highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

miercuri, 17 martie 2010

(De) ce (nu) mănâncă lumea

Micuţa Z a refuzat orice fel de hrană solidă până adineauri.
Ma rog, nu se pun aici fulgii de porumb, firmiturile de pâine.... Înainte de a sări cu ameninţări cu protecţia copilului, ţineţi cont că un copil de un an jumate nu mănâncă atunci când vor părinţii lui. Fiecare masă e o cursă (capcană, pentru mine, întrecere pentru ea), o tragere la LOTO, în sfârşit, gândiţi-vă la orice are o vagă legătură cu teoria probabilităţilor şi asociaţi-o cu masa unui copil normal de un an şi jumate. În sfârşit, cantitatea de nutrienţi nu se mi socoteşte zilnic, ci săptămânal.

Nu, scoateţi, vă rog, alăptarea din ecuaţie. Cel puţin jumătate din copiii hrăniţi artificial se comportă la fel. Ba mai rău, unii (cam 10% aproximez eu) au o perioadă foarte urâtă pentru mamă când refuză şi laptele. Un procent din aceştia refuză în general lactatele. Ce putem face, să-i hrănim prin gavaj? Să-i traumatizăm cu diverse personaje desprinse din filme horror cu accente tradiţionaliste gen bau-bau sau ţiganul cu traista (ce vină o fi având ăla că nu-mi mănâncă mie cupilu... ).


Dr Sears are pe site un articol foarte elocvent despre "problema" mea. Pe mine m-a ajutat la un moment dat să merg mai departe aşa că vi-l dau sa-l rumegaţi cu încredere.

Acum, în plus faţă de asta, cred că e bine să ne stresăm mai puţin că ne mor copiii de foame şi să facem un efort să-i ascultăm. Nu contează că nu ne iese mereu figura (mămicile ştiu), dar numai această disponibilitate de a ne trata copilul cu respectul cuvenit unei persoane, nu al unei corvoade, ne va ajuta să le arătăm ca şi mâncatul e omenesc, e interesant şi aducător de bucurie în viaţa lor mică. Z a mâncat 80-100 de grame de fructe absolut întâmplător, după o dimineaţă în care a supt (nu ştiu cât, mie mi s-a părut că nu prea mult) şi o repriză de somn cu sânul în gură  - mai dormind, mai sugând, a recuperat cumva posibilul gol de dimineaţă.

Indiferent ca suge de fapt pentru că o derutează o nouă descoperire, pentru că-i e teama că, acceptând mâncarea mă pierde pe mine, că îi e foame şi pentru ea e singura sursă acceptabilă de liniştire a râcâielii enervante din stomacul ei mic (când îi e foame nu pare să conştientizeze deocamdată că salvarea e în castronul meu), sau pur şi simplu pentru că mă vrea aproape, dar aproape de tot, şi nu suge deci în vederea obţinerii unui aliment, nu vreau să-i răpesc plăcerea. Voi folosi în continuare suptul ca adjuvant într-o diversificare lentă pentru că asta pare să vrea copilul meu. Nu cred că în cazuri ca al meu înţărcarea ajută la ceva.

Eu m fost un copil care nu mânca nimic, dar nimic, şi nu am supt până târziu. Şi acum îmi povesteşte tata, după atâta timp, cum se chinuiau ei să-mi dea lapte praf cu linguriţa, cum  eu nu-l primeam, cum se certase cu nu ştiu ce farmacistă care ţinea la păstrare pentru cunoştinţe Robebi A sau B sau Humana sau ce-mi mai dădeau ei pe vremea aia. Că în anul de graţie '79 nu exista Internet, nici cineva capabil să-i explice unei fete de 18 ani ce sunt puseele de creştere şi cum se poate descurca cu un copil mic, dar alăptat, în loc să treacă prin toate chinurile iadului în încercarea de a o trece pe lapte surogat. Vreau să sper că nu s-a întâmplat cu mine ca în cazul unei prietene dragi a cărei mamă, sfătuiră de sfântul pediatru, o alăpta la program de şase ore şi a diversificat-o devreme şi nimeni nu înţelegea de ce copilul are diaree la fiecare doua săptămâni şi o treceau pe lapte cu mucilagiu de orez sau ce se mai dădea pe atunci.

Astea sunt drame de care nu povesteşte nimeni viitoarelor sau proaspetelor mame când sunt sfătuite atât de uşor şi cu cele mai bune intenţii să renunţe la alăptat. Mă rog, am divagat, voiam doar să spun că diversificarea mea s-a terminat la 20 de ani, când am zburătăcit de-acasă. Acum sunt o gurmandă dar am fost coşmarul părinţilor mei. Vede careva vreo şansă ca fata mea să fie altfel în condiţiile în care juma' de ADN i-a fost donat de către un individ care a mâncat la fel de "mult" în copilărie şi care şi acum refuză unele alimente şi mai trebuie să-i aducem aminte că şi hrana e una din necesităţile individului?

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu