Mi-a venit așa să număr: unu, doi, și n-apuc să zic 3 că Anda zice și ea: teeei, apoi eu zic 4, ea ciși :) Mi-a mai făacut așa când am numărat mașinile, acum câateva zile, în drum spre părculeț. Eu am numărat foarte rar cu ea pentru că nu mi s-a părut interestă. Am subestimat-o. Încă stagneayă cu vorbitul, deși când are ceva de spus spune.


Nu am apucat să povestesc o fază extraordinară cu iaurtul. Vineri seara (azi e duminică 6 iunie) am intrat, pentru că așa a vrut ea, într-un supermaket de vis-a-vis; eram în drum spre casă dinspre părculețul preferat. Si domnișoara a văzut iaurturi și am luat două câmpina, apoi la nivelul ei erau postate niște Danonino într-adevăr foarte frumos colorate (mama mă-sii a marketingului agresiv al națiilor lor de profitori ce sunt;  sunt la fel de ingrați ca ăia care te șantajează în parc agitând baloane în fața copilului).

Și Zuzulina mi-a pus în coș, eu puneam la loc, apoi ea lua două, eu le puneam la loc, până am realizat că nu voi pleca de-acolo fără monstru. Nici măcar când l-a pus nașă-sa la loc pe la spatele ei nu s-a dat păcălită!

L-am plătit la casă, dar nu s-a terminat aici, fata voia să intre din nou în supermarket. Fugea la intrare și spunea, cu mâinile cumva în cap: Iauuuut! Iauuuut! I/am zis: dar avem iaurt, l-am cumpărat, uite-l aici. Copilului probabil nu i-a venit să creadă, așa  încât tot urca rampa: iauuut! iauuuuu! până s-a dumirit că n-o duc cu zăhărelul (ce idee, eu nu prea sunt cu distragerea atenției, de ce-o fi crezut ea că o mint)

În sfârșit, iaurtul ăla zace și acum în frigider, nici mie nu mi-a venit să-l mănânc. E cam controversat si are niste ingrediente scrise asa de mic încat trebuie să-l rog pe tati să mi-i citească și, cum pe tati îl văd doar când e Anda trează... e mai greu. Sigur își aduce aminte, am văzut că face tot felul de asocieri, deci nu vreau să risc! :)))