highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

vineri, 14 februarie 2014

Cum ne ajutăm copiii agresivi

Am tradus acest articol ca să-l duc mâine la grădiniță. Speranța mea este să ajungă la unii părinți, poate reușesc să empatizeze mai bine cu copiii. Azi discutam cu educatoarea despre agresivitate - unul din copii își lovea mama iar eu am spus că probabil ceva îl tulbură pe cel mic, îi dă o stare de nesiguranță. Originalul este aici și spre rușinea mea n-am cerut permisiunea să public traducerea, sper să mă ierte și să mă iertați și voi. Dar e un articol atât de bun și merită să-l citească și omologii părintești români unde încă persistă multe idei prgresiste precum răsfățul, suitu la cap, regulile de urmat cu orice preț și, mai ales, prețiosul „ce=o zice lumea”.

Lectură plăcută! E posibil să cam zguduie.


Mușcături! Lovituri! Tras de păr! Copilul dvs a răbufnit vreodată rănind pe cineva? A fost vreodată deranjat de un copil care era agresiv? Dacă răspunsul este da, alăturați-vă mulțimii. 

Aproape toți ne dăm de ceasul morții să ne înțelegem și să ne ajutăm copiii când îi rănesc pe alții și când sunt răniți de alți copii.

Prima dată când dulcii noștri fii și fiice mușcă pe cineva din senin sau aruncă cu ceva în bebelușul familiei este un șoc. Acest articol oferă câteva principii de bază care să ajute în efortul de a înțelege și de a elimina agresivitatea copiilor, în așa fel încât să se poată relaxa și bucura împreună cu prietenii și frații lor.

În primul rând, este important să înțelegem că niciun copil nu-și dorește să-i atace pe ceilalți. Mai degrabă își doresc să se simtă bine, protejați și iubiți. Ei se joacă frumos atunci când se simt conectați.
Însă când copiii pierd aceast simț al legăturii cu ceilalți se simt tensionați, înspăimântați sau izolați. În această ”stare de urgență” emoțională ei se pot repezi la ceilalți copii. Copiii nu vor să fie cruzi. De fapt, actele de agresiune sunt dincolo de puterea de control a copilului. 
Spre exemplu, într-o dimineață obișnuită la grădiniță, vocea interioară a unui copil ar putea șopti: 
      • Mami a plecat. Ea   nu ma place – m-a luat repede din pat și m-a pus să mănânc micul dejun. Cu bebe a vorbit frumos, dar pe mine nu mă place. Mă simt groaznic. A, uite, vine Joey. Pare fericit. Cum de e așa de fericit?
Copilașul este iubit. Are părinți buni. Dar simțindu-șe singur și neconectat la ai lui, ar putea repezi pe cineva.

Când un copil se simte în siguranță reușește să-și identifice sentimentele

Când se simt suficient de în siguranță pentru a-și arăta sentimentele, copiii care sunt supărați nu rănesc pe nimeni. Ei simt o legătură cu părintele sau îngrijitorul și aleargă la cea mai apropiată persoană la care ține pentru a primi ajutor. Ei plâng, se eliberează de ghemul de teamă și tristețe pe care îl simt. Adultul care ascultă și permite copilului să se lase în voia plânsului îi face acestuia un dar neprețuit – adică îi oferă suficientă grijă și afecțiune cât să-i permită să se vindece de sentimentele care i-au făcut viața grea. 

Când un copil nu se simte în siguranță va striga după ajutor devenind agresiv 

Copilul care se repede la alții se simte trist, înspăimântat sau singur. Când e pe punctul de a mușca, împinge sau lovi pare orice dar nu înspăimântat. Dar fricile sale sunt miezul problemei. Teama îi răpește unui copil abilitatea de a simți că-i pasă de cei din jur. Încrederea îi este blindată de sentimente precum: ”Nimeni nu mă înțelege, nimănui nu-i pasă de mine”. Dacă priviți atent, veți vedea că acest tip de sentimente golesc fața copilului de orice urmă de flexibilitate și scânteiază în momentele de dinaintea unui act de agresiune. 
Copiii capătă impresia de izolare indiferent de cât de apropaiați si iubitori le suntem noi ca părinți. Unii copii sunt doar uneori temători și agresivi. Alții au o continuă stare de frică și disperare care derivă din împrejurări care sunt în afara controlului oricui. Copiii acumulează temeri dintr-o naștere dificilă, de la tratamente medicale, tensiuni familiale, din nefericirea altora din jur și din cauza absenței celor dragi. Orice moment care putea genera teamă din trecutul copilului poate crea o tendință către agresivitate.

Părinții și îngrijitorii au puterea de a ajuta un copil agresiv. Tendințele agresive ale unui copil nu pot fi suprimate cu argumente raționale, cu ajutorul metodei time-out (pauza de tăcere) sau impunând consecințe logice. Ghemul de sentimente intense din interiorul copilului nu este influențat de recompense sau pedepse. Comportamentul unui copil este dincolo de controlul său odată ce acesta ajunge să se simtă neconectat.

Fără lovituri

Primul pas în a ajuta un copil să înceteze cu actele agresive este apropierea de acesta și oferirea căldurii sufletești. Apoi ascultarea ajută la vindecare. Copilul fie va râde fie va plânge și ar putea să tremure, să transpire sau să se lupte cu putere. Adultul oferă o conectare în siguranță și timpul de care copilul are nevoie pentru a se elibera de frica pe care o simte. Plânsul și lupta fizică, precum și transpirația, repun sistemul limbic al copilului – acea parte din creier care trage alarme emoționale când se simte înspăimântat – înapoi în parametri normali oferind o ieșire acelor sentimente care nu pot fi gestionate. .

Mai jos găsiți câțiva pași concreți care vă ajută să ajutați un copil agresiv. Cu vremea, aceste măsuri vor duce la epuizarea sentimentelor care cauzează agresivitatea și vor ajuta copilul să se simtă mai apropiat de dumneavoastră și mult mai maleabil în joaca cu ceilalți copii.

Cunoaște-te pe tine însuți și cunoaște-ți copilul


Rugați pe cineva să vă asculte când vorbiți despre sentimentele pe care vi le trezește agresivitatea copilului. Comportamentul agresiv trezește o paletă largă de simțiri – teamă, mânie, vină – care ne disipează căldura sufletească și ne determină să acționăm într-un mod care ne sperie copilul și mai tare. A discuta cu un bun ascultător și vă debarasa astfel de propriile sentimente vă va ajuta să vă puteți ajuta copilul.

De observat. În ce condiții îl copleșește pe copil frica? Să fie oare când mami a întârziat la o ședință noaptea trecută? Când a auzit certuri în casă? Când se află într-o aglomerare de copii? Când este lăsat să se joace singur în cameră cu un frate? În general vă puteți da seama destul de ușor când copilul dvs riscă să capete impresia că este deconectat și devine agresiv.

Nu vă amăgiți. Renunțați la speranța că ”poate de data asta nu se va întâmpla”. Pregătirea mentală este importantă. Dacă copilul vă mușcă din senin când vă jucați de-a dura, atunci pregătiți-vă mental pentru apariția mușcăturilor în aceste împrejurări.

Supraveghează-l prietenos dar atent pentru a surprinde tendința în momentul apariției 


Pregătiți-vă pentru acte agresive stând în apropiere. Fiți suficient de aproape încât să reușiți și înșfăcați repede copilul în caz că începe un act agresiv. 

Când comportamentul la care vă așteptați începe, este nevoie să fiți suficient de aproape ca să interveniți repede și cu calm pentru a împiedica mâna unui copil să aterizeze în părul altuia ori dinții care vă capsează sau pumnul care lovește prietenul copilului. Întrucât copilul nu are control asupra propriului comportament, el are nevoie ca dvs să îl împiedicați să rănească alte persoane. Ați putea spune ceva precum: ”Nu pot să le las să-l lovești pe Jamal” sau ”O nu, nu cred că vreau dinții ăia mai aproape” în timp ce îi țineți fruntea la câțiva centimetri de umărul dvs. 

Oprește comportamentul apoi stai și ascultă

Când ați reușit să opriți actul violent, conectați-vă. Oferiți-i copilului supărat contact vizual, un ton cald al vocii și contact fizic plin de afecțiune. El are nevoie de un semn, de ceva să-l facă să înțeleagă că își poate exprima sentimentele în deplină siguranță. Puteți să-i spuneți lucruri precum: ”Știu că nu te simți bine”, “Sunt lângă tine și am grijă ca totul în jur să fie bine pentru tine”, ”Zi-mi te rog ce s-a întâmplat”, ”Nimeni nu e supărat pe tine” sau ”Vreau să stau acum cu tine”. 

Sentimentele care cauzează agresivitate vor ieși la suprafață. Plânsul și zbaterile unui copil vor elibera durerea care-l fac să se comporte deviant. Nu vă așteptați ca copilul dvs să fie rezonabil în aceste momente. Probabil nici nu va folosi cuvinte pentru a arăta cum se simte. Limbajul trupului și tonul pe care plânge sau urlă vor vorbi pentru el. Arătați-i afecțiune în timp ce îi permiteți să se lupte cu supărarea lui. Aveți grijă ca amândoi să fiți în siguranță controlându-i mișcările când este cazul – o mână pe încheietura mâinii ca să nu vă poată smulge ochelarii sau un braț înconjurându-i talia ca să-l împiedicați să vă lovească cu picioarele.

În timp ce se descarcă de sentimentele negative copilul nu este în stare să raționeze. Nu-i țineți predici nici nu-i dați explicații. Chiar și copiii foarte mici deosebesc binele de rău. Dar atunci când au sentimentele dezlănțuite nu pot să-și asculte nici rațiunea lor nici pe a dvs. După ce aceste sentimente s-au disipat, copiii își amintesc singuri principiile importante învățate de la dvs.

Dacă ajungi prea târziu când copiii se bat, decide pe cine asculți mai întâi 

Dacă ajungeți prea târziu la locul faptei, este posibil ca mai mult de un copil să aibă nevoie de asistență. Aveți grijă să îndepărtați pericolele imediat. Puneți mâna pe jucăria care era aruncată sau deschideți pumnul copilului pentru a eliebera din el părul surorii sale. 

Nu învinovățiți, nu umiliți sau pedepsiți! Asemenea acțiuni mai rău sperie copiii și-i izolează și mai tare. Nu fac decât să adauge suferință în plus acolo unde deja era destulă cât să facă un copil să se poarte violent.

Decideți pe cine ascultați mai întâi. Atât agresorul cât și victima au nevoie de ajutor. Veți fi mult mai eficient dacă vă concentrați pe un copil o dată, oferind doar o clipă celuilalt copil. Încercați să mergeți la agresor la fel de des cât vă duceți la victmă. Desigur, victima are nevoie de cineva care să verifice și îngrijească eventuale răni. Dacă vă decideți să concentrați asupra agresorului, îi puteți pune copilului care a fost lovit: “Îmi pare rău, știu că te doare. O să stau puțin cu tine. Apoi trebuie să merg la Marlaa și s-o ajut și pe ea – probabil este tare supărată că ți-a făcut asta” S-ar putea să fie nevoie să țineți preajmă copilul dacă plânge, în timp ce aveți grijă de copilul agresiv.

Fă tot ce poți pentru a-ți elibera copilul de vină 

Înțelegeți că copiii care îi lovesc pe alții se simt vinovați și încă și mai izolați decât înainte de a lovi. Vina suprimă copilului abilitatea de a arăta că îi pasă de cei din jurul său. Atitudinea lui „nepăsătoare” este însă înselătoare – dincolo de ea copilul are inima frântă că a ajuns să reacționeze atât de disperat. Această atitudine poate de asemenea împiedica copilul să-și plângă sentimentele care l-au copleșit și l-au dus pe calea agresivității. Dacă nu reușesc să plângă și să alunge aceste sentimente, ei vor continua să aibă necazuri din cauza impulsurilor agresive. Așadar, țelul dvs trebuie să fie să vă conectați cu copilul. Un copil care se simte conectat își poate vindeca temerile. Unul care nu se simte nu poate.

Faceți o introducere lungă. Pe copii îi ajută să se conecteze dacă le spui că îți dorești să fi ajuns mai repede să-i poți ajuta la timp. Poți spune ceva precum: „Îmi pare rău că n-am văzut că te-ai supărat pe Ginger. Este datoria mea să mă asigur că totul merge bine și ești în siguranță. Șiu că nu voiai să o lovești”.

Dacă copilul dvs plânge sau are un tantrum (urlă necontrolat) în acest moment, vindecarea a început. Ascultați-l. Uneori simpla dvs. prezență sparge carcasa de izolare și sentimentele negative ale copilului ies la iveală. Sentimentele pe care le exprimă sunt cauza problemei. S-ar putea să fie furios pe dvs sau să refuze deodată atingerea și apropierea dvs. Aceste respingeri indică însă faptul că copilul se simte în siguranță cu dvs și are încredere că reușiți să vă descurcați cu cele mai sălbatice și înfricoșătoare sentimente ale sale. Lăsați-i sentimentele să curgă până atinge o stare de calm. Copilul va decide când a plâns destul.

Un copil care nu reușește să-și exprime sentimentele nu este rău ci se simte pierdut și izolat


Uneori, un copil care a lovit pe cineva nu poate simți nimic. Este copleșit de vină și nu se simte deloc în siguranță. Cel mai bun lucru pe care-l puteți face în acest caz este să luați contact cu copilul – probabil un 5-10 minute – fiind atent la ce vrea sa facă. Acest timp petrecut cu copilul nu este o recompensă pentru un comportament ”rău”. Din contra, vă ajutați copilul să se reconecteze cu dvs. El are sentimente de care are nevoie să se debaraseze și, în scurt timp, va avea o supărare care vă va oferi o nouă șansă să-l ajutați. Poate nu va reuși să-și găsească jucăria favorită sau vă va urî că i-ați tăiat pâinea prăjită. Supărarea cea mică va oferi ocazia copilului să se elibereze prin plâns, lucru ce nu-l putuse face mai devreme.

Fă tot ce poți pentru a încuraja apropierea și a te conecta cu copilul 


Încurajați copilul să vină la dumneavoastră când este supărat. Copiii nu fac asta cu ușurință când sunt foarte tensionați, dar dându-le ideea că vreți ca ei să vă cheme în ajutor le va indica direcția spre care să se îndrepte cu timpul. După multe plânsete, copilul își va fi eliberat multe temeri și va veni spre dvs după ajutor mai degrabă decât să dea în cineva atunci când nu se simte conectat.

Petreceți timp de joacă cu el și râdeți de câte ori puteți. Conectarea prin joacă cu un adult prietenos poate fi un puternic mijloc de a menține copilului vie impresia de apropiere. Acest mod de amuzament și apropiere îl va ajuta să mențină bune relații cu frații și prietenii săi.

Per ansamblu, amintiți-vă că un copil agresiv este un copil speriat. Nu vă lăsați păcălit de crusta subțire de comportament agresiv în care s-a îmbrăcat pentru a-și proteja inima rănită. Ceva ce l-a speriat s-a întâmplat și el se descurcă așa cum poate și el cu acel lucru. Așteaptă ca cineva, poate chiar dvs, să se apropie și să-l întrebe oare ce s-a întâmplat, să-l asculte și să-i spună că e un copil bun chiar și când se simte rău.

Dacă sunteți copleșit sau mânios pe atitudinea violentă a copilului, găsiți pe cineva care vă poate asculta o vreme fără să vă dea sfaturi ori să judece. Vorbiți despre ceea ce simțiți când se întâmplă agresiunea. Vorbiți despre cum s-au gestionat în familia dvs actele agresive când erați copil. Majoritatea simțim agresiune față de copiii noștri când aceștia arată agresiune față de ceilalți. Căutați gândurile care vă fac să râdeți și pe cele care vă fac să plângeți. Urmați-le și eliberați tensiunile care apar în momentele când încercați să interveniți și să vă conectezi cu copilul. Uneori a-ți zgâlțâi puțin partenerul de discuții sau a-l îmbrânci pe canapea sau a-ți scoate în alt mod energia agresivă te poate ajuta să te eliberezi de sentimente. Această ascultare vă va ajuta să vă concentrați la copil în momentele dificile în loc să vă lăsați copleșit de propriile tensiuni.

Iată cum a ajutat un tată copilul agresiv 

Prietenul meu are un băiețel de șase ani pe nume Johnny care în ultima vreme a devenit cam agresiv cu alți copii. Îl cunosc de când avea două săptămâni. A adoptat o atitudine dură, miserupistă. Vorbește obraznic iar asta o sperie pe maică-sa și enervează alți adulți. Acest lucru îi aduce necazuri la joacă, îl izolează și are potențialul de a-l transforma într-un băiat agresiv (bully). Uneori strigă remarci precum „De ce nu mă omori și gata?”, lucru care a adus spaimă și confuzie în familie. M-au invitat să petrec ceva timp cu el într-un weekend. S-a bucurat că eram acolo.

Încă de când s-a trezit sâmbătă dimineața a profitat de fiecare ocazie să joace dur. Am făcut o grămadă de gălăgie, lupte corp la corp, concursuri, curse, ne-am jucat de-a v-ați ascunselea, am sărit pe trambulină. Am încercat multe strategii de ascultare prin joc. Am jucat tot felul de jocuri prin care a scos ce era mai bun din mine. A râs o grămadă, ne-am conectat foarte bine. Apoi el a cerut să invităm un vecin mai mic decât decât el cu care să ne jucăm. Am explorat împreună cartierul și am ajuns în curtea unei școli. El și prietenul lui au încercat din greu să nimerească niște veverițe cu piatra. Râdeau. Mi-am făcut ceva griji pentru veverițe, dar am presupus că vor scăpa tefere și nu le-am pus limite copiilor. Veverițele se mișcau mai repede decât băieții.

Mai târziu, Johnny a început să facă pe șeful pe măsură ce se juca cu prietenul său mai tânăr. A început să-și scoată comportamentul de dur și tensiunea dintre cei doi băieți a crescut. Cel mai mic a început să protesteze, a cedat la cererile lui Johnny, dar pe măsură ce timpul trecea era din ce în ce mai puțin cooperant. Într-un final m-am dus la ei, mi-am pus un braț în jurul lui Johnny și i-am spus că nu-i permit să se poarte în acest fel. I-am zis că nu se putea să continue cu urlatul, țipetele și hărțuiala. Știam că modul în care se purta nu reflecta valorile familiei sale. „Acesta nu e un mod de a ne comporta cu alți oameni” îi comunicam eu. El a protestat, a vrut să plece și s-a supărat pe mine. I-am zis că vreau să rămână cu mine și i-am amintit că îl plac foarte mult. L-am îmbrățișat. A început să se lupte cu mine, iar apoi să plângă.

În timp ce plângea i-am spus: „Johnny, eu te cunosc. Știu că tu nu vorbeai așa cu alți copii. Știu că nu te certai cu ei așa. Nu te-am mai văzut purtându-te astfel. Ce s-a întâmplat de-ai ajuns să te porți așa?” A plâns foarte tare o vreme și a continuat să se zbată. Îl țineam ușor în brațe, altfel ar fi fugit. L-am încurajat să mă împingă tare, să se lupte cu mine și i-am zis că e foarte bine că reușește să să folosească acea rezistență pe care i-o ofeream pentru a lucra din greu la sentimentele sale. Îl întrebam din când în când ce s-a întâmplat iar el îmi răspundea: „Vreau la mama în brațe!” (care venise după noi și stătea în apropiere). După o vreme mi-a spus apăsat: „Nu-ți spun! Lasă-mă-n pace!” I-am răspuns că încă nu. L-am mai ascultat o vreme, ne apropiam de ceva. Îl întrebam încet ce i s-a întâmplat iar el continua să plângă rău.

Pe urmă mi-a povestit incidentul care îl speriase și-l făcuse să sufere. Un alt băiat se purtase cu el exact în același mod în care el își trata acum prietenii și îl lovise în față. Nu a fost capabil să lupte cu el. A plâns și mai mult, lipit de mine. Au ieșit la iveală multe suspine. Totul s-a terminat cu bine.

De atunci s-a purtat mai blând. Mai târziu în aceeași seară, pe când eram în oraș împreună cu altă familie, un alt băiețel era supărat că mama lui voia să-l ia acasă „exact atunci”. Johnny a fost alături de băiețel când acesta plângea și protesta. A fost tare dulce și bland cu cel mic. Cred că mai are încă de plâns până să reușească să se elibereze complet de acele sentimente care-l făceau să se manifeste agresiv. Dar a scăpat de o bună parte din ele.

—un tată din Albuquerque, New Mexico



4 comments :

  1. multumesc pt articol ,imi este f util .. piticul meu de 14 luni a inceput sa loveasca uneori cu palma ,nu tare ,nu-l pot numi agresiv , uneori loveste cand ne jucam si e f vesel ,alteori cand e nervos ca nu primeste ceva..incerc sa-i spun ca ma doare si ca noi nu ne lovim ,ci ne iubim si il iau la pupacit .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este meritul meu. L-am tradus fara permisiune de pe hand in hand parenting - un site extraordinar, plin de sfaturi utile si la obiect pentru iesirea din situatii care par fara iesire. Cum scriam si mai sus, eu l-am printat pentru educatoarea Andei ca sa o ajute sa discute cu parintele unui copilas care isi lovise mama la un moment dat acolo, in speranta ca ceva din el va ajunge la mamica in cauza. Nu e prea frumos sa-l preiau asa, dar stiu ca sunt multi care nu citesc usor in engleza si m-am gandit sa trec peste dilema etica. Originalul este aici si iti recomand cu drag si altele - e unul despre miorleli care te unge pe suflet!!

      http://www.handinhandparenting.org/article/children-hitting-biting-pushing-helping-children-with-aggression-2/

      Ștergere
  2. Exact aceasta este atitudinea educatoarelor de la cresa din Franta la care este fetita mea, si explicatia pe care o dau parintilor cand isi mia gasesc copiii muscati la cresa. In plus, niciodata nu dau numele celui care a muscat, pentru a evita probabil ca unii copii sa fie catalogati drept "rai".
    Cristiana

    RăspundețiȘtergere