Trebuie să păstrez undeva acest răspuns, ca să-mi aduc eu însămi aminte, când o iau pe arătură, că de fapt asta îmi doresc de la viaţă :) E un răspuns spontan, dat undeva pe facebookul vietii.



Copiii care fac așa sunt orice, dar nu răsfățați. Ei nu știu, în primul rând, să își comunice eficient nevoile și frustrarile (care pot fi extrem de diferite de ceea ce s-ar putea numi frustrare în cazul unui adult).

Fiică-mea purtându-și parul de Rapunzel.  A mers si pe-afară așa.

Un copil nu are nevoie sa îi dăm "tot ce poate darui o mama", are nevoie să vadă în jurul lui oameni trăind autentic. A trăi autentic nu implică să lase părintele totul baltă mereu ca să se ocupe de fundul lui - deși uneori e nevoie de asta: să faci o pauză și să-l asculți cu toată mintea și sufletul tău, să simtă atenție și respect.

Când noi nu ne vedem de treburile noastre de adulți, el va plânge, va reacționa ca în cazul unei sincope - fiindcă există o sincopă.

Copilul simte că noi avem un comportament nefiresc. Copiii au nevoie de ghidaj, exemplu personal și să ne vadă pe noi acționând și reacționând în diverse situații, nu de joculeţe Montessori sau de alte chestiuțe organizate cu jucării și materiale personale. Trebuie să trăiești ca să îți vezi copilul fericit, nu să fii mamă eroină abandonată pe altarul maternității.

Tu i-ai oferit copilului tău asemenea lucruri alături de ținutul în brațe până când nu mai vrea el, în primele luni, alături de posibilitatea reală și liberă de a explora mediul înconjurător, de a și greși, de a lua decizii în ce-l privește (inclusiv ce, când și cum să mănânce încă de la începutul diversificării)?

Mulţi părinți moderni sunt de fapt control freak, iar copiii lor ori sunt înnebuniti de disperarea de a face si ei ceva, ori renunță la orice fel de inițiativă, pentru a lăsa orice responsabilitati in mâna adultului. Ceea ce se va întâmpla, din păcate, până la adânci bătrâneți dacă nu reusește cumva să se vindece și să își umple golurile.

Pregătiți de scandal

edited 20.09.2016