O zi plină pentru noi această sâmbătă iar pentru Zoozie de-a dreptul epuizantă. M-au trezit de dimineaţă şi m-au imbrăcat în ursuleţ roz şi m-au suit intr-un tramvai. Pretextul lor a fost ca un taxi ar fi mers greu pana la autogară pentru ca ningea destul de urât. Cu asta nu-s de acord, pot spune doar că ningea repede, n-am reuşit sa prind si eu un singur fulg din slingul unde ma suise Zoozie.

M-au urcat intr-un loc aglomerat. Am crezut ca vor sa o ia pe mami de la mine din braţe si am început să plâng până ne-a lăsat cineva să stam jos. Drumul cu tramvaiul a durat cam mult, mie mi s-a facut somnel si mami nu mi-a dat ţiţi că a spus că ne suim intr-o masină mare şi păpăm acolo. Am alergat dupa tati intr-o sală cu plante mari, am păpat nişte pâinici lungi şi tari si pe urmă ne-am suit intr-o încăpere lungă cu scaune care aveau niste ecrane pe lateral unde imaginile se schimbau mai repede decat in Star Trek. Acolo m-am cuibărit la ţiţi şi am adormit. Păcat ca a trebuit sa coborâm, am ajuns undeva unde nu mai ningea atâat de frumos. Nu ne-am plimbat nici cinci minute că am intrat intr-o scară unde ne-au laut în primire mulţi oameni, erau si copii pe-acolo. Mami, mami, te-am rugat sa nu mă duci la creşă! Am crezut ca mi se rupe sufletul, nu alta! Nici ţiţi nu mai era buna! Unde e camera mea, unde e patul meu, cine e tanti asta cu copilul in braţe? Eu vreu la noi acasă!

Seara m-au alintat cu Chucky păpuşa ucigaşă. Până la urma nici televizorul n-a mai suportat si s-a sin din proprie iniţiativă. Păcat, mie imi plăcea. Norocul alor mei a fost că imi place mai mult să dorm  cu picioarele pe mami şi cu nasul la ţiţi, că altfel o încurca mama.