• aproximativ 800 de grame de ciuperci champignon
• 500g de ciuperci pleurotus
• 6-7 căței de usturoi pisați sau dați pe răzătoarea mică
• 150 ml de ulei de măsline extra-virgin
• 125-150 ml otet 
• 2 lingurițe de sare grunjoasă 
• 3 lingurițe de zahăr brun 

Se spală ciupercile și se taie doar dacă sunt mari. Eu nu le curăț niciodată, îmi plac întregi și oricum nu am răbdare și nu văd logica curățatului, coaja e comestibilă (mă refer la champignons). La pleurotus se reteaza vârful cozii dacă pare mai ațos/lemnos.

Se așează toate ciupercile într-o oala înaltă, se toarnă restul ingredientelor și se pun pe foc. Când compoziția începe să clocotească, se acoperă, se dă focul la mic și se fierbe 5-10 minute (ghidati-vă și după ciupercile pelurotus, ale căror cozi fierb mai greu).

Dupa aceste 10 minute se oprește focul și se lasă compozitia la răcit. Eu am apelat la chiuveta cu apă rece că trebuia să ies. :). În mod normal trebuie să ajungă la temperatura camerei. Dacă preferați să nu așteptați o veșnicie, îndesați-le în borcane când sunt călduțe și acoperiți cu apa rămasă în oală.

Se pun în frigider și se pot consuma începând cu a doua zi. Dacă folosiți doar champignon, se marinează mult mair repede, sunt gata după patru ore.

Rețeta originală se găsește aici. Deși pare garnitură, eu mănânc aceste ciuperci ca fel principal, sunt nemaipomenite. Probabil pentru că murăturile și iaurtul îmi plac acum în mod deosebit, asta pe lângă struguri, la care visez încontinuu și nu ratez ocazia să cumpăr când găsesc struguri de masă în piață la <5 lei/kg.

Nu știu câte știați, dar gustul metalic din timpul sarcinii are legătură cu echilibrul hormonal și se combate prin schimbarea ph-ului. Adică murăturile sunt foarte OK: Eu nu am gust metalic, dar aș mânca acrituri în prostie. Și cum probabil ați remarcat, am devenit extrem de gurmandă (găseam plăcerea supremă în mâncare și la Anda).