Dacă vrei să lucrezi de acasă

14:13

Se tot spune că munca de acasă e mai simplă pentru angajat și îl face mai productiv. Așa o fi, că uite câte reușesc să fac într-o zi.





via GIPHY

Sunt femeie de serviciu 

O muncă onorabilă, cred eu. Și plină re compense, casa strălucește, ai un mediu ordonat în care mintea îți poate fi ordonată ... și tot așa. Până vezi două pete mari albastre pe podeaua camerei care e din când în când și spațiu de înrevedere cu unii clienți. E, nu mare lucru. Se șterge. La fel și urmele vesele de mânuțe și piciorușe care emerg de acolo înspre ușă, apoi alunecă până la baie și bucătărie pe gresia ta udă.  

Chiar când vă scriu Denis mă avertizează că are o problemă cu o budincă de căpșune și ”să nu mă duc niciodată în bucătărie”. A șters el cu niște servețele, dar mi-e cam frică să mă duc acolo în nspecție deocamdată. E a doua problemă pe ziua de azi. Prima  afost mai mică și s-a rezolvat cumva. 

A, ce făceam eu? Am scris un articol, am etichetat 3 produse și le-am împachetat, am făcut comandă online la curier. 

A, da. Sunt și secretara, omul cu logistica și da, din nou, femeie de serviciu

Uneori mai sunt și bucătăreasă. 

Fiind vară, am mai trișat. Și am negociat și cu jumătatea mea mai bună să se delecteze și el cu jobul ăsta. E doar un part time amărât. Așa că ultima tocană de cartofi, plus ultimele 3 fripturi au fost din partea casei. 

A, mi-e foame, am sărit peste micul dejun. Am băut doar cana cu cafea pe care mi-o aduce el dimineața, ca un înger păzitor. Zic că e înger că mi-o aduce și nu mă prea bagă în seamă, zici că nici n-a fost acolo. Nici n-apuc să-i mulțumesc de multe ori. MULȚUMESC. 

Găsitorul de serviciu 


Așa. Mai sunt găsitorul tuturor lucrurilor. Maaaaami găsește în teorie tot ce vrea unul din cei doi copii și uneori și tatăl. Alteori mami îl sună pe tată să afle unde sunt diverse lucruri, dar de obicei mami e singura care știe unde e locul rufelor spălate de exemplu. A, da. Rufele spălate se bagă singure în dulap de vreo 8 ani. Abia în ultimul an au început să tușească și le mai ajutăm noi, chiar și soțul. Dar el mereu speră că-și revin și o face cam o data la 10 zile. Restul se târâie amărâte către dulapurile fiecăria, care tâtș, care grăpiș. La fel pățes și diverse lucrușoare de prin casă, care dacă nu se duc singure la locul lor (care-o fi ăla, că nimeni nu știe), sunt date cu grijă deopate cât ștergem praful apoi puse conștiincios exact în același loc. Inclusiv cizmele de iarnă pot sta la noi în mijlocul unei camere, deși toată lumea se laudă că face curat și acum e iulie. 

Ajutor de bucătar


Eu mai sunt și ajutor de bucătar. Dacă mă vedeți cu câte o unghie de formă mai ciudată, să știți că e oar o reacție la detegrenși. Mi se toacă unghiile și mă ustură pielea, nu mare lucru. Într-o vreme făceam detegrenți bio și mai scăpasem, dar cică nu-s buni de nimic și în perioada când încercam să implementez un detergent de vase am găsit un axion pus pe dulap să nu-l văd eu și mi-a trecut de de-astea. 

Profesor


Mai sunt și profesor multilateral dezvoltat. Când mai rămâne timp, mă mai ocup de copiii gospodăriei. Mai o activitate didactică, mai un ieșit în natură, uite-așa trece ziua. Ai o gramdă de satisfacții, între noi fie vorba. A, nu financiare, e totul gratis că așa e frumos în zilele noastre. Dar urletele, cerințele imposibile și felul în care mă terorizează Denis cu cartea lui cu 365 de activități e priceless. A luat o pauă și când am pus ceva la lloc mi-am dat seama și de ce: era pusă cu cotorul spre zid și n-o mai recunoaște. Cred ca a fost un gest de-al meu inconștient, ceva. Nu știu, dar o să-l mai rog să și-o caute o vreme. Respir si eu liniștită, că nu mai am chef de experimente stupide. Intre timp, el a învățat deja cum arde jumătate din casă. Eh, noi s fim sănătoși, poate învaț să spele și vasele. 


Alte chestii, neimportante. 

Fiindcă am mult timp liber, ofer consiliere în alăptare. Cumva ma teleportez la mame acasă și le ajut unde le sabotează sistemul, care-o fi ăla, în timp ce copiii mei devin transparenți și stau liniștiți într-un colț.  Alteori doar răspund la telefon sau online, dar e ok, am tot timpul din lume și-mi și place.

Nu mă plictisesc niciodată, așa că am și un hobby. Fac produse cosmetice din ingrediente - naturale zic eu și furnizorii mei. Fiecare stay at home mom tebuie să aibă un hobby, ceva care s-o înalțe pe culmile pasiunii și în care să-și verse o porțiune din suflet. Unii au impresia că execut rețete la cerere, dar e ok, sunt aici să împlinesc orice dorință, am mâini de aur. 


În orice caz, ocupațiile mele întotdeauna sunt de rangul 2, 3 sau 24 și e normal, doar sunt femeie și mai și lucrez  d'acasă, ăla nu-i JOB. Am înțeles asta. Și da, am grijă să nu-mi neglijez nici bărbatul, că mor de frică cp dacă mă părăsește și se duce cu alta. Spaima zmeilor!



Înttotdeauna se găsește cineva să-mi zică ”dar X lucreaaaază. E obosiiit”. Chiar și X se poartă de parcă ar fi exploatat la maxim, icșii aștia sunt singurele persoane a căror muncă contează ceva și sunt îndreptățiți să-ți sugă ție energia, că tot o freci pe-acasă și doar te plângi. 

Am auzit o dată o fază la o prietenă wahm: a, dar dacă vrei du-te tu la serviciu ȘI STAU EU ACASĂ. Se subînțelegea că fără job de-acasă,, să câștige ea un salariu baban, că doar statul cu copiii e un job în sine. Doar când e vorba de cealalță, desigur, doar nu ești prost? A, și nu vă imaginați că actualmente el ar câștiga 2 salarii, cum se prespune că ar face ea daca ar trebui să întoarcă la job. 


În fine, ultimul meu job și cel care-mi ia foarte mult e să....? Cine ghicește are o cremă personalizată cadou sau orice alt produs făcut de mine. 


You Might Also Like

4 comments

  1. Doamne, sper ca ultimul tau job este sa te ingrijesti, sa fii secsi si frumoasa pentru barbatul tau, dupa ce se hodineste!
    Hai, te pupa tot o tuta de-asta care "decat" sta acasa cu copiii ;)
    Andreea Vlad

    RăspundețiȘtergere
  2. Să blogaresti pentru plăcerea și amuzamentul nostru. Iarăși neplătit, c-asa-i în tenis, dar o activitate care dezumfla (punga preaplina de frământări ) și umflă (stima de sine). Pups

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte haios si real ai scris. Te saluta alta care sta degeaba :-))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Fiu-meu are 18 ani acum, dar si noi am avut cartea cu 365 de activitati, acum vreo 15 ani. Ha-ha, tot in voga e si in ziua de astazi? Mare hit a fost la noi casa aia, si muuulti vulcani au mai erupt la noi in bucatarie.... :D
    M.

    RăspundețiȘtergere

About Me