highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

luni, 7 aprilie 2014

O poveste care dă cu virgulă

Cinci virgulă cinci ani, O grămadă de vreme am alăptat doi copii. Privind înapoi încerc să-mi dau seama dacă am fost mai fericită, dacă viața mi-a fost simplă copiii mai sănătoși și mai deștepți, așa cum se zice.


Cum de-am ajuns aici de la clasicul „n-am lapte” și „vai, nu concep să cumpăr un apartament fără o cameră a copilului, ar fi neigienic să nu aibă locul său” la breast crawl, copilul care doarme trei luni pe burta mamei, „oare de ce copilul meu nu adoarme la sân”; de la „când face patru luni mă întorc la muncă” la situația incertă din punct de vedere social-financiar dar al naibii de convenabilă în care mă scald acum?

Privind în spate îmi dau seama că am muncit mult. Sunt obosită, în momentul când scriu articolul sunt chiar răcită, am un copil care a vorbit la 4 ani și unul care la doi ani vorbește binișor, n-au fost bolnavi exceptând obișnuitele răceli prinse în și din colectivități diverse. Nu au trăit în vreun borcan de sticlă iar eu nu sunt mama care se sperie de câteva liniuțe de febră sau de o tuse. Eu nu am căderi de calciu; cad uneori din cauza oboselii și-mi revin greu după câte o perioadă de hei-rup.  Dar hei, n-am auzit până acum de mame odihnite.


Nu știu cum mi-ar fi fost dacă nu alăptam atât sau așa cum am făcut-o: fără restricții, la cererea copiilor, instinctual. Dar nu a fost chiar instinctual de la început. A fost o lungă perioadă de schimbare a modului de a privi lucrurile și viața. Am muncit cu Anda până la 38 de săptămâni. Citeam un forum mămicesc și mi-am și făcut cont după câteva săptămâni. Era drăguț să pot vorbi prostii și nonsensuri care pentru mine atunci aveau sens cu persoane care treceau prin același lucru. Am găsit situl încercând să găsesc poze cu feți frumoși de câte săptămâni avea fiică-mea pe atunci. Știam vag că sora unei colege de birou discuta cu alte mame pe un forum și m-am mirat că l-am găsit așa, fără să-l caut.

Am intrat în episodul ăsta fiindcă are rolul lui. Câteva din femei erau la al doilea copil. Unele alăptaseră pe primul, altele nu, dar toate păreau dornice să alăpteze și, pe măsură ce se nășteau copiii, citeam lucruri legate de alăptare. Eu am născut undeva după mijlocul perioadei în care se așteptau copiii pe acel grup, așa că am prins un număr de discuții și deja eram familiarizată cu unele lucruri care apăreau și la care nu mă așteptam deloc înainte să nasc. Am făcut cunoștință cu situl d-rului Jack Newman și la kellymom.com, unde am găsit răspunsuri la întrebările care mă frământau și cu acea ocazie am înțeles pentru prima dată ce înseamnă normalul în alăptare. Și, pe măsură ce restul mamelor năștea, m-am trezit că împărtășesc la rândul meu sfaturi.



Alăptarea se deprinde social, nicio femeie nu se naște cu ea „în sânge”. Din familie, de pe stradă, de la serviciu  ar trebui să deprindem cum se ține un copil în brațe, cum se apleacă o mamă peste el să vadă de nevoile lui, cum viața continuă firesc după apariția unui copil. Da, da, cum să nu. Eu am avut mulți frați. Experiența cu ei mi-a dat un start mai bând decât al altor femei care s-au trezit că n-au văzut în viața lor un bebeluș de aproape. Mama i-a alăptat cu lunile dar am amintiri clare de când frecam laptele praf cu apă caldă pentru frații mei mici. Nu știu cât erau de mici, însă :)

Într-un mediu în care copiii sunt ostracizați în casă până la trei săptămâni sau la botez, în care-i vezi doar în landou sau prin filme tăcând la comandă, singurul mediu social de unde am putut deprinde niște chestii care țin mai mult de nespus este mediul online. Da, sunt una din mamele care și-au crescut copiii de pe internet, spre exasperarea familiei extinse (și a mea), care uneori are mari dificultăți în a digera modul ăsta „despletit” de a crește copii.

Reconectare cu copiii mei după o zi de muncă


La trei luni ale Andei pornisem să scriu un jurnal amuzant cu aventurile mele amuzanto-stupide uneori, dar am sfârșit prin a răspunde cu foc unor discuții din viața reală sau din online care îmi consumau multă energie - nu atât timp de răspuns punctual, fiindcă dădeam fără să vreau peste ele, cât îmi creau reacții viscerale. Și scriam aici cu speranța că voi citi din ce în ce mai puține asemenea discuții.

Pe nesimțite am ajuns să renunț și la focul ăsta. Acum mi-e clar ca fiecare mamă care redescoperă roata cum am făcut-o eu trece printr-o asemenea fază. Acum le privesc cu drag și aștept să se călească, fiindcă dintre ele se re-crează modelele sociale care reîncep să disemineze alăptarea corectă prin seminția feminină, după ani de pauză. Aceste mame pot părea neobișnuite ori extremiste, dar din ce în ce mai multe mame devin conștiente dinainte de a li se naște pruncul că alăptarea este un dat, că informarea este esențială și că nimeni nu se naște cu lapte-n țâțe, dar nici seacă precum Sahara.

Alăptarea în tandem. O poveste care se poate termina și de la sine :).
Anda mă asigură din ce în ce mai des că ea nu mai suge „niciodată”


Și, că tot am ajuns la informare, pe 8-10 mai vine Jack Newman in București.


Mamelor, fie ca alăptați fie ca urmează s-o faceți merită să ajungeți la conferința despre alăptarea pe înțelesul tuturor. Și sper ca vor ajunge și medici, mulți medici, în care multe mame tinere își pun speranța când sunt confuze și le e greu și, din păcate, de multe ori nu reușesc să ajute copiii să fie alăptați mai mult. Măcar în ziua a treia când se discută despre medicație și alăptare :). Găsiți formularul de înscriere dând click pe linkul de mai sus. 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu