Oricât de diferite am fi, alăptarea funcționează la toată lumea dupa aceleași principii foarte simple:

1. A pune copilul la sân ori de cate ori cere - nu de câte ori  plânge, ci până ajunge să plângă.

2. A nu restricționa timpul de supt - copilul este singurul care decide când se incheie sesiunea de supt, atunci cand scuipă sânul. Sunt copii care sug repede, dar sunt și mulți care au nevoie de mai mult decât de cele 10 minute declamate de cei de la Regina Maria. În plus, în acel timp recomandat, mai ales în zilele când se instaurează lactația și mamele au de multe ori supraproducție, copilul ajunge să sugă doar laptele de început, adică foarte multă lactoză. Deoarece consistența laptelui matern diferă la fiecare supt, avem lapte de început, lapte de mijloc și lapte de final, la care copilul trebuie neapărat să ajungă. Da, știu că scrie peste tot și că sunt redundantă, dar în materialele de informare a medicilor probabil nu scrie cu font suficient de mare.

Acest supt delimitat în timp promovat de Regina Maria înseamnă colici (lactoza în cantități mari irită colonul), creștere foarte proastă în greutate (lipsesc proteinele, grăsimile din laptele "alb") și un bebeluș care cere să mănânce foarte des și plânge întruna, fiindcă acel lapte pe care îl consumă, obligat de o mamă informată greșit sau comodă nu satura. Comodă? Da. Să fim serioși, pare mult mai convenabilă perspectiva sa alăptezi 20 de minute și să pui copilul la somn două-trei ore decât să accepți de la bun început să staaaaaaaaai cu un copil în brațe fără încetare sau oricum, în intervale haotice, mai ales că tu îți vrei viața înapoi cât de cât repede. Doar n-o să-l înveți dependent ca alea care zic că practică attachment parenting, ca pe vremea triburilor nu-știu-care. Așa că poate o fostă gravidă și actuală mămică știe de alăptarea la cerere dar găsește potrivit să impună totuși un program. Multe astfel de naive spun cu toată convingerea că ele alăptează la cerere. Probabil ele înțeleg prin la cerere plânsul copilului, deja disperat de cât ceai și siropuri anticolici i s-au dat in locul laptelui pe care-l cere.

Un copil alăptat la cerere și atașat corect la sân rar plânge. Și dacă în plus e ținut lipit de mamă nu mai are nici ”colici”, fiindcă i se îndeplinesc nevoile de bază: hrană și căldură umană și este ferit și de suprastimulare (marea problemă a bebelușilor noștri), fiindcă în brațele mamei se adoarme repede și se doarme mult. Și atunci de unde atâta expunere la stimuli și oboseală în exces? :)

Singura situație în care poate fi util să schimbi sînii în timpul suptului este când mama are colostru, în primele două zile de viață, penru a se asigura ca bebe îl primește pe tot și pentru a se deprinde cu stimularea sânului. În rest, ceea ce spunea altă doamnă pe topicul respectiv de pe facebook este pertinent: să se ofere același sân la mese consecutive până se golește, iar celălalt să fie muls doar cât să se detensioneze.

Ideal mi se pare că ar fi să se alterneze sânii la mese consecutive, dar dacă într-adevăr nu se poate ajunge la laptele de final, se poate fie pune copilul la același san la mese consecutive, cum spuneam, fie se poate goli în prealabil o parte din lapte și apoi pune copilul la supt.

Acestea sunt însă situatii care trebuie evaluate individual, eu discut aici chestiuni genrale. O mamă care crede că are probleme cu golirea sânului ar trebui să caute sprijinul unei consultante în alăptare. Soluțiile în general sunt extrem de simple și...comode.

3. Dacă este nevoie de muls, așadar, mama se poate mulge înainte de a alăpta, însă doar cât să detensioneze sânul. Este foarte riscant să mulgi partea de final, așa cum recomandau cei de la Regina Maria în filmulețul lor, odată din cauza a ceea ce am scris la punctul doi, apoi din cauză că o mama care tocmai a nascut poate foarte ușor să exagereze cu mulsul, ajungând la supraproductie, apoi evident la canale blocate, mastite sau măcar niște sâni inflamați, angorjați. Să nu mai spun că înseși pompele de muls pot face ragade - și fac, multe mame s-au plâns de asta.

Targetul este ca secreția lactată sa se regleze dupa principiul cererii si ofertei. Nicio grijă, când e nevoie de mai mult, copilul reglează singur lucrurile trecând printr-un puseu de creștere (de citit despre el aici și eventual aici).

4. Spălarea sânilor înainte și după supt poate fi o soluție demnă de luat în seamă numai când ori mama ori copilul au candidoză, asta împreună cu alte măsuri de tratament. Altfel, tot ce aduce cu ea această procedură este o grămadă de microfisuri (invizibile) care se transformă în scurtă vreme în ragade în toată regula (doamna de la Regina maria spune în mod repetat prin filmulețele ei că dacă ține copilul sânul mai mult de 15 minute, saliva acestuia atacă tegumentul sfârcului și cauzează ragade: nu numai că e complet fals, dar parcă lucrurile stau chiar invers, nu am link acum).

Sânul se spală la dușul zilnic, preferabil fără sapun, care distruge din grăsimile cu rol protector pe care corpul le secretă în zona respectivă. Sânul nu este nici murdar, nici locul plin de agenți patogeni pe care îl banuiesc a fi cei de la Regina Maria. Mama are anticorpi pentru orice posibil locatar de pe pielea ei, iar anticorpii trec în lapte. Un studiu de caz (link către ”partea studiată”) a arătat că se găsesc peste 7 milioane de celule în 5 ml de lapte matern ai unei femei care alăpta de mai bine de doi ani și rar. Să zicem că la cineva care alaptează des sunt mai rare, dar rămân totuși de ordnul milioanelor pe mililitru.

5. Folosirea unui mamelon de slicon este discutabilă. Atașat astfel, copilul nu reușeste să videze sânul, ceea ce înseamna supt defectuos. Într-un timp relativ scurt, (experiența arată că) producția lactată va scădea dramatic. Sunt însă cazuri când mamele au găsit oportună folosirea lor: în cazul unor ragade foare dureroase sau când au mameloane ombilicate. Exista multe căi pentru a le evita, după părerea mea mult mai eficiente. Cine vrea să știe mai multe să întrebe sau să caute, sunt multe situri utile despre alăptare, care oferă soluții usor de urmat și pertinente sau, dacă s-a ajuns in stadiul unde nimic nu mai este ușor când alăptezi, oferă informație verificată și CORECTA.

Una peste alta, acest clip (actualmente și din fericire șters de pe fața Internetului) este o culegere foarte bine alcatuită cu toate GRESELILE pe care o proaspătă mamă le poate face in primele zile când alăptează un prunc.

Cine nu are suficient lapte se confruntă fie cu o problemă privind poziționarea copilului, fie a încercat să facă un program de supt dupa fericitul model de mai sus.

Am mai spus și altă dată: alăptarea este o practică deprinsă social,  dar societatea din ziua de azi nu mai poate oferi această facilitate. Alimentația sugarilor din jur e preponderent artificială de zeci de ani deja. Pur.și simplu nu mai putem da ”vina” pe instincte când vine vorba de creșterea copiilor, fiindcă în general avem tendința de a separa copiii de restul vieții noastre și, în afară de momentul când avem copii la rândul nostru, nu prea avem ocazia să vedem cum arată un copil, cum se poartă, cum crește, poate decât în situații disparate, în contexte rupte de continuul realității lor (a copiilor, vreau să spun). Viața copilului din comunitatea mică e oarecum simulată la scară largă în cadre special amenajate (grădințe, creșe), unde acesta poate experimenta atașamentul multiplu. Altfel, dacă rămân în familie, oricum mamele nu mai trăiesc în mijlocul familiei extinse decât arareori pentru ca noi să ne putem observa nepoții, verșorii, etc. iar copilul socializeaza cu alți copii și adulți în mod cu totul diferit față de cum ar face-o într-o comunitate mică. Socializează pe bucăți, de multe ori în momente bine stabilite, în locații care pot fi ușor ocolite de neinteresați (ceea ce-mi amintește de întâmplarea de aici - neapărat citiți comentariile).

În acest context larg, medicii sunt și ei niște oameni care au avut prea puțin contact cu alăptarea sau cu bunul mers al unei nașteri fiziologice (o aduc în discuție fiindcă are și ea relația ei cu alăptarea), pentru că s-au format în acest cadru și ca oameni și ca specialiști,  Nu e vina lor, dar e vina lor că, dacă totuși lucrează cu copii de vârsta mică, nu se informează și fie folosesc experința proprie (de multe ori aproape de zero: multe femei medic sau soții de bărbați medic au alăptat farte puțin și după principii stricte. [Or nu există strict în alăptare. Ca în orice ține de oameni, matematica e bună până la un punct. Aș face o paralelă între alăptarea fără intervenții, ca abordare științifică, informată, și nașterea fără intervenții, cum este ea văzută aici.]

În societatea asta au apărut consultanți în alăptare și în acest cadru e nevoie de ei ca de apă. Medicii cu competențe în alăptare au IBCLC în titulatură. Este o titulatură care se câștigă greu, după ani de experiență practică dovedită și se menține la fel de greu.

Ca mame sau viitoare mame mi se pare normal să ne informăm fără teama stupidă că am atrage cine știe ce energii negative și chiar am ajunge să avem problemele despre care citim. Odată pentru a ști ce ne așteaptă, dar și pentru a nu cădea victimele neștiinței altora. Un astfel de sistem nu se poate schimba peste noapte. Este vorba de mentalități de zeci de ani, care au intrat deja ca adevăruri general-valabile pe băncile școlii. Oamenii din sistemul medical uită că adevărul științific se poate modifica - iar în nutriție - inclusiv în alăptare - în ultimii 20 de ani s-au făcut descoperiri incredibile. E păcat, dacă tot se știu atâtea, să ajungem să ni se servească cu toată seriozitatea sfaturi precum cele discutate mai sus.