highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

sâmbătă, 6 februarie 2010

Iubim si nu dresam

Ce veti citi mai jos in italice a aparut adineauri sub forma de comentariu la acest post.

Eu refuz sa dresez pe cineva. Eu imi iubesc prea mult copilul sa pot sa incerc ceva asemanator unui dresaj, eu mi-l las sa descopere si-mi place sa-l vad facand tot felul de lucruri si nu mi se pare ca a capatat vreo apucatura urata pentru ca nu i-am pus restrictii in comportament. Din contra! Am incredere in ce alegeri face pentru ca, pana acum, cel putin, nu ales nimic gresit. Diferit de ce mi se pare mie acceptabil, poate da, dar eu sunt subiectiva prin insasi natura mea de om.

Am vazut ca gesturi ca acela descris de tine sunt o faza si ca toate fazele dureaza un timp si apoi dispare. Toti copiii fac asa.


Vreau sa vad cum si cand isi da seama ca ma doare cand ma trage de par. Cand va intelege ca trasul de par nu este o joaca in care ea trage si eu spun au! (si daca nu reactionez trage si ma invata ea: au!) Iata, tocmai a venit la mine si m-a tras de pulover si a facut: Aaaaa(u)! U-ul se subintelege, nu vorbeste atat de subtil deocamdata :). Face asta pentru ca eu stau la birou si scriu fara ea si nu am lasat-o sa-mi ia mouse-ul. Nu spun ca vor mereu atentie, cred ca e un antrenament pentru momentele cand vor intelege mai bine relatia cauza-efect. Si, chiar daca uneori ma doare parul, o las in pace si ma amuz cum trece ea pe langa mine sau cum ma trage de par de parca ar trage ciucurele unui clopotel de pe vremuri cu aerul ca asa trebuie. Pentru ca da, doua sau trei saptamani, aceasta joaca cu parul meu a fost un ritual: am vazut parul in raza mea de atingere: il trag si rad la mami. Si ea tipa sau rade la mine (mami e cam flusturatica si are si ea stari de spirit diverse si un nivel fluctuant de rabdare).

Prin prisma acestor lucruri, reactia ta la lovitul soacrei mi se pare exagerata, cum exagerat mi se pare sa exerciti o atitudine de-asta cazona cu copii - mici sau mari.


Sistemul de recomense/pedepse mi se pare un mare bullshit care nu face decat sa invrajbeasca parintele cu copilul cu ajutorul pedepselor pe de o parte, iar pe de alta sa determine copilul sa faca lucruri contrar vointei sale, numai pentru a capata ceva in schimb. Cred ca trebuie cultivata mai degraba dorinta pustiului de a se face util, de a ajuta de dragul ajutorului, de a respecta anumite norme pentru ca trebuie respectate sau pentru a-i face mamei ( e un exemplu) pe plac... In sfarsit, nu pentru ca va primi o excursie, o ora in plus pe-afara sau, mai rau, niste bani de buzunar in schimbul ascultarii.


Si copila mea protesteaza dar nu ajungem la tantrums. Nu stiu, poate vom ajunge, dar nu cred ca o s-o las sa-si rezolve singura conflictele. Tantrums sunt controversate, este adevarat, dar eu una cred ca apar atunci cand copilul este foarte obosit si simte ca nu mai poate alege - alege orice. Si se naste un conflict, si spaima si confuzie. Si in aceste momente eu una imi doresc sa fiu de fata si sa nu ma enervez la randul meu.



Mi s-a incrancenat carnea pe mine cand am citit articolul si nu atat din cauza articolului... cat a faptului ca am mirosit cinismul autoarei si asta m-a durut. Cu siguranta isi iubeste copilul si nu sunt eu Marele Judecator. Mai mult, mai gresesc si eu in viata asta si cu siguranta in abordarea mea asupra puericulturii.... Dar vin dintr-un mediu in care copiii au fost inconjurati cu dragoste si... respect.

Ma bucur ca mi-a venit cuvantul asta in varful degetelor, pentru ca este o dovada de respect sa-ti asculti copilul si sa nu-l consideri o planta urlatoare ci o miniatura de om care are si el niste drepturi. Primul drept este dreptul la caldura umana. Ca vine de la mama, de la soacra, de la ingrijitoarea X de la cresa sau orfenlinat chiar nu conteaza. Important e sa vina, sa vina constant si nu sufoce.

Si atata emfaza anti-alaptare, de parca alaptarea ar fi o chestie asa, decadenta, nu un lucru absolut firesc cum e sa mananci cand ti-e foame, sa bei cand ti-e sete, sa ti-o tragi (iertati-ma, voi, puritanilor) cand iti vine, sa vorbesti cand ai chef si cand ai a spune ceva... Ca unii beau mai mult, mananca mai sanatos, f... mai bine nu contesta nimeni, nu-i asa? De ce nu se accepta asa in general si ca unele alapteaza mai bine decat altele? E normal sa fie asa. Si acum, ca mamele pot atat de usor alege intre hrana naturala si artificala, nu-i natural ca alea care nu se pricep sa renunte? Dar de ce trebuie sa-ti gasesti scuze gen "n-am avut lapte" sau "am vrut dar..."... E natural sa NU POTI. sa NU VREI. Nu trebuie sa te justifici, nu trebuie sa te apuci sa condamni partea care vrea sau poate.... Pana la urma suntem o generatie informata si daca mama nu se informeaza inainte de nastere nu e vina nimenui decat a ei. Si daca, informata fiind, nu a gasit un sprijin sa continue alaptatrea sau putere sa faca asta, asta deja nu mai e vina ei, o fi vina sistemului, a prejudecatilor, a societatii care masculinizeaza femeile si feminizeaza barbatii. Dar ce importanta are a cui e vina? Pornisem de la copiii crescuti in regimuri cazone, cenzurati si care devin dizidenti in adolescenta si nu-si cauta parintii cand se maturizeaza.

Un mare NU bataii si DESCONSIDERARII copilului.

13 comments :

  1. Brrr, de ce te amarasti singura citind asa chestii? Eu una am ajuns la concluzia ca nu merita sa ma mai supar pentru altii, prefer sa aleg sa gasesc oamenii frumosi si pe ceilalti sa nici nu-i mai citesc, nu-mi aduce nici un folos. Brrrr.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ralu', cred ca voiam sa gasesc printre randurile alea un semn de omenie si posibilitatea acelui copil de a se dezvolta liber. Cred ca mamica a vrut sa spuna ceva acolo dar a facut-o prea brutal. Dincolo de cinismul postarilor ei despre maternitate se ascunde totusi un om care a fost si el copil. Sper...

    N-am apucat sa-ti urez bun venit pe blog, o fac acum!

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca postul acela a avut si ceva bun pentru tine, ia doar partea aceea. In rest.....nu da mai departe acea postare ca sa nu il citeasca si altii si sa ia exemplu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Rox, bine-ai venit pe blugul Zuzulinei!
    M-am gandit la riscul asta dar mizez pe faptul ca lumea are discernamant iar aici intra persoane care-si iubesc copiii, chiar si pe-aia care inca nu s-au nascut. Si iau post drept "asa nu".

    RăspundețiȘtergere
  5. « M-am gandit la riscul asta dar mizez pe faptul ca lumea are discernamant iar aici intra persoane care-si iubesc copiii, chiar si pe-aia care inca nu s-au nascut. Si iau post drept "asa nu".»

    Si eu cred la fel.
    Am facut greseala sa intru sa citesc acel post. Am inchis pagina destul de rapid, imi crea un puternic discomfort. Si astea le simti "a pelle". Nu cred ca trebuie neaparat sa ai o buna, solida baza informatica ci doar sa fii sau sa nu fii astfel. Informatia ajunge ulterior cat sa confirme sau infirme, dupa mine.
    Rox, nu mai departe, la tine a ajuns informatia, cea pe care io o consider corecta pentru ca ai avut substratul propice acesteia.
    Mama cu pricina e intr-atat de cinica incat orice incercare de a-i mai servi informatia justa din perspectiva noastra nu va face decat sa ne vada si mai natzi decat deja suntem. Lol
    Ok...
    Sunt tare confuza si nu pentru asta, dar azi sunt pozitiva.

    Zoozie, complimente pentru blog, complimente tie
    te citesc tare frumoasa si te citesc doar de vreo 2 zile
    Te-am descoperit prin Rox si Diana, acum o vad si pe Ralu pe aici, e perfect!


    Andreina.
    (is tare blonda, inca n-am inteles cum sa postez comentarii pe diverse bloguri)

    RăspundețiȘtergere
  6. Andreina, ma bucur sa te cunosc si te mai astept pe aici!

    Poti comenta pe bloguri fie cum ai facut-o aici, fie logandu-te cu contul tau de gmail, daca ai vreunul. Fie alegi Cont Google ianinte sa dai send, fie te duci la bara de sus in orice blog si dai sign in, logandu-te cu acelasi cont google, ceea ce determina semnarea comentariilor cu acea identitate.

    Pe blogurile wordpress e mai simplu, scrii numele si un email :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Hei,hei,e mic internetul.Daca te uiti acolo la primul comentariu,o sa ai suprinderea sa constati ca este scris de nimeni alta decat subsemnata.Da,eram si eu plina de bullshit din asta ,in mare parte indoctrinata de mame si soacre (care uite ce bine si-au dresat copiii).Eram chiar mandra si chiar functiona.Nu a trecut mult si s-a dus naibii totul,odata cu intoarcerea mea la servici.Am avut o perioada foarte grea,copilul meu a suferit mult.Ei si atunci m-am mai destupat la minte,am citit mult,am cerut sfatul unui psiholog,mi-am recladit relatia cu fata cea mare.Acum e bine,avem o relatie echilibrata,ne respectam,fac ceea ce simt si cred eu.

    Diferenta de optica e atat de fina.Azi poti fi de o parte a baricadei si sa crezi ca ai solutia perfecta,maine se rastoarna totul.
    Eu m-am luminat mult dupa ce am citit cateva carti ale lui Ross Campbell(Educatia prin iubire si How to really love your child ti le recomand,daca nu le-ai citit deja).M-am desteptat fiindca am gasit acolo descrisa o situatie din familia mea.Un copil bun,cu rezultate bune la scoala,dintr-o familie respectabila,iubit de catre parinti,o ia brusc razna intr-un moment cheie al vietii.In toate cazurile descrise,copiii spuneau ca nu se SIMT iubiti,nu ca parintii nu i-ar iubi.Asta dupa ani si ani de iubire conditionata si dresaj.In fine,ai prins ideea,nu ma mai lungesc.
    Din fericire eu sper ca am gasit calea de a imi construi cu copiii mei o relatie sanatoasa pe termen lung.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cat despre articol,sa stii ca e totusi exagerat.Pe autoare o stiu cat de cat dintr-un grup de mame,iar fetita despre care vorbeste este un copil absolut normal si iubit ca toti copiii dealtfel.

    RăspundețiȘtergere
  9. mai m-am gandit si eu ca o parte din articol e autoironic, desi intr-o maniera cam bolnavicioasa. Oricum si cu asemenea circumstante atwnuante toti mi se pare o atitudine indezirabila pentru un parinte

    RăspundețiȘtergere
  10. Da,dar stii cum e,been there,done that.Si eu aplicam metode similare,ignoram plansul,nu acordam atentie crizelor sale si pana intr-un punct a mers.Asa vazusem,asa mi se spusese,credeam ca cel mai rau lucru posibil este bataia,nu imi dadeam seama ca si ceea ce fac eu e tot o forma de a desconsidera copilul.In sinea mea simteam diferit,dar mi se intiparise bine in minte ideea ca trebuie sa fiu dura acum,ca sa culeg roadele mai tarziu.
    Articolul e cam dur,da,nu stiu daca mie una mi-ar cadea bine sa citesc candva ca mama ma considera o planta.Eu acum la al doilea copil simt din plin bucuria de a fi mama cu adevarat,nu un dresor al copilului.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ma bucur tare mult ca poti impartasi o asemenea experienta personala, mie imi spune multe despre modul in care suntem indoctrinati de mici si cat de mult trebuie sa renuntam la acest balast datator de angoase si alte rele atat de mari. Nu pot decat sa-ti multumesc ca ai scris si poate reusesti sa scrii mai multe despre experienta asta, eu cred ca normalul se contruieste prin repetitie, daca doua sau trei persoane care-si bruscheaza copiii citesc asemenea randuri in 3 locuri diferite poate isi pun un semn de intrebare, e primul semn catre schmbare.

    In alta ordine de idei ma duc sa-mi conving copilul (neglijat) sa iasa pe-afara...

    RăspundețiȘtergere
  12. Mi-am propus sa scriu candva despre asta pe blogul meu.Si eu realizez ce mostenire grea ducem,cel putin eu.Cand ai fost crescut intr-un anume fel,tendinta de a repeta greselile este enorma.Din fericire accesul la informatie variata este acum mult mai usor.Lucrurile se vor mai schimba,usor,usor,sper eu in bine.La mine una s-au schimbat,am reusit,cred ca pot si altii.

    RăspundețiȘtergere