Mamă întreagă la minte sunt eu de-i cânt fetei mele:


Cuuuu păăărullll tăăăăăuuuuu
Aş vrea să mă joooooc şiiii eeeeuuuu
Cum face şiiiii sooooooţuuuul tăăăăăuuuuu
Cââââte-ooodaaaatăăăăă

Şi ea cânta la unison... Aşa mamă, eşti pe drumul cel bun.

ahhhh vrea să sugă şi tocmi mi-a zis mamiii!!!! Asta se întâmpla vinerea trecută. Azi mi-a zis mamaaaa! ma-mi! mama ma-mi! când mi-a cerut s-o schimb, repede! De luni bune, Anda zicea mama, nu mami şi nu din pură tandreţe ca atunci. M-am topit :)

Odată, la ţară, nu mai ştiu ce şotie făcuse şi a venit repede cu botul ţuguiat la pupat.

Când îi dă ceva spune tuciiiii!  Încă nu ştiu dacă e poftim sau mulţumesc. Zice şi Na când dă lucruri. Când cere întinde mâna şi spune tot tuciiii.

A mai spus nu vreau, se auzea nu vei, nu va, nu vau.

Ieri mi-a tras de maieu într-o parte, pe unde intră braţul; purtam ceva ca un tricou fără mâneci. Şi, surpriză, a găsit-o pe ţiţi. A spus foarte clar: ia uite!

Tot felul de mici minuni şi sclipiri se întâmplă mai mereu. Se perindă repede, nu am cum scrie sau înregistra momentele şi se pierd, de multe ori şi eu le uit. Mi-aş lipi de retină, de frunte, pe păr fiecare drăgălăşenie. Am impresia ca pierd un univers cu fiecare gest mic de-al ei pe care-l uit. Mă duc s-o depun pe pat, tocmai mi-a adormit în braţe. Iar eu tocmai scosesem nişte unt, de două zile e îndrăgostită de pâinea cu unt. Dar de data asta nu mai şterge untul cu degetul, ca pe urmă să lase tartina te miri pe unde, ci mănâncă bucăţi, pe care i le rup eu şi i le dau în mână. Vineri chiar a muşcat din felie a un copil mare. Totul a fost spontan, i-am dat o felie şi mi-am spoit şi eu un colţ, din care mi-am rupt într-o doară o bucăţică de miez. Apoi i-am dat şi ei, tot dintr-al meu, şi a descoperit că-i place. Şi m-a lăsat să-i rup şi din felia ei, pe care o ştergea ca de obicei, apoi mi-a mai cerut două. Aveam franzelă mică, deci în realitate nici nu înseamnă aşa mult. Dar a fost tare fericită şi eu la fel. Un exemplu despre cum mănâncă un copil pretenţios fără a-i băga pe gât. Pentru că da, se poate.

Anda are mare nevoie de grăsimi în perioada asta. Am copt sâmbătă seminţe de dovleac şi mi-a cerut o grămadă, nu mai pridideam curătându-le. Ieri nu a mai vrut, nici azi. Însă ieri seara a mâncat unt gol şi cu o săptămână în urmă a mâncat unt de shea până i l-am luat eu de teamă să nu i se aplece. A şi plâns după el... Poate era mai bine sa i-l las pentru că Anda e un copil cu mult bun-simţ, niciodată nu şi-a făcut rău. Şi, oridecâte ori am lăsat-o să văd cum procedează în anumite situaţii, legate de absolut orice: mâncat, explorat lumea din jur, mai ştiu eu ce, m-a uimit cu nişte soluţii extrem de... mature, de deştepte.