O mâţă alb cu negru, ca namila din imagine dar cu blana mai scurtă, maidaneză. Mieuna de vai mama focului, de parcă avea hârtie în loc de corzi vocale. Micro-mu, jucăria Andei care, odată întoarsă, mugeşte, era mic copil pe lângă incantaţiile alea.


Se încolăcise pisiceşte printre crengile unui pom din partea curţii care serveşte la treburi casnice precum bucătărit-grătărit, spălat vase şi din când în când persoane. Cleo, o mână de căţeluşă pe jumătate teckel (sper că scris-am corect) schelălăia de mama focului ba în partea gardului unde era grădina ba în curte, după bunul ei plac. Cum am aflat mai târziu, are şi ea o meteahnă: pisicile. Să le rupă. Şi pare inofensivă!!

Vine buni cu un scaun din metal, mai degrabă un piedestal; se suie, nu ajunge. Ddrăcovenia se urcase şi mai sus. Ce-o fi crezut, c-o dăm pe mâna câinilor?

Recurgem la stratagema nr. 2: scoatem scara din beci, o rezemăm de gard, eu şi mamaie ţinem gardul (e cam vechi, vor să-l schimbe la una pensiile următoare)... nici aşa nu merge. Pis-pis, mamă-mamă, puiule dă-te jos... pisoiul răspunde prin acelaşi mieunat sfâşietor.

Se suie mamaie de data asta, pe mine nu m-au lăsat. să prestez şi cumva reuşeşte să-l scoată dintre crengi. Nici nu puteam trage de el, că erau nişte cioturi pozioţionate atât de ciudat, încât  i.ar fi găurit burta.


Când l-a aruncat de pe gard, dus a fost, cred c-a prins viteza sunetului. Nu cred că ne va mai vizita în curând. Şi uite-aşa n-am mai chemat noi pompierii să dea mâţa jos din pom, cum deja făceam planuri. Deci ce cafea, ce bârfă de dimineaţă? Dimineaţa perfectă începe cu salvarea unei mâţe din ghearele unui căţel cât două palme.