzează.



Data viitoare poate-mi iau şi bătaie.

-

You Might Also Like

10 comments

  1. Pai ce nu pricepi? Daca-i cauzeaza....

    RăspundețiȘtergere
  2. Ştii, Ralu', cred că au o strategie: indiferent ce vârsta are copilul, trebuia să-l fi înţărcat deja acum vreo două-trei luni. Tu trebuie sa percepi că "acum" răul e deja făcut. Dacă avea 1 an, sigur 8 luni ar fi fost vârsta încă acceptabilă să fie alimentată natural...

    RăspundețiȘtergere
  3. exact asta cred si eu, indiferent de varsta copilului, "ei" vor sustine ca trebuia sa fie deja intarcat :)
    daca avea 5 luni, dupa 3 luni sigur trebuia intarcat :))

    RăspundețiȘtergere
  4. nici eu nu inteleg ce nu pricpi, ii cauzeaza, da?:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. A mea face 2 ani in iunie si nu ma gandesc sa o intarc. dar m-am gandit la o strategie cand ma mai bate cineva la cap : le zic ca are doar 10 luni dar ca e f mare pt varsta ei pt ca avea 6 kile la nastere si deci e prea devreme pt intarcat :-)) La pediatra nu am mai fost de nu stiu cand ( singura din oras) ca ma certa ca inca alaptez cand Anna avea doar 6 luni. Si in famile ma preseaza deja toti, dar le-am spus clar ca nu e treaba lor si am incheiat subiectul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Degetica, bine te-am gasit! Nu inteleg, domnule, si pace.

    Sib, bine ai venit! Tine-te tare, merita! Vezi ca pe kellymom.com sunt niste articole tare bune despre handling criticism, te ung la suflet!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai rau e ca aceeasi parere mi-a fost dat s-o aud din gura a doi profesori doctori, e drept ca de specializari nelegate de pediatrie, si in aceeasi zi chiar. Unul, cardiolog renumit din Cluj, mi-a zis ca nu e normal sa alaptez in continuare un copil de un an si 2 luni, iar celalalt ca nu e necesar, ca trebuie sa manance si altele...In contextul unei probleme ale mele de sanatate, nu le-am cerut eu parerea in chestiunea asta, sa fie clar. Sa zicem ca varsta de peste 60 a ambilor ar fi o circumstanta atenuanta, problema e ca aceeasi formulare ("nu e normal", "nu e bine") am auzit-o de la o prietena, studenta la medicina, pe cand fetita mea avea 7 luni. Ce recomandari OMS, studii peste studii, scoala medicala romaneasca stie mai bine! Ati retinut, da? Alaptarea peste 6 luni e anormala si enervanta, oricum, pentru un doctor care vrea sa scrie repede o reteta, fara sa se mai incurce cu detalii. Iar daca mama e asa de incapatanata sa nu intarce copilul, ghinion. Sa stea asa, fara tratament, pana ii vine mintea la cap. Ma cam intristeaza starea asta de fapt, daca de la babutele "binevoitoare" din autobuz nu aveam pretentii, de la somitati medicale aveam, m-au uimit pozitiile astea, pentru ca ma lovesc prima data de criticism. In parc, deocamdata, doar aprobari am auzit. In cabinete medicale, doar descurajari, unele mai puternice, unele subintelese ("da, penicilina trece in lapte, va trebui sa intarcati ca sa faceti tratmentul". Nu, n-o sa mor fara antibiotice, deocamdata nu e sigur ca as avea nevoie de ele. Dar intai se administreaza AB, apoi se pun intrebari, nu?)

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna Claudia! mare dreptate ai cu medicii, m-am lovit si eu o data de un criticism de-asta si doareee.

    Legat de medicamente si alaptare a tradus Rox un articol foarte pertinent al lui Jack Newman. Pe kellymom gasesti si lista de medicamente aprobate de AAP pt sarcina si alaptare.

    Penicilina si multe alte antibiotice sunt sigure cand alaptezi intrucat cantitatea ingerata de copil (kg corp) e f mica. Sper sa fie totul bine cu tine!

    RăspundețiȘtergere
  9. M-am prapadit de ras :)) Desi nu e de ras, eu aud asta de o luna deja si al meu bebe are doar 4 luni si o saptamana :| Ce o sa ne facem cand ajungem la un an jumate?

    RăspundețiȘtergere
  10. buna, Pai vezi, de curand am povestit si ce-am patit la medic la 2 ani jumate :)

    dar ce ti-au putut spune la numai 4 luni??

    RăspundețiȘtergere

About Me