highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

joi, 21 iunie 2012

Barierele ne guvernează viața

EC nu inseamnă că accidentele dispar cu totul ori că avem un bebeluș care ne trage de mânecă și vrea să facă mereu la toaletă. Accidente continuă să existe, se modifică numai atitudinea ta față de ele.


Nu exită pretenții față de nou-născut, pretențiile sunt față de tine. Iar când apare un accident vina nu este a copilului ci a ta că nu ai fost suficient de atent. Nu există însă frustrare de nicio parte. Orice se șterge, curăță, usucă. Orice pipi e o sărbătoare, treaba mare le fel și, oriunde ar ajunge să aterizeze, nu faci decât să susuri calm pișșșșș până termină copilul (sau ce sunet folosiți între voi). Apoi nu te ambalezi să ștergi cât mai repede, gesturile astea sunt frustrante și alimentează ura față de nevoile noastre, ură cu care am crescut cu toții, fie că realizăm sau nu asta. Caca e scârbos, e tabu.

Fără a fi conștient, prin această grabă de a sări să curățăm  transmitem copilului mesajul că ceea ce tocmai s-a întâmplat este greșit, nedorit, cu timpul devine urât și frustrant, iar copilul va percepe această agitație, va deveni timorat de teamă să nu supere/deranjeze și nu va mai coopera fiindcă va fi nesigur mereu de rezultat.

Nu aveți uneori impresia ca orice faceți nu e bine? Această impresie vine exact din genul ăsta de angoase alimentate inconștient de părinții și educatorii noștri, atitudini care de altfel vin din dorința de a ne ști curați, în siguranță, sănătoși, feriți de accidente, dar care au ca rezultat subminarea încrederii în noi înșine, în propriul corp, în capacitățile noastre. Sărăcuții copii chiar au dorința asta mare, sa nu dezamăgească, să nu supere, să fie iubiți necondiționat, nu să trezească sentimente negative iar când văd graba asta din partea noastră au impresia că sigur e ceva ce ei nu au făcut bine. Nu își dau seama că tu de fapt încerci să cureți repede tocmai pentru că îl iubești mai mult ca orice pe lume și vrei să-l știi uscat, curat și sigur. Să nu uităm că bebelușii nu știu să vorbească, însă percep foarte precis limbajul trupului, iar acesta nu minte. Oricât ne-am ascunde în spatele unui zâmbet. Ei citesc până în adâncul sufletuui și, ca orice copil, tind să își asume vina pentru disconfortul nostru.

Atitudinea deci contează. Trebuie să încercăm să ne reeducăm, să înțelegem că orice e trecător, chiar și mizeria. Trebuie să învățăm să profităm de orice ocazie să comunicăm cu micuții noștri. Da, chiar și de un pipi pe hainele cu care tocmai vroiam să mergem la birou. În asemenea momente, deci, susurăm pșșșșș tocmai ca bebelușul sau copilul să înțeleagă că NOI înțelegem ce i s-a întâmplat, că a făcut pipi. [Nu că deranjează că a făcut pipi, fiindcă el în niciun caz nu a achiziționat conceptul de ”social acceptat”]. În timp va lega senzațiile de atunci de sunet și de înțelegerea noastră și va învăța el singur să anticipeze aceste nevoi în așa fel încât să existe timpul necesar să poată fi dus (observați pasivul, da?) la toaletă sau în locul destinat eliminării. 

Copilul nu are responsabilitatea de a anticipa aceste nevoi, ci noi suntem cei care trebuie s-o facem. Dacă vedem că nu avem ochi suficienți ne putem opri, putem amana procesul sau îl putem face parțial, atunci când ne simțim în largul nostru, odihniți, veseli și când știm sigur că nu există factori perturbatori: alt copil, membri ai familiei, prieteni. 

În timp vă veți ascuți percepția legată de copil și copilul la rândul său  se va acorda cu părintele. Factorii din jur vor perturba din ce în ce mai puțin. Dar și când perturbă nu trebuie să ne simțim vinovați, nepricepuți, neputincioși sau inadecvați

Cu cât copilul e mai mic, cu atât are de eliminat mai puține bariere și va anticipa mai repede nevoile sale reale, fără teama de a dezamăgi sau de a greși. Așadar răbdare multă cu prichindeii care fac training la oliță! Ei nu reușesc să ”colaboreze” fiindcă noi i-am adus în acest punct, fiindcă am construit pe instinctele lor primare, le-am lăsat să ardă nevalorificate. Și iarăși îmi dau seama cu amar cât am exagerat și greșit la rândul meu cu fata fără să vreau :(. Mama și tata spuneau că primul copil invariabil e material didactic. Uf!


Odată ce procesul eliminării s-a încheiat coplul poate fi ușor lăsat din brațe dacă este cazul și-i spunem eventual: hai să ștergem/să aruncăm prosopul la spălat și să luăm unul pentru data viitoare, să ne schimbăm hainele ca să nu fim uzi - și mami/tati/buni etc și bebe și tot așa. Vedeți? Outcome-ul e același. Chiar nu contează dacă facem operațiunea ștergerea după 0,5 sau după 10 secunde. Locul va fi curat și așa, numai că doar urmând a doua cale copilul și noi vom rămâne liniștiți și veseli.

Nu e rușine să evacuezi, nu e nici murdar. Mai ales la bebeluși - și mai ales dacă sunt alăptați exclusiv - produsele finale nu miros neplăcut. Ar fi culmea să spun că nu miros deloc. Și mai este ceva: fiecare părinte - mai ales mama, dar și tatăl dacă este lăsat să facă legătura cu bebelușul la timpul cuvenit, este acordat cu mirosul excrementelor propriilor copil. Cât este mic nu ți se va părea nciodată dezgustător mirosul de kk de copilul tău. Poate la al altuia poți să îți verși stomacul, dar la al tău categoric nu, dacă te-ai legat de el. Cred că ține și de mirosul propriului corp, de feromoni, sunt lucruri cu c,are suntem în deplin acord biologic vorbind, deoarece sunt asemănătoare cu ale noastre și atunci evident nu le simțim toate nuanțele. Cred că știți că aparatuul olfactiv are un anumit timp în care simte mirosurile, după care se acomodează și mirosul cu care ne-am obișnuit nu mai este perceput în mod conștient. 


Ca o paranteză voi știți cum miroase Bucureșiul? Vă dau răspunsul în comentarii. Nu simțim acest miros decât după o perioadă de absență și de multe ori se simte în mașină la câțiva kilometri buni, iar până ajungem în oraș se estompează fiindcă nasurile noastre se reacomodează cu el. 


Atitudinea bună în comunicarea eliminăriițeste: ”dacă se întâmplă la wc e excelent, dacă nu, foarte bine”. Nu ne gândim la soluții, strategii să îmbunătățim lucrurile și colaborarea dintre noi. Nu căutăm metode șmechere de comunicare, de relaționare, maidegrabă lăsăm lucrurile să curgă, trăim în prezent: ne luăm copilul în brațe, îl sărutăm și-i spunem: ”ai făcut pipi”. Nu ”Vai, uite ai făcut pipi!”. Nu emfatizăm, atestăm un fapt. Tendința universală - și mărturisesc că și a mea - este să sari imediat, sau măcar să tresari când vezi ilegalitatea asta comițându-se. Nu știu de ce avem noi impresia că se mai poate salva ceva, fiindcă mai rău stricăm, Bebelușul sau copilul se sperie (nu se îngrozește dar devine alert, dacă mă înțelegeți, chiar nu încerc să exagerez sau să dramatizez) și se oprește din evacuare. Nu o face conștient, este vorba de un mecanism pe care-l avem de când există oamenii. E același ca la naștere când se percepe activitate (=pericol în sistemul limbic) - procesul se oprește dacă nu a ajuns la un anumit punct sau se accelerează pentru ca individa să poată fugi cât mai repede din calea pericolului. Observându-l pe Denis văd același mecanism la pipi și caca și încerc să nu alimentez stresul prin agitația mea, prin grabă, printr-o poziție incomodă (a mea sau a lui). Încerc așadar să reduc factorii perturbatori la minim și cel mai bun mod să fac asta este să mă detașez, nu să judec, și să fac tot posibilul să las condiționările de o viață deoparte. Multe din aceste cndiționări sunt rezultatul traiului în comun, ăla valabil pentru ”mă faci de rușine”/”ce-o să zică lumea?”/”făcând asta, lucru eminamente nepermis în societate, mă devalidezi pe mine ca părinte, nu mai sunt atestat, recunoscut drept capabil de către cei din jur, imi reprimi nevoia de acceptare și integrare în grup”. Aceste lucruri sunt atât de adaânc înrădăcinate în noi, încât chiar trebuie să ne acordăm niște momente de introspecție în mod conștient ca să putem ajunge la ele. Sunt barierele de care vorbeam mai devreme și pe care am vrea să nu le transmitem mai departe.


Elimination Communication ăsta deschide niște porți, ajută lucrurile să decurgă natural în mai multe aspecte ale vieții, chiar dacă este ceva care ține exclusiv de ”partea noastră telurică”. Încercând să practicăm așa ceva indiferent de gradul de reușită - devenim mai atenți la noi și la cei din jur, percepem mai repede nuanțele, trecem de bariera verbalizării, parcă învățăm să acționăm mai natural, mai curgător. 

Presimt că în timp plânsetele de oboseală ale copiilor noștri se vor diminua până spre dispariție, fiindcă și ele țin tot de capacitatea noastră de a oberva instaurarea oboselii și de a le crea la timp condiții stress free de descărcare și odihnă. De asemenea, tantrumurile se vor diminua și ele până la dispariție, fiindcă învățăm să empatizăm, adică să ne punem în locul celui mic și să vedem cu ochii lui lumea, să înțelegem ce l-ar putea contraria, deranja sau încurca și să-l ajutăm de este cazul să își repare percepțiile fiindcă - nu-i așa? - e greu să vezi totul de sus când ești mic și orice umbră poate părea un balaur. Și, dacă nu reușim să ocolim asemenea lucruri, vom fi conștienți că totul decurge din noi, din oboseala și stresul nostru, că cheia e la noi, nu la copil și că, în momentul în care ne asumăm starea lucrurilor și ne liniștim fără să ne învinovățim sau să ne credem devalidați, și copilul va găsi o soluție să se liniștească, chiar singur. 


edit: un articol care explică foarte bine cum decurge comunicarea eliminării se găsește aici.

6 comments :

  1. Zoozie, am observat, atunci cand il tin dezbracat, ca are tendinta sa se intrerupa chiar daca eu nu misc (m-am autoeducat :) ) si susur usor pşşşşş. Probabil din cauza ca atunci cand poarta scutec nu imi dau seama cand face si miscandu-l il intrerup. Acum am vazut ca isi da seama ca e ok si face tot dupa care urmeaza pauze de la doua ore in sus. Ce inteligenti sunt micutii astia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uimitori sunt. Si teribil de simtitori si curati :)

      Ștergere
  2. Dap, articolul asta a cazut bine.ca un dus rece. Cat mai am de educat (despre mine vorbesc). Chiar astazi am tresarit cand am simtit ceva cald pe mine si s-a speriat piciul. Mi-am dat o palma in frunte de cat de "zen" sunt. Adevarul e ca in unele momente ma simt extenuata si simt o presiune continua, dar cred ca se va fila usor, in timp...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, va fi (mai) bine in timp fiindca ajungem sa ne cunoastem mai bine unii cu altii :)

      Ștergere
  3. Bucurestiul miroase a teava de esapament, tomberon si balta statuta ... si da, abia dupa doi ani de cand am plecat din orasul acesta, natal de altfel, simt cand revin, a ce miroase , indiferent de anotimp !!!!
    In nota articolului , felicitari ! In educatia copiilor nostri este important sa te calauzesti dupa instinct si nu dupa cutume mai mult sau mai putin barieristice. Copiii vin cu tot bagajul la ei iar noi, surzi la ce ne spune instinctul, doar il ravasim .
    Eu una mi-am lasat baietii sa iasa singuri din pampersi cand au fost pregatiti si cand au decis : fara pampersi... cu toata osteneala unor bunici de a se acommoda la oala/wc inca de la 8 luni ... tot la 3 ani s-a bifat evenimentul .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dar ce te faci cand renunta inainte sa fie pregatiti sa faca undeva? Sau mai degrabace te faci cand renunta si tu inca nu te-ai obisnuit cu ideea? Fetita mea n-a mai vrut scutec la un an si jumatate dr n-am reusit sa o conving sa faca la olita, ici acum nu-mi dau seama daca a fost ceva dn abordarea mea care a facut-o sa se acomodeze atatd e tarziu cu olita sau asa se itampla daca ii ”iei” prea tarziu pentru EC si prea devreme pentru trainingul clasic la oala cu minuni?

      Ștergere