Despre relactare - V
23:02Didinuşka:
Un infinit de mulţumiri / ce bine că sunteţi
Partea cea mai grea fără de care poate că ar fi lipsit cele mai importante fragmente din această înşiruire de evenimente. E dificil să pui un mulţumesc în scris. Se adună multe cuvinte sau parcă sunt prea puţine. Se îmbârligă între ele şi-şi pierd sensul. Din vorbă-n vorbă, dintr-un parc într-altul, de la o întâlnire la alta, am ajuns să cunosc familii minunate şi copii alăptaţi uimitor de frumoşi şi de luminoşi. Nu există mulţumiri mai speciale, mai duioase, mai drepte sau strâmbe, mai directe sau subtile. Toată lumea m-a ajutat şi m-a încurajat. Fiecare m-a sprijinit în felul său unic asfel încât lucrurile s-au înlănţuit, au prins coerenţă şi aderenţă şi m-au adus unde sunt. Într-un puzzle e suficient să lipsească un singur cartonaş şi totul se dă peste cap. Aşa simt şi eu. O vorbă bună, o încurajare, un zâmbet, o sticluţă cu lapte matern, omuleţul pus la sân sunt echivalentele cartonaşelor pentru puzzle. Altfel spus, am avut spatele acoperit. Vă mulţumesc!
Adriana a fost una dintre mămicile care l-au alăptat pe omuleţ. Mulţumită întâlnirilor din parc cu ea, Tudor, un băieţel minunat şi Răzvan am reuşit să-mi ordonez programul de dupa incizie şi să încep să-l scot zilnic afară.
Alexandra mi-a spus de o alternativă pentru laptele praf: lapte făcut în casă. Mi-a trimis multe linkuri unde am găsit diferite ingrediente şi modalităţi de prepare. Nu ştiu cum este pentru că nu am încercat. Este bine de ştiut că în loc de formula la cutie există formula homemade.
Amalia Supuran, a aflat de la Sorana prin ce trec şi s-a oferit să-mi trimită de la Baia Mare, o cantitate mare de lapte congelat. După căutări amănunţite şi multe mailuri schimbate în privinţa transportului optim, am primit lăpticul.
Aniela l-a alăptat de nenumărate ori pe omuleţ direct la noi acasă, în parc, la întâlnirile grupului de sprijin. Când nu avea timp de alăptat, mă trezeam cu ea în faţa uşii cu lăptic proaspăt muls numai bun de mâncat. Ea a fost prima mama care l-a pus pe omuleţ la sân. Aniela şi Adriana, mămicile care l-au alăptat, l-au ajutat să nu uite gustul laptelui direct de la “sursă”, confortul şi căldura pe care le putea găsi într-un singur loc. Acel loc. Minunata ţâţă. Astfel, omuleţul a fost cooperant şi răbdător cu o ţâţă goală şi un sns plin de-a lungul relactării.
Cristina, chiar dacă nu se mai mulsese niciodată, a făcut-o pentru omuleţ. A făcut rost de pompă, a citit despre mulsul manual şi m-a sunat să-şi ceară scuze că nu a reuşit să strângă decât 60 de ml de lăptic – o masă consistentă pentru mâncăcios. Cum să nu rămâi înmărmurit faţă de atâta bunătate şi daruire?! De altfel, Cristina chiar a fost în pericolul unei mastite hrăpăreţe, care, nepoftită de nimeni, a apărut cu întreaga-i suită: nodul, febră, frisoane, stare generală de rău. Tratată cum trebuie de la bun început, mastita a dispărut. Mie mi-a stat inima în loc şi am reuşit cu greu să o conving să nu mai continue cu mulsul pentru omuleţ.
În mai puţin de o oră de la postarea anunţului pe blogul Roxanei pentru lapte donat, Ramona a fost prima mamă care m-a sunat şi a spus că mă ajută. De asemenea, ea a fost prima care s-a oferit să-l pună pe omuleţ la sân. Fiind întâia dată cand mi se oferea aşa ceva şi ştiind că Anda s-ar putea să fie geloasă şi să facă urât, m-am blocat şi am refuzat. N-am uitat însă şi nici nu voi uita. Ramona s-a ascuns de fetiţă să se poată mulge şi practic a relactat la sânul pe care Anda îl refuza. În toată perioada post-inciziei şi a relactării, ea a fost în permanenţă alături de mine şi “de fratele de lapte al Andei”: mi-a dat în mod constant laptic (chiar şi după ce a reînceput serviciul); mi-a respectat deciziile silenţioase sau logoreice, chiar daca nu erau cele mai bune; a avut răbdare să asculte aceleaşi lucruri pe care rămăsesem blocată; m-a sprijinit pe finishul relactării când o asaltam cu mailuri lungi şi tensionate. Pe lângă toate astea, nu ştiu cum funcţionează legile sorţii, dar de fiecare dată când am fost în impas, am ajuns pe blogul de suflet (cum îmi place să numesc blogul Ramonei) şi, citindu-l, am găsit forţa să merg mai departe.
Pe blogul Roxanei, am cerut ajutorul celorlalte mămici pentru prima data. Roxana a postat în repetate rânduri anunţul pentru donarea de lapte matern; a rugat mămicile de la grupul de sprijin să mă ajute; le-a mulţumit “donatoarelor” în numele meu (când eu eram prea prinsă în alte lucruri); mi-a citit şi mi-a răspus mailurilor melodramatice; mi-a arătat în permanenţă alte puncte de vedere; mi-a spus de relactare în cel mai elegant mod cu putinţă; a lăsat alte lucruri deoparte şi a stat să traducă o serie întreagă de articole pe tema relactării; şi-a dat seama când am nevoie de ajutor, înainte să o cer; mi-a răspuns tuturor întrebărilor pe care le aveam; mi-a calmat angoasele în cuvinte puţine, dar concise, ca un oriental.
Altfel te apuci de relactare când cunoşti o mamă care a reuşit să facă lucrul ăsta. Când te şi ajută, lucrurile sunt făcute pe jumătate. De la Sorana am luat sns-ul şi o pompă electrica Medela care m-a ajutat şi mă ajută în continuare enorm (pompa manuală Avent a fost bună, dar nu suficient pentru a face faţă furiei laptelui, pompa electrică Primii paşi nu a făcut decât să-mi rănească sânii). Sorana mi-a arătat cum să folosesc sns-ul şi alături de ea, am văzut primele picături de colostru, în prima zi a relactării; a avut răbdare să citească mailurile încifrate în mililitri, sns-uri, mulsuri şi mese; nu s-a dat niciodată exemplu, ci mi-a reamintit în permanenţă că fiecare relactare este unică; a găsit mămici donatoare (Amalia, Florentina, Lolita şi cumnata ei al cărei nume îmi scapă acum); m-a tras subtil de mâneca atunci când a fost cazul să pun punct relactării.
Iniţial, mai multe mămici s-au oferit să mă ajute cu lapte, dar din diferite motive nu am mai reuşit să ne vedem: Corina, mama Mariei; Raluca, mama Nataliei; Maria Mirabela. De obicei listele cu mulţumiri omit inevitabil pe cineva, aşa cum până şi în erate apar greşeli. Îmi doresc să nu o fi făcut. Dacă s-a întâmplat, rog iertare.
4 comments
O poveste extraordinară, pe care am citit-o fără măcar să respir... ce păcat că nu am ajuns la astfel de cuvinte acum jumătate de an!
RăspundețiȘtergereNu cred că mă voi ierta vreodată pentru vina de a nu fi știut ce să fac ca să nu-mi pierd laptele.
Impresionanta povestea,mie mi-a fost greu la al doilea copil doar cu niste ragade....sincera admiratie mamei,ca a reusit.
RăspundețiȘtergereSi referitor la ce spui tu,mi se ridica parul pe cap cand aud ca o mama are indoieli ca ar avea,,suficient''lapte.Mi se pare impotriva naturii,cumva.Eu mi-am alaptat toti cei trei copii(inca mai alaptez in tandem pe cel mic de noua luni si pe mijlocia care are doi ani si patru luni)Dar recunosc ca am incetat sa mai vorbesc despre asta oamenilor din jur,sau chiar mamicilor,pentru ca am avut senzatia ca,dupa ce le spuneam ca este imposibil sa nu ai lapte,si multe alte chestii legate de alaptare,ma evitau oarecum,sau incercau sa nu mai vorbeasca despre subiect cu mine.
Trist,mi-am dat seama ca mai mult conteaza parerea doctorului x sau asistentei y decat parerea unei femei care si-a alaptattoti cei trei copii,si care a trecut prin muuuuulte alte experiente legate de subiect.Asa ca eu cred in continuare ca alaptatul este in stransa legatura cu dorinta fiecarei mame de a face acest lucru.Mari
Carla, niciodata sa nu te mai invinovatesti pentru ce s-a intamplat atunci. AI facut tot ce s-a putut mai bine si esti o mama extraordinara. Asa cum am spus in repetate randuri, nu e vina mamei ca se intampla asa, e vina unui intreg sistem bazat pe prejudecati, graba si nepasare. Dar daca se pote schimba macar un pic, daca macar cine naste de acum incolo va avea parte de mai multa informatie si prijin sa isi creasca copiii firesc, alaptand cu usurinta si fara presiuni social-familiale, mie mi se pare chiar... super. La asta putem contribui toate, si fiecare experienta, fie ea pozitiva sau negativa, ne ajuta enorm sa mergem mai departe. Te imbratisez!
RăspundețiȘtergereMari, da, dar mama poate avea indoieli si in momentele grele e tare greu sa mergi mai departe fara un umar prin preajma, sa stii. Perioada post-partum mi se pare ea in sine una vulnerabila si multa lume inca submineaza increderea in sine a femeilor in situatia asta. Unele sunt mai hotarate, altele au mai putine probleme de inceput, altele insa au uneori nevoia de confirmarea ca fac bine ce fac si and primesc doar reprosuri, cerutir si sunt lasate de izbeliste in casa sau izolate au terenul cel mai propice sa renunte tocmai la alaptare. Pentru ca alaptarea e de vina pentru orice neajuns al unui copil mic, sigur stii despre ce vorbesc.
RăspundețiȘtergere