highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

vineri, 9 martie 2012

Drumul lui Denis

partea I - travaliul

Nu părea să mă ajute cine știe cât apa caldă.

Nu mai știu dacă în punctul ăsta din travaliu sau mai târziu îmi turna apă caldă pe spate, dar era așa de bine, îmi alina durerea. Am băut multe lichide, iar contracțiile erau din ce în ce mai puternice și mă faceau să mă ghemuiesc. Mi-am dat seama la un moment dat că murmuram, era ceva ca o mantră, dar vibrațiile acelea mă ajutau să trec peste durere. Dacă nu durea atâta aș fi zâmbit condescendent la tabloul pe care probabil îl făceam. 

Exista tot felul de metode neivazive de verificare a dilatației, de care ne-am folosit și noi. Una este linia purpurie, care apare în regiunea sacrală și pe care eu o văzusem si cu o zi înainte, părea de 4-5 cm - și era și motivul pentru care așteptam o naștere fulger. De-a lungul travaliului ne-am orientat după ea, numai că la un moment dat a stagnat la 5 spre șase. Chiar și în momentele când știam sigur că sunt la 7-8 afurisita părea mult mai mică, deși avea culoarea mai pronunțată (se pare că la unele femei se oprește undeva la jumătate). Alte voci vorbeau de o dungă, cută, care se formeaza undeva in zona pelviană, care la mine a fost un indicator mai bun spre finalul travaliului, impreuna cu mai multe semne: senzația ca trebuie să merg la baie (dilatație 7), greață ușoară pe contracții (în jurul lui 8), senzația că nu mai pot la dilatație 8, că ”mor acuuuuu, baby de ce trebuie să doară în halul ăstaaaaaa” - ”Nu mori, baby, trece imediat, o să vezi, apoi vine din nou, dar asta e, așa trebuie să se întâmple și știi asta” ”Și câââât mai dureazăăăă, de ce ma chinuie așa? De ce??” 

La dilatație completă am experimentat 20 de minute mai liniștite, platoul. Contracțiile nu au dispărut cu totul, dar erau mai rare. Am simțit nevoia să stau întinsă. 


La un moment dat nu a mai fost de-ajuns să mă zbat in apă. Am ieșit să prestez treaba mică regulamtară care ”trebuie” făcută o dată pe oră și n-am mai intrat. Am trăit fiecare contractie în picioare, cu mâinile înfipte în umerii soțului meu și la un moment cat cu capul împingndu-i pieptul, până când la un moment dat am simțit că obosesc și l-am rugat să ajute să ajung în pat. A întins un sac de nylon sub pătură (cred) și mi-a pus o aleza sub mine, iar o perioadă pe care o estimez cam de douăzeci de minute am avut liniștea de dinaintea furtunii. 

Până s-a rupt apa. Am tresarit la gândul durerii care urmează și am ridicat mental din umeri. Mi-am spus într-o doară că acum nu este cale de întoarcere, că totul depinde de mine și de ușurința cu care reușesc să mă scufund în firescul situației, să mă scufund în durere fără să mă copleșească cu totul, să-mi ascult corpul, în așa fel încat gândul meu de dimineață cu Anda fără mamă să nu aibă final. Depindea de mine și de soțul meu ca lucrurile să se termine bine. 

Apa lui Denis era jumatate transparentă, jumătate verzui foarte deschis, am văzut noi în lumină. Estimez că a apucat să elibereze meconiu atunci, recent, din cauza stresului, dar nu pare să-l fi afectat în vreun fel. Din câte am înțeles meconiul care e eliberat cu mult înainte de travaliu ar presupune pericol pentru făt. 

Mi-au reînceput contracțiile, deci... asta era. Mi-aminteam că la Anda durerile de expulzie au semănat destul de bine cu cele de dinainte de peridurală. La ea am simțit continuu cum oasele bazinului din spate îmi sunt desparțite fortat, de parcă o mână sadica a băgat o spatulă între ele și o folosea pe post de pârghie. Expulzia propriu-zisă a semănat cu o defecare (îmi pare rău draga mea, e adevărul) și numai în momentul când am simtit neregularități foarte mari - mânuță, piciorușe, mi-am dat seama că nășteam. Eram culcată, cred că perfect la orizontală - sau nu-mi mai amintesc, poate îmi ridicaseră scaunul - și l-au lăsat în jos când a trebuit să mă coase. Țineam capul mult dat pe spate și rămăsesem cu mâinile încleștate de niște bare de metal de care cineva îmi spusese să mă țin. În cameră era întuneric, doar niste lămpi aprinse, una la picioarele mele, alta unde o curățau pe cea mică cu un furtunaș - eu îi vedeam doar piciorușele flexate, împodobite cu o dâră de sânge, probabil de la incizia mea. Chiar, mă gândesc acum, oamenii ăștia atât de obsedați de aseptic nu-și dau seama că expunând copilul la atâta sânge chiar îl expun unor posibile infecții ale mamei? (veți înțelege mai târziu de ce îmi pun înrebările astea, când veți citi și saga post partum, că am avut și de-aia, cu cântec). 

Mi-au adus copila învelită în niște scutece albastru închis în timp ce-mi scoteau placenta sau mă coseau. Habar n-am ce-mi făceau pentru că nu-mi spunea nimeni ce se petrece în celălalt capăt al meu, iar eu m-am lăsat cuminte pe mâna lor, știind că oricum n-am de ales, n-am unde să mă duc, trebuie să fac ce mi se spune, sva trece. Mi-au zis amabil s-o pup, m-am conformat, atât cât mă puteam mișca, iar ea mi-a supt nasul și... a plecat departe de mine. Ne-am revăzut abia după șapte ore, nu știu nici acum ce a făcut tot timpul, ce a mâncat, dacă a mâncat, n-am să știu niciodată dacă a plâns și cât anume. Mă arde și acum cifra asta. 

În cadă nu știu câte contracții au fost, îmi venea să strig din ce în ce mai tare. De fapt nu atât să strig, cât să mormăi tare ba mmmmm ba aaaaaauuuuuuuuuuuuuuuuuu și să respir hiiii-hiiii-huuuuuu! Pe contracții îmi venea să plonjez de-a dreptul, să-mi intre capul în marginea căzii dacă se poate și să iasă al altuia care să suporte restul în locul meu. Și parcă veneau din ce în ce mai repede.

La un moment dat a ciocănit cineva la ușă. Era Vecinul, de fapt un coleg de muncă locuind pe aceeași scară, care-l chema pe-al meu la o șuetă pe sus pe la ei. Mi-a povestit baby amuzat că, in momentul când i-a zis ”naște nevastă-mea” a fugit in trombă, fusese luat pe nepregătite. O clipă am crezut că a venit lumea să vadă ce se intamplă. 


Dar parcă timpul se suspendase, nașterea părea că nu înainta. Aveam aceleași dureri ciclice și niciun cap de copil nu se zărea la capatul tunelului. 


Am încercat să văd ce simt (am mai verificat o dată mai devreme, tot în cadă înainte să se rupă apa sau așa am răms cu impresia). 

Am dat de el, mi-am dat seama că mai pusesem mâna pe creștet până să se rupă membranele când am verificat într-o doară dilatația - am fost incapabilă s-o măsor dar măcar am simțit că era acolo). Acum am înțeles de ce era moale ca o pernuță. Eu credeam că de la membrane e așa, dar de fapt s-a dovedit a fi pielea lui care făcea cute fiindcă oasele craniului erau strânse la maxim ca să se poată angaja pe lumea asta. I-am simțit atunci fontanela și am mai respirat odată ușurată că nu are capul dat pe spate. Sau data trecută am simțit-o? Uite că am început să uit amănunte. Era catifelată, aveam să aflu că era perișor.

Numai că am mai simțit ceva cu textură diferită, ușor elastică, cauciucată. Era relativ îngustă. M-am gândit cu groază dacă nu cumva era cordonul, în ciuda oricarei logici care îmi spunea că nu am cum sa am procidență de cordon cu membrane rupte pe dilatație maximă. Dar dacă era poziționat așa dinanite și stătea așa strangulat de cine știe când? Era oare posibil? 

Era 11 noaptea, pe Irina n-o mai chemasem, ne-am lăsat prinși de val și am mers cu Dumnezeu înainte. Ce rost mai avea s-o intorc acum pe dos cu o mie de griji și eventual s-o încarc cu o responsabilitate în plus în cursa asta contra cronometru? Am decis să-mi sun prietena, pe Codruța, care avea niște noțiuni proaspete și utile de la cursul de doula și mă putea ajuta să trag o concluzie. În fond vroiam să aud pe cineva. Fie ce-o fi, e tarziu, dar măcar să știu. Ar fi o cruntă ironuie a sorții să mă împotmolesc acum.  

Am descris ce simt, printre contracții.  În momentul ăsta nu mai țin minte exact ce am vorbit, dar știu că eu una am ajuns la conncluzia ca ori e cordon, ori e o buză de col și se se va vedea curând. A fost a doua variantă. 

Din momentul acela am răsuflat ușurată. 

edit: există un fenomen mai rar in timpul nașterii, apare în 15-30% din cazuri: buza anterioară a colului - care în mod normal dispare prima când se dilată colul rămâne expusă. Asta se întâmplă din cauza unei pozitionări ușor atipice a capului copilului. Lăsată nașterea să decurgă fără intervenții (femeia să schimbe poziția, să împingă când simte nevoia - NU împingere controlată - colul rămâne intact. La mine am simțit însă colul în partea posterioară când am născut. 

Dacă tot s-a nimerit acolo, am păstrat-o la telefon și i-am dat raportul cu tot ce se întâmpla. A fost un moment intens, unic și dramatic, iar încurajările ei și ale soțului meu au fost de mare ajutor. 

Ea avea informația venită în timp real dar cumva incompletă și distorsionată de percepția mea și de întreruperile inerente din timpul contracțiilor, când fie îî dădeam telefonul soțului fie îl aruncam pe capacul wc-ului ca să nu-l scap în apă. 

Durerea a ajuns la cote incredibile. La un moment dat a alunecat capul pe canal, s-a încoronat și al meu mi-a zis ca e blond. Eu nu mi-am dat seama că simțisem păr când l-am controlat, dar avusese într-adevăr o textură catifelată.

M-am străduit să nu împing, să apuc să las copilul să facă acel du-te vino care protejează perineul contra ruperii. Dar durerea era atât de intensă încât simțeam că mă întind la maxim și ma ustură totul. Cum să scap de ea? (în niciun caz împingând)

I-am povestit și Codrutei și mi-a zis ca a doua oară pot să împing. Câtă ușurare, credeam că trebuie să mă mențin așa minute întregi și-mi părea imposibil. Ok, să vedem dacă pot.

Am putut, i-au iesit creștetul și ochisorii. Soțul meu spune la un moment dat: împinge! I-a rămas născul înauntru, cum respiră? Eu zic lasă-l așa, fă-i o poză repede să văd și eu (eram cu spatele, în 4 labe, pardon my french). Nu mai împing deloc, îi spun. De-acum să facă bine să iasă singur. Baby avea o mutră amuzantă, i-am spus (cred că i-am spus) că nu respiră acum și nu are cum să se sufoce, se oxigenează încă prin cordon deci nu trebuie să ne grăbim.

Am mai simțit între timp nevoia să împing din nou și a ieșit și restul capului. Acum era cu capul sub apa, era un fel de gri, dacă mă uit la poză, și cu mânuța făcută pumn sub bărbie, mânuța se vede atât de albă încât când am văzut poza eu nu mi-am dat seama, l-am întrebat ”aia ce e”. 

Restul a ieșit repede, cu o viteză grozavă. 

În timpul ăsta Codruța credea că bebelușul încă nu ieșise și încerca să-i eplice soțului meu cum se rotește capul. La care el spune că deja a ieșit. Ulterior am aflat că soțul meu stătea cu mâna pe 112, dacă auzea că e cordon era gata să sune. Scriind mi-aduc aminte că spusese la un moment dat că el cheamă salvarea.

Vroiam să il mai ținem puțin sub apă ca să facem tranziția lentă cu lumea asta, dar când m-am ridicat mă încurcam în cordon, i l-am cerut și omul s-a conformat, mi l-a dat. L-am pus pe piept și l-am frecat pe spate. Soțul îmi spune că zziceam întruna: hai mă, respiră, hai mă!!! A scuipat apa pe gură și pe nas și a dat putin glas, totul s-a petrecut în câteva zecimi de secundă. Copilul ea bine, eu eram bine, ne-am detensionat instantaneu și de aici a fost soțul meu cel care a preluat controlul. M-a pus să ies din apă (în apă e risc crescut de hemoragie) și s-a dus să ne aranjeze patul. La început a fost ceva ce semăna a hemoragie, dar nu mult. Lui i s-a părut mai dramatic, dar eu - prin condiția mea de femeie - pot măsura mai ușor debitul și i-am spus că totul e ok. Cred că am pierdut vreo 300 de mililitri în total. 

Am luat 20 de picaturi de tinctura de traista ciobanului și am purces la faza a treia a travaliului.



Am stat pe expulzie 35-40 de minute, deși eu puteam să jur că totul a durat 3 minute. Ultima contracție a fost la 23.27,ora pe care soțul meu a consemnat-o ca ora nașterii pe 1 martie 2012, iar Codruta a estimat că eram cu copilul în brațe la 23.34. Deci o medie de 23,30. 

partea a treia - momentele de după - nașterea Lotus
partea a patra - înregistrarea nașterii, odiseea prostiei și a intoleranței
disclaimer

72 comments :

  1. Nu-mi sta in fire, dar m-ai emotionat pana dincolo de cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu....sunt paf...am citit incremenita...intr-o pozitie total incomoda, pe care nici nu mi-a dat prin cap sa o schimb de absorbita ce eram..imi dau seama cat de "acolo" ai fost tu, cat de atent ai simtit fiecare moment din nasterea lui Denis...ce sa mai zic...sunt tare emotionata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am mai citit ceva asa emotionant niciodata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am nascut cu tine, acum m a luat putin frigul, pe tine nu?:) emotionant, extraordinar!

    RăspundețiȘtergere
  5. am ramas muta... Citeam cu sufletul la gura si ma gandeam daca eu as fi putut sa fac asta..si am descoperit ca sunt lasa. Toata admiratia mea Ramo. Sa fiti sanatosi si fericiti

    RăspundețiȘtergere
  6. Extraordinar, frumos si firesc ... si plang, ma, ca o vitica, de bucurie si de emotie si de drag!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost si noi acolo! Frumos! NU as fi avut insa curajul tau, no way! Gaza mea s-a nascut la 23:26...

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce minunat si-a inceput Denis drumul in viata! Emotionant!

    RăspundețiȘtergere
  9. m-am cutremurat toata si parca e mai frig in casa.
    felicitari pt daruire si pt perseverenta, dar mai ales pe Martisorul home made cel binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunteti extraordinari... nu am cuvinte.

    (Sperasem, totusi, sa doara mai putin... :D)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Carla :) Ar fi durut probabil mai putin daca nu insista sa iasa cu mana in sus :) Altfel crede-ma a meritat fiecare contractie :D:D

      Ștergere
  11. ce minunata ai fost, esti! felicitari multe multe, sa fiti binecuvantati!

    RăspundețiȘtergere
  12. Frig si la mine! Si sunt cu lacrimi in ochi! Felicitari, Ramo! Jos palaria!

    RăspundețiȘtergere
  13. Emotionant! Lacrimi de bucurie si aici!:) Felicitari, sa fiti fericiti si sanatosi!

    RăspundețiȘtergere
  14. Speechless! si piele de gaina!
    Ce sa mai zici dupa o astfel de marturie? Ne-au napadit asa emotiile citind...

    RăspundețiȘtergere
  15. Foarte emotionanta povestea, am citit-o, la 4 dimineata cand Ioan nu mai avea somn, cu sufletul la gura si traind parca fiecare moment povestit de tine...esti foarte curajoasa si sotul la fel :). Felicitari si multumim ca ne-ai impartasit acest moment atat de deosebit din viata ta.

    RăspundețiȘtergere
  16. mi-au dat lacrimile de emotie... Felicitari pt Denis si pt curaj! :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu am avut parte de stat pe hol la nastere, si chiar si asa mi s-a parut o perioada foarte tensionata... Sa-mi fi nascut sotia in brate... nu m-am intrebat niciodata oare cum ar fi fost? Mult curaj...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost remarcabil. O experienta care ne-a unit mai ceva decat o nunta in biserica sau orice alta ceremonie care celebreaza dragostea. Dar poate va raspunde chiar partea masculina acestei intrebari :)

      Oricum, am impresia ca acum ne simtim amandoi mai puternici, mai impliniti, mai aproape de ce conteaza in viata.

      Ștergere
    2. chiar sunteti mai puternici, mai impliniti si mai adevarati, va multumesc pentru frumusete!

      Ștergere
    3. Te cred pe cuvant. Totusi, sunt de parerea anonimului de mai jos... nu incercati asa ceva acasa.

      A iesit bine, dar iti pun o intrebare simpla... daca iesea prost, te-ai gandit ce reactie ati fi avut? Inteleg ca erati documentati, dar ati facut calculele si pentru varianta asta? Nu riscati sa va distrugeti casnicia?

      Ștergere
    4. Nu. Nu exista avea posibilitate tocmai fiindca nu am luat-o in calcul. Intr-o nastere, cred eu, lucrurile sunt determinate si de psihicul mamei. Nu degeaba o parte din nasterile incepute acasa sfarseac la spital.

      Ai dreptate, asta nu e de incercat acasa, in niciun caz. :)

      Numai o mana de oameni mai pot reusi, pentru ca ne-am pierdut instinctele pe drum. In curand, un 50 de ani, asa,, vom ajunge sa si concepem la spital, ca e mai sigur.

      Ștergere
    5. nu cred ca e adevarat, noi nu trebuie sa ne intoarcem la instincte, lumea a evoluat, instinctele trebuie pastrate dar nu ridicate la rang de arta, siguranta ar trebui sa primeze, si trebuie sa luptam pentru spitale sigure si nu pentru nasteri acasa, in cada.

      Ștergere
    6. Nasterea fara riscuri este coordonata de sistemul limbic. TREBUIE sa fie instinctuala daca se doreste evitarea interventiilor, inclusiv cezariana. Te sfatuiesc sa te mai informezi.

      Ștergere
    7. informatiile mele cred ca sunt mai complete, din multe puncte de vedere, decat ale altora, pentru ca sunt medic. riscurile pot fi minime, dar exista, si o singura viata care se poate pierde de dragul de a fi altfel, e o mare tragedie.

      Ștergere
    8. Nu cred ca Ramona a nascut acasa pentru ca si-a dorit sa fie altfel domnule doctor probabil ca decizia ei a fost luata din cauza faptului ca a inteles ca nu va putea naste in voie, cum simte, cum dicteaza copilul ei in acest sistem medical gaunos, corupt si grabit din care dumneavoastra faceti parte.
      Sunt sigura ca a luat in considerare si riscurile in acest caz insa uite xa si acum ca si in multe cazuri cand femeia si asculta corpul lururile au decurs natural si normal.
      Chiar azi am auzit de la un medic pediatru foarte cunoscut in Romania cum spunea ca fiica ei care are 156 a reusit sa nasca natural penrtu ca medicii au fost ocupati si bine ca au uitat de ea. Doreros, te astepti ca un medic sa te ajute nu sa te grabeasca.
      Intr-adevar o astfel de isprava nu trebuie incercata de oricine, pentru ca putine persoane, femei, din pacate inca mai stiu sa se intoarca la esenta lor naturala si pot psihic sa duca la bun sfarsit o nastere naturala.

      Ștergere
    9. Ah, ma bucur de cunostinta. In alta ordine de idei Nu stiu cat de altfel sunt, poti fi insa sigur ca nu de amorul artei am ales sa nasc cu sotul meu, cat chiar din cauza ca "va" cunosc protocoalele si nu am avut nicaieri garantia ca nu se baga peste mine cand mi-e lumea mai draga, complet inutil. Pentru sarcinile cu risc exista spitale. Exista si salut din toata inima chiar posibilitatea salvarii multor vieti cu o operatie cezariana. Dar multe din procedurile "voastre" sunt aplicate cu litera de lege in toate cazurile pentru ca un procent - de obicei mic si detectabil in timp util fara a purcede la invaziuni - poate pati ceva, orice, pe timpul nasterii. Orr nasterea este un proces fiziologic, o conditie si NU o boala.

      Mai stiu de asemenea ca voi in spitale vedeti chiar multe cazuri dramatice; cumva e normal sa ajunghi sa actionezi preventiv in situatia asta, dar faptul ca asta va ofera voua mai mult confort nu inseamna ca eu trebuie sa ies macelarita si fizic si psihic ddin ceea ce ar trebui sa fie unul din varfurile existentei mele si baza conditiei meled e femeie. Sincer, o sa scriu si despre asta in postareauurmatoare - cu prima nastere mi-am pierdut feminitatea, iar cu a doua simt ca mi-am recapaat-o. Nu cred ca e de vina doar euforia hormonilor implicati in nasterea, tine deja de prea multa vreme (ma refer la nasterea naturala, ; ca la spital inhibati oricum tot procesul cu oxitocina aia sintetica si nu se pune problema de asemeena chestiuuni trancendentale).

      Ștergere
    10. faptul ca prima ta nastere a fost o macelarire a conditiei tale de femeie e regretabil, desi sunt convinsa ca aceasta e doar o exagerare. protocoalele terapeutice nu sunt pentru confortul nostru ci rezultatul unui lung sir de experiente medicale care fac sa se desfasoare corect fiecare procedura si tratament aplicat; nu sunt adepta nasterii prin cezariana dar nici nu pot sa recomand femeilor responsabile sa nasca acasa, in cada, cu sotul cu mana pe telefon, gata sa sune la 112, daca fereasca dumnezeu a survenit o circulara de cordon... pana da el relatii si pana vine salvarea drama se poate produce...si dupa aia mai vorbim de chestii transcedentale...

      Ștergere
    11. indeed. Dar am spus "don't do this at home" nu? Desd=i noi acum am mai face-o o data. Uf, termin de scris si postarea urmatoare: sa-mi spui si mie in ce spital as fi reusit sa fac macar jumatate din ce am facut pentru copilul meu acasa "in cada" (altele dau bani grei sa nasca in cada...). Pentru ca n-am facut-o pentru mine ci pentru copil. Restul a fost bonus, o experienta pozitiva.

      La prima nastere totul a fost relativ ok. Pana am aflat eu ce inseamna cu adevarat sa nasti. Iar restul, feminitatea si stuff... e o chestie care mi s-a nazarit deunazi, discutam cu niste prietene si am facut niste legaturi, n-am pornit sa nasc in cautarea chakrei pierdute; decizia a fost una la rece, cerebrala, cu riscuri si beneficii. Pe hartia mea sunt mai multe riscuri la spital decat acasa.

      In fond asa cum propria nastere ne marcheaza toata viata - inconstient - cred ca si nasterea unui copil poate fi un trigger al uno trairi care sa-ti schimbe viata. In rau sau in bine. Prima data m-a marcat singuratatea. Lumea de acolo m-a admirat pentru curaj si sange rece, pe care nu neg a le am, dar i-am simtit lipsa sotului meu. Mult. Altfel am avut o prima nastere lunga dar usoara.

      In sfarsit, concluzia, ca m-am lungit: am refuzat sa nasc la spital in primul rand dn cauza partii de neonato. Asupra nasterii mele as fi avut controlul fara mari probleme; dar dupa... era mai greu, stiam sigur asta.

      Ștergere
  18. sunteti niste curajosi! ma bucur enorm pentru visul acesta implinit, pentru voi toti!!

    RăspundețiȘtergere
  19. in final, desi descrierea a fost emotionanta, nu pot decat sa declar ca asta e curata nebunie, si nu pot decat sa sfatuiesc femeile normale sa nasca intr-un spital, pentru ca in secolul in care traim nasterea se face cu asistenta medicala calificata,si desi spitalele noastre sunt inca deficitare din multe puncte de vedere ne pot asigura, cele bine echipate, sansa de a naste fara riscuri pentru noi sau copil...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. era o sarcina fiziologica, deci fara riscuri. Eu am mai nascut o data fara complicatii. Daca spitalele sunt deficitare de ce ar trebui sa renunt la siguranta si confortul oferite de casa si sotul meu ca sa ajung iarasi una care naste pe banda rulanta? Postarea urmatoare explica in detaliu ce a motivat alegerea de a naste acasa.

      Ștergere
  20. Nebuna frumoasa si fericita ce esti tu!!
    De curajoasa, ce sa mai zic!
    Felicitari.
    De-abia asteptam episodul asta.
    Asa da aventura. Sotul tau... a trecut prin travaliu cu tine. deci asteptam si povestirea lui.
    Avenit cineva acasa la voi ca sa faca actele de nastere ale copilului sau a umblat sotul tau ptr ele?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! A fost o intreaga aventura sa inregistram copilul, o s-o povestesc cu atatea amanunte cate-mi amintesc cand ii vine timpul.

      Sotul meu nu are blog si nici nu e asa atras de scris cum sunt eu, plus ca e destul de reticent in a se descoperi asa cum o fac eu; daca verbal deja stie toata firma ca noi am nascut acasa de exemplu, in scris nu stiu daca ar da cu subsemnatul; recunosc ca mi-ar placea sa citesc o versiune a lui, dar... poate vede cererile publicului si se conformeaza :))

      Ștergere
  21. Va multumesc mult pentru gandurile bune. Pentru noi a fost o experienta frumoasa si am simtit ca mergem la sigur. Am scris povestea asta ca sa stie si altii ca se poate sa ai copii si altfel si ca suntem libere sa facem alegeri informate. E drept c noi am mers la extrem, ce am facut noi nu e pentru oricine; dar chiar si asa eu sper ca: 1. sa existe un framework pentru nasterile acasa in curand si 2. cat mai multe cupluri sa aleaga constient sa isi aduca copiii intr-un mediu cat mai lipsit de stres atat pentru mama cat si pentru copil. Cata vreme noi nu cerem lucrurile astea nimeni nu ni le va da. In spital totul decurge in asa fel incat cadrele medicale sa lucreze mai usor, putine lucruri se fac pentru confortul pacientilor (dar se fac, de exemplu mi-au facilitat intuneric la expulzie la spitalul unde am nascut si altele asemenea in masura posibilului si a deschiderii personalului)...

    RăspundețiȘtergere
  22. Ce fain!!! Ramona, multumim ca ai impartasit aceasta experienta cu noi. Sunteti super curajosi si va admir ca ati reusit sa va urmati visul.

    RăspundețiȘtergere
  23. Excelent, Zoozie, am asteptat cu mare nerabdare povestea voastra si imi dau seama ca asteptarea a meritat. Atat de plina de detalii si de emotii, sunt plina de admiratie pentru determinarea voastra de a finaliza fericit aceasta sarcina. Il felicit pe L. pentru ca te-a sustinut in alegerea ta si ca a fost acolo, mi se pare mare lucru aceasta asumare nu numai a unei decizii, ci si rolul de intermediar, de ajutor al procesului.

    Felicitarile mele, va admir enorm! Sper ca prin gestul vostru si al altor parinti care aleg sa-si nasca acasa copiii sa se schimbe ceva si in Romania, astfel incat comentariile legate de curaj, inconstienta sau mai stiu eu ce sa nu-si mai aiba locul.

    RăspundețiȘtergere
  24. Pai mah, tu cand trebuie sa intri undeva intr-un loc necunoscut si pe intuneric, cum intri, nu inceri intai cu mana sa vezi daca e "safe"?!!! Asa si Denis, oare de ce te-ai mira ca a insistat sa iasa cu mana inainte :-))) In alta ordine de idei, n-am respirat pana am citit toata postarea, decat cand am facut "hi hiii hiiii" deodata cu tine la contractii... Adevarata femeie, felicitari!!! Sunt impresionata si n-am cuvinte pentru ce lucru frumos ai stiut sa faci!!! Multumesc ca ai povestit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da mai, copiii mei sunt niste Toma Necredinciosii. Amandoi au incercat colul cu degetul inainte sa iasa :))

      Ștergere
  25. Ramona ma bucur tare mult ca te-am putut ajuta. Oameni buni cu permisiunea Ramonei o sa fac publica in curand si versiunea omului care a trait nasterea lui Denis la telefon. Am trait niste emotii mai mari decat la orice examen al vietii, o strangere de inima determinata probabil de ajungerea defazata la mine a informatiilo pe care ei le aveau, mai mare decat cand am nascut eu. Atunci eu eram cea care dicta tonul si puteam sa ma simt sigura si stapana pe situatie.
    Te pup cu drag Ramona.

    RăspundețiȘtergere
  26. Va rog eu, domnule doctor, nu suparati o lauza acum. Stim care va sunt ideile, le-ati spus, nu cred ca are rost sa dea Zoozie explicatii pe tema, pentru ca nu s-a apucat aici sa indemne alte femei sa faca la fel. Fara sa fiu o lauza, si o mama de doi copii, mi s-ar parea stresant sa va raspund la comentarii. Din respect pentru ea, va rog sa va abtineti. Come on, circulara de cordon? Piticului meu i-au desfacut-o dupa ce a iesit de tot, deci puteam bine mersi asta sa fac si eu daca s-ar fi intamplat acasa. Sunt multe cazuri de duble si triple circulare de cordon cu nasteri normale si naturale. Si pun pariu ca Zoozie s-a interesat si cum sa elibereze cordonul daca trebuia, cand i-a iesit micutului capsorul.

    Si mie mi-ar placea sa pot naste acasa, ideal cu o moasa pe care sa o simt apropiata, care sa simt ca ma respecta. Dar pentru acest lucru e nevoie de un cadru legislativ. Mi se pare o discriminare ca nu exista posibilitatea aceasta la noi in tara, desi in restul lumii se naste acasa fara probleme. Si povestile de genul acesteia sunt necesare pentru ca lumea sa afle ca femeia chiar poate naste fara oxitocina, fara epiziotomie, fara apasat pe burta. Multi chiar nu stiu lucrurile astea. Zoozie, iti multumim mult ca te expui, ca noi toate sa putem beneficia de pe urma experientei tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ralu, medici sau nu toti avem dreptul la o opinie. Nu ma deranjeaza sunt multi care vad riscul si uneori pe buna dreptate. Dar conteaza mult si unghiul din care vezi problema. Acum trei ani o vedeam si eu destul de conventional si zau ca am iesit din spital foarte multumita.

      Ștergere
  27. pai comentariile nu erau pentru proaspata mamica, sa fie sanatoasa si ea si copilul, pentru ea e poveste de povestit acum, ma bucur ca totul a iesit cu bine si ca e fericita! ideea e sa nu promovam fara discernamant o procedura riscanta, in loc sa incercam sa ne canalizam energia pentru sustinerea existentei unor maternitati bine dotate in care sa nastem in siguranta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ceea ce doresc si eu :) No offense taken by the way.

      Ștergere
  28. Zoozie, felicitari!
    Felicitari si sotului tau, nu e putin lucru sa-ti asisti sotia la nastere!
    Bun venit lui Denis!
    Felicitari si Andei, proaspat devenita Sora Mai Mare!
    Sa dureze cat mai mult starea asta de gratie.

    Ma bucur tare mult pentru voi, si-ti multumesc pentru impartasirea experientei, pe de o parte, si pentru rabdarea cu care raspunzi comentariilor!
    Mi-a placut mult fraza "In curand, un 50 de ani, asa,, vom ajunge sa si concepem la spital, ca e mai sigur."

    Cu cea care-o precede nu prea-s de acord. Nu cred ca doar o mana de oameni mai pot reusi. Cred ca e, inca, o chestiune de redescoperire.

    Astept (cu inima stransa!) relatarea referitoare la declararea nasterii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Mamituni; iti multumese si sotul meu. Replica cu cei 50 de ani ii apartine :) Si da, sper si eu sa ne regasim. Certificatul? Ne-a striat prima zi cu doi copii, asta pot spune sigur. Seara eram amandoi nervosi si epuizati - el de umblat eu de... vorbit la telefon :)) Desigur, s-a rezolvat pana la urma.

      Ștergere
  29. Felicitari! E o poveste impresionanta. Sa aveti in continuare o viata frumoasa impreuna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Teodora, asemenea va uram si noi.

      Ștergere
  30. Felicitari Zoozie, pentru ca e vorba de tine (nu ca te-as cunoaste altfel decat citindu-te) nu ma mira curajul tau, al vostru (dar na, sotul n-are alt merit decat ca te-a luat de soata :P, glumesc)! Al meu ar lesina numai la gandul...:)
    Parca am trait povestea cu tine, bine nu am preluat si durerile :P, emotionant, felicitari inca o data si bun venit Denis!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Zamfira :) Ei lasa durerile sa ramana acolo, pe data de 1. Sa pastram doar emotia.

      Ștergere
  31. OOOOOOOOOO! In primul rand - Felicitari pentru aducerea pe lume cu bine a bebelusului! Ma bucur ca sunteti bine amandoi. Am citit articolul cu emotie, ti-am admirat curajul, dar trbuie sa spun ca sunt si eu mama, insa nu as face asa ceva in veci (decat sa fiu prin desert pe undeva si sa fie numai sotul meu prin preajma). Pe mine m-ar marca o asemenea experineta....si nu as posta niciodata fotografii cu mine in astfel de ipostaze. Nu vreau sa te supar in vreaun fel sau sa-ti stric bucuria, doar am simtit nevoia sa ma exprim. Asadar, eu nu as rezista psihic...si nu as dori nici sotului meu sa treaca prin asa ceva. Pur si simplu nu vad "frumusetea" momentului. Va doresc tot binele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SUntem oameni diferiti, cu valori diferite. Fiecare isi vede relatiile printr-o prisma diferita. Hai sa spunem ca eu si sotul meu am depasit o anumita faza mai superficiala si nu ne intimideaza o amarata de nastere. Ce a facut el pentru mine este, in cuvintele lui proprii, un semn de respect in primul rand.

      Mi-a placut mult articolul asta: https://viatadetata.wordpress.com/2012/02/14/cum-obiectualizam-femeia-mic-studiu/

      La noi totul a venit natural si daca am ales sa ma expun in felul asta am facut-o cu un scop - iar scopul nu este sa ma simt in centrul atentiei. Nu am nevoie de asa ceva sa ma simt puternica :)

      primeste de la mine o imbratisare si iti multumesc pentru comentariu.

      Ștergere
    2. Te imbratisez si eu. Intr-adaver suntem si gandim diferit si va respect parerea, Am citit si articolul scris de tata, insa pot spune ca nici acesta nu m-a convins...ii inteleg rationamentul pana la un punct, mai departe mi se pare cam exagerat. Nici eu si nici sotul nu suntem superficiali si nu consideram femeia ca fiind un obiect, insa de aici si pana a te expune in "toata spendoarea" in fata sotului si apoi eventual si a publicului curios...mi se pare cam prea mult - nu vad scopul. Asa gandesc eu, acum. In final va doresc tot binele si sa va bucurati de toate cu masura!

      Ștergere
  32. Am citit si eu cu mare emotie povestea. Mai ca respiram o data cu tine. Minunata !!!
    Nasterea mea in apa, cu epidurala, la clinica particulara (vorba ta, pe bani grei :(( ) mi se parea mare lucru pana sa citesc despre a ta. Facem alegeri gresite, in necunostinta de cauza. Pentru ca nu ne (mai) ascultam instinctele, nu suntem indrumate sa facem asa, nu ne informam. Ii lasam pe medici sa hotarasca cum e bine pentru noi.
    As naste acasa, data viitoare, cu o moasa calificata alaturi, si cu sotul, desigur. Tare mult mi-as dori. Sper sa se implementeze si la noi sistemul asta ! Eu oricum nu o sa apuc, dar spun in perspectiva..

    Felicitari si sanatate !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adina ma bucur ca ti-a placut. Eu sunt comvinsa ca nasterea ta a fost frumoasa si crede-ma a fost mult peste ce traiec alte femei in spital - cu siguranta a fost mai frumos decat la prima mea nastere de exemplu.

      Sistemul se implementeaza, dar nu singur. Orice lege cu cap trebuie sa aiba un promotor, fie o organizatie politica, fie societatea civila. Traim intr-un stat democratic, deci puterea e (si) in mana noastra. Schimbarile nu vin niciodata singure nicaieri.

      Ștergere
    2. accentul trebuie pus pe-- clinica particulara-- si apoi similitudinea cazurilor,respectiv-- nastere in apa! supravegherea nasterii, naturala asa cum e ea, cu interventie minima sau deloc din partea doctorilor dar cu posibilitatea de a interveni rapid in caz de nevoie-asta e esenta! n-am crezut ca inconstienta poate fi atat de mare si atat de multe persoane sa-si doreasca sa traiasca o experienta riscanta!

      Ștergere
    3. :) Pe urmatorul ma gandesc sa-l nasc in mare. Acum sa vad cand si unde gasesc eu o mare curata. Poate in Mexic? Daca nu scufunda astia vreun petrolier...

      Ștergere
  33. zoozie :)))))

    cristina, cate femei isi permit sa mearga la clinica particulara ?????
    eu am fost pt ca m-au ingrozit conditiile din spitalul de stat si comportamentul personalului. dar, mai ales, pt ca am avut noroc ca pastrasem banii de la nunta :)))) (sarcina a venit la 2 luni dupa nunta) ca altfel nu pupam eu sa nasc la particulara.

    zoozie, ai dreptate, a fost mai bine decat in spitalul de stat, dar acum ma gandesc ca trebuia sa fiu informata, sa decid eu unele lucruri, sa cer altele. m-am lasat pe mana lor (perfuzie cu oxito, peridurala, rupere de membrane, taiat cordon imediat, copilul despartit de mine ore intregi... etc). asa e cand nu stii..
    in fine, nu ma plang, bine ca a fost si asa.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  34. am uitat un lucru: ma gandesc de ceva vreme sa te intreb niste lucruri despre nastere, desprea partea tehnica :)) imi fac o lista cu intrebari, si fie postez aici pe blog, daca e ok, fie pe forum (anticonceptionale...).
    multumesc anticipat !

    cristina, de ce e inconstientza ? daca sarcina e ok, riscurile minime, de ce nu ? de ce afara exista un cadru legal pt asta ? chemi moasa acasa si nasti linistita, sub supraveghere. mie mi se pare ideal.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. p.s. acum exact un an, intrasem in travaliu, eram nerabdatoare sa nasc. in mod straniu (sau nu), imi e dor...

      Ștergere
  35. wow! ce poveste! e 2 noaptea, dar nu m-am lasat pana nu am citit tot!

    impresionant!

    RăspundețiȘtergere
  36. La multi ani Adina! Daca nu gasesti o oate din raspunsuri in postarea urmatoare ma Poti intreba oriunde ce vrei. Vezi si pagina de contract.

    Eventual daca esti din Bucuresti ne putem si vedea, cel mai usor la intrunirile LLL unde sunt mereu prezenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna!
      Multa sanatate si tie si copilului iti doresc!
      Daca imi permiti, as vrea sa imi spun si eu parerea. Am 3 nasteri la activ, toate natural, la spital(nu clinica particulara). Daca m-as intoarce in timp...le-as repeta pe toate cu mici exceptii dar nu as naste acasa pt a fi in trend cu moda blogurilor si apecierea mamicilor. M-as gandi intai la viata copilului meu. Chiar si pt 1% nu as risca. Taierea cordonului sau aspiratul sau alte de astea nu cantaresc nimic in comparatie cu viata pruncului purtat in pantec 9 luni. Daca ai fi fost asistata de un moasa sau o persoana specializata nu as fi avut nimic de zis, dar asa e pura inconstienta cum spunea cineva mai sus. Sotul e pt sprijin moral si e adevarat ca daca e cu tine in timpul travaliului si nasterii jumatate din tot face el(cu ghilimelele de rigoare)

      Ștergere
    2. Buna Bianca, iti multumesc pentru vizita si aprecieri si va doresc si eu multa sanatate tie si copilasilor. Citeste te rog urmatoarea postare, explica multe, zic eu.

      Ștergere
    3. Am citit inainte. Ce am scris era un raspuns la tot ce ai scris pana aici.

      Ștergere
  37. mie mi s-a parut ca perspectiva stresului 0 pentru nou-nascut merita totul, plus ca si pentru noi a fost o nastere mult mai frumoasa, o experienta pe care n-o regret nicio clipa, ba as repeta-o, mai ales ca am informatie in plus. Am incredere in mine mai mult decat am in sistemul medical sa ma ajute sa nasc fara probleme. Sunt mai multe argumente impotriva interventiilor medicale in travaliu si dupa aici pe blog. La noi nu se poate decat cu greu naste - si oricum doar partial

    RăspundețiȘtergere
  38. am gasit si un articolas cu ce m-a speriat pe mine inainte de expulzie. Se pare ca la spital ar fi fost pretextul unei alte interventii:

    cititi aici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate linkul nu (mai) merge. Crezi ca poti gasi din nou materialul? As fi tare curioasa sa-l citesc.

      Tre' sa nasc in noiembrie si tanjesc dupa informatii :)

      Asta ca sa nu mai zic ca imi place site-ul midwife thinking :)

      Cristina

      Ștergere
    2. http://midwifethinking.com/2011/01/22/the-anterior-cervical-lip-how-to-ruin-a-perfectly-good-birth/

      Ștergere
  39. Buna Ramona,

    Impresionanta si emotionanta povestea ta! Felicitari pentru putere de care ai dat dovada!

    Mi-ar face mare placere sa postezi povestea ta si pe www.nasteridepoveste.ro . Am creat acest site in care vreau sa adun povestile despre nastere ale mamicilor din Romania pentru a fi o sursa de inspiratie pentru mine si pentru alte viitoare mamici. Sunt convinsa ca povestea ta va fi o sursa de inspiratie pentru multe viitoare mamici.

    Daca iti place ideea acestui site te rog sa il distribui mai departe!

    Iti multumesc,
    Andreea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Andreea, imi cer scuze ca am raspuns atat de tarziu. Sunt de acord cu preluarea povestii, insa google nu accepta continut identic pe doua situri, deci recomandarea mea e sa preiei o parte din articol si sa pui link catre continuare pe acest blog. Ce parere ai?

      O imbratisare
      Ramona

      Ștergere